Lupul moralist


V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat sub stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strângă obşteasca adunare
Lângă un copac mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfăţişară; şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte:
Încă, pe la soroace,
Câte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gândiţi-vă că poate veţi da cuvânt odată
La-nalta judecată.
Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine.”

Ăst cuvânt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecând pe lângă sat,
La ziua unui sfânt, când preotul citea
Şi propovăduia,
Pe mulţi din dregători să plângă i-a-ndemnat.

„E! ce aţi hotărât, jupâni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?”
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?”

– „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?”
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

La cerere


La cererea prietenilor mei din biserica Cicir am decis să scot de pe blog următoarele articole: „Scurgerea timpului şi desfăşurarea evenimentelor” 1,2,3,4.

Menţionez că aceasta nu are nici o legătură cu alte cereri formulate de alte persoane şi nu reprezintă punctul meu personal de vedere.

De Alexandru Nădăban Publicat în 24 h


Din nou, ceva cu care ne confruntăm. Din fericire am ieşit din această tipologie aşa că pot să repostez aceasta opinie a domnului Dorin Muresan. Nici mie nu imi place la pocaiti (nu ma consider pocait, ci crestin) FRICA, LASITATEA, LIPSA COMPETITIEI SI VIZIUNEA INGUSTA (CARE VIZIUNE? CA EU NU CRED CA EXISTA NICI MACAR UNA INGUSTA!)


Nici eu n-as fi spus mai bine aceste adevaruri. Mintea evanghelicului e virusata de nevoia de a se conforma, de a se pocai neaparat de orice ginduri si fapte indiferent ca acestea sunt sau nu reale si de a se supune autoritatii omenesti, Conformismul nu incurajeaza creativitatea si reciproc. Creativitatea nu poate apare intr-un mediu in care ipocrizia e norma si adevarul nu conteaza.

Cu drezina

Că titlul e destul de pretențios (și oleacă pompos), recunosc fără ezitări. Însă o să vă rog să-mi demonstrați contrariul. S-o luăm foarte simplu: enumerați 3 autori evanghelici de literatură – în sens tare, nu ne referim aici la literatura de consum gen Francine Rivers sau Lynn Austin. Sau 3 autori de scrieri evanghelice de referință.

Lăsați-l afară pe C.S. Lewis că-i anglican. Și încercați să nu mergeți în istorie dincolo de granița secolelor XIX și XX. De ce impun aceste restricții? Păi, pentru că se scrie într-o veselie, într-o destrăbălare, de-a dreptul.

Când mă refer la autori de referință, înțeleg prin asta personalități literare sau teologice comparabile cu un Tolkien (catolic), cu un Bernanos (tot catolic), cu un Unamuno (tot… catolic), cu un Chesterton (iarăși catolic), cu un Eliot (iar anglican), cu P.D. James (o anglicană), Mauriac (încă un catolic). M-am ferit să invoc nume cu rezonanțe universale precum…

Vezi articolul original 1.209 cuvinte mai mult


Bine zis!

dyo

Am avut în sfârşit ocazia să ascult să aud şi eu mesajul pe care l-a avut Părintele Necula la Beiuş, găzduit de Fundaţia Cireşarii, datorată invitaţiei făcute de Vladimir Pustan. Da, este mesajul acela ocazionat de Duminica ortodoxiei, unul “de natură să îndurereze şi să semene incertitudine în rândurile credincioşilor” penticostali, cum zicea într-un comunicat Comitetul executiv al cultului.

Pentru cei ce au deschis mai târziu calculatoarele, iat-o aici:

Acum, nu ştiu câţi credincioşi au fost realmente îndureraţi şi confuzaţi de predica Părintelui Necula. Pot să vă spun cum am auzit eu mesajul, evanghelicul de mine, ca unul care, ipotetic vorbind, dacă circumstanţele ar fi permis acest lucru, aş fi putut lua parte la acea adunare a Cireşarilor la Beiuş. Chiar dacă nu am fost în sală, m-am aşezat confortabil în fotoliu şi l-am ascultat pe părinte – chiar l-am văzut! – vorbindu-ne despre ortodoxie.

