Doctorul Au-Mă-Doare…la buzunar!

Ce faci când ai un bai? Păi mergi la doctor. În principiu eu nu m-aș duce, nu că nu am asigurare, nu că nu-mi place să stau la coadă sau că nu aș avea încredere în medicină. Dar câteodată îmi aduc aminte de copilărie, de cât de competenți sunt unii doctori și atunci îmi vine să-l parafrazez  pe un individ foarte cunoscut a cărui nume îmi scapă: Când aud vorbindu-se de doctori îmi vine să trag cu pistolul!

Deci, diagnostic prezumtiv: acnee. Nu eu, ci fiul meu mai adolescent. Eu nu am suferit de boala asta.

Prima reacție: e nevoie de o trimitere și de un dermatolog sau dermatoloagă. Capito!

Sunat asistentă, luat trimitere, plecat la cabinet pentru programare una bucată fiu pentru vedere una bucată dermatoloagă un pic mai rutinată, cam cum o să fiu eu peste cinci-șase ani. Dînsă are o reținere personală, nu pot să dau vina pe operația soțului, așa că mă recomandă unei alte dermatoloage, pentru că citez aproximativ, nu se poate ocupa de el, că cine știe ce se poate întîmpla… Corect. Și mie mi se poate întîmpla să îmi cadă ditamai cărămidoiu din zidul cetății peste mustață. Dar nu mă duc pe acolo…

Sun să fac programarea la policlinica cu plată. OK, pe la două. Venim pe la două, intrăm și luăm loc. Cam două-trei primăveri, ca să nu zic toamne, mai puțin decât augusta-mi persoană. Nu se uită la trimitere, se uită la fiu-mio. Se uită bine, se fac recomandări, se scrie o rețetă deloc compensată și se invită la regim. Am spus amin regimului. Chiar dacă consultația fără bon costă o cinzecă și controlul o patruzecă, probabil că merită, că avertismentul suna bine: dacă nu vrei să te ții de regim, nici să nu te gândești să faci tratamentul, că nu are niciun efect. Perfect: responsabilitatea mama vindecării și complianței la tratament.

Mers la farmacie, căscat ochi de tip C.P. Prima parte a tratamentului de sorginte franțuzită aproape trei sute de lei, plus încă ceva mai ieftin. Am rămas perplexum apostolorum. Mă gândeam cât o să coste al doilea tratament în caz că acesta nu va da rezultat. Cineva mă credea rudă fî apropiată  cu regele Croesus.

Deci, stau de vorbă cu farmacista și cu portmoneul care tindea spre un portocaliu fîfî închis la culoare și decid: pas, să facem o antibiogramă. Cine să mai aștepte ca labo să primească bani, să înceapă anul, luna sau ce mai trebuia să înceapă. Fața propriei odrasle arătat ca solul lunar. Și nu numai. Mai las acolo o cinzeacă, dar cu bon și rezultat prin mail. Fiu-mio siderat la vederea unui ac lung de putea colecta câte ceva de pe omușoru calului lui Decebal!

Rezultat: nu exista sensibilitate la eritromicină, penicilină și tetraciclină. Dar celelalte erau sensibile!

Se reia procesul cu trimiterea că cealaltă expirase de atâtea sărbători de sezon.

Acum țuști la un alt doctor, la care în prealabil îi făcusem o poză orarului și telefonului de contact pe ipod. Înăuntru înghesuială, dar așa era și acum cinci ani câd nu știu din ce motive m-am rătăcit prin zonă.

Vine vremea, accesăm cabinetul, stăm juma de oră în fum de țigară de pe holul blocului de ne apucă tusea tabagică.

În fine, consult.

Cu ce ne-am ales: nici un alt dignostic, un tratament cu unguent care trebuia preparat numai la farmacia de la Podgoria!!! Adică nu fii prost și da banii la altă farmacie, că și dacă îți face ce am scris eu, nu au băgat ingredientul secret care te va readuce la mine, care te va face dependent de mine și care te va vindeca cândva garantat! Dacă nu ști!!!

Și ca totul să meargă ca la carte, apare încă un tratament de patru săptămâni cu tetraciclină la care se adaugă chestia aia din bacteriile scoase din kaka ca să nu rămâi cu tubul digestiv ca la dentist, adică fără smalț.

Iuțeală de rețetă și nebăgare de seamă: culmea, am uitat și antibiograma pe masa doctorului. Ca să nu riscăm să ne împrumutăm de la femeii (FMI) dăm una bucată telefon la dom doctor ca să vedem dacă am înțeles bine: cu toată rezistența la tetraciclină, organizmu lu fiu-miu și chestia aie ce produce cratere lunare pe pământ, adică pe obraz, o să asculte de dom doctor și o să moară la datorie dând okii cu antibioticul deloc recomandat, inutil și insensibil.

Dom doctor spune să facem cum a scris el că el e șefu. El e doctor, da io plătesc.

Mie mi se pare că e un doctor bun de trimis la export că aici nu o să reziste mult.

Deci dacă nu plătești consulația că ai trimitere e bai. Dincolo unde am dat bani credea că sunt unicul acționar la Roșia Montană. Și ambii voiau să devin dependent de ei. Deșteptarea: scopul e vindecarea nu dependența. Cred că am înțeles acum de ce pe vremea lui Ceaușescu cea mai mare concurență la admiterea în facultate era la medicină și la popie. Aceiași dependență, mult interes pecuniar și lipsă de profesionalism. Doar cu o  diplomă nu se face un doctor. Excepțiile întăresc regula.

Mai e nevoie să merg la al treilea doctor român sau să mă duc direct în Austria?