Şi totuşi se mai întîmplă!


‘I don’t deserve it’: Homeless man’s astonishment after donors pledge him $150,000 for returning diamond engagement ring

Sarah Darling lost her ring on the streets of Kansas City when she it unknowingly dropped it into a cup belonging to Billy Ray Harris.

By Chris Parsons | Yahoo! News – 14 hours ago

  • Homeless: Billy Ray Harris's good deed has earned him over $150,000 (KCTV 5)

    View PhotoKCTV 5 – Homeless: Billy Ray Harris’s good deed has earned him over $150,000 (KCTV 5)

A homeless man has become the centre of a global fundraising campaign – after returning a diamond engagement ring to a bride-to-be who dropped it in his coffee cup.

Sarah Darling lost her ring on the streets of Kansas City when she it unknowingly dropped it into a cup belonging to Billy Ray Harris.

She desperately dashed back to the scene the next day after realising it was missing, and was overjoyed when Harris returned the valuable jewellery straight back to her.

The feel-good story has touched so many people that an online fundraising page for homeless Harris has since pulled $150,000 in less than a fortnight.

The act of selflessness by Harris, who sleeps under a bridge and spends his days in a square in Kansas City, has since been described as a ‘miracle’ by Ms Darling’s fiance, Bill Krejci.

Mr Krejci, who set up the online donations page himself, said the act of generosity ‘makes you realise that there are good people out there’.

The donations, which on Tuesday afternoon stood at $151,000, are currently enough for Harris to get himself off the streets and buy a three-bedroom house in Kansas City.

Valuable: The diamond engagement ring which Harris selflessly returned (KCTV 5)

Harris told a local television station he ‘had that little devil on my shoulder saying, „Keep the money”,’ but he decided against pawning the ring for cash.

When a distraught Ms Darling returned to the square hoping to retrieve the ring, she told Harris: „I don’t know if you remember me, but I think I gave you something that’s very precious.”

Harris asked her, „Was it a ring?”, before adding, „Yeah I have it, I kept it for you,” and pulling it from a pocket.

Ms Darling and her fiance set up the fundraising page to thank Harris for returning the ring, hoping it would pull in $1,000.

Instead, over 6,000 pledges have flooded in from Asia, Europe and America, all wishing Harris well for his good deed.

Distraught: Sarah Darling was overjoyed when she recovered the ring (KCTV 5)

One donor left a message on the page saying: „An amazing man who deserves amazing things.. I hope things go well for you 🙂 You are a true inspiration around the world!!”

Another pledge, from Pat Gowen, read: „Thank you Mr. Harris for your honesty. You have restored my faith in people. God Bless you.”

Harris himself said he didn’t think he deserves all the attention he has been getting.

He told local television station KCTV: „What I actually feel is, „What is the world coming to when a person returns something that dosn’t belong to him and all this happens?”.’

He added: „My grandfather was a reverend. He raised me from the time I was six months old and, thank the good Lord, it’s a blessing, but I do still have some character.”

Harris said he may attempt to find somewhere to live in Texas, where he has family, but is currently staying with a friend.

In a statement on the Give Forward online page, Bill Krejci said after meeting Harris: „We talked about what he plans to do.

„He has a very solid plan and a very solid way of making it happen.”


Vin vremuri cind toata lumea va plati impozite daca va avea pe ce. Problema e: daca biserica are bani, de unde ii are? Ce produce ea si la ce calitate? Dar preț?

Proiect Romania

PANA IN ACEST MOMENT AVEM IN JUR DE 68 000 DE DISTRIBUIRI!

SEMNEAZA PETITIA DE MAI JOS – CLICK PE LINK-UL VERDE

IMPOZITATI VENITURILE CULTELOR RELIGIOASEPETITIE!  (JOIN+INVITE FRIENDS / ALATURA-TE + INVITA PIETENI)

Asumarea esecului de catre lideri este prima conditie a schimbarii, a inoirii in bine, a progresului.. A gresi este omeneste, a persista cu buna stiinta in greseala,  este de neiertat.

Iti oferim tie, draga cititorule, cateva motive pentru care Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, ar trebui sa demisioneze si sa urmeze exemplul oferit de Papa Benedict al XVI-lea. Acesta  a demisionat  asumandu-si esecul reformarii Bisericii Catolice. Istoria ar aprecia acest demers daca va veni si din partea lui Daniel Ciubotea.

