Nici eu n-as fi spus mai bine aceste adevaruri. Mintea evanghelicului e virusata de nevoia de a se conforma, de a se pocai neaparat de orice ginduri si fapte indiferent ca acestea sunt sau nu reale si de a se supune autoritatii omenesti, Conformismul nu incurajeaza creativitatea si reciproc. Creativitatea nu poate apare intr-un mediu in care ipocrizia e norma si adevarul nu conteaza.
Că titlul e destul de pretențios (și oleacă pompos), recunosc fără ezitări. Însă o să vă rog să-mi demonstrați contrariul. S-o luăm foarte simplu: enumerați 3 autori evanghelici de literatură – în sens tare, nu ne referim aici la literatura de consum gen Francine Rivers sau Lynn Austin. Sau 3 autori de scrieri evanghelice de referință.
Lăsați-l afară pe C.S. Lewis că-i anglican. Și încercați să nu mergeți în istorie dincolo de granița secolelor XIX și XX. De ce impun aceste restricții? Păi, pentru că se scrie într-o veselie, într-o destrăbălare, de-a dreptul.
Când mă refer la autori de referință, înțeleg prin asta personalități literare sau teologice comparabile cu un Tolkien (catolic), cu un Bernanos (tot catolic), cu un Unamuno (tot… catolic), cu un Chesterton (iarăși catolic), cu un Eliot (iar anglican), cu P.D. James (o anglicană), Mauriac (încă un catolic). M-am ferit să invoc nume cu rezonanțe universale precum…
Vezi articolul original 1.209 cuvinte mai mult
