Ritual și putere în biserica baptistă (4): sacrament sau simbol?


sursa imaginii: http://www.carti-online.com/vointa-de-putere-p-933.html

Instituţiile au reguli interioare şi secrete de serviciu. Acestea sunt apărate prin contracte şi regulamente, ba chiar de legile statului, dacă este vorba de securitatea naţională sau de interesele economice ale unei ţări. Şefi, birouri sau indivizi însărcinaţi cu păstrarea secretelor sau cu depistarea celor care le-au transmis unei terţe părţi te ameninţă, te şicanează, te dau în judecată sau pur şi simplu îţi aplică o corecţie fizică sau te lichidează pentru a da o lecţie. Cei ce intervin pentru păstrarea discreţiei sunt dispuşi să fie plătiţi, după cum sunt dispuşi de cele mai multe ori să ia nişte bani şi cei care în viziunea unora le trădează secretele.

Lumea religioasă nu face excepţie de la toate astea şi dacă în creştinism eventual eşti făcut trădător, ţi se mai dă peste nas în public sau în particular de cîte un fost tovarăş mai zelos, în alte religii precum în islam ţi se ia viaţa pentru că, dacă ai trădat şi te-ai lepădat de adevărata, unica şi cea mai veche credinţă, nu meriţi să trăieşti.

Dar să uităm oile vecinului şi să revenim la oile noastre, mai mult pierdute ale lui Izrael, dacă ar trebui să folosim o metaforă a Noului Testament, pentru că la urma urmei, ce suntem noi creştinii altceva decât adevărata turmă a lui Izrael, adevăratul popor al Domnului şi deci, adevăraţii lui aleşi.  Şi, dacă vreţi putem discuta despre oile cele pierdute ale lui Izrael, de cele negre, tot ale lui Izrael şi de lupii ce le dau tîrcoale, la fel şi despre păstorul cel bun, cel plătit sau despre ciobanul turmei lui Izrael. Deocamdată lăsăm caprele şi ţapii în mila Domnului.

Nu vreau să divulg nici un secret al bisericii baptiste, ci numai să analizez o stare de fapt ce contravine atât doctrinei, cât şi practicii ei.

Biserica baptistă are 2 – două – acte de cult sau simboluri, care în alte biserici se numesc şi sunt definite ca sacramente sau taine. În speţă este vorba de botez şi cină, care mai sunt completate în BO şi BRC de alte cinci pe care nu o să le mai amintesc. Diferenţa esenţială între simbol şi sacrament sau taină constă în faptul că simbolul nu este ceva în sine, ci doar aduce a ceva, pe când taina sau sacramentul conferă o măsură de har, actul respectiv putînd fi re-editat cu același efect.

Deci, dacă e vorba de botez, cu toate că nu îi dă ceva în plus faţă de momentul dinaintea lui, în afara certificării apartenenţei la biserica baptistă, baptiştii insistă să fie făcut şi în plus mai insistă să fie făcut în mod conştient, adică datorită unei decizii personale, excluzând astfel botezul copiiilor, considerați incapabili să ia o astfel de decizie. Adepţii sacramentelor sau a tainelor spun că botezul poate fi făcut curând după naştere, pentru că prin el persoana botezată devine creştin(ă) şi nu contează cine este botezat şi la ce vîrstă, nici dacă cel ce botează trăieşte în neorânduială, pentru că prin sacrament sau taină Dumnezeu, nu omul, este cel ce acționează și garantează calitatea, conferind o măsură de har asupra individului care suferă actul de cult.

Bineînţeles că există şi unii care afirmă că de fapt este vorba de o conlucrare între cei trei, cel ce performează sacramentul – adică preotul – cel ce suferă sacramentul – adică enoriaşul şi cel ce este sursa sa, adică Dumnezeu, fără a uita a patra parte, Biserica vie, care poate participa direct sau indirect. Dar asta e pentru teologi.

În discuţiile avute cu diverşi enoriaşi din biserici baptiste şi penticostale (oameni cu bun simţ, studenţi, pastori şi alte categorii) a apărut de cel puţin 22 de ani ideea că Cina sau euharistia este mai mult decît un simplu simbol, mai mult decît o simplă amintire sau reamintire a unui act făcut de Isus Cristos în urmă cu circa 2000 de ani. Nimeni nu a putut să spună ce este acel plus, cum poate fi definit, dar toţi au afirmat că doar o comemorare sau o aducere aminte este mult prea puţin. Bineînţeles că orice este în plus faţă de aşa ceva contravine Mărturisirii de credinţă.

În accepţiunea baptistă cel ce dă şi cei ce împart elementele euharistiei trebuie să fie într-o stare de curăţenie spirituală. Nimeni şi nimic nu spune de ce, dar probabil că această stare se explică prin cercetarea dinaintea participării la euharistie. În acest sens curăţia este una personală, privată, ascunsă, fără să existe nici un fel de garanţie în ceea ce priveşte actul în sine sau calitatea celui ce participă la un astfel de act. Aceasta cu atît mai mult cu cît Mărturisirea de credinţă a bisericii baptiste stipulează inexistenţa clerului şi egalitatea tuturor credincioşilor.