Ortodoxismul romanesc a intrat de ceva vreme intr-o criza extrem de puternica si profunda. Aparent, Biserica Ortodoxa este puternica, bisericile sunt pline de credinciosi, profitul l-a depasit pe cel al lantului de fast-food McDonalds, poate sute de…

Vezi articolul original 1.286 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri


Cine ne omoară fauna ca să se distreze?

peterlengyel

DSC_0041

În sezonul 2012-2013, conform Ordinului 1355 din 4 mai 2012 publicat în Monitorul Oficial 323 din 14 mai 2012, până la 15 mai 2013 vor fi împușcate legal 14.865 căprioare (Capreolus capreolus), 2.386 cerbi (Cervus elaphus), 359 capre negre (Rupicapra rupicapra), 22.325 mistreți (Sus scrofa), 122.263 iepuri de câmp (Lepus europaeus), 37.741 vulpi (Vulpes vulpes), 1.385 jderi de copac (Martes martes), 505 jderi de piatră (Martes foina), 3.086 viezuri (Meles meles), 29.904 potârnichi (Perdix perdix), 828 ierunci (Bonasa bonasia), 225.585 prepelițe (Coturnix coturnix),  46.858 porumbei gulerați (Columba palumbus), 3.571 porumbei de scorbură (Columba oenas), 43.515 turturele (Streptopelia turtur), 122.509 guguștiuci (Streptopelia decaocto), 67.325 sturzi de iarnă (Turdus pilaris), 79.992 sturzi de vii (Turdus iliacus), 25.008 gâște de semănătură (Anser fabalis), 21.707 gâşte de vară (Anser anser), 50.957 gârlițe mari (Anser albifrons), 127.853 rațe mari (Anas platyrhynchos), 64.900 rațe mici (Anas crecca), 3.570 rațe fluierătoare (Anas penelope), 4.460 rațe cu cap…

Vezi articolul original 528 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Românul ce a devenit papă (3)


Mai mască, mai cască, mai tiară papală, plecăm spre bancă. Parcă eram pe un drum cu sens unic: toți și toate se dădeau la o parte. Mitru, vecinu cu bascula, mai să intre-n șanț cînd văzu pe cine escortează ăștia. Las c-o să vadă el la teve cine e noul papă și atunci o să-l văd cum o să vrea el să îmi pupe cauciucurile… Dar pînă atunci mai e ceva drum.

Cum mă simțeam și eu bine, la o neatenție a escortei virez stînga și o iau cherestul peste heghi, prin piața centrală, pe unde era aglomerația mai mare. N-am trecut de primul colț când escorta era din nou în spatele meu, motocicliștii dîndu-se peste cap să oprească circulația pe presupusul și neprevăzutul traseu.

Dacă e să fiu papă, cel puțin să nu fiu papă-lapte și să mă vadă toată lumea pînă nu e nevoie să ceară audiența să stea de vorbă cu mine. Ca să tulbur și mai tare sistemul dau o fugă prin Real când cozile erau la apogeu și doar două case deschise. Ce panică printre românii foarte concentrați să stea la rînd!

– A intrat ăla în față!

– Au, n-am zis nimic domnu, mă gîndeam la filmul ce l-am văzut ieri la televizor și m-a luat gura pe dinainte…

Trebuia ca investiția în escortă să merite toți banii dați la impozite și tot timpul de stat la cozile instituțiilor aferente, așa că hopa, ia să dăm o fugă și prin serviciile de colectare a taxelor și de colectare a declarațiilor de tot felul tip sau ne-tip serele, pefe sau alte seceuri. Aici se instală pe de o parte panica și pe de altă parte satisfacția:

– Georgică, vezi că a venit deneaul să ne ridice! Fugi!!!

– Ha! A venit judecata de apoi hoților!

Funcționari și funcționare, plătitori și plătitoare, reacționau de îmi era mai mare dragul! Vorba aia: cînd o să mai prind eu asemena ocazie? Doar jandarmii de la intrare încremeniseră dînd onorul. Ca să nu rămînă așa toată viața le arunc în trecere:

– Pe loc repaus băieți și nu vă mai holbați așa că nu trece papa Pius!

