„Dacă vă rog frumos, aţi putea să mă ajutaţi cu 50 de bani?”


Eram pe strada Meţianu, denumită astfel după cel ce a fost cîndva episcop ortodox. Cum este o zonă pietonală aici îşi fac concurenţă tot felul de oameni cu pretenţii de „fund raising”. Apar persoane cu cele mai oribile şi vizibile boli, malformaţii, operaţii sau pur şi simplu cu un copil în braţe. Azi era şi un bărbat cu un copil, aşa că m-am mirat „cum s-a diversificat piaţa muncii, domle!” Ba în urma mea o doamnă a cumpărat un salam ieftin pentru cîinele ce aştepta răbdător în stradă. Vînzătoare i-a recomandat parizer, ce tocmai cumpărasem şi eu, dar i-a mai spus să nu îi dea chiar în faţa magazinului. Corect!

Cu toţii am făcut într-un fel sau altul „fund raising” adică am avut nevoie de bani şi i-am cerut. Dacă nu oamenilor, cel puţin lui Dumnezeu. Nimic greşit pînă aici.

Dar ce e greşit, că de la un timp te iei de toţi fariseii frate! O fi şi cîinele fariseu, o fi cîinele fariseului sau ce?

N-am nimic cu cîinii, am cu stăpînii lor şi cu cine i-a adus pe lume mai recent, dar nu ăsta e targhetul.

Am auzit întrebarea „Dacă vă rog frumos, aţi putea să mă ajutaţi cu 50 de bani?” I-am spus omului că îl pot ajuta. S-a muiat şi a întins mîna dreaptă. Dar i-am spus şi că de fapt, nu m-a rugat frumos. Pentru mine „frumos” înseamnă altceva şi altcumva. L-am încurcat. Era în cîrje de aluminiu, era îmbrăcat anost, era tînăr, era în putere. Doar cîrjele îl trădau. Dacă le punea în portbagajul maşinii ar fi trecut fluierînd pe lîngă mine.

Dar se vedea că îşi alcătuise textul cu ceva „biznis plen” în minte, că altfel cine i-ar fi dat o bancnotă de un leu? 50 de bani e cea mai mare monedă, nu trebuie să te cauţi prin buzunare, cam şti dacă o ay. Nu o să stea omul să îţi numere 50 în bani mărunţi că are şi el o mîndrie. Cînd dă, să nu ştie stînga ce face dreapta, şi dus e.

Şi atunci i-am zis: „Aur şi argint n-am, dar ce am îţi dau: în numele lui Isus Cristos, lasă cîrjele şi umblă!” Ce credeţi că s-a întămplat?

Continuare

Spre ruşinea mea o spun, omul şi-a aruncat cîrjele, a făcut cîţiva paşi spre mine, a căzut în genunchi şi a dat slavă Domnului, după care s-a repezit să mă îmbrăţişeze. Asta, chiar şi pentru mine, era prea mult!

Am luat-o la sănătoasa printre maşini, doar-doar o să scap de urmăritor! Vezi să nu! Eu slalom, el slalom, eu pe zebră, el pe zebră, el la semafor, el răsuflînd precipitat în urma mea. În cele din urmă am făcut semnul internaţional al opririi cronometrului. Taim aut!

Ne-am oprit, ne-am pupat, i-am dat un leu să nu fi fugit degeaba, iar el s-a dus să îşi recupereze cîrjele că mai avea de muncit pe ziua de azi.  Eu mi-am văzut de drum, am făcut trei cruci în faţa catedralei catolice, aşa ca să fiu băgat în seamă de Doamne-Doamne şi să am cugetul împăcat (Atenţie: nu în-păcat!!!), am dat la pedale şi am ajuns acasă.

Continuare 2

M-am oprit, i-am spus omului că dacă face o mică, dar sugestivă rugăciune şi se roagă să i se ierte toate păcatele, va fi un om nou pentru că Duhul Sfînt se va pogorî asupra sa şi va fi mîntuit. În rest nu va mai avea probleme şi va ajunge în sînul lui Avraam dacă va muri. Ne-am despărţi prieteni, după ce am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de mail. El s-a dus în calea aia, eu în calea mea, recomandîndu-i să găsească o biserică unde să se închine participînd la toate serviciile divine.

Continuare 3

L-am prins pe om în braţe tocmai la timp că altfel dădea cu nasul de asfalt şi pe lîngă cîrjele ce fugeau cu altă pereche de picioare spre cei ce celectează aluminiu, s-ar fi ales cu un ditamai cucuiocu asortat cu ceva bulion de cea mai bună calitate. I-am spus că numa şi numa dacă vine la biserica mea îl va găsi pe Mîntuitorul, şi numa dacă face ceva fapte demne de noul său statut va fi primit ca membru. Nu se ştie cînd, că unii ce erau pe lista de aşteptare au ajuns deja la faza superioară a acestui mic joc, în cimitir. În fine, i-am dat să studieze statutul cultului şi mărturisirea de credinţă şi aştept să mă sune. Nu i-am dat numărul de telefon că mă poate găsi la biserică.

Continuare 4:  Mai ai multe???

 L-am luat deoparte, l-am întrebat de-i creştin o ba, apoi l-am invitat la mine acasă unde i-am dat de mîncare şi l-am lăsat să facă duş. Nu vă faceţi probleme, de fapt nu e handicapat, nici nu o duce rău cu banii. E un profesionist clasa I în „fund raising” aşa că am discutat ca de la specialist la specialist. I-am dat un enteu şi l-am invitat să discutăm despre ce vrea el. Cu ocazia asta am pierdut o întîlnire de afaceri unde puteam să închei un contract de 50000 de euro. Mîine sper să mă sune, dar dacă nu mă sună o să trec eu pe la el că mi-a spus unde stă şi …ne mai vedem. E doar un pic supărat pe viaţă că nu mai poate pleca în Germania ca pe vremuri. A zis că poate o să mai îmi spună el altele mai …personale. Nu i-am spus unde e biserica mea pentru că biserica mea nu are o adresă. Ea este formată din pietre vii, nu doar din pietre. Acolo amîndoi putem să ne întîlnim cu păstorul cel bun.

Continuare 5

Încercaţi să postaţi continuarea dumneavoastră sau cea care credeţi că ar fi cea mai bună dintre cele de mai sus.

Ei, hai că nu-i chiar aşa de greu. De data asta pot şi anonimii să intre în joc!


Miturile credinciosului alimentate de lipsa Scripturii, de teama de a lua decizii, de nevoia de a fi doar „în voia Domnului” – că altfel ce? O să fie bătut de Dumnezeu. Chiar aşa: cine îşi asumă „pericolul” ucenicizării? Pentru că ucenicizare înseamnă, pe lîngă multe altele, să intri cu Dumnezeu într-un proces de „try and error” prin care el să te înveţe. Biserică încotro te îndrepţi?