Ca atare, în lipsa unei descendenţe apostolice sau a unei succesiuni de acest tip, care elevează poziţia celebrantului, nimic nu îl pune pe pastor mai presus de credinciosul de rînd. Ba unii ar putea susţine chiar, avînd în vedere unele fapte sau vorbe ale acestuia, că alţi credincioşi au o poziţie mai proeminentă. Cel puțin în ceea ce privește sfințenia. În acest caz, un credincios angajat într-o anumită lucrare îl poate devansa pe pastorul leneş sau obosit, un proroc sau o soră care spală picioarele sfinţilor, un samaritean care tocmai salvează viaţa izraelitului căzut între tîlhari are un loc consacrat de o autoritate superioară, în comparaţie cu specializarea îngustă a „dării” cinei.

În fine, situaţia se agreavează de cele mai multe ori pentru credinciosul de rînd care din diferite cauze nu participă în euharistie, refuzînd elementele (dar fiind prezent la eveniment sau pur şi simplu ingnorînd evenimentul prin absenţa sa).  Şi aici se pot discuta anumite nuanţe şi implicaţii. Dar dincolo de eventuala neparticipare, accentul în acest caz cred că ar trebui pus pe neparticiparea voită, pe refuzul individual sau conştient al credinciosului ce trăieşte în păcat şi are impresia sau simte că nu a trecut destul timp pentru ca actul împăcării sau al iertării şi acceptării să aibă un efect real. Cu foarte puţină imaginaţie ne putem închipui o biserică în care toţi credincioşii refuză în mod individual să ia cina din anumite cauze. Ar fi un mare scandal, o mare surpriză, s-ar da peste cap  aşa-zisul serviciu divin, cerurile s-ar clătina, tronurile se vor şubrezi şi probabil că responsabilii în cauză (comitet, diaconi, etc) ar fi luaţi la întrebări. Dar bineînţeles că aşa ceva nu s-a întîmplat niciodată. Dar poate greșesc sau cine ştie, sunt proroc…

Într-o situaţie oarecum asemănătoare s-ar afla cineva cînd pastorul şi diaconul bisericii care au dat şi împărţit cina se aflau într-o stare de conflict declarat cu o parte din biserică. Ce face în acest caz credinciosul? Face ceva rău dacă o ia sau face ceva rău dacă nu o ia?

Cum am trecut prin această experiență și cum o reconciliere sau o acceptare a abuzului celor doi nu era posibilă, am luat cina, motivîndu-mi acţiunea din perspectivă sacramentală: cel ce a instituit, de fapt girantul actului este Dumnezeu. Cercetîndu-mă/ne puteam lua cina pentru că poziţia mea/noastră era în ascultare de Isus Cristos şi în părtăşie cu el, pastorul şi diaconul urmînd să dea socoteală în ceea ce îi priveşte unor instanţe superioare. Zis şi făcut. Astfel cina a devenit dintr-un simplu simbol supus pervertirii umane, un sacrament girat de divinitate. Această poziţie însă nu este specifică bisericii baptiste, ci celei anglicane.

În cazul meu, cu ocazia cinei, păstorul îşi făcea o curăţire explicită, spunînd despre sine cît este de pocăit, cît de mult se nevoieşte pe cale şi ce părtăşie are el cu Domnul (whatever this means). Era un ritual ce ţinea cîteva minute bune, dar de care beneficia doar el. Vorba aia: reclama, sufletul comerţului. Nimeni nu mai avea loc, nici timp să facă aşa ceva. Poate cineva ar fi dorit. În lipsa unei descendenţe apostolice şi a unui sacrament ritualul discursul pastorului le înlocuia pe amîndouă.

În plus credinciosului de rînd i se transmitea un mesaj uşor de descifrat: sfinţenia declarată  public de un slujitor este marca succesului şi a puterii lui de necontestat. Doar el este curat, sfînt, mai aproape de Dumnezeu. Această poziţie inspiră sau chiar impune o infailibilitate demnă de un papă, dar este în contradicţie cu poziţia reală, cea faibilă, atît în teorie cît şi în practică.

Deci, puterea şi ritualul, combinate cu o sfinţenie de tip personal, face mai mult decât doctrina, Scriptura şi tradiţia. Fie ea şi sfântă.

Mă mai întreb ce părere ar avea Nietzsche…

Soluţii?

2000 de ani de apocalipsă


sursa imaginii: blogul-personal-a-lui-Peter-Bruegel-cel-Tînăr sau Bătrîn, că o fi îmbătrînit și el.

No, bine! Aproape 2000 de ani! Ce contează precizia?

De aproape 2000 de ani creștinii se dau de ceasul morții cu interpretarea Apocalipsei sau Revelației lui Ioan. Nu contează care Ioan, nu contează dacă interpretarea era simbolică, literară sau istorică. Nu contează nici cele alte cîteva zeci de interpretări. De ce nu contează? Pentru că nimeni nu știe să o interpreteze. De cele mai multe ori parcă ar fi vorba de un pianist ce cîntă după partitură dar este legat la ochi. Știe el ceva, dar nu are legătură cu realitatea…

Cei care spun că mesajul cărții este actual iau la puricat detaliile: cine o fi fiara, cine o fi superfiara, cine e 666 și altele de acest gen. Dar oare are rost să căutăm interpretarea elementelor în afara descifrării date de carte? Ce sens este să aflăm cine, ce cînd, cum? Să facem un exercițiu de voință și să spunem nu. Deocamdată.