Păcat că nu am filmat fazele astea, dar precis o să am ce povesti băieților la întoarcere.

Dar ajungem și la bancă.

Ceiul, certificatul de naștere? O formalitate. Asta-i cheia? Parcă pe sigiliul papal sunt două. Asta nu prea seamănă. Ăv cors că nici nu recoltează, că e iarnă tolomac de tine! Ar fi bine să îmi iau, cel puțin pe ascuns, pulsul, tensiunea și glicemia. La vîrsta mea nu se știe! Mai bine mă uit la mutrele celor din escortă că par mai agitați, mai roșii-vineții decît mine. De fapt cine știe cum arat eu? Lasă oglinda, hai la subsol. Nici n-am ajuns papă și am ajuns să stau de vorbă cu mine! Nu-i de mirare că ultimul papă a demisionat. Chiar dacă era neamț… Cică zice lumea că vrea să se însoare cu Merkel…

– Deci, și arăt spre jos de tot, unde e subsolul?

Cu o mutricică oficială, doamna Constantinescu îmi arată direcția corectă, în jos, făcîndu-mi complice cu ochiul. Las c-o să ajung eu papă și o să interzic chestia asta cu ochiul! O să dau un decret, o enciclică, ceva.

O luăm în jos de tot și oprind bulucul escortei transpirate mă precipit spre cutia cu număr perfect: 777. Introduc cheia simultan cu doamna Constantinescu, o iau în brațe, hei, nu pe doamna, ci cutia! Mă așez la o masă, supravegheat de departe (cît de departe, întreabă și Dan Bitman) de echipa de protecție. Deschid cutia și ce să vezi? O…


deținuți și torționari. niciodată nu am putut înțelege de ce după ce a primit o pedeapsă de la judecător închisoarea prin personalul ei si in general noi oamenii mai adăugăm ceva, de parcă judecătorul nu a dat destul.

SACCSIV - blog ortodox

Preiua articolul Cutremurătoarea spovedanie a unui torţionar: „În sinea mea jubilam văzându-i cum tresăreau de frică atunci când intram pe secţie”

Fost gardian în închisorile comuniste, în perioada 1982-1992, Ioan Chertiţie îşi recunoaşte atrocităţile şi povesteşte cum îi tortura pe deţinuţi. Torţionarul se „spovedeşte“ în faţa opiniei publice, dar le şi dă un sfat şi celor care de mai bine de 20 de ani nu vor să recunoască ororile din perioada comunistă.

Ioan Chertiţie, un băimărean de 55 de ani, este primul gardian de închisoare comunistă care mărturiseşte public nenorocirile pe care le-a comis în penitenciar. Comparându-l cu oameni politici care neagă şi acum lucruri întâmplate înainte de 1989 şi chiar la revoluţie, fostul miliţian pare să le dea un semnal celor care trebuie „să se cureţe interior”. Fie că este vorba de oameni politici importanţi, ca Ion Iliescu, sau de complici ai celor care au ascuns istoria adevărată de…

Vezi articolul original 1.966 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Învierea viilor sau adormirea celor morţi…


Bineînţeles că v-aţi prins! E pe dos! Deci ştiţi despre ce e vorba. Şi eu. Cu toate astea, între doctrină şi practică există diferenţe. Poate şi din cauză că în loc să facem doctrina după practică, am făcut invers. Aşa cu nu mai credem doctrina.

Cine ar putea explica de ce ţinem doliu, un obicei păgîn? Cine ar putea explica de ce la multe înmormântări creştine e tot aşa de mare tragedia ca pe vremea îngropării tatălui lui Iosif. Să fiu sincer ateii plîng mai puţin. Oare să fie din cauza explicaţiilor searbede referitoare la ce se întîmplă după moarte sau din alte cauze? De exemplu pentru că ne trăim viaţa de parcă nu am avea un Dumnezeu atotputernic, că Isus Hristos nu a înviat sau pentru că trăind doar pentru lumea asta nu ne mai punem nădejdea în viaţa de dincolo.

Ba unele biserici sunt botezate cu nume interesante: Speranţa. Speranţa că ce? Golgota. Golgota că ce? Betania. Betania că ce? Betezda mai merge că suntem plini de noroiul din scăldătoare oilor.

