Recenzie: Dănuț Mănăstireanu, After Liberation, Then What? Enabling and Protecting Communities in Post-Authoritarian Contexts, World Vision International, 2012


Încep prin a face două observații. Prima se referă la faptul că o recenzie profesionistă are ca scop incitarea cumpărătorilor în vederea cumpărării cărții. Dacă cartea este ce pretinde sau poate este mai mult decît pretinde autorul, cititorul va plăti. Din acest punct de vedere cartea de față are un dezavantaj: se distribuie gratuit, deci are șansa să fie achiziționată, dar să nu fie citită. Poate era de dorit un preț care să indice cererea pentru o astfel de carte. A doua observație se referă la faptul că la fel ca și autorul dr. Danuț Mănăstireanu, mi-am petrecut 35 de ani într-un context comunist, așa că am trecut printr-o experiența oarecum asemănătoare, existînd mari șanse ca observațiile mele referitoare la conținutul cărții să fie pertinente.

Mai trebuie să mărturisesc că atunci cînd am început să citesc cartea nu am avut intenția să scriu o recenzie, dar pe parcurs am simțit nevoia să fac ceva ca această carte să fie cunoscută. În plus o recenzie îi prinde bine și autorului.

Sumarul cărții dezvăluie intenția autorului ce se concentrează pe îndrumarea comunităților religioase după dispariția comunismului. Din acest punct de vedere mi se pare că titlul este un pic mai larg decât conținutul cărții, chiar dacă principiile enunțate de autor sunt universal valabile pentru orice context post-autoritar. Fără doar și poate această carte constituie prima parte dintr-o altă lucrare mai amplă sau primul volum dintr-o viitoare serie care să se înscrie în domeniul mai larg al societăților post-autoritare, nu numai al comunismului.

Structura cărții transpune cititorul într-un context pre-exilic, comparația exodului post-egiptean cu exodul post-comunist fiind prisma prin care autorul reușește să mențină interesul oricărui cititor indiferect de context. În același timp comparația ar trebui să ridice multe semne de întrebare în contextul unei societăți (românești) încă marcată de influențe ale autorității absolute. Cheia contextului post-exilic egiptean și cel al actualului exod post-comunist par să fie uneltele cele mai potrivite pentru pregătirea unei ieșiri mai rapide, mai eficiente sau mai puțin traumatice din contextul unei eventuale societăți autoritare. Personal, cred că această cheie se potrivește nu numai comunităților religioase, adică bisericilor, ci societății în general.

Cu toate acestea, la fel ca și oricare lucrare încadrată într-un context istoric specific autorul avertizează că soluțiile sunt principii generale care trebuie aplicate într-un context specific și ca atare direcțiile propuse nu trebuie să constituie reguli ce trebuie urmate orbește.

Citind cartea am avut impresia că lucrarea se adresează în primul rînd cititorilor care nu au suferit direct sub comunism și aveau nevoie de o punere în temă. Dar chiar și în contextul comunist sau post-comunist, această sistematizare este bine-venită, mai ales pentru cititorii mai tineri care nu au avut ocazia să sufere de pe urma comunismului. Chiar și celor mai în vîrstă această analiză le poate reaminti că, cel puțin în ceea ce îi privește pe români, în decembrie 1989 a existat un larg consens în favoarea abandonării comunismului, indiferent de consecințe.

Nu voi face o recenzie pe capitole pentru a nu strica surpriza cititorului, dar voi încerca să interacționez cu textul pentru a atrage atenția asupra unor particularități specifice cărții. De exemplu o întrebare pertinentă este dacă aceste direcții de urmat pot fi puse în practică doar de ceea ce autorul numește ,,authentic biblical Cristianity” sau care este șansa comunităților care nu se înscriu în această categorie în parcurgerea exodului, mai ales avînd în vedere tentațiile menționate de autor ce se referă la idealizarea societății autoritare pre-exilice.

Foarte tentant, dar în același timp fără prea multe precizări autorul propune la pagina 59: “This is why Christian discipleship should also include training in learning to keep minds clear and ‘renewed’ and to depend on God’s grace for everything.” Mă gîndesc că așa cum noi am avut nevoie de așa ceva în urmă cu 23 de ani și cum încă nevoia mai există, nefiind doar un must al vremurilor post-comuniste, s-ar putea elabora cîteva direcții specifice. Cel mai ades orice încercare de a avea mintea limpede și reînoită și a acționa în consecință era descifrată (și încă mai este) ca un afront adus autorității, în mod specific autorității eclesiale.

O afirmație extrem de lucidă ce stîrnește revolta cititorului apare la pagina 68: „When people have been slaves for generations, it is very difficult for them to understand and value freedom (Exod 14:12).” Din păcate nimeni nu este pregătit pentru ceea ce vine după eliberare, chiar dacă și-o dorește foarte mult. Indiferent cît te opui unui stat autoritar, nimic nu te poate pregăti în detaliu pentru ceea ce vine după.