Hai să facem altceva. Să ne ștergem memoria (apăsați pe butonul reset de două ori, să fie sigur!) și să o luăm pe calea logicii. Nu a fiecăruia, ci a mea. De ce a mea? Pentru că eu am volanul, eu schimb vitezele, eu apăs frîna și dacă eu am dat banii pe chestia asta și am băgat și benzină, eu bag gaz! Deci, cui nu-i convine să se dea jos. Acum. Din mers, că doar n-o să opresc pentru tine! Ei, sunt doar un monstru apocaliptic la fel ca cei înfățișați de diverși artiști… adică un om.

Să uităm pentru un moment (nu apăsați pe butonul de reset că se duce pe rîpă toată argumentația mea de pînă acum!) de toată literatura apocaliptică ce exista înainte de scrierea Apocalipsei că era apocrifă, deci nu era revelație. Să uităm ce e aia revelație (cred că ați ajuns în faza asta de cîte ori vi s-a dat în cap cu versete revelate, că aveți oroare de așa ceva…) și să ne asumăm alt rol. Un pic mai inedit, un pic mai altcumva. Brrr, poate chiar mai eretic! Deci, hai să facem abstracție de chestiile astea.

Unde am rămas? Sunt și eu puțin ramolit, n-am făcut de mult vizita medicala pentru permis și nici nu avem de gînd să mi-l schimb tocmai acum. Era prea mare coada. Am rămas la… logică.

Logica la data scrierii apocalipsei era dată de imagistica vremii respective. Ca urmare cine avea corn/coarne, copite, sabie, scut, era călare pe ceva, de obicei un cal, era mare și tare. Dacă cineva făcea și lucruri năzdrăvane, adică trăgea un fulger, un tunet, anima un pic natura și era călare pe altceva decît un cal se situa dincolo sau mai presus de un om obișnuit, adică de mine și de tine. Toți oamenii ar fi trebuit să își dea seama că așa ceva era ceva… ce era… inuman. Logic.

Ulterior apocalipsa a părut foarte ciudată și fiecare generație s-a căznit să îi redea înţelegerea. Le-a reușit mai mult sau mai puţin. Apoi, multe detalii au căzut în desuetudine. De ce? Pentru că le-a scăzut sau le-a dispărut semnificaţia și utilizarea inițială. Ca urmare mesajul a fost catalogat ca încifrat, ermetic și de neînțeles. Cum să interpretezi coarnele, fiarele, caii, numerele, culorile, aranjamentele, cataclismele, pietrele prețioase sau semi-prețioase, semnele pe mînă și cap, îngerii, bărbații în alb, ba în roșu, bătrînii, trîmbițele, îngerii, balaurii, femeile, curvele, Ierusalimul, Babilonul? Ce babilonie!

A mai fost cum a fost pînă la apariția tehnicii moderne.

Să recapitulăm: coarne? La ce bun?

Balauri? Eventual de Komodo sau din Prîslea cel voinic.

Pietre prețioase? Aiurea: nu se poate construi o cetate cu străzi din aur și porți din pietre prețioase!

Curva? Păi curvia este o meserie repectabilă în multe țări. Mai lasă-ne!

Adîncul cel mare și focul mistuitor în care să fii chinuit o veșnicie? Nici Origen n-a crezut așa ceva, darămite noi în epoca asta!

Învierea tuturor oamenilor? Fugi d-aici! Numa Holiudul a mai făcut filme despre cît de avansat va fi omul peste încă 2000 de ani! Așa ceva e de domeniul viitorului.

Judecata? De unde atîtea dovezi? Ce, toată lumea va avea cont pe feisbuc și judecătorul o să aibă toate detaliile mele personale? Numele unora va fi scris într-o carte? Hai să fim serioși, cărțile vor dispare. Cel mult un hard sau sidi de ultimă generație!

N-ar trebui să recontextualizăm simbolurile la timpul prezent? Ba da! Ba nu! De ce da, de ce nu?

Eu am încercat ceva, așa, să vă stimulez: limbajul din vremea scrierii apocalipsei comunica ceva pe limba acelor oameni. Mai are sens să încerci să vezi care a fost mesajul inițial în vechile paradigme sau trebuie să îl transpui în ceva actual? De exemplu: carte – memorie; pietre prețioase – ceva f scump și rar; coroane – lideri importanți; aripi – deplasare aeriană; culori – elemente de personalizare; cai – mijloace de locomoție; trîmbițe – mijloace media; coarne – funcții oficiale; îngeri – îngeri :-); sfeșnic – autorizare de funcționare; semn pe mînă sau pe cap – personalizare; etc.


Uite de unde sare iepurele!

Susan Spess Shay

I have a new hero. Her name was Irena Sendlerowa, better known as Irena Sendler. She died in 2008 at the age of 98, but that’s not the reason she’s my new hero. (Although I’m hoping to emulate her in that respect.)

