Pilda vameşului şi a fariseului


Pilda vameşului şi a fariseului este una dintre pildele kamikaze. Vrei să te sinucizi?

Nu trebuie pentru asta  să ai la bord o încărcătură explozivă prea mare, de fapt nici nu trebuie  să decolezi cu al tău avion (preferabil să fiu un „Zero” personal ca să nu ai prea multe de pierdut) de pe portavionul numit Biserica baptistă.

Pilda este povestită de însuşi Isus Cristos, deci, nu cu povestirea ei sunt probleme, ci cu identificarea personajelor. Miza este plasată în jurul întrebării: „Cine vrea să fie vameş cinstit şi cine vrea să fie fariseu mai mult decît cinstit? Pilda în sine nu acuză pe nimeni, aşa după cum nici eu nu o fac. Orice asemănare cu vreo persoană aflată în viaţa actuală sau în cea de dincolo este o pură ironie a sorţii şi un semn al cercetării Duhului.

O dată, demult, prin 1990 sau 1991 am stat de vorbă la bordu unui mercedes cu un frate ce conducea fain şi predica la fel. I-am expus cîteva considerente cu privire la fariseu şi vameş, pildă pe care o predicase la nunta de unde tocmai veneam. Şi-a schimbat privirea, dar n-a zis nimic. Era bine că el conducea. Totuşi aş fi preferat să spună ceva, nu să îşi schimbe doar privirea. Era clar că explicaţia mea l-a afectat. Nu mai ţin minte de ce pentru că nu era îndreptată împotriva sa. Aşa că nu am predicat din pilda asta niciodată, că mi s-a părut cam …atomică.

Şi cum curge pilda? Cam aşa, în versiunea personală:

Doi gagiy cu probleme de conştiinţă sau poate cu probleme generate de complexele lor de superioritate sau de inferioritate, se căzneau în faţa lui Dumnezeu. Nu ştim dacă au dat-o în bară recent, demult sau deloc. „Frustraţi” (se poartă!) s-au întîlnit sincron într-o clădire numită Templu. Nu ştim dacă acţiunea se întîmpla duminica (no lăsaţi, ştiu că nu se vedeau tocmai duminica la adunare, dar probabilitatea ca această întîmplare să se fi întîmplat de sabat sau mai bine zis sîmbăta este de 1 la 7, aşa că, eu zic că era o zi de peste săptămînă).

Deci, doi oameni s-au dus la biserică să se roage. Amîndoi aveau credinţa că îl întîlnesc acolo pe Dumnezeu. Deci nu era vorba de acei cîrcotaşi care spun că Dumnezeu nu este închis în odăiţe, între patru ziduri sau după altar. Nu! Erau, ca să zic aşa, baptişti ortodocşi, nu ca mine, plin de lipsuri de tot felul, de umpli o listă de patru pagini şi o dai mai sus… Cine nu ştie – să-şi închipuie, cine ştie – să mai scrie, că a fost enteresant!

Unul dintre ei era fariseu, uătevăr zis minţ, celălalt era angajat la Direcţia Vămilor, un fel de amploaiat la stat. No, las c-o ştiu şi pe aia cu impozitele romanilor şi cu indivizii care le adunau…

Vameşu:

Nu se spune că vameşu era burlac sau căsătorit, dacă avea casă grea vasăzică, dacă avea maşină mică, bloc sau vilă, dacă era tînăr sau bătrîn, bogat sau mai bogat, dacă avea diabet de slab ce era sau dacă îşi pierduse memoria cu ocazia ultimului control la catastife. Nimic, zero, la fel ca şi avionul de vînătoare cu acelaşi nume al japonezilor.

Acuma o mică paranteză: cum să pui nume unui avion de vînătoare „zero”? Închipuiţi-vă conversaţiile radio ale piloţilor americani: „Maic, ai un zero în spate!” „Gioni, bine că nu am două, că m-ar confunda cu altceva!” (00 era numărul camerei unde pînă şi împăratu merge pe jos.)