Ce am simţit? Îndurerare? Nici…

Vezi articolul original 686 de cuvinte mai mult


Un pic de artă şi de teologie? Sau invers? Sau poate multă artă şi multă teologie. Ce părere aveţi de text?

Extravagant Creation

The monk Andrei Rublev (c. 1360 – 1430) was a medieval Russian who painted Orthodox icons and frescoes.  Little is known about his life, and only one work is known with certainty to be his alone – the icon of the Trinity.  But since the Trinity icon is considered the greatest of its kind, and one of the finest works of religious art ever created, Andrei Rublev’s place in history is secure.  Here is a photograph of it:

In 2007, St Vladimir’s Seminary Press published The Rublev Trinity: the Icon of the Trinity by the Monk-Painter Andrei Rublev.  Its author is Father Gabriel Bunge, a Benedictine monk in Switzerland.  The book was originally published in German, in 1994 (and it has also been translated into several other languages besides English).  The book is 120 pages long and has 23 color plates.  In it, Father Bunge expounds masterfully on…

Vezi articolul original 982 de cuvinte mai mult

Iuda, banii, sărutul şi fericirea sau „Apostolul ce a căzut la examen”


Un curs de licenţă se finalizează cu nişte examene şi susţinerea lucrării de licenţă. Dup trei ani de studii intense studentul Iuda Israelitul a clacat. Din cauza stresului din ultima sesiune a renunţat la angajamentul iniţial şi fără să fie îndemnat de nimeni s-a sinucis. După ce a văzut minuni, după ce a făcut minuni, după ce a experimentat supunerea dracilor, în mod inexplicabil Iuda o ia pe o cale greşită. Total greşită. Autorii evangheliilor nu ne explică de ce s-a întîmplat, ci doar povestesc ceea ce s-a întîmplat.

Cine nu îl ştie pe Iuda? Cu toţii îl ştim pe Iuda. E cel care s-a făcut vînzător. Nu era, dar a devenit. Mai bine îşi deschidea un magazin sau un angro. Păcat că după trei ani şi ceva de studii teologice trece în altă branșă, total diferită: vînzarea de oameni. Pentru Iuda vînzarea de frați a devenit o meserie. Cu un pic de cinism la bord am putea spune că atît de mult a iubit această meserie încît și-a dat viața pentru ea.

Să fi fost oare Iuda un ucenic nehotărît? A slujit la doi stăpîni? Cînd a avut timp? Probabil că a făcut ore suplimentare sau a făcut cursuri IDD. O fi oscilat cumva Iuda între sistem şi non-conformism? Sau în termeni mai baptiști Iuda nu a mai avut „chemare”? Vocaţia sa de pescar de oameni a dispărut în favoarea celei de vînzător? Streingi!

Oare cum arăta Iuda? Portretul lui Iuda îl întîlnim în literatură, pictură şi cinematografie. De obicei are păr roşcat şi o căutătură fioroasă. Era un pic mai altcumva decît restul ucenicilor. Cîștiga încrederea oamenilor după care, hop, îi vindea. La bucată sau cu grămada. Principalul era să ia un preț bun. De exemplu: dacă toți mureau, el scăpa; dacă toți erau condamnați, el scăpa; dacă toți aveau de plătit, el primea, ș.a.m.d.

M-am întrebat cum de Iuda a devenit ceea ce a devenit. Mi se pare normal. El nu era ca ceilalți cu toate că îi convingea pe toţi că nu este cu nimic diferit de ceilalți. Dar Iuda avea alte ambiţii. Iuda dorea să devină faimos. Iuda dorea să fie cineva. Iuda era un om de succes. Şi cei ca el sunt oameni care ar călca peste oricine numai ca să ajungă acolo unde trebuie. Chiar trebuie? Unii spun că Iuda nu dorea altceva decît să facă legătura între preoţii cei mai seamă şi Isus. El a devenit „veriga lipsă” sau cel-fără-de-care-nu-se-putea. Unii vor întreba uitîndu-se iscoditori în jur „E numai Iuda vinovat?” După cum îl prezintă scriitorii evangheliiilor Iuda era „interfaţa” dintre Isus şi împărăţia celui rău. S-a consemnat că Satana a intrat în inima sa, ba că era un drac.