Here’s why she’s my hero–

 

I read this on Facebook:

During WWII, Irena, got permission to work in the Warsaw ghetto, as a plumbing/sewer specialist.
She had an ‘ulterior motive’.

She KNEW what the Nazi’s plans were for the Jews (being German). Irena smuggled infants out in the bottom of the tool box she carried and she carried in the back of her truck a burlap sack, (for larger kids).  She also had a dog in the back that she trained to bark when the Nazi soldiers let her in and out of the ghetto.  The soldiers of course wanted nothing to do with the dog and…

Vezi articolul original 584 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri


Un post de stă drezina-n loc!

Cu drezina

O colegă făcea deunăzi o remarcă interesantă: de câte ori suntem în situația de a schimba mai mult decât un salut cu cineva, ne surprindem adesea încercând să găsim un teren comun, ceva de la care să pornim o discuție.

Orice frântură de informație care ar putea conduce către un subiect familiar ambilor interlocutori este exploatată imediat și de la acel mugure comun se naște un dialog. Nu știu dacă e vorba de un instinct înnăscut sau de o nevoie socială, dar se pare că există în fibra ființei umane un cârlig ce îi atrage pe oamenii unii către alții și îi leagă unii de alții.

Am numit această nevoie de apropiere „ecumenism congenital” pentru că se manifestă încă din cea mai fragedă pruncie (iar termenul „ecumenism” e ales cun un scop pe care-l veți vedea numaidecât).

„Tu știi, tu ai văzut, tu ai fost, tu îl cunoști, tu te-ai…

Vezi articolul original 570 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Viziune, strategie și tactică sau unde nu-i cap vai de …biserică (1)


Sursa:http://www.hpbech.com/2010/12/why-do-we-need-a-strategy/

Viziune: Mod de a vedea, de a concepe lucrurile; concepție, opinie.

Strategie: Ansamblu de operații și manevre, realizate în vederea atingerii unei victorii.

Tactică: Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă și pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune.

Lumea a fost luată cu asalt de 12 ucenici. În mai puțin de 300 de ani ucenicii au dispărut lăsînd loc unui sistem rigid cu preoți, altare, construcții numite biserici, pustnici, adunări ale capilor bisericilor, relații oficiale cu statul, delimitarea jurisdicției unei biserici și altele mai mult sau mai puțin importante. Tot mai multe reguli au luat locul uneia: să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Biserica s-a folosit de puterea statului pentru a închide gura altor creștini. Creștinii au ajuns să se condamne și să se omoare între ei. Apoi au început să-i omoare pe cei ce nu erau creștini. Nu e de mirare că oasele martirilor au fost îngropate la temelia bisericilor.

O concepție relativ simplă, dar nu simplistă, cea a apostolilor și a autorilor Noului Testament a dispărut curînd după primul secol în lumea civilizată de atunci. Apoi a urmat adaptatea sau prelucrarea ideii de biserică. Cum m-a pasionat istoria și apoi istoria bisericii, am fost (și încă mai sunt) uimit de varietatea tipurilor de biserici de atunci și pînă azi. Și cred că nu ne vom opri aici.

În prezent, dar de fapt de vreo 20-25 de ani se vorbește tot mai mult despre cîteva cuvinte ce au intrat pe ușa din dos în vocabularul bisericii. Printre ele se află cele trei pomenite mai sus, care au o bătaie lungă, o rezonanță ciudată și stimulează activitatea. Însă nu vreau să le analizez, ci să avertizez, pentru că ele se fac vinovate de unele schimbări negative în biserici. Era să spun de schimbarea definiției bisericii, dar cred că a defini biserica înseamnă automat a o limita, a o îngrădi și aceasta se face de obicei inventînd sau urmînd un anumit model derivat sau nu din Vechiul sau Noul Testament.

Ar fi simplu de spus că orice abatere de la NT duce la o biserică eretică sau la ceva ce nu e biserică, dar în același timp trebuie să ne punem întrebarea cine, cînd, unde și cum are autoritatea de a decide cum trebuie să fie o biserică. Adică ce face o adunătură de oameni să fie biserică? Cînd și unde începe ea? Și unde și cînd și în ce fel se termină ea? Care îi sunt limitele?

Catafatic sau apofatic, mai în glumă, dar mai ales mai în serios, cu voia Domnului și cu inspirația Duhului Sfînt vom începe să dezbatem aceste lucruri live sau pe blog pentru că am fost recent impresionat negativ de unele direcții luate de o anumită biserică.

Nu aș vrea să plec de la Scriptură, ci aș vrea prima dată să enunț, citîndu-l din memorie pe Collins din al său volum dedicat consilierii creștine care spune că atunci cînd cineva are o problemă, adică suferă de ceva, biserica este acel mediu în care el sau ea poate găsi înțelegere, acceptare, dragoste, pentru a depăși problema cu care se confruntă.  După cum vedeți Collins nu definește ecclesia geografic, dogmatic sau doctrinar. Nu vorbește despre gen, drepturi, ierarahie, putere, muzică, închinare, oră de rugăciune sau bani. Nici de timp liber, slava Domnului, diaconi și forma vreunei clădiri. Nici măcar nu spune ceva de misiune, excluderi, primiri de membrii, mărturisiri de credință, slujbe, icoane sau altare. Cu sau fără amvon, în junglă sau la polul Nord, formată din albi, negrii, verzi sau rozalii, din parașutiști sau parașute, din intelectuali sau din spărgători de piatră, polițiști sau hoți, hetero sau homo sexuali, lesbi sau herma, lobotomizați sau nu, biserica este ceea ce oferă terenul propice vindecării tuturor. Fără excepție!