Aș încerca mai multe lămuriri a unor pasaje ce, în opinia mea, nu par destul de explicite. Ele incită cititorul care se așteaptă la mai mult, dar informația sau sugestia lipsește. De exemplu am avut această senzație la pagina 72: „This is why churches and Christian faith communities preparing for freedom need to be willing to explore, at least theoretically and where possible models of engaging with culture, so that they will be able to effectivelly represent Christ in the coming democratic society.” (De remarcat că Biserica Romano-Catolică din Africa a trecut printr-o situație asemănătoare cînd clerul local nu a fost pregătit pentru momentul proclamării independenței în deceniile 6-7 ale secolului trecut. Ocazia istorică a trecut atunci, după cum ocazia istorică va trece pentru cei ce nu se pregătesc.) Cum s-ar putea face practic acest lucru? Care ar fi acele eventuale modele noi de abordare a culturii locale, în afara modelelor enunțate de autor și ce i-ar face pe cei ieșiți de sub obroc să îl aleagă pe cel mai bun?

În aceiași categorie se încadrează și afirmația de la pagina 73 (și 75): „Christians need to invest in training leaders, especially young ones, long before the fall of an existing authoritarian system.” Este posibil așa ceva? Care ar fi riscurile dincolo de reacțía autorităților? Cine ar putea face așa ceva avînd în vedere că majoritatea liderilor comunităților creștine copiază inconștient modelul autoritar și tinerii prin definiție nu ajung la conducere decît după dispariția secției de gerontologie sau printr-o lovitură abil orchestrată?

Forty years in the desert. Post-authoritarian times este acea parte a cărții cu care m-am luptat cel mai mult pentru că prezintă adevăruri de necontestat, dar în același timp atentează la concepția personală a fiecărui cititor care a conceput sau a trăit altcumva acești 40 de ani ai exodului. În definitiv s-ar putea ca dincolo de paradigma Sinaiului și încercarea României de a reveni la normal după 45 de ani de comunist, vor exista și alte încercări de normalizare.

Fără o intenție academică, cu un stil destul de impersonal cartea își atinge scopul în ciuda unor scăpări cum ar fi afirmația că în secolul IV-lea creștinismul ar fi devenit religia oficială a Imperiului Roman sau că primii creștini au fost dați leilor.

Chiar dacă pe alocuri cititorul se confruntă cu ironiile sistemului autoritar, prin stilul adoptat cartea nu face caz de cît de periculos este conținutul ei pentru regimurile autoritare, nefiind tributară unui stil comercial. În urmă cu mai mult de 23 de ani această carte ar fi fost interzisă și confiscată în România, autorul și deținătorul ei fiind anchetați și judecați pentru activități împotriva orînduirii socialiste sau chiar pentru trădare. În momentul de față, cred că și acest lucru o recomandă ca o carte explozivă în ciuda stilului logic, potolit, mai degrabă intelectual decît revoluționar. În fond ucenicizarea are nevoie mai degrabă de liniște.

În același timp nu se poate ca după citirea cărții să nu îți dorești o urmare care să completeze sau să dezvolte unele dintre cele mai importante teme ale unui exod care nu s-a terminat încă pentru că cei 40 de ani în deșert a evreilor nu constituie o imagine completă, identică a ceea ce noi trăim acum. Personal am rămas cu o sumedenie de alte întrebări și interpretări care nu cred că mă frămîntă doar pe mine.

3 comentarii la “Recenzie: Dănuț Mănăstireanu, After Liberation, Then What? Enabling and Protecting Communities in Post-Authoritarian Contexts, World Vision International, 2012

  1. Reblogged this on Persona and commented:
    Amicul meu, Alex Nadaban, si-a facut timp sa faca o recenzie cartii mele despre comunism. Este prima, din cite stiu eu si ii multumesc.
    Asa cum ii spuneam si lui, inainte de a o pune pe blog (caci a avut amabilitatea de a mi-o arata inainte) a fost foarte blind. Putea fi mult mai aspru, caci acest text modest are o multime de puncte in care ar putea fi imbunatatit.
    Ca sa raspund doar la prima observatie, textul este distribuit in mod deliberat in mod gratuit, pentruca el a fost conceput in primul ca instrument de lucru pentru colegii mei din World Vision.
    Cind vremea imi va permite sa ma aplec din nou asupra acestui subiect si sa fac un text mai amplu si mai inradacinat in literatura de specialitate, atunci probabil ii voi si pune un pret.

  2. Pingback: Dănuț Mănăstireanu – After Liberation, Then What? Enabling and Protecting Communities in Post-Authoritarian Contexts « Frică şi cutremur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s