Ce ne opreşte ca la înmormîntările noastre creştine să participăm îmbrăcaţi în alb nu în negru? Tradiţia? Care, aia sfîntă? De ce Cîntăm ca la înmormîntare, în loc să ne bucurăm ca la înmormîntare? Pentru că Isus a înviat?

Sunt deplasat? Sau nebun? Prefer să fie aşa decît să plîng morţii ce s-au dus cel puţin în sînul lui Avram. Poate unora nu le convine şi vreau altceva. Un rai. No bine: fie şi rai! Săle lăsăm demonilor iadul.


Despre destin sau fatalitatea morţii în varianta actuală

dyo

Constat, nu fără o anume surprindere (și amărăciune în același timp), cât de puțin este prezentă învățătura despre învierea morților în mărturisirea evanghelică autohtonă. Este predicată la înmormântări și, prin ricoșeu față de cea a lui Cristos, la Paști.

În rest … liniște. Aceeași liniște o observ și prin cărți de teologie. Găsesc autori de lucrări cu privire la escatologie care abia amintesc despre înviere (de ex. Ladd, Montgomery). Hoekema este ceva mai detaliat, deși în Biblia și viitorul va fi preocupat mai mult de premilenismul dispensaționalist decât de “unul din elementele centrale ale escatologiei creștine”. Broșurica lui Cullmann (Nemurirea sufletului sau Ȋnvierea morților?) se topește într-o suspectă indiferență a autorilor evanghelici (în sensul cel mai larg al termenului) față de subiect.

Citesc un comentariu pe Corinteni al unui respectat și respectabil autor de studii biblice: alocă 75 de foi acoperirii femeii și doar patru secțiunii “Cum…

Vezi articolul original 182 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

Românul ce a devenit papă (2)


Îmi sună mobilul. Trebuie să fie de la poștă să își ceară napoi telegrama aia idiaotă. Dar nu e Piști, e o voce feminină:

– Alo, vă sunăm de la banca ing, sunt Magdalena Constantinescu , șef operațiuni valutare. Domnul Moldovan?

– Da. În persoană.

Aici vocea deveni ușor catifelată, ușor modulată, ușor dulce de un roșu închis, aidoma vinului de Xeres. Inundată de prea multă salivă, la asocierea vocii cu gustul vinului siropos, limba-mi strigă după ajutor. Înghit în sec și deschid la maximum urechile. Nu știu de ce, dar chestia asta cu papa, vaticanu și Ing începe să sune a farsă pusă la cale de propria-mi imaginație.

– Vă anunțăm că în numele dumneavoastră s-a deschis un cont.

– Ei na! Și cine l-a deschis?

– Nu pot să vă spun cine, deocamdată entitatea a dorit să rămînă anonimă, dar pot să vă spun, dacă îmi dați cenepeul, nivelul contului dumneavoastră.

Vocea ei îmi dădea fiori, aidoma fiorilor ce i-am experimentat cînd eram mic și m-a mușcat cîinele vecinului. Parcă retrăiam experința copilăriei. Eram doar bulversat de gustul acesteia.

– Așa? Păi, î, hî, hî, opt, zero, zero, hî-hîhî. A! Și încă hă-hî-hî, patru-doi.

– Da, corespunde. Vă informez că aveți în cont suma de una sută… mii… euro.

Aș fi preferat să mă mai muște o dată Peki, cîinele vecinului ca să aflu dacă sunt treaz sau visez, dacă nu cumva am înghițit (bine-înțeles fără să fiu conștient) un flacon de fenobarbital forte sau dacă efectul olfactiv al glasului nu m-a îmbătat de-a binelea. Era imposibil!

– Repetați vă rog!

– Adică un cont de 100000 de unități euro. Și, vai, era să uit și nu mi-aș fi putut-o ierta nciodată, vă așteaptă o cheie ce puteți să o ridicați doar personal, cheie cu care veți putea avea acces la cutia dumneavoastră de valori din depozitul băncii noastre.

– Cutie de… ce?

Mi se părea că eram Harun al Rașid gata de culcare ascultînd una din poveștile Șeherezadei din 1001 de nopți. Dar pînă se lăsa noaptea mai era.

– De valori.

– Și ce conține doamnă cutia asta?

