Testament: între incinerare și îngropare


Dacă te uiți la teve, dai o căutare prin bloguri sau citești presa nu se poate să nu dai de dilema cu privire la lichidarea dovezilor fizice ale existenței individului, sau ca să fim mai aproape de teologia noastră, a persoanei, adică a trupului. Sergiu Nicolaescu avea o preferință. El voia să ardă după ce își va fi dat duhul. Nu știu dacă a anticipat ceva, dar tot conform teologiei locului, ce mai contează ce se întîmplă cu trupul după ce s-a dus undeva sufletul? Nu ne interesează acum unde i s-a dus sufletul omului și nici nu mă interesează unde s-a dus sufletul regizorului. E afacerea lui, e filmul lui, ca să spun așa și de data asta nici măcar nu mai contează că el a fost regizor. Undeva, pe un scaun uriaș stă un alt regizor. Știți voi care!

Dincolo de dezbaterea despre incinerare sau îngropare, cu sau fără tentă teologică, nimic nu mai contează, pentru că e tardiv. Omul și-a împlinit post-mortem dorința: a ars. Nu știu dacă s-a ars, dar așa cum spuneam mai sus, e treaba lui. Poate știa el ce știa.

În orice caz, dacă ar fi să îl compar cu profitorii get-beget, nu îl pot compara cu Becalli, cu Păunescu sau cu alții de teapa lor. A fost altceva. A fost altcineva. Dar nici despre asta nu vrea să vorbesc, pentru că imaginile pe care le-a pus pe ecran și în care se regăsește vorbesc de la sine. Ar fi păcat să vorbesc despre imagini. Ar fi superfluu.

Dar aș vrea să vorbesc despre cum aș vrea să mi se facă mie. Nu că ar conta prea mult, devreme ce tot nu mă mai pot împotrivi atunci cînd se va întîmpla. Eventual o să vă ameninț, asemenea spuselor copiilor mei care nu acceptă o interdicție, că vă voi bîntui! Deci:

În primul rînd, la înmormînterea mea, să nu prind picior de popă de vreun fel că fac urît! Nu de alta, dar vorba unui fost coleg de clasă de liceu: „Nu vreau! N-am chef, nu-mi place!” Făștein?

În al doilea rînd, nu vreau să mă înghesuiți într-un sicriu, copîrșeu, coșciug sau sarcofag. Voi suferi de claustrofobie post-mortemă! Voi să fiu descoperit, ba chiar pus pe o targă ieftină de să încremenească poporul român. De ce tot ne închidem morții? De frică să nu plece lela pe arătură, prin sat sau să iasă la cinematograf? Ați văzut vreodată, undeva, morți duși cu pluta, cu bicicleta sau cu auto-pasul? Io nu! Dar poate io nu mi-s normal. Păi, dacă citești ce am scris, tu ce crezi că ești?

Last bat not list, nu vreau costum! Nu l-am suferit o viață, credeți că o să îl suport o eternitate? Mai bine mor! Deci, fără! Ei, nu chiar în costumul lui Adam, dar un pic de cearceaf alb nu strică, vorba unui mare defunct, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale! Așa că, mă voi conforma citației împăratului care i-a cerut fetei acelea din popor să vină nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Asta ca să vă dovedesc că nu am uitat de unde am plecat.

În al treilea rînd să nu stea nimeni, că la mine la înmormîntare nu se stă, se pleacă. Adică cap compas țințirim, loc cu vedere spre deal!

În al patrulea rînd, nu vreau să se bocească, nu vreau să se cînte în stil tînguit și milog! Toată lumea să se bucure, să se cînte tare Glory, glory, hallelujah și alte cîntece vesele, cu ritm și de inimă bună. În fond de ce aș fi trist și de ce ați fi triști: nu e sfîrșitul lumii! Pînă acolo mai e…

În al cincelea rînd, ei da, asta e important, vreau poze și filmulețe pe feisbuc, pe iutub și pe bloguri, mai ales pe al meu! Mai țineți minte: nu faceți așa, vă bîntui!!!

În lipsa fanfaronadei tradiționale, a lacrimelor și a mesajelor cu presiuni manipulative prefer să îmi citiți una dintre propriile creații gen Tanti Milly și extratereștrii sau Deschiderea celui de-al treilea ochi (vezi blog). Îngropat sau nu, dacă vreun deștept se apukă de vreo predică o să aibă de a face cu mine! Ce mă credeți Sergiu Nicolaescu? Nu-s cenușă!

Dixit!


Ce păcat că suntem atît de creativi, dar atît de …români!

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri


Un mare semn de întrebare: dacă biserica nu rentează de ce am transformat-o în afacere? Sau dacă afacerea nu rentează de ce o transformăm în biserică? Simplu: altfel vin alții mai deștepți și afacerea noastră se duce…

Proiect Romania

DA LIKE PAGINII FACEBOOK „CETATENII UNITI

Este condamnabil, necrestinesc, incredibil, ilogic, si inuman gestul BOR de a nu permite oficierea slujbelor religioase in cazul celor care aleg incinerarea. Este o sfidare la adresa celor care se considera crestini ortodocsi, UN ABUZ.

Decizia BOR dovedeste un primitivism   nemaivazut, un prost gust si  o ignoranta absolut incredibile, o incapacitate de adaptare naucitoare si un radicalism anormal. Inca odata BOR se scalda intr-o mentalitate caracteristica evului mediu si dovedeste ca nu poate, sau  nu vrea sa se adapteze la prezent.

Unde sunt bunul simt, cumintenia, bunatatea, intelegerea, toleranta pe care acesti indivizi, cocotati in fruntea institutiei numita BOR, ar trebui sa le manifeste in cazul deciziilor luate de catre oameni? Probabil s-au pierdut toate acestea in cazul  preotilor “de rit modern”, in palatele in care isi duc veacul, in luxul pe care il manifesta si in magarusii de zeci de mii de…

Vezi articolul original 590 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

În care turmă vrei să fii?


Diferența dintre păstorirea orientală și occidentală

Păstorirea orientală

  • păstorul conduce turma mergînd în fruntea ei
  • păstorul are o relație personală cu oile sale
  • oile cunosc vocea păstorului, păstorul cunoaște numele fiecărei oi
  • oile îl urmează de bunăvoie
  • oile îl urmează pentru că au încredere în el
  • păstorul le duce la pășuni bune
  • păstorul își dă viața pentru oile sale

Păstorirea occidentală

  • păstorul își conduce turma din urma ei
  • păstorul nu are o relație personală cu oile
  • oile cunosc mai degrabă cîinele, decît păstorul care stă mai la distanță
  • oile sunt forțate să i se supună păstorului
  • oile sunt motivate de frică
  • păstorul lasă oile să își găsească singure de mîncare
  • oile își dau viața pentru păstorul lor

sursa: Church Growth Digest, winter 93/94


Oglindă, oglinjoară, spune-mi cine e cea mai frumoasă…

Persona

Cameron Russell has spent the last decade posing as a supermodel. Occasionally she writes about grassroots public art and political power, and experiments with making art for the internet and the street. She is the director of The Big Bad Lab which creates participatory art and media platforms dedicated to including people in radical demonstrations of positive social change.

A meditation theme worth considering by us, Christians living in today’s image world.

Vezi articolul original

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Conta


sursa imaginii: http://www.meetrix.us/EN/article.aspx?articleId=08db9e3a48384fa1b25bdeb2c78f1848
Vine o vreme

Cînd trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.Cîteva momente când era să fim fericiţi,
Cîteva momente când era să fim frumoşi,
Cîteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întîlnit de cîteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfîrşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).