Lupul moralist


V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat sub stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strângă obşteasca adunare
Lângă un copac mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfăţişară; şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte:
Încă, pe la soroace,
Câte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gândiţi-vă că poate veţi da cuvânt odată
La-nalta judecată.
Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine.”

Ăst cuvânt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecând pe lângă sat,
La ziua unui sfânt, când preotul citea
Şi propovăduia,
Pe mulţi din dregători să plângă i-a-ndemnat.

„E! ce aţi hotărât, jupâni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?”
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?”

– „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?”
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

La cerere


La cererea prietenilor mei din biserica Cicir am decis să scot de pe blog următoarele articole: „Scurgerea timpului şi desfăşurarea evenimentelor” 1,2,3,4.

Menţionez că aceasta nu are nici o legătură cu alte cereri formulate de alte persoane şi nu reprezintă punctul meu personal de vedere.

De Alexandru Nădăban Publicat în 24 h


Din nou, ceva cu care ne confruntăm. Din fericire am ieşit din această tipologie aşa că pot să repostez aceasta opinie a domnului Dorin Muresan. Nici mie nu imi place la pocaiti (nu ma consider pocait, ci crestin) FRICA, LASITATEA, LIPSA COMPETITIEI SI VIZIUNEA INGUSTA (CARE VIZIUNE? CA EU NU CRED CA EXISTA NICI MACAR UNA INGUSTA!)


Nici eu n-as fi spus mai bine aceste adevaruri. Mintea evanghelicului e virusata de nevoia de a se conforma, de a se pocai neaparat de orice ginduri si fapte indiferent ca acestea sunt sau nu reale si de a se supune autoritatii omenesti, Conformismul nu incurajeaza creativitatea si reciproc. Creativitatea nu poate apare intr-un mediu in care ipocrizia e norma si adevarul nu conteaza.

Cu drezina

Că titlul e destul de pretențios (și oleacă pompos), recunosc fără ezitări. Însă o să vă rog să-mi demonstrați contrariul. S-o luăm foarte simplu: enumerați 3 autori evanghelici de literatură – în sens tare, nu ne referim aici la literatura de consum gen Francine Rivers sau Lynn Austin. Sau 3 autori de scrieri evanghelice de referință.

Lăsați-l afară pe C.S. Lewis că-i anglican. Și încercați să nu mergeți în istorie dincolo de granița secolelor XIX și XX. De ce impun aceste restricții? Păi, pentru că se scrie într-o veselie, într-o destrăbălare, de-a dreptul.

Când mă refer la autori de referință, înțeleg prin asta personalități literare sau teologice comparabile cu un Tolkien (catolic), cu un Bernanos (tot catolic), cu un Unamuno (tot… catolic), cu un Chesterton (iarăși catolic), cu un Eliot (iar anglican), cu P.D. James (o anglicană), Mauriac (încă un catolic). M-am ferit să invoc nume cu rezonanțe universale precum…

Vezi articolul original 1.209 cuvinte mai mult