Care majoritate? Păi, marea majoritate!


Auzi cam peste tot, dar mai ales la americani unele exprimări redundante, adică inutile. Ele au darul, în opinia utilizatorilor, să accentueze ceva ce nu este atît de evident. De exemplu, americanii în căutare de ceva unic, adică ceva ce se găsește în mod absolut în doar un singur exemplar, cam ca și cînd ai da nota unu 1(unu), spun, ca să dramatizeze un pic și să scoată mai mulți bani de la tine,  the most unique, adică cel mai unic. Un fel de mai unic decît unic! Și de cele mai multe ori o spune cineva pe un canal teve chinuindu-se să îți atragă atenția că dizainul acestui inel este ză most unik și primii zece cumpărători vor beneficia de o reducere. Frumos de numa-numa sau dacă îmi dați voie să mă exprim așa, absolut unic!

Apoi, am mai auzit pe la români, la americani și la francezi, tot la teve, bată-l vina, marea majoritate a celor care au făcut sau au dres s-au ales cu pensia micșorată sau că the vast majority of mamals are living on dry land only. No bun, vorba unui britanic neaoș, da cum rămîne cu mica majoritate? Chiar mă întreb, dacă este o majoritate mare sau vastă și o majoritate mică sau restrînsă, de cam cîte procente ar fi vorba cînd amîndouă categoriile trec de 51%? Probabil că ține de fizica cuantică, de deformarea timpului și de vitezemai mari ca viteza luminii. Dar probabil, vă spuneți și dumneavoastră că la vitezele alea e firesc să se deformeze nu numai timpul, ci și spațiu. Deci? Sincer să fiu eu mă aștept și mă tem, ca în viitor, acest mare și minunat adevăr să se regăsească undeva prin marile bănci sau prin hecăreala unora prin conturi ce nu le aparțin. Îi va durea pe unii, dar nu pe mine.

Despre arta decăzută sau despre un anume fundamentalism cu iz fascist


sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Degenerate-Hitler-Ziegler.jpg

Citesc o carte. Cartea vrea să zică că e cea mai creștină și evident e de dreapta, un pic mai albă și foarte, foarte americană. Mă rog, n-am eu probleme cu asta! Facă ce vor la ei acasă!

Dar există cîteva idei care mă contrariază. Printre altele cartea spune că arta minimalistă asociată cu postmodernismul e non-artă, mișcarea dadaistă nu e nici aia artă și e rea din cale-afară. N-ar avea dreptul să fie numită artă, să fie expusă și apreciată. Cine or fi sub-oamenii care apreciază  o astfel de artă sau cum s-o numi? Și aici le dau cumva dreptate, nu prea îmi place sau nu îmi place deloc, dar unele lucrări sunt chiar extrem de interesante și chiar admir ideea din spatele operei. Ce să fac? Apoi dacă nu îmi place, nu cumpăr, nu imit și nici nu imi pasă. Mă lasă rece. Dar nu și pe ei!

Se pune întrebarea ,,de unde știu cine ce a făcut și dacă e sau nu coșer să văd ceva, să ascult ceva, să mă folosesc de cutare sau cutare lucru? În fond, dacă despicăm firu-n patru ajungem la o dilemă din care, vorba lui Brînzovenescu, nu putem ieși: banii pe care îi primesc ca salar sunt ai Domnului sau ai diavolului? Și dacă știu asta nu mai dorm noaptea? Cam cu același lucru se poate confrunta cineva care se uită la Muppets și apoi află că cel care a inventat show-ul este sau a fost homosexual. Să nu-i mai placă ceva frumos pentru că autorul e păcătos din cale-afară? Același lucru cu muzica rock în general și cu Queen în special. Să arunce cineva la gunoi muzica lui Fredy Mercury pentru că el a fost păcătos și a murit în păcat?

Să, că n-ar fi nu-știu ce artă, dar dacă cineva dă bani pentru așa ceva, spun și eu ca tot omul „de gustibus non est disputandum”, adică gusturile nu se discută. O mare minciună în fond, pentru că evident că exact cu asta se ocupă criticii de artă.