Acuma fariseu’:

Păi fariseu putea fi oricine! Totuşi nu putea fi o femeie. Fariseul „trăbă” (ca să-l citez şi pe fratele Paul, zis Obămutz) să fie bărbat. Femeile să îşi vadă dă cratiţă (să nu înveţe în biserică), dă fuste, nu dă pantaloni, că noi bărbatzii nu ne luăm fustă! Nu suntem Hara, nici Zdup şi Zdob (sau vice şi versa), cu toate că în cugetul lor unii  farisei mai buni tînjesc după fuste…

Apăi, io personal aş fi vrut mai multe detaly despre fariseu’ model. Fariseu-fariseu, da să ştim şi noi cu cine votăm! Dacă dăm în cine nu „trăbă?” – aşa cum a spus fratele Paul…  Păi oricine poate fi fariseu? Nu! Nu oricine îşi poate atribui acest titlu atît de invidiat.

Dacă a făcut teologia, avea diplomă de Oradea sau de Bucureşti?  Ce lucra fariseul ăsta? La ce biserică mergea? De-a noastră sau din aia a cărei membri nu trebuie să fie acceptați la admitere? De la sat sau de la oraş? A creat şi pe acolo „probleme”? Şi cum s-au soluţionat?

Am auzit – spun unii mai competenţi, foşti prieteni ai foştilor mei foşti prieteni – că şi acolo a creat unele probleme! Precis, dacă dădea cineva un sărci pe goagăl, găsea ceva. Dacă nu, precis niscaiva neveste, ale cuiva, ar fi adus dovezi imbatabile, indubitabile, inumerabile şi imponderabile. Ba chiar şi improbabile!

În faza asta a pildei mă simţ şi eu ca cetăţeanu turmentat: nu ştiu cu cine votez. Mi-e ciudă că Isus a fost aşa de laconic! Cum să amestece foncsionaru dă la finanţe cu unu care, vorba aia, nu avea o meserie declarată, un fel de privat? Și membru de partid… Că exista partida fariseilor, nu?

Dacă eşti fariseu nu înseamnă că ai meseria de fariseu, poți avea oricare altă meserie. Mă întreb cum ar fi fost, de exemplu, să fii fariseu vameș… Ar fi dat un pic pilda peste cap…

Dar oricine poate să îi ocupe postul, orientarea, fariseului, adecă poţi să… fariseieşti. Nu tră nici diplomă, studii avansate în fariseologie, decoraţii de la Ministerul fariseilor, atestate de la Preşedintele fariseilor sau de la Academia lor sau a noastră. E destul de la Uniune. Fani feisis!

Dar, indiferent cine erau cei doi împricinaţi, se anunţă o sentinţă. Doar unu a ieşit neprihănit de la spovadă.

Între noi fie vorba, n-a fost tocmai o sentință. Parcă mai mult s-a lăsat anunțul la latitudinea publicului. Sau dacă vreți a fost ceva ca la curtea cu jurați. Auditoriul decide. Mai bine zis cineva din auditoriu decide și restul auditoriului, nu contestă.

Doar că auditoriul sunt eu. Sau tu. Coincidență? Nici eu, nici tu nu ne identificăm cu fariseul. Preferăm să fim vameși! În loc de farisei cinstiți!!!

Vero? Să faci atac de cord! Ma non e possibile! Păi nu se putea acoperi totul? Nu putea Legea să găsească o scurtătură? O turturică, un turturel, o oiță mai neagră, un ied tânăr și prostuț să facă din el un ditamai țap ispăşitor? Domle, de ce să nu strîmbăm un pic statutu cultului mozaic, de ce să nu vină preoţii de la Templu cu o recomandare, două? De ce nu o derogare, mai multe și gata, să fie pace, unitate, să se pupe vameşu cu fariseul în faţa altarului, dacă nu se poate în faţă, atunci în spate… Nu vă gîndiți la prostii!

Nu se poate să se pupe toţi vameşii şi toţi fariseii – unii cu alţii, nu între ei – și mai marii templului să vină, să constate că lucrarea merge strună, așa de ochii lui Isus? Păi kiar că nu se poate! Nu? De ce? Pentru că nu se poate face un fel de „curat murdar” ca în lumea conului Iancu, kiar dacă-i anu dumisale!

Ba din contră, io zic că fariseu’ era un monument de moralitate apofatică: se putea compara cu un biet vameş ce nu postea un minuțel pe săptămînă! Fariseul domina cu poziţia sa bipedă, nu era un animal răpăreţ, nedrept, preacurvar. Din salariul, şi nu numai, dădea zeciuială. Vameşul însă păstra distanţa reglementară, îi era frică să nu fie trăznit şi se autoflagela repetînd în duhul lui singura rugăciune care o ştia: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul!”