Dintre toţi ucenicii cine iese în evidenţă? Cine erau cei care aveau o opinie? Petru, Ioan, Andrei, Toma şi Iuda. Petru dorea să îl protejeze pe Isus. Mai ştiu eu pe cineva… Ioan şi Andrei voiau să conducă, să fie importanţi, la dreapta şi la stînga lui Isus. Toma voia să moară cu Isus. În schimb Iuda se gîndea la bani. Ştia el de undeva, i-a spus lui cineva că „taim iz manei”. Adică timpul este bani, deci viaţa este bani, deci cu cît trăieşti mai mult cu atît faci mai mulţi bani.

Ca atare, Iuda a început de jos. A făcut fand reizing. Ba i-a criticat şi pe cei ce risipeau parfumuri scumpe în loc să le vîndă şi banii să-i dea la săraci. Adică lui. Cum gîndea el: *dacă el ar fi avut la dispoziţie resursele acelea, el ar fi făcut lucrarea Domnului mai eficient.* Dar oricum lui i se cuvenea toată lauda pentru că el purta responsabilitatea şi greutatea pungii. Pe care o mai şi uşura. Vorba aia: să nu legi gura boului care treieră. Bou? Ce bou? Bou e un compliment! Să nu legi gura … celui ce trădează. Sau a trădătorului care vinde.

Puţin i-a lipsit lui Iuda să devină un personaj pozitiv. Cu puţin tact, aşteptînd momentul oportun de după răstignire, negociind cu cei aflaţi la putere, ar fi putut ajunge într-o poziţie mai avansată în rîndul apostolilor. Un pic de influenţă aici, un pic de influenţă acolo şi lucrurile ar fi intrat pe făgaşul normal.

Cu toate astea, în ciuda tuturor acuzaţiilor directe sau indirecte, Iuda avea cel puţin conştiinţă, deci era mult mai avansat decît mulţi dintre contemporanii noştrii, dintre frații noștrii. În final Iuda se sinucide pentru că nu a putut reconcilia gîndul eşecului cu dragostea lui pentru bani, putere şi influenţă. Conştiinţa i-a spus că a greşit. Nu s-a putut împăca cu gîndul acesta. Poate era şi perfecţionist. Ca mine.

Iuda a fost cel mai dezămăgitor personaj secondat poate doar de Anania şi Safira. Iuda nici măcar nu a aşteaptat să vadă dacă Isus chiar se ridică din morţi. Iuda nu Toma a avut  cea mai mică credinţă. Cine ştie ce s-ar fi întîmplat dacă el nu şi-ar fi luat viaţa! Ce şansă a avut Iuda! Cum de bună voie şi nesilit de nimeni a plănuit, a acţionat şi s-a autocondamnat la moarte. Ba a devenit propriu său călău. Ce destin tragic!

Iuda a luat bani pentru a da o sărutare. Iuda a dat sărutarea dar nu a putut păstra banii. Îl ardeau. Iuda nu a găsit nici fericirea, nici mîntuirea. Iuda a rămas în istorie ca cel ce trădează, cel ce îşi vinde fraţii de credinţă. Pentru ce? Pentru bani. Pentru că Iuda nu l-a vîndut numai pe Isus ci pe toţi cei ce credeau în el. Există o legătură între bani şi fericire? Doar în viziunea lui Iuda.


Daca cineva da o declaratie de durere este posibil sa dea si o declaratie de placere? Daca putem sa plingem cu cei ce pling am putea si sa ridem cu cei ce rid. daca e cazul.

dyo

Puterea corupe; cu toţii ştim asta. Fie că este vorba de politică, despre mediul de afaceri sau despre spaţiul eclesial, intuim cu toţii că cel ce ajunge acolo sus, cu hăţurile în mână, poate să tragă vârtos spuza pe turta sa. Acest om o va duce bine. Fraier să fie ca să nu se întâmple asta.