– Îmi pare rău, dar nu știm, banca noastră garantează confidențialitatea clienților noștri și nu ne interesează ce s-a depus în această cutie.

– Aha! Dar pot să vin să văd?

– Sigur domnul Moldovan. Doar să aveți cartea de identitate și certificatul de naștere cu dumneavoastră. Între orele 9 și …

Am scăpat telefonul din mînă și m-am refugiat în lumea mea, atît de sigură și predictibilă. Trebuie să fie o conspirație. Dar cine să fie conspiratorii? Trebuie să fie mai mulți, că doar o minte nu putea să ajungă așa departe. Deci: vaticanu, banca, telefoanele… Cine mai urmează?

Îmi trag sufletul și pantalonii de oraș, înșfac din borcanu de pe dulap buletinu și certificatul de naștere, încalț sandalele și ies pe ușă cu bănuiala că cineva a umblat cu cheia franceză la destinul meu. Scot mașina și de la colț intru ca un făcut într-o coloană ce părea foarte oficială. Un beamve negru cu număr de meai, un suv tot negru cu girofar și două motociclete de aceiași marcă, una în față și una în spate. O să iau o amendă… Sirenele mă stresează. La primul colț mă opresc să îi las pe sereiști și polițiști să se care, dar ei se opresc și îmi fac semn să o iau din loc. Eu nu vreau. Atunci coboară un tip în costum fî închis la culoare ce se apropie de mașina mea. Ei totuși, e vorba de o amendă. Îmi face semn să cobor geamul și îmi comunică pe un ton oficialo-părintesc:

– Domnul Moldovan, suntem escorta dumneavoastră. Avem ordin de la președinte. Dacă vreți să comunicați cu domnul Băsescu ce tocmai a ieșit din audiență de la Vatican, vă punem noi la dispoziție o stație radio. Dar vă rugăm să ne lăsați să ne facem datoria. Misiunea noastră e să vă însoțim și să vă protejăm pînă la plecare…

Ăștia cine-or mai fi?

Soldatul universal (1)


Cu ceva timp în urmă americanii ne-au lăsat lați cu filmul de acțiune Soldatul universal. Injectați și monitorizați acești soldați îndeplineau misiunea, ba dacă cumva erau atinși de gloanțele inamice, puteau fi recuperați și reparați. Visul oricărui general activ sau în retragere. Rezolvau orice problemă, depășeau orice obstacol și de ce nu, costau destul de puțin. Ceva extraordinar  în materie de biotehnologie aplicată. O mi-nu-neee!

Și ca o armă ca asta să fie mai eficientă desigur că se avea în vedere apariția unei armate de soldați universali. De aici și până la personajele mai recente din filme gen Ziua Independenței unde pilotul unui avion de vânătoare de ultimă generație poate pilota o rablă de aparat de zbor extraterestă sau Trinity din Matrix care după ce i se încarcă un program de  pilotare a unui elicopter se pune serios pe treabă, nu a fost decât un pas sau doi.

Cu toate acestea filmele nu redau realitatea, cu toate că mulți creduli din România nu sunt de acord cu afirmația aceasta și ar fi gata să citeze scene din filmele americane în sprijinul trecerii Mării Roșii de către Moise aflat în fruntea poporului Israel. Dacă nu sunt istorice, filmele ( la fel ca și cărțile și jocurile video) sunt de cele mai multe ori o anticipare a realității mai mult sau mai puțin apropiate. Îmi amintesc de părinții mei care atunci cînd americanii au inițiat programul de apărare anti-rachetă cu laser au zâmbit și mi-au povestit de raza morții din cărțile dinainte de Cel de-al doilea război mondial. Mi-am amintit și eu de Minunea inginerului Garin, o carte scrisă de un autor sovietic în care laserul distrugea o flotă întreagă și săpa către interiorul pămîntului unde găsea aur.

Dar, cu soldatul universal și cu provocările realității ne confruntăm în fiecare zi.

Și care-i legătura dintre cele două? Păi nu e! Păi cum așa? Păi simplu!

Care e legătura între bolgării fundamentaliști care critică tot ce mișcă-n țara asta (nici măcar nu mai locuiesc aici) și realitatea românească?

Tot aia: nici una!

Păi cum?

Păi așa! Cum ce poți influența o societate doar dînd din blog sau dînd din gură dacă nu trăiești acolo?

