De-a lungul, ba DEA latul europei: patru


Ei, am ajuns și la Dome. Înghesuială în primele camere, dar organizare bună. Băieții alergau de la arme la arme, păcat că nu era voie să pui mîna. Totul era închis sub sticlă sau era din secolul XX. Cu excepția tunurilor și a bombardelor. Aici am văzut tunuri lovite de ghiulele în gură, – vă dați seama ce precizie pe vremea aia – ghinturi pe la 1600 și ceva și tunuri respectabile, adică mari și grele, nu din alea de l-a tras Mihai Bravu după el. Colecția de arme a fost impresionantă! O flintă a unui olandez avea vreo patru metri de ne-am mirat dacă nu era cumva o rudă mai apropiată a lui Goliat. Armuri cu vagonul, unele a regilor pe cînd erau copii, după modelul Ludovici XII și XIII kids. Nu am plătit una dintre expoziții, cea cu Algeria, ce cred că era mai mult interesantă pentru francezi, pied noires și algerieni. De căldură am bătut recordul la băut apă. Noroc că era voie cu apă la purtător. La fiecare intrare principală erai verificat politicos să nu transporți vreo mașinărie abominabilă cu tine. Sute de poze, magazinul cu suveniruri era bine dotat, așa că am cumpărat două tunuri pentru copiii mai mici. Eu am optat pentru un tanc dar nu era de vînzare…

Mi s-a părut interesantă una dintre expozițiile cu cavaleriști, aceștia fiind expuși cu tot cu cai, în mărime naturală. Ceea ce mă face să îmi aduc aminte de Moș Teacă care intrînd într-o librărie a cerut un glob pămîntesc și fiind pus de vînzător să precizeze mărimea a cerut unul în mărime …naturală.

În colecția de arme am vazut niște săbii ale vikingilor foarte ruginite. De mirare, avînd în vedere că ei au debarcat în Normania. La Greneech Museum am văzut două exponate care păreau fabricate cu o zi înainte și se putea vedea desenul cristalelor în urma forjării și lustruirii lamei. Dar armele de foc din cele mai variate, mai ales pistoalele medievale cu mai multe țevi sau cu mai multe funcții au fost nemaipomenite. Unde duce dorința de a omorî pe semenul  tău!

Apoi am dat de mormîntul lui Napoleon și al altor personaje semnificative din istoria modernă a Franței. Aici era mai răcoare. Oare de ce suntem atît de tentați să vedem locul unde este înmormîntat un personaj celebru? Probabil că ne simțim superiori: el a făcut atîtea și e acolo la picioarele noastre, noi n-am făcut mai nimic, dar suntem gata să sărim pe lespedea sa de mormînt. Unii mai necivilizați ar fi și gata să scuipe…

A doua zi a urmat TURNUL. În mod normal stai la coadă cam o oră și jumătate, asta depinzînd dacă apar grupuri organizate care au prioritate. Noi am decis cu o zi înainte să venim de dimineața ca să stăm la coadă pe răcoare. A doua zi ghinion: funcționa numai un lift. Dacă voiai să urci pe scări pînă la platforma a doua însă mergea mai repede. Dar noi voiam să merm sus în vîrf. Zis și… așteptat! După circa patru ore în care au venit pe la noi niște personaje pe catalige să ne anunțe că se înaintează foarte încet, după anunțuri făcute la difuzor și pe panoul electronic de afișaj, am ajuns la lift. Sus la ultimul etaj, la primul fiind liber doar pentru cei ce voiau la restaurant. Am ajuns sus unde era și o toaletă, cîteva magazine și lume din toate colțurile lumii înghesuindu-se în fel și chip. Mai lipsea doar King Kong!