În fine, aruncînd ochii pe net am fost surprins plăcut și neplăcut de îngustimea unora care judecă în acest fel arta. Neplăcut pentru că am descoperit că în 1937 naziștii au trecut la lichidarea operelor de artă nedemne de ochii poporului arian. Ca să fie clară diferența, oamenii de încredere ai regimului au confiscat aproape 200000 de opere de artă de pe tot întinsul Germaniei din diverse muzee.

Neplăcut a fost nu că doar operele artiștilor considerați evrei bolșevici au căzut victimă, ci că și operele altor iluștrii autori neagreați de ideologia nazistă au fost confiscate. Reforma nu era îndreptată numai împotriva iudeilor ca etnie, ci a artei în general. Tot ce nu se potrivea canoanelor naziste era calificat ca ne-artă. Cu toate că regimul a confiscat operele autorilor autohtoni și străini, doar cele ale germanilor au fost expuse oprobiului public.

Deci, pentru a putea vedea clar și poporul german ce dezavuează ideologia oficială, s-a organizat o expoziție în care au fost expuse printre altele operele germanilor Marc Chagall, Georg Grosz, Wassily Kandinsky, Ernst Ludwig Kirchner, Paul Klee, etc. Ba la expoziție a venit și Hitler. El este fotografiat tocmai în fața unei opere ce se încadrează în curentul dadaist, aceleași opere blamate și de creștinii fundamentaliști americani. Pînă la închiderea ei expoziția a avut de vreo zece ori mai mulți vizitatori decît o altă expoziție, cea a operelor de artă ce se potriveau canoanelor național-socialiste, adică naziste. Ba au urmat alte expoziții ale artei degenerate în alte orașe, cu același succes de public.

În cele din urmă, operele blamate de reală valoare au fost vîndute în străinătate pe bani buni, că naziștii erau și pragmatici. Ba unii ștabi naziști chiar au achiziționat cîteva dintre ele. Cele care nu au fost achiziționate au fost arse aidoma rugului deșertăciunilor aprins de Savanarola în urmă cu cîteva sute de ani la Florența. Ce vremuri!

Văd o oarecare apropiere între intransigența creștină americană de dreapta și cea a naziștilor din Germania lui Hitler. Îmi dă de bănuit. Asta mai ales pentru că la unul dintre seminarele de istoria bisericii de la Oradea, studenții au ajuns la concluzia că dacă ei ar ajunge la putere ar institui o dictatură cum nu s-a mai văzut pe la noi. Ciudat! Oare de ce? Îmi pot închipui ce se va întîmpla dacă alți fundamentaliști, mai puternici ar ajunge la putere în America…

Apoi văd că tot ce este scandalos, blamat și corupt are mai mult căutare. În urmă cu ceva timp un prieten făcea o analiză a blogului său și a putut constata că cele mai accesate articole erau cele de scandal sau cu iz de scandal. Nici eu nu fac excepție. M-am întrebat dacă mă interesează adevărul și numai adevărul sau mă interesează scandalul. Naziștii au atras cu rușinea ne-artei milioane de vizitatori. Fundamentaliștii fac un scandal din orice. Mi se pare într-un fel că sunt mai aproape de o anumită latură a activității lui Ioan Botezătorul. Nu mai e nevoie să spun care era atitudinea lui Isus vis-a-vis de acest subiect, decît să amintesc că Ioan a trimis la el să întrebe dacă să aștepte pe altul sau să moară liniștit, cu conștiința împăcată, că și-a îndeplinit misiunea. Probabil că Isus nu făcea atît de mult scandal pe cît voia Ioan.

Și e bine că lumea asta nu e o biserică uriașă, e bine că fundamentalismul creștin nu a ajuns la putere și e bine că atunci cînd Isus va reveni va fi puțină credință pe pămînt. Mă întreb ce s-ar fi ales din omenirea asta dacă era mai multă credință de tipul ăsta…

Ce m-a surprins plăcut știți voi!