Ăăă…

Păi vezi: cu nimic!

Aceiași legătură există între soldatul universal de tip ,,creștinul-bun-la-toate“ și realitatea în care ne bălăcim. Cu toate că știm precis că faptele vorbesc mai tare ca vorbele, facem exact pe dos.

De ce?

D-aia!

Alarmiștii cu homosexualii, curvele, corupții, săracii, bolnavii, pușcăriașii, etc dădeau din gură ca soldatul universal din mitralieră. Mai bine puneți mîna pe lopată și faceți ceva. Sau pe portmoneu. Sau pe ceva haine, medicamente sau mîncare…

Același lucru cu soldatul universal ce în ordinea de bătaie a unității tip biserică, tip adunare, tip mai-știu-eu-ce se găsește la rubrica pastor: mai lasă ciupilica de pastor, tresele și mănușile și la treabă! Nu ești soldatul universal chemat să salvezi lumea: fă ce scrie la carte, nu la mușchii tăi… Filmul nu bate viața decât la teve. Viața bate la caracter, la buzunar, la propriu și la figurat dacă confundăm realitatea cu ficțiunea.

Dacă papa și-a dat demisia nu îți va fi greu să recunoști că nu ai soluții. Eventual îți va fi rușine…

În plus ce să faci cu funcția dacă îți lipsesc gradele? Fii realist: dacă nu ai realizat nimic pînă acum, ce vei realiza dînd din gură în continuare?

Asta îmi aduce aminte de un fost prieten, fost prof, fost pastor, fost creștin poate (ai milă Doamne!), care spunea la începutul carierei de pastor că dacă nu face 12 ucenici  în primii doi ani pînă la proxima evaluare își va da demisia. N-a făcut. Nu și-a dat-o. A încurcat pe toată lumea de parcă era soldatul universal varianta zombi 2.

Românul ce a devenit papă (1)


sursa foto: vaticanu că doar n-o fi palatul cotroceni!

Bătăi repetate în poartă. Parcă dau turcii! (Oare de unde-i vorba asta că pe aici n-au mai dat turcii de cel puțin 300 de ani!?) Cine-mi tulbură somnu? Bine totuși că-mi tulbură somnul și nu personalitatea că pușca-i încărcată ca cureaua lată. Păzea că vin!

Mă precipit ca o soluție tipică spre poarta ce stătea să se dezmembreze în particule atomice sub ploia de sudălmi canine ale tuturor patrupedelor din această specie aflate pe o rază de circa zeci jdă mii dă metri patrați. Sau metri cubi, cum ar spune baș Ghiorghe.

Se pare totuși că nu dau turcii, ci angajații poștei.

– Telegramă! Telegramă!

Mă uit ca vițelul la propria-mi poartă, semnez și gîndesc sec cu voce de om trezit din somn:

– Ce-i mă Piști, că nu arde Roma!

Piști se uită la mine ca tov Ceaușescu la mulțimea din fața ceceului și îmi întinde o bucată de hîrtie.

– Nu arde Roma, poate vaticanu!

Iau hîrtia, o desfac, citesc adresa ce corespunde și citesc și expeditorul. Trebuie să fie o greșeală: Giovanni Angelo Becciu. Numele nu-mi spune nimic. Sub nume, spre marea mea surprindere, Vatican. Precis e o glumă.

Îi spun lui Piști un aufviderzein în engleză și mă duc după ochelari. Literele îmi jucau în fața ochilor ca vrăbiile în fața mâtei personale, dar ce puteam face, îmi trebuia o pereche de ochelari.

Cine o fi tipu ăsta cu nume de pivniță (beciu) și ce-i mai trebuia? N-a învățat că s-a inventat telefonu, imeilul și feisbucul? N-are decît copii mici ce nu și-au făcut încă lentile de contact din ecranul monitorului sau al telefonului mobil. Chiar așa!

Găsesc ochelarii și citesc într-o frumoasă limbă română cu un ușor accent ardelenesc:

,,PAPA DEMISIONAT STOP CONCLAVUL V-A ALES PAPA STOP COMUNICAȚI DE URGENȚĂ NUMELE ADOPTAT STOP DESCHIS CONT ING  STOP VĂ INVITĂM DEPLASARE URGENTĂ VATICAN STOP TRIMITEM AVION AEROPORT TIMISOARA STOP”

Asta-mi mai trebuia! Păi mîine trebuia să tai lemnele pentru iarna viitoare, cățeaua stă să nască și grădina să fie săpată. Nu mai vorbesc de verificarea tehnică la mașină și plătitul facturii la curent.