Eu vă spun că mai degrabă omul acesta (vameşul) s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt (fariseul). Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.

„Mai degrabă” ăsta transmite o umbră de imprecizie, de îndoială, în contradicţie cu „precis”. Ca de exemplu: „precis” în cultul nostru cine se înalţă nu va fi smerit şi oricine se smereşte, nu va fi înălţat. Mă întreb de ce oare? O fi de vină cel ce a dat sentinţa? Nu. Poate e de vină ambiţia liderilor, mîndria lor sau a unora ce tînjesc să le ia locul. Sau a celor ce nu se dau duşi de pe locul lor.

În cazul ăsta io prefer  să fiu vameş. Mai am o şansă.


A fi creştin:

dyo

… pentru că harul pe care nu-l mai intuiam înconjurându-ne, şi părea înecat, învins definitiv în disperare, nu ne-a părăsit nici o clipă în zilele astea

… pentru solidaritatea de care am avut parte din partea voastră, a celor de aproape şi a celor de departe, prin toate mijloacele de comunicare ce ne-au fost la îndemână

… pentru că nu am plâns într-un pârâiaş al neputiinţei noastre, ci într-un ocean de iubire revărsat din partea celor (atât de mulţi!) care i-au preţuit pe Vasile şi Victoria

… pentru că Dumnezeu a fost acolo, primindu-i la Sine doar pe ei, lăsându-ne nouă dulcea şi dureroasa în acelaşi timp cruce de dus pe mai departe în această tot mai străină vale a plângerii

… pentru că am învăţat astăzi, încă odată, că cele mai de neînţeles căi ale Domnului conduc spre culmi de măreţie şi slavă inacesibile înţelepciunii noastre

Astăzi, 1 mai…

Vezi articolul original 32 de cuvinte mai mult

Un erou mai puţin cunoscut: Dalton Trumbo


Sursa WIKIPEDIA

James Dalton Trumbo (9 decembrie 1905 – 10 septembrie 1976), scenarist şi scriitor american. A făcut parte din grupul Hollywood Ten, ce a refuzat să depună mărturie în faţa  Comitetului pentru investigarea activităţilor anti-americane (HUAC) în 1947 în perioada investigării influenţei comuniste din industria filmelor. Lui Trumbo i s-au decernat două Premii Oscar în timp ce era pe lista neagră a celor cu interdicţie de a lucra în domeniu; unul a fost atribuit unui  front writer, celălalt lui Robert Rich, nume folosit de Trumbo ca şi pseudonim.

Lista neagră a fost desfiinţată în 1960 cînd şi-a pierdut credibilitatea. Lui Trumbo i s-au recunoscut meritele pentru două din cele mai bune filme (blockbuster): Otto Preminger a făcut public faptul că Trumbo a scris scenariul pentru, Exod, iar Kirk Douglas a făcut  public faptul că Trumbo a fost cel ce a scris scenariul pentru  Spartacus. Apoi, înainte de a fi instaurat ca preşedinte la Casa Albă, John F. Kennedy a spart blocada celor ce pichetat cinematograful pentru a vedea filmul.

Fiul lui Trumbo, Christopher a scris o piesă cu titlul Red, White and Blacklisted (Lista roşie, albă şi neagră) bazată pe scrisorile scrise de tatăl său din perioada Listei negre (2003), ce a fost jucată în New York în 2003. Aceasta a fost adaptată ca film, el adăugînd materiale din filmările documentare  Trumbo (2007).

În 19 decembrie 2011, Uniunea Scriitorilor din America (The Writers Guild of America) a anunţat că lui Trumbo i se vor recunoaşte meritele pentru contribuţia sa la scrierea scenariului în 1953 a comediei romantice Vacanţă la Roma (Roman Holiday), după 60 de ani .

În final un foarte scurt fragment din filmul Spartacus. Erou pozitiv în perioada comunistă cînd numele său se contopea cu răvrătirea împotriva stăpînilor şi apărarea celor slabi,  Spartacus a fost uitat în perioada actuală. Cred că aceste minute din film sunt extrem de sugestive pentru ce a însemnat Spartacus într-o lume a stăpînilor ce nu ne este necunoscută nici azi.

Iată cum o înfrîngere militară poate fi transformată într-o victorie morală.