Tocmai de aceea s-au născut instrumentele de monitorizare a preocupărilor celor ce ne conduc, declaraţia de avere fiind unul dintre ele. Ne cunoaştem pe noi, îi cunoaştem pe ei; spre binele tuturor – cel puţin aşa am înţeles eu problema ridicată de Teofil Stanciu – ar fi bine să folosim acest instrument profilactic pentru o sumedenie de boli de inimă rea, chiar între copiii Domnului.

Încercăm să avem o imagine despre bunăstarea celor care ne conduc, mă rog, cea pe care credem că o putem evalua în moneda curentă. Dacă le-am putea măsura fericirea…

Vezi articolul original 682 de cuvinte mai mult


O chestie la care m-am gindit si eu, dar pe care T. Stanciu a facut-o publica. Poate incerc si eu. Ar mai fi cite ceva de spus…

Cu drezina

Ideea asta mi-a dat recent prin minte. Nu cred că fac nicio dezvăluire senzațională spunând că pe la colțuri și prin unghere se vorbește în șoaptă și printre dinți despre averea pastorului. Cum că, vezi tu, el n-a stat degeaba în parohia noastră, ci „s-a ajuns”. Cei mai binevoitori zic, mai degrabă, că a fost binecuvântat de Dumnezeu pe motiv de cucernicie.

În orice caz, subiectul vine din când în când în discuție și nu este niciodată tratat foarte confortabil. Însuși faptul că unii au simțit nevoia să catalogheze îmbogățirea ca binecuvântare divină vorbește despre o anumită jenă legată de subiectul ca atare. Adică, pentru a-l putea pune pe tapet fără stânjeneală, musai să capete un nume înduhovnicit.

Așa că, pentru a evita stânjeneala tuturor, ce-ar fi dacă pastorii ar depune anual o declarație de avere. Undeva unde să poată fi consultată de către oricine dorește. În felul acesta, enoriașii…

Vezi articolul original 547 de cuvinte mai mult

Sexualitatea, credinţa şi Dumnezeul creştin (5): disfuncţionalităţi masculine


Unii își cîntă lipsa de satisfacție, alții și-o strigă și ceilalți de obicei și-o ascund. Am trecut de revoluția sexuală din anii 60, dar am dat de alta care bagatelizează sexul și sensul acestuia. Societatea de consum impune o modă care nu este totdeauna acordată necesităților individuale, ci cîștigului, lipsei de timp, crizei relațiilor, alienarea individului (o temă destul de veche, dar nerezolvată) și căutările acestuia. Fiecare își caută fericirea înțeleasă cine mai știe cum. Binele este și el exprimat cel mai ades în raport prin plăcerea beneficiarului sau beneficiarei. Trăim într/un Babel modern al relațiilor ce vor să ajungă la cer dar se văd risipite, surpate undeva aproape de nivelul unei trăiri limitate. Nici sexualitatea noastră nu poate depăși acest nivel, oricît ne-am strădui, dacă nu intervine Dumnezeu.

Deşi s-ar putea ca unii cîrcotaşi să încadreze postul la genul „E păcat să dai cu stîngu-n dreptu?” risc să deschid încă un subiect tabu în comunităţile noastre: cel al consumului de chimicale şi folosirea de obiecte sau procedee menite să ducă la mărirea performanţelor sexuale.

Chiar şi în acest domeniu noi bărbaţii ne lăudăm de obicei cu performanţele noastre, lucru care este destul de periculos într-un mediu în care smerenia ar trebui să fie la loc de cinste. Cu toate acestea am asistat la discuţii în care unii îşi făceau publicitate. Efectul secundar a laudei de sine este fără îndoială o mare doză de publicitate negativă, ceea ce este valabil în orice domeniu.

