Nimic nou în România


În urmă cu şaptezeci de ani un artist român, Constantin Tănase, spunea această poezie care este la fel de actuală. Atunci ţara noastră se afla în top la multe: erau primii sau printre primii la producţia de grîu, secară, orz, sfeclă, zahăr, petrol. Acum suntem la altceva.

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca prostii

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine,
Si cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Tara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s