Ce facem cu monştri?


În urmă  cu ceva timp Rene Descartes afirma în împrejurări care îmi scapă că „Somnul raţiunii naşte monştri”. Francisco Goya a pictat un tablou care exemplifică de minune această constatare lucidă a filosofului francez. Nu aş vrea să analizez compoziţia maestrului, dar dincolo de puţina sa imaginaţie şi de culorile sumbre, vreau să atrag atenţia la altceva. Sunt de acord cu afirmaţia şi cred că doar un orb sau un om anormal ar putea susţine contrariul, că somnul raţiunii produce ceva extraordinar de frumos şi de bun.

Expresia lui Descartes a fost preluată de-a lungul timpului dar nu aş vrea să intru într-o polemică cu cei care susţin raţiunea în detrimentul credinţei sau invers. E clar că dacă cineva nu uzează de judecată, de raţiune, şi persistă pe această cale, va avea de a face cu ceva abominabil.

Indiferent de domeniu. Am văzut asta mai ales în politică şi religie. De ce aici? Pentru că în ambele domenii este vorba de putere. Indiferent de ce religie era vorba, chiar şi de pacificul budism, atunci cînd raţiunea a aţipit, au existat sute de mii de victime. În ceea ce priveşte politica nu pomenesc decît două exemple: comunismul şi fascismul. Ambele au făcut milioane de victime. Aceste victime i-au făcut pe unii oameni să îşi dea seama că trebuie să existe nişte organisme superioare, suprastatale şi suprareligioase pentru ca raţiunea să nu mai doarmă atît de mult încît omenirea să fie nevoită să numere milioane de morţi.

Dar dincolo de acesta aş încerca o abordare într-o direcţie nouă: constatăm că raţiunea a adormit, constatăm că avem de-a face cu nişte monştri, se pune întrebarea: „Ce e de făcut?”

1. Putem dormi mai departe, n-avem ce face, destinul, soarta este implacabilă. Plătim pentru că am aţipit în post aidoma santinelei ce se lasă gîtuită de un duşman tăcut.

2. Ne trezim şi luptăm, pentru că este în joc nu numai viaţa noastră şi a familiilor noastre, ci viaţa prietenilor la care ţinem, valorile şi principiile care, vrînd-nevrînd, ne definesc.

Mă întreb de ce nu au tăcut, de exemplu, cei ce au făcut posibilă apariţia cărţii „Răscumpărarea memoriei”. E drept că unii vor un recurs la Răscumpărarea memoriei. Cred că au tot dreptul să recurgă la ea! Ba chiar să înveţe limba română la bătrîneţe.

Mă întreb cînd în bisericile noastre baptiste şi penticostale vor începe să se trezească cei care nu văd adevărul, cei ce sunt victimele unora care afişează minciuna şi o preamăresc în numele lui Isus Cristos. Oare de ce o fi zis Fiul lui Dumnezeu „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”? Nu putea să spună pentru liniştirea cugetelor tuturor „Eu sunt o cale, un adevăr şi o viaţă?” sau poate „Eu nu sunt Adevărul, ei sunt?” Nu era mai simplu să doarmă ca şi ucenicii în ceasul din urmă?

Dacă somnul raţiunii naşte monştri, oare ce s-ar fi întîmplat dacă Isus în loc să se roage ar fi aţipit şi el? Dar pînă la urmă învierea lui Mesia a demonstrat că monstru cel mare a fost înfrînt. Perfect! Cum rămîne însă cu monstruleţii care au mai rămas pe lîngă noi?

10 comentarii la “Ce facem cu monştri?

  1. Monştruleţii sunt produsul tăcerii noastre. Suntem de vină. Asta este. Există o generaţie de monştrii pe care nu-i putem schimba.Ce putem face e să le îngrădim influenţa, atât cât se poate. CE TREBUIE SĂ FACEM… însă … e să le oferim anticoncepţionale pentru a nu mai naşte mici monştruleţi. Suntem responsabili pentru generatia care vine.
    Monştrii aştia au apărut în biserică. Sistemul de conducere bisericesc le-a oferit rampa de lansare. Au uitat că menirea lor este slujirea … nu dictatura. O nouă perspectivă asupra sistemului de conducere a bisericii … poate da foc rampei.
    Dar asta nu se va întâmpla în bisericile neoprotestante tradiţionale. Nu poti schimba oamenii nu poţi schimba o teologie turnata în capul enoriaşilor de zeci de ani. Şi nici nu merită investiţia emoţională şi spirituală. DAR ce trebuie să facem e să… spunem adevărul… să arătăm minciuna şi afacerile bisericeşti. Sistemul ăsta dictatorial va muri odată cu generaţia care l-a susţinut. Spre fericirea noastră monştrii au rămas între zidurile Biericii. E vremea să ieşim din biserică (zidurile bisericii)şi să privim spre oameni. Alex, putem să ne implicăm în apariţia unei noi biserici, nepătată de mirosul mizerabil al balaurilor. Merită să lupţi cu balaurii? Mă întreb… aşa…!
    Uite un gând … gândit de mult! Articole scrise … pentru generaţia care vine. Articole care schimbă … formează, reformează. Cursuri… ţinute înafara bisericii. Sunt dezamăgit că oprirăţi întâlnirea voastră de luni. Uite.. un centru în Arad, dotat cu bibliotecă… seminarii etc. Nu putem găsi sponsori? Hai să încercăm. Trebuie să bem un suc şi să discutăm.

  2. romeo, sa fie clar nu am oprit intilnirea de luni, am oprit studierea cuvintului si asta ar trebui sa dea de gindit.

    sa cream un sistem in afara sistemului care o sa devina un alt sistem sau un alt fel de srl?

    sunt prea prost sau prea periculos. poate ar trebui sa fiu interzis sau educat.

    ma intreb ce imi lipseste: educatia sau darul linsului dosurilor mai mult sau mai putin evanghelice?

    precis la asta o sa raspunda danut manastireanu!

  3. La probleme comune solutia e individuala.
    Fii tu insuti fie ca esti in sistem fie in afara. Sa nu uiti ca exista o singura dependenta care nu omoara: aceea de a cauta prin santuri dupa victimele talharilor.
    Parerea mea 🙂

  4. Păi nu asta e chemarea … de a căuta prin șanțuri sau pe drum… atât victime cât și potențiale victime … binențeles pentru a le da o mana de ajutor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s