De aceea în ea este loc și pentru tine și pentru mine și pentru el și ea, pentru noi și voi, pentru ei și ele. În această biserică este loc pentru toți, indiferent de deosebiri și asemănări. Nu este loc pentru ruguri, pentru minciună, pentru ipocrizie și pentru înșelăciune. Indiferent cum te cheamă, cine te cheamă și unde te cheamă.

Cristos a murit pentru toți. Cristos a înviat pentru toți. Cristos s-a înălțat și stă la dreapta Tatălui pentru toți.


Despre chestia aia cu gîlceava… Bună! Hazos!

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Fără titlu


Ce scandal a fost cu ăia ce s-au dus la Iordan să fie botezaţi de Ioan! Ce ruşine!

Dar, au făcut-o doar aşa, de formă. În caz de. Dacă chiar vine sfîrşitul. Şti tu… Dacă apare ăla cu biciul de foc. Ei, şi-au asumat un risc.

Mamă, ce-o să zică lumea? Dar şefu? Familia! De groază!

Bine că nu i-a văzut multă lume şi nu le-au luat numărul cămilei. Veneau ei mai bine îmbrăcaţi dacă le făcea cineva o poză, dar paparatzii erau ocupaţi cu politicienii. Iar o să cîştige Likud

După circa trei ani

Ce scandal a fost cu tipu ăla răstignit. Ce ruşine! Mare guru: nici măcar nu s-a dat jos de pe cruce! Şi i-am creat toate condiţiile. Nu poate spune nimeni nimic. Ce apocalipsă? Se credea împărat! Mai bine mergea la psihiatru…

Ei, doar ne şti: eram cu toţii acolo, mama, tata, unchii şi mătuşile. Păi noi suntem patrioţi. Sigur că l-am cerut pe Barnaba. Ălalalt n-a avut nici o şansă.

Corupt! Ai lui l-au mituit pe Pilat. Precis a fost Iuda, ăla cu schemele lui Ponzi.

Ce zici? Pilat ăsta a jucat teatru? Poate, altfel cum s-ar fi oferit de trei ori să îi dea drumul. Pînă şi Irod l-a cam luat la trei păzeşte. Cel puţin l-a tras la patru ace. Ce ne-am distrat! Ce-au mai rîs copiii! Măi, nu se poate! Ce tot Galilea în sus şi-n jos. Gata. Da se vede că Irod e patriot. E de-al nostru, ce mai! A adus ceva jucători noi la echipă. Cum care? Steaua Betleemului. Tare, nu? Iese campioană!

După două mii de ani

„Cum mai stai măi? Noi? Ei, am schimbat linia. Ca să nu fie scandal. Ca la ăia… Era să murim de ruşine cu biserica aia dărăpănată. Nu mai puteam. Înnebuneam! Am dat-o numai pe tineret, numai pe chestii noi. Am băgat o trupă… Începem să construim. Ne-am luat deja terenul. Sunt bani domle! Americanii dublează ce punem noi. Facem o chestie de stă mîţa-n coadă! Capelă, sală mare, sală de sport, sală de sală măi!

Ne extindem. Ne instruiesc ei, că au management nu glumă. Decizii frate, decizii! S-au găsit unii că cică nu aşa era în Noul Testament. Le-am servit eu Şi-mai-noul Testament! La revedere cu vechiturile astea. În definitiv sau eu sau ei. Cine nu-i de acord să plece! Să ne lase să punem în practică parteneriatul strategic. Se vede că nu îşi mai iubesc biserica. Nici pastorul, e clar.

Păi cum parcă miroase a scandal? Cui nu-i place e liber să plece. Am mai spus-o! Fără scandal. Nu e nici o ruşine să recunoşti că locul tău nu e aici. Aici e locul meu: viziunea mea, proiectul meu, oamenii mei, banii…”

Ruşine?

Ruşine!

Un Iov post post-modern


M-am gîndit la Iov. M-am gîndit la niște tipi care ziceau că etica nu contează la mîntuire. Să vedeți ce a ieșit, că zic totuși: Contează, mă!

„Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului
Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldei, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”

Iată că și în cer există o casă de pariuri. Să mai zică cineva dacă pariezi păcătuiești! Dumnezeu și Satana joacă pe Iov. Unul pro și celălalt contra. Copiii lui Iov mîncau și beau vin? Nu must? Deci erau și veseli cînd s-au întîmplat toate astea? Na, na, na, na, na!

Ba uite că unul din slujitorii lui Iov spune că focul lui Dumnezeu a făcut treaba Satanei. Nu știa ce vorbea!

