Dacă te uiți la teve, dai o căutare prin bloguri sau citești presa nu se poate să nu dai de dilema cu privire la lichidarea dovezilor fizice ale existenței individului sau ca să fim mai aproape de teologia noastră, a persoanei, adică a trupului. Sergiu Nicolaescu avea o preferință. El voia să ardă după ce își va fi dat duhul. Nu știu dacă a anticipat ceva tot conform teologiei locului, dar ce mai contează ce se întîmplă cu trupul după ce s-a dus undeva sufletul? Nu ne interesează acum unde i se duce sufletul omului la modul general și nici nu mă interesează unde s-a dus sufletul regizorului la modul particular. E afacerea lui, e filmul lui, ca să spun așa și de data asta nici măcar nu mai contează că a fost regizor. Undeva, pe un scaun uriaș stă un alt regizor. Știți voi care!
Dincolo de dezbaterea despre incinerare sau îngropare, cu sau fără tentă teologică, nimic nu mai contează după ce ți-ai dat sufletul, pentru că e tardiv. Regizorul și-a împlinit post-mortem dorința: a ars. Nu știu dacă s-a ars, dar așa cum spuneam mai sus, e treaba lui. Poate știa el ce știa.
În orice caz, dacă ar fi să îl compar cu profitorii get-beget, nu îl pot compara cu Becalli, cu Păunescu 2 sau cu alții de teapa lor. A fost altceva. A fost altcineva. Dar nici despre asta nu vrea să vorbesc, pentru că imaginile pe care le-a pus pe ecran și în care se regăsește vorbesc de la sine. Ar fi păcat să vorbesc despre imagini. Ar fi superfluu.
Dar aș vrea să vorbesc despre cum aș vrea să mi se facă mie. Nu că ar conta prea mult, devreme ce tot nu mă mai pot împotrivi atunci cînd se va întîmpla. Eventual o să vă ameninț, asemenea spuselor copiilor mei care nu acceptă o interdicție, că vă voi bîntui! Deci:
În primul rînd, la înmormînterea mea, să nu prind picior de popă de vreun fel că fac urît! Nu de alta, dar vorba unui fost coleg de clasă de liceu: „Nu vreau! N-am chef, nu-mi place!” Făștein?
În al doilea rînd, nu vreau să mă înghesuiți într-un sicriu, copîrșeu, coșciug sau sarcofag. Voi suferi de claustrofobie post-mortemă! Voi să fiu descoperit, ba chiar pus pe o targă ieftină de să încremenească poporul român. De ce tot ne închidem morții? Ne e frică că pleacă lela pe arătură, prin sat sau să iasă la cinematograf? Ați văzut vreodată, undeva, morți duși cu pluta, cu bicicleta sau cu auto-pasul? Io nu! Dar poate io nu mi-s normal. Păi, dacă citești ce am scris, tu ce crezi că ești?
Last bat not list, nu vreau costum! Nu l-am suferit o viață, credeți că o să îl suport o eternitate? Mai bine mor! Deci, fără! Ei, nu chiar în costumul lui Adam, dar un pic de cearceaf nu strică, vorba unui mare defunct, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale! Așa că, mă voi conforma citației împăratului care i-a cerut fetei acelea din popor să vină nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Asta ca să vă dovedesc că nu am uitat de unde am plecat.
În al treilea rînd să nu stea nimeni la mine ca la înmormîntare. Că la înmormântare nu se stă, se pleacă. Adică cap compas țințirim, loc cu vedere spre deal!
În al patrulea rînd, nu vreau să se bocească, nu vreau să se cînte în stil tînguit și milog! Toată lumea să se bucure, să se cînte tare Glory, glory, hallelujah și alte cîntece vesele, cu ritm și de inimă bună. În fond de ce aș fi trist și de ce ați fi triști: nu e sfîrșitul lumii! Pînă acolo mai e… În ultimul timp m-am axat pe muzică grecească, așa, să cânte Ndalaras.
În al cincelea rînd, ei da, asta e important, vreau poze și filmulețe pe feisbuc, pe iutub și pe bloguri, mai ales pe al meu! Mai țineți minte: nu faceți așa, vă bîntui!!!
În lipsa fanfaronadei tradiționale, a lacrimelor și a mesajelor cu presiuni manipulative prefer să îmi citiți una dintre propriile creații gen Tanti Milly și extratereștrii sau Deschiderea celui de-al treilea ochi (vezi blog). Îngropat sau nu, dacă vreun deștept se apukă de vreo predică o să aibă de a face cu mine! Ce mă credeți Sergiu Nicolaescu? Nu-s cenușă!
Dixit!
Pasarea Phoenix Remixed & co 