Sexualitatea, credinţa şi Dumnezeul creştin (5): disfuncţionalităţi masculine


Unii își cîntă lipsa de satisfacție, alții și-o strigă și ceilalți de obicei și-o ascund. Am trecut de revoluția sexuală din anii 60, dar am dat de alta care bagatelizează sexul și sensul acestuia. Societatea de consum impune o modă care nu este totdeauna acordată necesităților individuale, ci cîștigului, lipsei de timp, crizei relațiilor, alienarea individului (o temă destul de veche, dar nerezolvată) și căutările acestuia. Fiecare își caută fericirea înțeleasă cine mai știe cum. Binele este și el exprimat cel mai ades în raport prin plăcerea beneficiarului sau beneficiarei. Trăim într/un Babel modern al relațiilor ce vor să ajungă la cer dar se văd risipite, surpate undeva aproape de nivelul unei trăiri limitate. Nici sexualitatea noastră nu poate depăși acest nivel, oricît ne-am strădui, dacă nu intervine Dumnezeu.

Deşi s-ar putea ca unii cîrcotaşi să încadreze postul la genul „E păcat să dai cu stîngu-n dreptu?” risc să deschid încă un subiect tabu în comunităţile noastre: cel al consumului de chimicale şi folosirea de obiecte sau procedee menite să ducă la mărirea performanţelor sexuale.

Chiar şi în acest domeniu noi bărbaţii ne lăudăm de obicei cu performanţele noastre, lucru care este destul de periculos într-un mediu în care smerenia ar trebui să fie la loc de cinste. Cu toate acestea am asistat la discuţii în care unii îşi făceau publicitate. Efectul secundar a laudei de sine este fără îndoială o mare doză de publicitate negativă, ceea ce este valabil în orice domeniu.

Descoperită ca din întîmplare, viagra şi-a găsit calea spre cei mai mulţi dintre noi pe calea reclamelor ce nu pot fi oprite. Mai întîi la televizor, apoi prin email reclama la viagra umple căsuţa spamului astfel că ţi-e lehamite să mai cauţi mesaje rătăcite de la prieteni sau angajatori. Nu fac excepţie nici adresele copiilor pe care trebuie să îi ferim de astfel de produse. Din păcate avem tot mai puţin acces la cercul lor de prieteni şi la colegii de la şcoală ce nu pot fi selectaţi după preferinţa noastră. Criza controlului nostru se amplifică, mai ales dacă suntem dornici să ştim totul, să controlăm totul şi să recompensăm sau să pedepsim totul. Lupta e pierdută înainte de a fi începută. Soluţia vine din altă direcţie, dar asta e o altă discuţie.

Tot la categoria creşterii sau modificării performanţei sexuale intră vizitele magazinele cu geamuri netransparente de tip sex-shop. Am un prieten creştin care intră fără probleme în astfel de magazine. Cînd cumpără ceva de acolo o face cu gîndul ca în primul rînd să-şi satisfacă soţia. Am rămas puţin pe gînduri, dar mi-am revenit. De obicei dacă intri într-un astfel de loc îţi asumi unele riscuri. În primul rînd intri în gura lumii sau cea a bisericii. După cum ştiţi de aici nu te mai scoate nici Solomon – în cazul că s-ar reîncarna bineînţeles. De aceea mă gîndesc că dincolo de gura unuia sau a alteia e bine să ai nişte convingeri foarte solide în domeniu.

Oricum în tot domeniul acesta, autointitulaţii experţi spirituali vor face presiuni să îţi impună fel de fel de neghiobii. De exemplu, un frate care folosea mijloace contraceptive a fost oprit să mai ia cina. Fault în careu! Aici a fost faultat de nesfînta tradiţie.

Un altul a fost luat la întrebări de ce are numai doi copii. Fault! A faultat tot nesfînta tradiţie. (Fluieră bine arbitrul ăsta. Cine o fi?)

În domeniul sexualităţii  la care mă refer Dumnezeu şi Scriptura păstrează tăcerea. Nu la fel e cu fraţii, surorile şi Tradiţia. Din fericire nu suntem chiar aşa de mari iubitori ai tradiţiei, dar ne place să inventăm cîte cava doar-doar contribuim şi noi la amplificarea ei.

Dar să revenim la pilula minune care îl face potent pe orice bărbat care o înghite şi nu moare între timp de atac de cord. E bine sau nu e bine să luăm viagra?

Să vă spun sincer, nu ştiu! Dacă vrei să o iei fii sigur că nu este contrafăcută, aşa că cumpăr-o de la un magazin de oameni normali, nu on-line. Dacă nu vrei să o foloseşti, tot treaba ta, poate nu ei nevoie. Dacă ai o anumită disfuncţionalitate poate ar trebui să vezi un psiholog cu care să stai de vorbă. Consultă Pagini aurii.

Tot în acest domeniu suntem bombardaţi în căsuţa poştală sau direct cînd deschidem Facebook sau Youtube de propuneri de mărire a unei părţi a organului sexual masculin. Ce să zic? Mie mi se pare riscantă afacerea, mai ales în România. De ce? Simplu! Mă gîndesc că avem chirurgi ciudaţi, sinonimul pentru acestă categorie numindu-se Ciomu. Din nou, vrei să joci la ruletă ceva ce poţi pierde definitiv? Dincolo de spusele lui Pavel că trupul tău este templul Duhului Sfînt există şi riscul ca numărul tău să nu fie cîştigător. Şi orice plată compensatorie nu face decît să adauge nu numai frustrărilor din acest domeniu, ci şi regretelor ce vin prea tîrziu.

Apoi să nu uităm că în spatele fiecărui vînzător de viagra şi în spatele unei oferte de mărire de organe se află o întreagă industrie de miliarde de dolari. Ai cui sunt banii care îi cheltui pe aşa ceva? Şi privită din punctul acesta de vedere lucrurile par să se complice. Asta bineînţeles dacă nu ai o convingere clară referitor la problema financiară înainte de a o aborda pe cea sexuală.

În definitiv fiecare e liber să-şi rişte relaţia cu soţul sau soţia, banii, trupul, inclusiv mintea în funcţie de riscurile pe care vrea să şi le asume, de credinţa sa şi de convingerile personale. Tot în funcţie de punctul de vedere acceptat personal sau colectiv – că Dumnezeu interzice cutare lucru sau că Dumnezeu nu îl interzice – fiecare poate fi este dispus să îşi ajusteze mecanic, chimic sau mental unele disfuncţionalităţi cu care se confruntă. Dar dincolo de toate acestea mai există ajustarea spirituală care intervine uneori miraculos prin rugăciune mai presus de disfuncţionalităţi, mai ales cînd la mijloc e dragostea manifestată în căsnicie şi nu numai.