Martha Stout: Sociopatul de alături. Cum să-l cunoşti şi să te fereşti de el


O carte cu un titlu incitant, dar şi cu un conţinut pe măsură. Se spune că fiecare dintre noi avem un anumit grad de nebunie, lucru ce numai nebunii nu îl recunosc. Dar dincolo de această constatare, e bine totuşi să ştii cine e dus 100% şi care sunt riscurile în cazul în care acesta e „vecinul” sau aproapele tău. Martha Stout analizează cîteva cazuri reale şi încheie prezentînd unul imaginar, ce face să ni se aprindă beculeţul de avertizare: dacă nu sunt atent aș putea fi victima unor astfel de oameni. Am găsit atîtea vorbe adevărate în cartea asta încît am dat şi eu în boala studenţilor de anul I: n loc de o recenzie am ajuns la un colaj de citate. Bad boy! Bad boy!

Martha Stout numeşte conştiinţa „al şaptelea simţ”. Poate nu e prima care face acest lucru, dar ce contează? Dincolo de intuiţie, care este al şaselea simţ, conştiinţa veghează să nu facem lucruri rele. Conform DSM IV psihopat sau psihopată este cineva care întruneşte cel puţin 3 din cele şapte criterii de diagnosticare: 1. eşec în a se conforma normelor sociale, 2. ipocrizie şi caracter manipulativ, 3. impulsivitate, eşec în a planifica în perspectivă, 4. nervozitate, agresivitate, 5. nepăsare faţă de siguranţa sa sau a celorlalţi, 6. lipsa de consecvenţă a responsabilităţii, 7. lipsa remuşcărilor după ce a rănit, maltratat sau a furat alte persoane.

În acelaşi timp acestea se asociază cu un anumit şarm, o charismă, care-l face pe psihopat să pară mai atrăgător, mai interesant decît oamenii normali. Psihopaţii îşi asumă riscuri mult mai mari şi au nevoie de o continuă şi tot mai mare stimulare. Ei sunt cunoscuţi pentru minciuna şi înşelătoria patologică şi pentru relaţiile de tip „parazit” cu prietenii, pe care-i exploatează.

Dacă stau bine şi mă gîndesc, avînd în vedere că aproximativ 1 din 25 de oameni sunt psihopaţi, cred că cunoaştem fiecare cîţiva. Cu unii am fost chiar prieteni pentru că ne-au fermecat prin charisma lor, cu alţii am ajuns doar la faza de cunoscuţi pentru că nu ne-au atras în mrejele lor. Probabil că cel de-al şaselea simţ ne-a avertizat.

Stout îl menţionează pe Ieronim ce a introdus noţiunea de synderesis, care înseamnă a distinge între bine şi rău, interpretînd celebra viziune a lui Ezechiel. Contemporanul său, Augustin, susţine că toate legile morale derivă din Adevăr şi că au fost descoperite tuturor oamenilor. Totuşi rămîne validă întrebarea, în opinia autoarei „De ce nu toţi oamenii sunt buni?” şi „”De ce la unii oameni „vedem conştiinţa distrusă şi strămutată”?”

Abia în secolul XIII Toma d’Aquino vine cu o soluţie: între synderesisi, infailibila cunoaştere a binelui şi a răului din perspectiva lui Dumnezeu şi constentia, judecata umană omenească ce se străduie să judece şi să decidă ce este bine şi rău, există  o distincţie. Raţiunea primea de la Dumnezeu informaţiile, dar trecute prin gîndirea omenească deciziile nu erau identice cu cele dumnezeieşti. Ca urmare nu conştiinţa era de vină pentru ce se întîmpla, pentru că a face rău însemna doar a greşi. Acest mod de a justifica conştiinţa provine din faptul că în acele vremuri se credea că legile moralităţii sunt absolute, că toţi oamenii cunosc Adevărul absolut şi comportamentul inadecvat este rezultatul unei gîndiri eronate. După ce introduce conştiinţa din perspectivă creştină, Stout ajunge şi la impactul gîndirii freudiene.

Cele de mai sus au fost acceptate pînă cînd Sigmund Freud a  susţinut apariţia Supraeului în mintea copilului care îi înlocuieşte pe părinţi, nu pe Dumnezeu. Martha trage o concluzie extrem de validă: „Cu această „descoperire” a Supraeului, Freud a smuls practic conştiinţa din mîinile lui Dumnezeu şi a pus-o în ghearele angoasate ale mult prea umanei familii. Această schimbare de domiciliu a conştiinţei a necesitat unele schimbări înfricoşătoare în perspectiva noastră veche de sute de ani. Brusc, conţineau erori fundamentale, iar Adevărul absolut a început a se supune incertitudinilor relativismului cultural.” Freud a susţinut că s-ar putea „repara” conştiinţa unor indivizi (prin psihanaliză) şi organizarea finală a Supraeului este dependentă de rezolvarea complexului lui Oedip de către copil.

Martha îi atribuie, pe bună dreptate, lui Freud meritul de a fi demonstrat că „simţul nostru moral nu este un cod unidimensional ermetic”, cadrul social ce dictează respectarea regulilor „jocului”.

„Psihopaţii sunt remarcaţi îndeosebi pentru superficialitatea trăirilor, pentru natura ipocrită şi trecătoare a oricăror sentimente afectuoase  pe care pot pretinde că le au, o anume asprime răpitoare. Odată ce farmecul superficial este dat la o parte, căsniciile acestor oameni sunt lipsite de iubire, unidirecţionale şi aproape întotdeauna au viaţă scurtă.  …partenerul este văzut ca o posesiune a cărei pierdere îl poate face pe psihopat să se simtă furios, însă niciodată trist sau responsabil.”

„Psihopatia este singura „boală” care nu determină suferinţa pentru persoana cu această tulburare, niciun fel de discomfort subiectiv.”

Unul dintre elemenetele cele mai interesante pomenite de autoare este experimentul profesorului Milgram din 1961-62 de la New Heaven, Universitatea Yale. Semnalat pe acest blog în urmă cu ceva timp pentru că a fost pomenit de o altă somitate în materie, Zimbardo, experimentul este un must pentru toţi cei ce au idee ce înseamnă leadership şi vor să nu o ia razna (whatever this means!). Vă sfătuiesc să îl citiţi, să îl vizionaţi (undeva pe youtube este chiar originalul, dar mi-a fost imposibil să îl găsesc…) şi să luaţi aminte.

Recomand aşadar cartea ce se poate comanda pe comenzi@edituratrei.ro cu o mică şi necesară atenţionare. Nu toate persoanele care suferă de anumite afecţiuni psihice sunt „nebuni” şi periculoşi. Nu au vrut ei să fie aşa, după cum nici noi nu am ales unde să ne naştem şi cum să ne fie ochii, părul, sexul, etc. Citiţi cartea cu o anumită doză de relaxare, psihopaţii încă nu s-au organizat şi nici nu au jurat să ne exploateze sau mai rău, să ne lichideze. Sau cel puţin eu nu am aflat despre aşa ceva. Mai am şi eu unele scăpări…

3 comentarii la “Martha Stout: Sociopatul de alături. Cum să-l cunoşti şi să te fereşti de el

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s