Oare cum ar suna asta în zilele noastre? Sau peste cîțiva ani? Oare cum ar fi fost dacă după ce a ascultat toate rapoartele de dezastru, jaf și distrugere Iov ar fi spus:

– Ei, nu-mi fac griji: sunt asigurat! Voi fi despăgubit! Și în ce-i privește pe copii, poate ai auzit de clonare? De mult am pus ADN-urile lor într-o bancă sigură. Aveam o bănuială așa că mi-am luat niște măsuri de precauție. Se vor naște în curînd copiile lor identice: am luat deja măsuri și am înseminat artificial niște mame surogat. Prea întîrziau să se căsătorească și să apară nepoții. Eram îngrijorat. Nu-i așa că sunt deștept? O să rămîn cu baba mea care o să îmi crească din nou copiii și gata. Morții cu morții și viii cu viii. Gata, să trecem la treabă!

Unii au o întrebare reflex „Este păcat să faci cutare lucru?” În cazul nostru: E păcat să ne asigurăm? E păcat să utilizăm înseminarea artificială? E păcat să avem ADN-ul stocat în siguranță? E păcat să folosim mame surogat? Ce e asta, etică?

Are etica legătură cu mîntuirea?

Și să nu uităm că Iov mai avea patru slujitori credincioși, ultimii care scăpaseră cu viață dintre toți. Precis i-a lăsat la îndemîna soției.

Întrebări? Fără. Păreri de rău? Există psihologi, terapeuți, psihiatrii și avocați. Să fim realiști. Depinde dacă vrei să prevezi sau riști să rămîi fără nimic în caz că apare un neprevăzut act of God.

Și pariul escaladează: totul sau nimic!

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.
Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.”
Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă.
Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!”
Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele.

Să zicem că Iov tocmai își recăpătase averea de pe unde și-a asigurat-o și lucra din greu la planuri de afaceri, angajări, scria o carte despre pierderile suferite și importanța asigurărilor de viață, materiale și alte cele. I se luau interviuri, apărea pe la teve. Chipul îi apăruse în Time, Newsweek, Forbes și Creștinul azi. Era pe toate canalele de știri, la jurnale. Cîteva dive se oferiseră să devină mame surogat de-a doua, în caz că primele mame dau chix. Le-a refuzat. A refuzat să apară la Kapatos într-un Show păcătos, dar a apărut la Oprah și la Alfa și Omega. L-a lovit însă boala.

Dar s-a iscat un scandal și mai mare. În direct la OTV și în exclusivitate pentru, Iov a dezvăluit lumii întregi că se face un experiment cu boala lui, are un contract cu Sandoz și Bayern și se va scoate un nou medicament destinat să vindece boala personală. I se va spune Isusan forte și va fi un unguent produs numai din produse naturale. Joy Miers a protestat. Benny Hinn  și-a aruncat toți colaboratorii pe spate și ministrul sănătății din România a cerut azil politic în Bangladesh. Se spune în urma acestui șoc mediatic ar fi re-apărut și Elodia!

Scandalos!

Deci e păcat să mergem la doctor? Nu, numai să le dăm șpagă. E păcat să ne căutăm de sănătate? Nu, dacă nu o facem excesiv că atunci suntem maniaci. Dar nici asta nu e păcat numai dacă ai mania păcatului. Pe bune. În rest, totul e o chestie interpretabilă de etică…

Oare?

Hai la lupta cea mare:


În comunism era o vorbă: voi vă faceţi că lucraţi, noi ne facem că vă plătim. În religie e cam cum zice Romeo:

A blue warning construction sign

A blue warning construction sign (Photo credit: Wikipedia)

 

dincolo...

nag

 ”Nu oricine-MI zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăția Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne… n-am prorocit noi în Numele tău? N-am scos noi draci în Numele tău? Și nu am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune CURAT: – Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi care lucrați fărădelege. (Matei 7)… ”nu știu de unde sunteți …” (Luca 13)

 

 

Un text ce dă fiori și celui care citește și celui care ascultă.  Contextul acestor pasaje este unul de avertisment. Există o variantă falsă a tot ce înseamnă ”urmarea lui Dumnezeu”. Specialistul ”veacului acestuia”, Diavolul, deturnează orice original într-un fals. Exemple sunt nenumărate. Țepe am luat cu toții. Falsuri ”de cea mai bună calitate” au trecut prin mâinile noastre de atâtea ori. Face parte din viață. Dar există … un fals ce…

Vezi articolul original 1.026 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Intenția


sursa imaginii: http://www.ingenesist.com/general-info/creating-an-intention-currency.html

Nu știu cum aș putea defini mai bine intenția. Dincolo de dexuri si alte cele, parcă cel mai bine merge prin exemple, să priceapă toată lumea. Inclusiv eu.

De exemplu, în circulație. Dacă vrei să schimbi direcția de mers, poți să o faci, dar dacă nu îți semnalizezi intenția riști să faci un accident și să suporți consecințele: amendă, suspendare, puncte, poate reparații și cine știe, poate și o condamnare (cu suspendare sau nu) pentru vătămare sau ucidere din culpă. Așa că e mai bine să îți pui în evidență intenția semnalizînd să fii văzut. E bine să semnalizezi, e bine să ți se vadă toate intențiile. Ca să se anticipeze intenția de a încetini și opri mai avem în plus, becul roșu de la frînă ce se aprinde atunci cînd apăsăm frîna. Ar fi prea complicat și probabil tardiv să apăsăm pe încă ceva atunci cînd frînăm. De aceea intenţia de a încetini trebuie să se vadă imediat.