Ia să mă gândesc cine o fi pus asta la cale…


Dacă ar fi spus asta un bărbat nu l-aţi fi crezut. Dacă spune asta o femeie credeţi? Eu da. Dar nu numai pentru că spune Eva.

Jurnalul Evei

kjl

        Peste tot citesc articole cu titlul “De ce înşală bărbaţii?”, ca şi cum o astfel de practică ar fi apanajul lor şi numai al lor. Mulţi uita, însă, că trăim într-o lume în care feminismul e în floare, o lume în care noi, femeile, am cerut şi am obţinut drepturi egale cu cele ale bărbaţilor şi astfel am ajuns astăzi să fim independente din punct de vedere financiar şi nu numai. Am observat că am preluat din modul lor de gândire, din pragmatismul lor, iar mentalitatea bunicii – care le accepta pe toate şi aştepta fără să îngâne vreun cuvânt ca bărbatul să se întoarcă acasă – e de mult apusă. Astăzi şi femeile înşală la fel ca bărbaţii, îşi doresc atenţie şi sunt dispuse să se implice în aventuri dacă nu o primesc şi aş merge chiar până la a afirma că în trecut doar…

Vezi articolul original 781 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri


To bach or not to bach. that is the question!

Cu drezina

Fratele Bach (Johann Sebastian, cel căsătorit cu Anna Magdalena și tatăl a 20 de copii) este membru în Biserica Baptistă/Penticostală/Adventistă nr. 2/3/4/5 din localitatea Arad/Suceava/București. Alegeți dumneavoastră.

Fratele Bach e un tip tare la locul lui, numai că are o chestie care-l scoate în evidență: e deosebit de talentat la muzică. Compune niște cantate, niște fugi, niște canoane de te înnebunește. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.

Comitetul s-a întrunit în ședință ca să discute soarta compozitorului. De mai bine de 8 ore ține consfătuirea. În prealabil, așa cum scrie la Scriptură, J.S. Bach fusese avertizat între patru/șase și chiar mai mulți ochi cum că sora Expertiza, de pildă, ce stă în strană chiar lângă orgă, are adesea amețeli de la sunetele pe care, obligat de partitură, le scoate organistul prin tuburile instrumentului.

Și fratele Antidot se declarase profund bulversat sub aspect teologic și muzical de compozițiile fratelui Bach. Unde e…

Vezi articolul original 497 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

San Remo 1968


Nu vă apucă cîteodată nostalgia? Pe mine mă apucă.

În vremurile alea se cânta în costum (ce-o mai fi ăla?). Muzica bună venea din Italia sau Franța, mai puțin din Marea Britanie. Noi știam să vorbim franțuzește și intuiam italiana. Contau și versurile, așa că englezii nu avea șanse.

Ia uitați-vă ce public! Ia uitați-vă cum aplaudă! Acum se fluieră și se țipă. Nu vi se pare că devenim tot mai animalici?

Uitați-vă ce versuri! Să le comparăm cu cele de azi? Nici pomeneală.

La festa appena cominciata
È già finita
Il cielo non è più con noi
Il nostro amore era l’invidia di chi è solo
Era il mio orgoglio la tua allegria

È stato tanto grande e ormai
Non sa morire
Per questo canto e canto te
La solitudine che tu mi hai regalato
Io la coltivo come un fiore

Chissà se finirà
Se un nuovo sogno la mia mano prenderà
Se a un’altra io dirò
Le cose che dicevo a te

Ma oggi devo dire che
Ti voglio bene
Per questo canto e canto te
È stato tanto grande e ormai non sa morire
Per questo canto e canto

Festivalul era transmis și la noi integral. Alb-negru că pe vremea aia așa era.

Dar totul era decent, frumos și emoționant. Când ați văzut așa ceva ultima dată la televizor? Sau pe internet? Sau oriunde?

Da, știu: sunt un tip nostalgic și demodat, pe cale de dispariție.