O juma de apă de la magazin 2 euro. În fața turnului un romîn întreprinzător ce găsise o nișă vindea jumătăți din alea la 1 euro! Bravo! Țigănci mai rotunde și mai în vîrstă erau alungate de un oarece paznic și taximetrele erau trimise din fața stației de autobuz la plimbare de către polițiști. Diviziunea socială a muncii… Dar cel puțin sus aveai parte de panoramă și lunete cu 1 euro. Copiii s-au plictisit repede în ciuda priveliștei, așa că după coada de la ascensor în sus a urmat coada de la ascensor în jos. Parcă eram pe vremea lui Ceaușescu! În cele din urmă după ce am umplut din nou sticlele cu apă rece de la un robinet din fața turnului, am luat autobuzul spre Montparnasse. Eram terminați!

Alternativa turnului Eiffel este turnul Monparnasse (se poate găsi pe net) unde ajungi sus rapid, era la două minute de noi, dar nu avea aceiași încărcătură istorică. Vorba aia, turnul monparcum? Și nimeni din Romania nu se poate lăuda că a pus vreun kil de fontă ca la turnul Eiffel. Dacă știa Ceaușescu că e fonta noastră precis își făcea și el un turn de nu se mai aduna miliardul ăla de dolari pe care încă îl mai caută unii și azi…

Așa că a doua zi, vorba lui Ludovic XIV Și acum Versailles!

Ca o anticipare la partea a cincea; am constatat că se poate ajunge cu trenul. A doua zi, cu sandviciurile, apa, banii, pașapoartele și vremea sufocantă traversăm drumul la gară. Acolo un nene de la ghișeu ne spune că bilete se pot luat doat la automate cu card. Probabil că era prima lui zi la lucru. Așa că am zis că mergem cu metroul. Și tipul de acolo era tot în prima lui zi de lucri, că la cererea mea de bilete spre Versailles a întrebat dacă vreau să cumpăr și înapoi. Așa am luat vreo zece bilete, ne-am trambalat pînă la linia respectivă cu mare grijă să nu o luăm în direcția opusă, și am plecat. Ajungem noi acolo și ne trezim în plin oraș, nici urmă de vreun Versailles. Ne uităm în dreapta, ne uităm în stînga, ne uităm pe o hartă, descoperim niște cladiri moderne cu Exposition Versailles și ne repezim la un cuplu cu un copilaș în cărucior (era clar că erau din zonă și erau francezi). Ne spun că suntem la Versailles și ne arată spre expoziție. Mais ou est le palais? Și atunci îmi trece prin minte că Palais du Versailles nu e tot una cu Porte du Versailles. Ne-au descurcat foarte amabili. Trebuia să luăm tramvaiul spre poarta dinspre Sevres și apoi autobuzul 104 pînă la palat. Sistemul de ghidare cu taciscrin al din apropierea liniei de tram m-a pus în legătură cu o tanti care zicea să ne ducem cu tramul la La Defense, adică să traversăm tot Parisul aproape și să luăm de acolo trenul. Imposibil. Am luat tramul ff curat, ne-am dat jos la poarta dinspre Sevres și după ce am plătit șoferului am ajuns în cele din urmă la destinație. Cel puțin am văzut Parisul așa cum este, nu numai cel turistic. Cum prudența este mama înțelepciunii am plecat în primul rînd să iau bilete de autobuz la un ghișeu ca să nu mai dau bani în plus și așa am ajuns la gară. Ce să vezi? Cu trenul era mai ieftin decît cu autobuzul, tramul și metroul la un loc. Mergînd spre gară am trecut pe la o agenție ce vindea bilete la palat și unde stăteau oamenii cîte patru la rînd în coloană cuminți ca la ausșviț. La gară am dat de un post info cu două tinere foarte închise la culoare și le-am întrebat ca tot romînu neîncrezător de bilete la palat. Mi-au spus de locul pe lîngă care trecusem, dar văzîndu-mă neîncrezător mi-au spus că pot lua bilete și de la un mic magazin de sandviciuri, fructe, sucuri și presă din fața nasului unde nu stătea la coadă, vorba lui Falstaff, nici papa Turcu! Zis și făcut! În două minute eram cu biletele. Mi-am mai scos pîrleala cu timpul pierdut. Dar tot așa de cald era ca în ziua cu turnul.

PS Poze pe feisbuk!