Dar există alte locuri în care nu e prea bine dacă ți se află intențiile. De exemplu în box. Dacă ai intenția să îi tragi adversarului tău un croșeu de dreapta, e bine să o faci fără să ți se observe intenția, pentru că altcumva riști să primești un upper-cut și să fi făcut KO. Deci aici nu e bine să dai de banuit că ai o anumită intenție. Cam la fel e cu toate sporturile.

Dar mai există ceva în sport: poți cîștiga dacă adversarul sau echipa adversă îți citesc eronat intențiile sau dacă îi induci în eroare pretinzînd că ai o intenție, dar nu vei acționa conform intenției tale. De exemplu la un meci de fotbal am văzut cum jucătorul care urma să bată cornerul le-a făcut cu mîna coechipierilor să se depărteze de poartă, că va centra undeva la marginea careului. Își ia avînt și centrează pe linia porții, mingea intrînd direct în plasă pentru că portarul era undeva la 5 metri. Nu a fost intenția declarată, ci intenția manifestată.

Apoi mai e ceva: se spune că intenția contează. O fi fost adevărat cîndva cînd puteai doar visa sau vorbi despre ceva și nu-ţi puteai duce la îndeplinire intenția. Dacă voiai să faci ceva bine sau dacă erai în curs să împlineşti binele acela, dar nu reușeai să-l finalizezi, să-l săvîrșești, era bine și așa, că doar știm noi, intenția contează!

Cu toate astea se mai spune și că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Deci nu cu intenţii rele? Adică nu contează că ai intenția să faci un bine, dacă renunți ai făcut deja un rău. Dar probabil că ai rămas cu impresia că ai făcut binele acela de vreme ce l-ai observat, poate chiar l-ai discutat și ai făcut zarvă despre el. Ia uite dragă ce piki suntem!

Dacă împărţim omenirea în adulţi şi copii, e clar că adulţii ştiu să manipuleze situaţiile în aşa fel încît să obţină ce vor ascunzîndu-şi intenţiile. Ei nu se joacă. Spre deosebire de ei, copiii îşi ascund intenţiile doar cînd se joacă sau vor să îţi joace o festă. La modul general ascunderea intenţiilor în lumea adulţilor se numeşte diplomaţie. Şti cum să obţi ceva părînd că ce faci e pe placul altuia, a maselor, a altei ţări. Ce mai! Eşti un bun diplomat dacă şti cum să pui lucrurile în aşa fel încît să nu ţi se vadă intenţia.

Aici intră în schemă interesul, care aşa cum majoritatea o ştim, poartă fesul. Ai o intenţie onorabilă, curtezi o fată cu care vrei să te însori. Nu ai o intenţie onorabilă, te căsătoreşti pentru ce are sau cine e celălalt. Pentru a face inutile intenţiile de acest gen s-a inventat contractul prenupţial. Că cică e cinstit, dar merită să risc. Chiar aşa. Te căsătoreşti chiar cu dracu, dacă pare băiat cinstit. În caz că nu e, pac! – la tribunal cu prenupţialul. Şi ţi-ai ratat viaţa cu contract cu tot, că viaţa nu e ce ai, ci ce trăieşti.

Şi la nivel macro am constatat că lucrurile s-au cam schimbat. De pildă, în ziua de azi nu se mai dau ultimatumuri. E demodat. Ataci fără declaraţie de război ca să nu şi se vadă intenţia sau distragi atenţia în aşa fel încît să loveşti la sigur. S-a dus vremea cînd armatele stăteau zile în şir una în faţa alteia ca să îşi ghicească intenţia. Nu mai e un joc de motani miorlăitori. E care pe care. În epoca atomică trebuia să loveşti primul sau să te consideri învins pentru a nu risca să dispari definitiv. Pînă la apariţia artileriei cu bătaie lungă şi a aviaţiei puteai să o iei la fugă, nu te mai oprea nimeni şi scăpai. Acum nu mai e timp. Nici războiul nu mai e ce a fost…

La nivel de individ e bine să pretinzi că eşti cu totul altceva, pentru că numai aşa poţi nega vehement, din toată inima că tu nu eşti aşa. Sunt ironic… Şi dacă tot nu eşti aşa cum pari, te poţi asocia cu o droaie de indivizi cu care n-ai nici în clin, nici în mînecă, ci doar în fes sau bască. Vorba aia: interesul să fie atins. De ce Becalli e liberal? D-aia! De ce Adrian Năstase i-a fost îndrumătorul de doctorat a lui Ponta? Tot d-aia! De ce ne merge nouă rău în ţara asta? Din cauză că sunt prea multe ,,d-aia” domle!

