Hai la lupta cea mare:


În comunism era o vorbă: voi vă faceţi că lucraţi, noi ne facem că vă plătim. În religie e cam cum zice Romeo:

A blue warning construction sign

A blue warning construction sign (Photo credit: Wikipedia)

 

dincolo...

nag

 ”Nu oricine-MI zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăția Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne… n-am prorocit noi în Numele tău? N-am scos noi draci în Numele tău? Și nu am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune CURAT: – Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi care lucrați fărădelege. (Matei 7)… ”nu știu de unde sunteți …” (Luca 13)

 

 

Un text ce dă fiori și celui care citește și celui care ascultă.  Contextul acestor pasaje este unul de avertisment. Există o variantă falsă a tot ce înseamnă ”urmarea lui Dumnezeu”. Specialistul ”veacului acestuia”, Diavolul, deturnează orice original într-un fals. Exemple sunt nenumărate. Țepe am luat cu toții. Falsuri ”de cea mai bună calitate” au trecut prin mâinile noastre de atâtea ori. Face parte din viață. Dar există … un fals ce…

Vezi articolul original 1.026 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Intenția


sursa imaginii: http://www.ingenesist.com/general-info/creating-an-intention-currency.html

Nu știu cum aș putea defini mai bine intenția. Dincolo de dexuri si alte cele, parcă cel mai bine merge prin exemple, să priceapă toată lumea. Inclusiv eu.

De exemplu, în circulație. Dacă vrei să schimbi direcția de mers, poți să o faci, dar dacă nu îți semnalizezi intenția riști să faci un accident și să suporți consecințele: amendă, suspendare, puncte, poate reparații și cine știe, poate și o condamnare (cu suspendare sau nu) pentru vătămare sau ucidere din culpă. Așa că e mai bine să îți pui în evidență intenția semnalizînd să fii văzut. E bine să semnalizezi, e bine să ți se vadă toate intențiile. Ca să se anticipeze intenția de a încetini și opri mai avem în plus, becul roșu de la frînă ce se aprinde atunci cînd apăsăm frîna. Ar fi prea complicat și probabil tardiv să apăsăm pe încă ceva atunci cînd frînăm. De aceea intenţia de a încetini trebuie să se vadă imediat.

Dar există alte locuri în care nu e prea bine dacă ți se află intențiile. De exemplu în box. Dacă ai intenția să îi tragi adversarului tău un croșeu de dreapta, e bine să o faci fără să ți se observe intenția, pentru că altcumva riști să primești un upper-cut și să fi făcut KO. Deci aici nu e bine să dai de banuit că ai o anumită intenție. Cam la fel e cu toate sporturile.

Dar mai există ceva în sport: poți cîștiga dacă adversarul sau echipa adversă îți citesc eronat intențiile sau dacă îi induci în eroare pretinzînd că ai o intenție, dar nu vei acționa conform intenției tale. De exemplu la un meci de fotbal am văzut cum jucătorul care urma să bată cornerul le-a făcut cu mîna coechipierilor să se depărteze de poartă, că va centra undeva la marginea careului. Își ia avînt și centrează pe linia porții, mingea intrînd direct în plasă pentru că portarul era undeva la 5 metri. Nu a fost intenția declarată, ci intenția manifestată.

Apoi mai e ceva: se spune că intenția contează. O fi fost adevărat cîndva cînd puteai doar visa sau vorbi despre ceva și nu-ţi puteai duce la îndeplinire intenția. Dacă voiai să faci ceva bine sau dacă erai în curs să împlineşti binele acela, dar nu reușeai să-l finalizezi, să-l săvîrșești, era bine și așa, că doar știm noi, intenția contează!

Cu toate astea se mai spune și că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Deci nu cu intenţii rele? Adică nu contează că ai intenția să faci un bine, dacă renunți ai făcut deja un rău. Dar probabil că ai rămas cu impresia că ai făcut binele acela de vreme ce l-ai observat, poate chiar l-ai discutat și ai făcut zarvă despre el. Ia uite dragă ce piki suntem!