Descoperită ca din întîmplare, viagra şi-a găsit calea spre cei mai mulţi dintre noi pe calea reclamelor ce nu pot fi oprite. Mai întîi la televizor, apoi prin email reclama la viagra umple căsuţa spamului astfel că ţi-e lehamite să mai cauţi mesaje rătăcite de la prieteni sau angajatori. Nu fac excepţie nici adresele copiilor pe care trebuie să îi ferim de astfel de produse. Din păcate avem tot mai puţin acces la cercul lor de prieteni şi la colegii de la şcoală ce nu pot fi selectaţi după preferinţa noastră. Criza controlului nostru se amplifică, mai ales dacă suntem dornici să ştim totul, să controlăm totul şi să recompensăm sau să pedepsim totul. Lupta e pierdută înainte de a fi începută. Soluţia vine din altă direcţie, dar asta e o altă discuţie.

Tot la categoria creşterii sau modificării performanţei sexuale intră vizitele magazinele cu geamuri netransparente de tip sex-shop. Am un prieten creştin care intră fără probleme în astfel de magazine. Cînd cumpără ceva de acolo o face cu gîndul ca în primul rînd să-şi satisfacă soţia. Am rămas puţin pe gînduri, dar mi-am revenit. De obicei dacă intri într-un astfel de loc îţi asumi unele riscuri. În primul rînd intri în gura lumii sau cea a bisericii. După cum ştiţi de aici nu te mai scoate nici Solomon – în cazul că s-ar reîncarna bineînţeles. De aceea mă gîndesc că dincolo de gura unuia sau a alteia e bine să ai nişte convingeri foarte solide în domeniu.

Oricum în tot domeniul acesta, autointitulaţii experţi spirituali vor face presiuni să îţi impună fel de fel de neghiobii. De exemplu, un frate care folosea mijloace contraceptive a fost oprit să mai ia cina. Fault în careu! Aici a fost faultat de nesfînta tradiţie.

Un altul a fost luat la întrebări de ce are numai doi copii. Fault! A faultat tot nesfînta tradiţie. (Fluieră bine arbitrul ăsta. Cine o fi?)

În domeniul sexualităţii  la care mă refer Dumnezeu şi Scriptura păstrează tăcerea. Nu la fel e cu fraţii, surorile şi Tradiţia. Din fericire nu suntem chiar aşa de mari iubitori ai tradiţiei, dar ne place să inventăm cîte cava doar-doar contribuim şi noi la amplificarea ei.

Dar să revenim la pilula minune care îl face potent pe orice bărbat care o înghite şi nu moare între timp de atac de cord. E bine sau nu e bine să luăm viagra?

Să vă spun sincer, nu ştiu! Dacă vrei să o iei fii sigur că nu este contrafăcută, aşa că cumpăr-o de la un magazin de oameni normali, nu on-line. Dacă nu vrei să o foloseşti, tot treaba ta, poate nu ei nevoie. Dacă ai o anumită disfuncţionalitate poate ar trebui să vezi un psiholog cu care să stai de vorbă. Consultă Pagini aurii.

Tot în acest domeniu suntem bombardaţi în căsuţa poştală sau direct cînd deschidem Facebook sau Youtube de propuneri de mărire a unei părţi a organului sexual masculin. Ce să zic? Mie mi se pare riscantă afacerea, mai ales în România. De ce? Simplu! Mă gîndesc că avem chirurgi ciudaţi, sinonimul pentru acestă categorie numindu-se Ciomu. Din nou, vrei să joci la ruletă ceva ce poţi pierde definitiv? Dincolo de spusele lui Pavel că trupul tău este templul Duhului Sfînt există şi riscul ca numărul tău să nu fie cîştigător. Şi orice plată compensatorie nu face decît să adauge nu numai frustrărilor din acest domeniu, ci şi regretelor ce vin prea tîrziu.

Apoi să nu uităm că în spatele fiecărui vînzător de viagra şi în spatele unei oferte de mărire de organe se află o întreagă industrie de miliarde de dolari. Ai cui sunt banii care îi cheltui pe aşa ceva? Şi privită din punctul acesta de vedere lucrurile par să se complice. Asta bineînţeles dacă nu ai o convingere clară referitor la problema financiară înainte de a o aborda pe cea sexuală.