Şi spre final, să punem punctul pe Y. Cum mai stăm cu biserica neamului? Asta a noastră de stat, a tuturor românilor de pretutindeni, de toate culorile, mărimile şi of course, micimile. Fie asta oricare biserică, că o vrem, că nu o vrem, că e cu sau fără sacramente, popi, altare, tămîie, cruci, stele sau alte simboale şi limbi liturgice.

Păi ce mi se pare mie interesant, asta ca să nu spun ceva ce aş regreta, biserica e o intenţie a lui Dumnezeu care nu mai reprezintă voia sa, ci poartă un fes local sau nu, naţional sau nu, economic sau nu, comercial sau nu, spiritual sau nu. În concluzie, mi se pare că la ora actuală, între intenţia lui Dumnezeu şi ce a rezultat din ea este o mare diferenţă. Dacă mă gîndesc că mai mult ca sigur Dumnezeu nu poartă fes, rămîne să ne identificăm fesurile proprii în contextul fiecăruia. Indiferent cum i se spune bisericii.

În rest Mirele îşi aşteaptă Mireasa. Fără contract prenupţial!

PS Acest post este un ultimatum!

În biserica dumneavoastră este o bombă! (1)


Ding-dong-dang! Şi din nou: Ding-dong-dang!

Era soneria telefonului. Privi instinctiv ceasul de pe perete. Pînă la miezul nopţii mai erau exact două minute. Apoi se uită la ecranul mobilului. Era un număr ascuns. Curios. Se hotărî totuşi să răspundă. Vreun enoriaş timid sau cineva pus pe şotii. Cine ştie? Acum cîteva zile un coleg îi povestea despre o păţanie din asta…

-Alo?

– Pastor Popa. Vă ascult.

Urmă o pauză cam lungă.

– Alo?

În fine, un hîrîit ciudat şi apoi un glas puternic, dar modificat electronic:

– Pastoare, la biseeriiică estie oa boambă!

– Alo? Cine-i acolo? Ce fel de glumă e asta? Cum îţi permiţi?

La celălalt capăt se auzi declicul.

Tăcere.

– Alo! Alo! Ce mama…

Pastorul îşi înăbuşi o zicală populară. Ce să facă? Să sune la poliţie? Să caute bomba? Să îl sune pe  diacon? Să se roage? Să convoace comitetul? Să o cheme pe sora Sanda, aia cu dar de descoperire? Să ignore totul şi să se culce? Să îi spună sau nu soţiei? Tot o să afle… Dacă e o glumă? Dacă e adevărat? Are responsabilităţi. Se va face de rîs? Va fi o bombă şi va salva biserica, deci va fi un erou? Sau va exploda şi va fi martir?

Ciocanele din tîmple ameninţau să îi spargă capul. Era leoarcă de sudoare. Apoi…


Am mai tradus ceva

Răscumpărarea memoriei

Legamantul Lausanne SMALL

În 2012 Editura Succeed Publishing a lansat mai multe cărți interesante pe care nu am avut răgazul de a le prezenta pe acest blog.

Vă semnalăm azi apariția unei cărți dedicate evanghelizării lumii contemporane. Legământul de la Cape Town (O mărturisire de credință și un apel la acțiune) a fost tradus de Alexandu Nădăban și Veronica Oniga și a fost editat de Dănuț Mănăstireanu și Vasilică Croitor.

Format A5, 83 pagini. Preț: 10 lei

Pentru comenzi, accesați acest link.

Al treilea Congres Lausanne pentru Evanghelizarea Mondiala (Cape Town, 16-25 octombrie 2010) a reunit 4.200 lideri evanghelici din 198 de tari împreuna cu câteva sute de mii de persoane care au participat la întâlniri în diverse alte locuri din lume si au urmarit transmisiile online. Obiectivul acestui congres a fost de a adresa Bisericii mondiale o noua chemare de a-l marturisi pe Cristos si întreaga sa învatatura în…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri


Când îl scoţi pe Hristos din mintea bisericii şi pui acolo un lider … biserica devine un circ căruia îi dai un nume.
Când liderul ia locul lui Hristos … biserica locală devine o afacere profitabilă pentru unii, o vacă bună de muls financiar şi emoţional. Vezi istoria bisericii catolice.

dincolo...

 

 

 

Biserica este acea adunare de oameni care au fost răscumpăraţi prin sângele lui Isus Hristos. Fie că vorbim de biserica locală (un grup de oameni adunaţi în Numele lui Isus) fie că vorbim de biserica universală (totalitatea credincioşilor din trecut, prezent şi viitor) … biserica este a lui Hristos. El este Capul, El ne-a înfiat, prin El avem dreptul de a fi parte a Împărăţiei lui Dumnezeu. În El am fost făcut moştenitori, în El suntem sfinţi şi feriţi de mânia lui Dumnezeu. Tatăl I-a pus lui Isus Hristos totul sub picioare, L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii … care este trupul Lui. (Efeseni 1) Noi, cei din trupul Lui suntem lucrarea Lui, suntem zidiţi în Hristos Isus … pentru a umbla în fapte bune … pe care Dumnezeu le scoate în faţă. Isus este pacea noastră, El oferă STABILITATE, în trupul Lui este înlăturată vrăjmăşia…

Vezi articolul original 744 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri