„Dacă vă rog frumos, aţi putea să mă ajutaţi cu 50 de bani?”


Eram pe strada Meţianu, denumită astfel după cel ce a fost cîndva episcop ortodox. Cum este o zonă pietonală aici concurează tot felul de oameni cu pretenţii de „fund raising”. Apar cele mai oribile şi vizibile boli, malformaţii, operaţii sau pur şi simplu copii expuși să te ia mila pe sus. Azi era şi un bărbat cu un copil, aşa că m-am mirat. „Cum s-a diversificat piaţa muncii, domle!” Ba în urma mea o doamnă a cumpărat un salam ieftin pentru cîinele ce aştepta răbdător în stradă. Vînzătoare i-a recomandat parizer, ce tocmai cumpărasem şi eu, dar i-a mai spus să nu-i dea chiar în faţa magazinului. Corect!

Cu toţii am făcut într-un fel sau altul „fund raising” adică am avut nevoie de bani şi i-am cerut. Dacă nu oamenilor, cel puţin lui Dumnezeu. Nimic greşit pînă aici.

Dar ce e greşit, că de la un timp te iei de toţi fariseii frate! O fi şi cîinele fariseu, o fi cîinele fariseului sau ce?

N-am nimic cu cîinii, am cu stăpînii lor şi cu cine i-a adus pe lume mai recent, dar nu ăsta e targhetul.

Am auzit întrebarea „Dacă vă rog frumos, aţi putea să mă ajutaţi cu 50 de bani?” I-am spus omului că îl pot ajuta. S-a muiat şi a întins mîna dreaptă. Dar i-am spus şi că de fapt, nu m-a rugat frumos. Pentru mine „frumos” înseamnă altceva şi altcumva. L-am încurcat. Era în cîrje de aluminiu, era îmbrăcat anost, era tînăr, era în putere. Doar cîrjele îl trădau. Dacă le punea în portbagajul maşinii ar fi trecut fluierînd pe lîngă mine.

Se vedea că-şi alcătuise textul cu ceva „biznis plen” în minte, că altfel cine i-ar fi dat o bancnotă de un leu? 50 de bani e cea mai mare monedă, nu trebuie să te cauţi prin buzunare, ştii că o ay. N-o să stea omul să-ţi numere 50 în bani mărunţi că are şi el o mîndrie. Ia dayci un leu.

Şi atunci i-am zis: „Aur şi argint n-am, dar ce am îţi dau: în numele lui Isus Cristos, lasă cîrjele şi umblă!” Ce credeţi că s-a întîmplat?

Continuare 1

Spre ruşinea mea o spun, omul şi-a aruncat cîrjele, a făcut cîţiva paşi spre mine, a căzut în genunchi şi a dat slavă Domnului, după care s-a repezit să mă îmbrăţişeze. Asta, chiar şi pentru mine, era prea mult!

Am luat-o la sănătoasa printre maşini, doar-doar să scap de urmăritor! Vezi să nu! Eu slalom, el slalom, eu zebră, el zebră, eu semafor, el semafor, eu gîfîind, el răsuflînd precipitat în urma mea. În cele din urmă am făcut semnul internaţional al opririi cronometrului. Taim aut!

Ne-am oprit, ne-am pupat, i-am dat un leu să nu fi fugit degeaba, iar el s-a dus să-şi recupereze cîrjele că mai avea de muncit pe ziua de azi.  Eu mi-am văzut de drum, am făcut trei cruci în faţa catedralei catolice, aşa ca să fiu băgat în seamă de Doamne-Doamne şi să am cugetul împăcat (Atenţie: nu în-păcat!!!) am dat la pedale şi am ajuns acasă.

Continuare 2

M-am oprit, i-am spus omului că dacă face o mică, dar sugestivă rugăciune, dacă se roagă să i se ierte toate păcatele, va fi un om nou pentru că Duhul Sfînt se va pogorî asupra sa şi va fi mîntuit. În rest nu va mai avea probleme şi va ajunge în sînul lui Avraam dacă va muri. Ne-am despărţi prieteni, după ce am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de mail. El s-a dus în calea aia, eu în calea mea, recomandîndu-i să găsească o biserică unde să se închine participînd la toate serviciile divine.

Continuare 3

L-am prins pe om în braţe tocmai la timp că altfel dădea cu nasul de asfalt şi pe lîngă cîrjele ce fugeau cu altă pereche de picioare spre cei ce colectează aluminiu și alte ferometale, s-ar fi ales cu un ditamai cucuiocu asortat cu ceva bulion hematologic. I-am spus că numa şi numa dacă vine la biserica mea îl va găsi pe Mîntuitorul, şi numa dacă face ceva fapte demne de noul statut va fi primit ca membru. Nu se ştie cînd, că unii erau pe lista de aşteptare, dar au ajuns deja la faza superioară a acestui mic joc, în cimitir. În fine, i-am dat să studieze statutul cultului şi mărturisirea de credinţă şi aştept să mă sune. Nu i-am dat numărul de telefon că mă poate găsi la biserică.

Continuare 4

Mai ai multe???

L-am luat deoparte, l-am întrebat de-i creştin o ba, apoi l-am invitat la mine acasă unde i-am dat de mîncare şi l-am lăsat să facă duş. Nu vă faceţi probleme, de fapt nu-i handicapat, nici n-o duce rău cu banii. E un profesionist clasa I în „fund raising” aşa că am discutat ca de la specialist la specialist. I-am dat un EnTeu şi l-am invitat să discutăm despre ce vrea el. Cu ocazia asta am pierdut o întîlnire de afaceri unde puteam să închei un contract de 50000 de euro. Mîine sper să mă sune, dar dacă nu mă sună o să trec eu pe la el că mi-a spus unde stă şi …ne mai vedem. E doar un pic supărat pe viaţă că nu mai poate pleca în Germania ca pe vremuri. A zis că poate o să mai îmi spună el altele mai …personale. Nu i-am spus unde e biserica mea pentru că biserica mea nu are o adresă. Este formată din pietre vii, nu doar din pietre. Acolo amîndoi putem să ne întîlnim cu păstorul cel bun.

Continuare 5

Încercaţi să postaţi continuarea dumneavoastră sau cea care credeţi că ar fi cea mai bună dintre cele de mai sus.

Ei, hai că nu-i chiar aşa de greu. De data asta pot şi anonimii să intre în joc!

11 comentarii la “„Dacă vă rog frumos, aţi putea să mă ajutaţi cu 50 de bani?”

  1. Propunere Continuare 5:
    A ridicat usor carja stanga, a indreptat-o catre mine, s-a incruntat pret de cateva secunde si apoi a inceput sa strige cat il tineau bojocii: POOOOCAAAAITUUUUL! Ajutoooor! Sariti frati ortodocsi! Vrea sa ma duca la sectanti. Puneti mana pe el, nu-l lasati sa scape!

  2. 1. I-am dat 50 de bani dar cu o conditie: sa poarte agatata la gat o foaie cu adresa si programul bisericii. Asa impusc trei iepuri: saracul, constiinta mea si biserica.
    2. M-am asezat alaturi si am inceput sa cer si eu doar ca „taxa” mea e de 1 leu. In felul asta il ajut mai bine pentru ca trecatorii ii vor da mai usor celui care cere mai putin.
    3. I-am dat 1000 de lei, omul a lesinat, cineva a chemat politia crezand ca l-am lovit eu, eu am fugit pentru ca nu am vrut sa risc sa dau explicatii de ce imi permit sa donez o suma asa de mare plus ca declaratia mea de avere avea ceva lacune.
    4. I-am dat 1000 de lei si i-am zis ca-i cumpar cu banii aia vadul ca sa preiau afacerea lui. Evident nu a fost de acord, iesea in pierdere

  3. Alexandru ce îți scriu aici e adevărat. Erau o gașcă de copii până-n 10 ani prin Cluj, care dormeau pe străzi noaptea. Eu lucram în anii studnției la un fast-food de naoptea.Am încercat să mă împrietenesc cu ei, dându-le bani, deschizându-mi sufletul față de ei, asta timp de o jumătatea de an. Însă e munca zădarnică, truda lui Sisif. Ei îs ireconciliabili, sunt distruși de neiubirea părinților. Străzile noastre sunt pline de ei.

    Odată o babă urâtă(sunt și frumoase) mi-a cerut bani de pită. Cum magazinul era aproape m-am oferit să-i cumpăr pâinea, moment în care neisprăvita a început să mă scuipe și să mă înjure sărind ca ațâțată.
    Tot așa cu multe tinere cu plozi în brațe care au nevoie stringentă de lapte, de parcă e datoria „părintească”. E mai bine să nu ai, să nu dai, că altfel dacă nu ai lichidități,cash, gologani, te spurcă, te scuipă și te afurisește de parcă ai fi bărbatu-so care a băut la birt tot banu! 🙂

  4. Ha!
    Domnule profesor, nu pot sa nu observ ca ati scris „…ce n-am iti dau..”….nu cred ca e din neatentie…:)
    Imi aduc aminte de un episod, in care mergeam de la Universitatea X spre casa, intr-o seara de iunie, cu multi ani in urma, si langa un magazin cu „de toate”, statea pe jos un copil/copila a strazii ( din cauza aspectului general – haine, frizura, voce etc. nu mi-am dat seama ce era)…era tare bucuros sufletul asta, si arata ceva la trecatori. Cand m-am apropiat cam la 5 metri, deoarece urma sa trec oricum pe langa el, am inteles…Apoi cand am fost in dreptul lui, mi-a arata si mie, strigand bucuros: „Uauă!”. Avea intr-adevar vreo 10-12 ouă crude, pe care le spargea si le manca chicotind…mai avea si cateva felii de paine.

    Cuiva i se facuse mila de el…probabil ca uneia dintre vanzatoarele de la magazinul alimentar unde statea asezat …Unii ar argumenta ca e pacat ca nu i-au oferit si ulei, o tigaie, si o buletie cu aragaz unde sa le poata coace…dar, altii ar obiecta ca, tot e ceva, decat nimic…

    Asa suntem uneori, ne facem mila cand putem si cum putem.
    Aruncam si noi cu „mila”, dupa cine ne lasa inima :).

    Dar, ca sa fiu sincer, dupa smecheri – apropo de exemplul de mai sus, nu prea imi vine sa arunc cu „mila”…probabil ca trebuie sa ma mai pocaiesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s