În definitiv fiecare e liber să-şi rişte relaţia cu soţul sau soţia, banii, trupul, inclusiv mintea în funcţie de riscurile pe care vrea să şi le asume, de credinţa sa şi de convingerile personale. Tot în funcţie de punctul de vedere acceptat personal sau colectiv – că Dumnezeu interzice cutare lucru sau că Dumnezeu nu îl interzice – fiecare poate fi este dispus să îşi ajusteze mecanic, chimic sau mental unele disfuncţionalităţi cu care se confruntă. Dar dincolo de toate acestea mai există ajustarea spirituală care intervine uneori miraculos prin rugăciune mai presus de disfuncţionalităţi, mai ales cînd la mijloc e dragostea manifestată în căsnicie şi nu numai.

Scurgerea timpului și desfășurarea evenimentelor (4)


Da, Vasile Mich a predicat în ciuda interdicției și atunci cînd a fost întrebat în biserică dacă cei de la comunitate nu au luat legătura cu el, atît el cît și soția lui au spus că nu l-a sunat nimeni. („Nu ne-a sunat nimeni, așa-i Vasile?” „Nu nu m-a sunat nimeni!”) Ulterior a afirmat că nu a înțeles întrebarea. Cum își pierd unii memoria…

Sîmbătă dimineața sunt convocat de Romică Iuga la sediul comunității baptiste din Arad, marți după a doua zi de Paște, împreună cu Florin Lucaci şi Vasile Mich la discuţii. Asta ca să fie în ton cu pacea ce cu o săptămînă înainte și-o doreau delegații comunității să o avem de Paște, să nu se facă tulburare în popor. Inițial nu am vrut să merg, dar în final m-am dus.

A fost ca înaintea juraților, că erau tot 12. Eu mi-am spus istoria fiind cel mai în vîrstă dintre cei împricinați. A urmat Vasile Mich. A criticat comitetul spunînd că nu a fost corect ca eu să fiu ascultat primul, ci el. Sigur, funcția bate gradul! – dar totuși, perii albi Vasile…

A adus ca probă înregistrată ultima mea predică spunînd că am făcut din trei versete o întreagă teologie. Mulțumesc Vasile! – venind din partea ta oare ce valoare are? Comitetul nu a găsit cu cale să asculte predica.

Cu toate că stătea cu copia „Pildei samariteanului ne-milostiv pe genunchi”, cred că a pierdut momentul propice de a o lansa.  Şi eu care credeam că vrea să îmi facă publicitate ilegală…

A susținut că am organizat  un grup elitist în grupul mare de rugăciune – o altă minciună. Comment: nu sunt eu aşa mare organizator că în viaţa mea nu am organizat nimic, dovadă că nu am condus nimic niciodată în afară de maşina personală. Cu mine ca boss e ca şi fără!

A afirmat că l-am supus pe diacon și pe soția acestuia la tensiuni psihologice aproape insuportabile, că la grupul de rugăciune s-au discutat picanterii din viața intimă a celor doi. No comment!

La acuzațiile anterioare a mai adăugat dispariția plicurilor din biserică (mă şi imaginez îmbrăcat în costumul lui Fantomas sau a lui Geimz Bond avînd în spate un rucsac cu celebra deviză 007 bîntuind prin clădire noaptea după …plicuri!) pentru ca la euharistie banii să ajungă la colecta specială, nu la fondul bisericii. No comment!

A urmat Florin Lucaci și acesta a povestit un episod interesant deja făcut public de Vasile Mich la grupul de rugăciune în prezența a altor 12 frați și surori. În orice caz la întrebarea comitetului de ce păstorul a recurs la gestul respectiv, calificat ca ciudat, el a afirmat că ne apăra în fața soției lui. Hohot de rîs general, comitetul punîndu-i întrebarea pertinentă: „Tu îți dai seama că asta e bilă albă pentru ei?” Din nou, No comment!