Dacă împărţim omenirea în adulţi şi copii, e clar că adulţii ştiu să manipuleze situaţiile în aşa fel încît să obţină ce vor ascunzîndu-şi intenţiile. Ei nu se joacă. Spre deosebire de ei, copiii îşi ascund intenţiile doar cînd se joacă sau vor să îţi joace o festă. La modul general ascunderea intenţiilor în lumea adulţilor se numeşte diplomaţie. Şti cum să obţi ceva părînd că ce faci e pe placul altuia, a maselor, a altei ţări. Ce mai! Eşti un bun diplomat dacă şti cum să pui lucrurile în aşa fel încît să nu ţi se vadă intenţia.

Aici intră în schemă interesul, care aşa cum majoritatea o ştim, poartă fesul. Ai o intenţie onorabilă, curtezi o fată cu care vrei să te însori. Nu ai o intenţie onorabilă, te căsătoreşti pentru ce are sau cine e celălalt. Pentru a face inutile intenţiile de acest gen s-a inventat contractul prenupţial. Că cică e cinstit, dar merită să risc. Chiar aşa. Te căsătoreşti chiar cu dracu, dacă pare băiat cinstit. În caz că nu e, pac! – la tribunal cu prenupţialul. Şi ţi-ai ratat viaţa cu contract cu tot, că viaţa nu e ce ai, ci ce trăieşti.

Şi la nivel macro am constatat că lucrurile s-au cam schimbat. De pildă, în ziua de azi nu se mai dau ultimatumuri. E demodat. Ataci fără declaraţie de război ca să nu şi se vadă intenţia sau distragi atenţia în aşa fel încît să loveşti la sigur. S-a dus vremea cînd armatele stăteau zile în şir una în faţa alteia ca să îşi ghicească intenţia. Nu mai e un joc de motani miorlăitori. E care pe care. În epoca atomică trebuia să loveşti primul sau să te consideri învins pentru a nu risca să dispari definitiv. Pînă la apariţia artileriei cu bătaie lungă şi a aviaţiei puteai să o iei la fugă, nu te mai oprea nimeni şi scăpai. Acum nu mai e timp. Nici războiul nu mai e ce a fost…

La nivel de individ e bine să pretinzi că eşti cu totul altceva, pentru că numai aşa poţi nega vehement, din toată inima că tu nu eşti aşa. Sunt ironic… Şi dacă tot nu eşti aşa cum pari, te poţi asocia cu o droaie de indivizi cu care n-ai nici în clin, nici în mînecă, ci doar în fes sau bască. Vorba aia: interesul să fie atins. De ce Becalli e liberal? D-aia! De ce Adrian Năstase i-a fost îndrumătorul de doctorat a lui Ponta? Tot d-aia! De ce ne merge nouă rău în ţara asta? Din cauză că sunt prea multe ,,d-aia” domle!

Şi spre final, să punem punctul pe Y. Cum mai stăm cu biserica neamului? Asta a noastră de stat, a tuturor românilor de pretutindeni, de toate culorile, mărimile şi of course, micimile. Fie asta oricare biserică, că o vrem, că nu o vrem, că e cu sau fără sacramente, popi, altare, tămîie, cruci, stele sau alte simboale şi limbi liturgice.

Păi ce mi se pare mie interesant, asta ca să nu spun ceva ce aş regreta, biserica e o intenţie a lui Dumnezeu care nu mai reprezintă voia sa, ci poartă un fes local sau nu, naţional sau nu, economic sau nu, comercial sau nu, spiritual sau nu. În concluzie, mi se pare că la ora actuală, între intenţia lui Dumnezeu şi ce a rezultat din ea este o mare diferenţă. Dacă mă gîndesc că mai mult ca sigur Dumnezeu nu poartă fes, rămîne să ne identificăm fesurile proprii în contextul fiecăruia. Indiferent cum i se spune bisericii.

În rest Mirele îşi aşteaptă Mireasa. Fără contract prenupţial!

PS Acest post este un ultimatum!