Ieşirea din ghetou (2)


Ca să ieşi din ghetou trebuie să fi intrat, trebuie să fi fost conştient că el există şi să fi petrecut destul timp acolo încît să vezi raţiunile pentru care trebuie să ieşi.

Atunci cînd conduci o maşină sau un avion ai la bord senzori care îţi indică dacă ceva funcţionează bine sau nu. Dacă ţi se aprind beculeţele roşii îţi dai seama cam despre ce e vorba: de o avarie.

Primul meu beculeţ roşu mi s-a aprins în urmă cu destul de mult timp, dar nu m-am prins ce voia să indice. Era o repetiţie de cor şi s-a dat tonul de către păstor să ne cerem iertare că eram vinovaţi de absenţe, de neimplicare într-o slujire spirituală atît de importantă. Nu era și cazul meu, nici a multora de față.

Și dacă era o lucrare atît de importantă, cum de se mai făcea şi altceva în biserică (de fapt în adunare)? N-ar fi mai bine să se facă doar cor, cor şi iar cor? Asta am mai văzut-o la BB2 Oradea cînd fraţii au reclamat să nu se mai programeze repetiţiile în acelaşi timp  la toate corurile, că ei nu pot să participe. Normal! Părea un cor general al surzilor. Mai bine zis al surzilor spirituali.

Acum unii se vor întreba pe bună dreptate de ce ridic problema asta, ce mă cred mai deştept sau mai dotat dpdv muzical? Cu alte cuvinte „ce îmi trăbă?” Ţinînd cont că am doar un IQ normal, că am o ureche muzicală fără pretenţii, înclin să cred că reacția cîrcotaşilor va fi asemenea majorității profesioniştilor atunci cînd vine un necunoscut cu ceva nou: „noi suntem specialiştii, cum de nu ne-a venit nouă ideea asta?” sau „Dacă noi suntem specialiştii n-are cum cineva din afară să vină cu aşa ceva, că noi suntem vîrful de lance…” (serios? eu parcă am văzut mai degrabă o coadă de topor…)

Dar poate a venit timpul pentru o evaluare obiectivă la rece a Bisericii baptiste din România. Iată cîteva puncte de vedere personale:

1. Micşorarea numărului baptiştilor din România indică o dată în plus că vremea bisericii baptiste a apus. Dacă Dumnezeu ar fi avut un plan cu România în care biserica baptistă ar trebuit să joace un rol important, numărul credincioşilor baptişti ar fi crescut. Din această cauză consider cartea „Credinţa adevărată” o prorocie neadevărată cu privire la România.

2. Monopolizarea conducerii comunităţii şi a uniunii de către păstori a făcut din cultul baptist un cult clerical, biserica baptistă ajungînd în aceiaşi situaţie ca biserica catolică în preajma Reformei lui Luther. Contradicţia dintre Mărturisirea de credinţă, Statut şi Scriptură este evidentă, dar nu este băgată în seamă. La ce mai servesc aceste documente?

3. Importanţa dată clădirilor în care se adună biserica vie este tot mai exacerbată, ceea ce face ca biserica baptistă să se închidă între patru pereţi pierzînd astfel contactul cu lumea, cu comunitatea largă a cetăţenilor. Biserica baptistă nu mai constituie o prezenţă spirituală dinamică. Ea a devenit o instituţie de faţadă care indică doar o prezenţă fizică, dar nu şi implicarea directă ce pune la dispoziţia celor interesaţi o spiritualitate de excepţie. Biserica baptistă s-a pierdut printre celelalte biserici tradiţionale, astfel că prezenţa ei pe scena spirituală a poporului român este una absolut neglijabilă.

4. Manifestată timp de peste 100 de ani identitatea bisericii baptiste a ajuns să fie marcată de o prea mare tensiune între dogmă şi practică. Aceasta a dus la abuzuri, la micșorarea numărului credincioșilor și la transformarea bisericii într-un club social în care Adevărul nu se mai regăsește.

În concluzie, avînd în vedere că niciunde în NT, Mărturisirea de credinţă sau Statut nu se afirmă sau nu se subînţelege că Dumnezeu şi-ar fi construit un alt templu în care să fie adăpostiţi fizic credincioşii, este nevoie de o revenire la surse pentru a pune în concordanță Statutul și Mărturisirea de credință cu Scriptura referitor la dogma și practica bisericii.

Definiţie (1)


Cum tot am observat că cele ce le fac, spun sau chiar gîndesc sunt interpretate pe dos, ba pentru că mi se atribuie afirmaţii şi fapte ce nu au nici o legătură cu mine, am decis să deschid o nouă şi nemaivăzută rubrică în blogăreala creştină şi ne. Deci, de azi încolo voi da definiţii, de o să mă pomenitzi! Să sperăm că nu ajung prea repede la Pomenirea, unul dintre cimitirele Aradului!

Deci azi de dimineaţă (sper că va fi o zi prolifică) pe feisbuc, am dat definiţia fumătorului şi ca atare menţionez  la data de 4 iunie, ziua debarcării în Normandia, că în jurul orelor 8 şi multe minute, spre 9 fără puţine minute am scris:

fumătorii: leizi kamicaze.

Adecă, să mă şi să vă esplic, una bucată fumător sau fumătoare se califică ca (cacografie intenţionată, nu fluieraţi!) şi neşte sinucigashi lenţi, aidoma piloţilor japonezi de prin deceniul cinci ce dădeau cu avionu în bărcile americanilor şi mureau cu dushmanu de gît. Fumătorii mor încet deci se sinucid lent, aşa că io zic că în viziunea pe care o mărturisesc, ei şi ele sunt neşte kamikaze leneşi. Dacă ar fi mai rapizi ar recurge la alte mijloace mai eficiente! Duşmanu suntem noi ăştia de nu fumăm şi ei vor să ne ia cu ei prin fumatul pasiv.

Să tragem în iei cu ante-aerianu ca americanu să moară mai repede şi noi să murim mai lent ca iei!

PS Am stîrnit o lacrimă în colţul buzei sau un surîs în colţul okiului? Dacă nu, propuneţi definitzii!