După cîteva întrebări de clarificare comitetul ne-a pus alte două întrebări:

1. Cine credeți că e de vină pentru criza din biserică?

2. Cum credeți că poate fi rezolvată criza?

În ceea ce mă privește la prima întrebare am răspuns că în ciuda faptului că nu a reieșit din context vina pentru că s-a ajuns în această situație o poartă două personaje feminine ce conduc biserica din spatele soților lor, soția diaconului și cea a păstorului. La această întrebare am fost imitat de Florin Lucaci. La a doua întrebare am răspuns că nu știu cum se poate rezolva, dar accept orice soluție ce nu contravine Scripturii, Statutului cultului baptist și cugetului meu. Vasile Mich a spus că vina o poartă Alexandru Nădăban și Florin Lucaci și că soluţia fiind eliminarea noastră. Discuțiile au durat circa 2 ore.

Apoi, în final a mai fost chemat secretarul bisericii, care întrebat cum crede că se poate rezolva situația a spus că prin pocăință. Întrebat prin pocăința cui, acesta a răspuns că prin pocăința fratelui păstor.

Deliberarea de după discuţii a durat circa 50 de minute. Poate acum vă întrebați ce discuții au fost la deliberare.

Apoi ne-au chemat și ne-au spus că nu s-au mai confruntat cu așa problemă, și că nu le-a fost ușor. Nu ne-au putut interzice ceva, dar au „sugerat” ca pînă la Rusalii să nu mai predicăm la Cicir, toate grupurile să se adune la” biserică” și că eu să nu mai continui cu studiul de joi seara din 1 Tesaloniceni, ce a fost aprobat de comitet în unanimitate inclusiv de păstor. Cred că nu au înţeles că studiul se ţinea după serviciul divin şi era întîlnirea aceluiaşi grup, la fel ca cel de luni seara,  plus încă două familii din alte două biserici.

Aceste hotărîri au fost aduse la cunoștiința bisericii în duminica următoare prin Romică Iuga președintele comunității. El a spus că nu ne poate împiedica să ne adunăm cu prietenii la un grătar. Ce de grătare am mîncat în ultimul timp…

Nu am spus bine amin la rugăciunea de final că păstorul a țîșnit în picioare anunțînd luni seara la ora 7 rugăciune la biserică pentru cei nemîntuiți. Fault! Era exact timpul cînd ne întîlneam noi la rugăciune. De remarcat că toți cei implicați în acest pseudo-conflict au fost implicați și în grupul de rugăciune. Luni seara au fost prezenţi la ora de rugăciune convocată de păstor: el, soția, diaconul și încă un frate în vîrstă.  Lunea umătoare nu s-a mai ținut. Lunea ce a urmat au fost tot patru. No comment!

Credibilitatea interpersonală


Mihai Dinu spune în Fundamentele comunicării interpersonale, şi înclin să fiu de acord cu el, că Aristotel menţionează trei criterii ca un vorbitor să aibă credibilitate: bun simţ, moralitate şi bunăvoinţă.

Regula de aur a bunului simţ nu poate fi călcată. Chiar dacă gîndeşti altcumva nu trebuie să laşi impresia că gîndeşti altfel decît omul de rînd. Aşa că dacă vrei să convingi nu trebuie să pretinzi că eşti mai sfînt, mai bun, mai deştept sau mai deosebit. Doar că eşti normal. Ca să convingi nu trebuie să îţi arogi calitatea de învăţător al maselor, ci să le dovedeşti că eşti la fel ca ele. Isus s-a identificat cu masele şi le-a dovedit mai ales prin ceea ce făcea că deşi este deasupra lor îi pasă de ele. El nu a fost STĂPÎNUL, cu toate că avea toate drepturile, el a fost FIUL OMULUI.

Moralitatea trebuie să ţi-o aperi ca să le dovedeşti oamenilor că ai un caracter fără pată. Dar pe de altă parte este, conform autorului, este absurd şi periculos să te încrezi într-un om ce s-a dovedit un şarlatan, un om fără onoare şi conştiinţă. După ce ai păţit-o cu cineva, e greu, dacă nu imposibil să îl crezi pe celălalt mai ales dacă mai există nişte antecedente. Un excroc este recidivist. Un recidivist nu se prea schimbă. Iuda a decis să fie în acelaşi timp propriul procuror, judecător şi călău şi astfel nu i-a pus pe apostoli într-o situaţie fără ieşire: ce să facem cu Iuda? Oare va mai face ce a făcut? Oare cînd şi pe cine va mai trăda şi cui? Hmmm… Speculaţii. Oricine atentează la moralitatea cuiva este asemenea lui Iuda care şi-a însuşit o slujbă ce nu i-a dat-o nimeni. Şi-a făcut-o cu mîna lui.

Şi în al treilea rînd, bunăvoinţa este o cerinţă universală. Orice interlocutor care doreşte să îţi cîştige încrederea se arată dornic să te ajute dezinteresat, oferindu-ţi ceva ce nici prin gînd nu ţi-ar fi trecut să ceri. Îmi aduc aminte de Roboam şi de vestea deloc inspirată ce a dat-o Izraelului după moartea lui Solomon: e normal că o parte din evrei l-au abandonat. Cel ce anunţă direct sau indirect că el va fi stăpînul se înşală singur şi are şanse mici de reabilitate. Cine va vrea să-i fie rob? Nici Isus nu-i mai numeşte pe ucenici robi, ci fraţi. Știm de ce. Curios cum unii îşi arogă în biserică o autoritate inventată, ce nu are nimic cu cuvîntul „frate” şi „soră”. Oare ce spune Tata despre acest lucru?

Probabil că locul unde toate aceste lucruri se fac pe dos, adică unde la mare preţ este lipsa de bun simţ, imoralitatea şi lipsa de bunăvoinţă este împărăţia întunerecului. Şi cît de mare trebuie să fie întunerecul acela?

O ultimă remarcă: toate astea, bunul simţ, moralitatea şi bunăvoinţa sunt cîţiva dintre pilonii pe care se clădeşte ÎNCREDEREA. Atunci cînd aceşti piloni de bază lipsesc e normal ca să nu existe încredere, indiferent de marile vorbe care se vehiculează: iertare, împăcare, pocăinţă, unitate, lucrare, părtășie, etc. Vorbele nu demonstrează nimic în lipsa faptelor care sunt cele mai bune dovezi la dosar.

Ză lemăn tri sau grădina nebunului


Ce este un lemon-tree? E un pom în grădina nebunului. E o aşteptare conform unei promisiuni ce nu s-a materializat. Cine e nebunul? Cel ce a făcut promisiunea sau cel ce şi-a dat seama că aşteptarea i-a fost înşelată? Depinde din ce unghi priveşti.

Izolarea nu este deloc bună mai ales dacă stai pe frunza unui asemenea pom. Aşteptarea nu face bine nici ea. Deşteptarea! A venit timpul de luat o decizie.

Aşa cum am mai spus (citîndu-l pe un alt autor) liderul este cel ce se urcă în cel mai înalt copac din junglă, se uită de jur-împrejur şi le strigă celor de jos:

“We are in the wrong jungle!”

Decît într-o grădină a nebunului, mai bine într-o junglă a înţelepţilor. Să vă tălmăcesc pilda? Păi una dintre variante ar fi “În lume veţi avea multe necazuri, dar îndrăzniţi căci eu am biruit lumea!”

versiunea de jos are acustica mai bună


Impostorilor le place în biserici. De ce? Gusturile nu se discută.

agnus dei - english + romanian blog

Russell More asks: But why, when there is so much opportunity for debauchery out there in the world around us, do such people choose the church? His answer?  Read below:

Recently, I read a book that kept me awake a couple of nights. It was about “Clark Rockefeller,” and the scare quotes are important. The man was neither “Clark” nor “Rockefeller.” He was a German immigrant who crafted an identity as an heir of one of America’s wealthiest dynasties. He married, fathered a child, and was involved in fraud, theft, and maybe even murder. And no one ever knew, until the very end.

What made me squirm was the fact that the fake Rockefeller’s inroad to all his deception was churches and relationships, particularly with women. He would make the connections he needed in local congregations, and he would charm the women there.

At the same time, he would parasitically imitate…

Vezi articolul original 774 de cuvinte mai mult