Soldatul universal (1)


Cu ceva timp în urmă americanii ne-au lăsat lați cu filmul de acțiune Soldatul universal. Injectați și monitorizați acești soldați îndeplineau misiunea, ba dacă cumva erau atinși de gloanțele inamice, puteau fi recuperați și reparați. Visul oricărui general activ sau în retragere. Rezolvau orice problemă, depășeau orice obstacol și de ce nu, costau destul de puțin. Ceva extraordinar  în materie de biotehnologie aplicată. O mi-nu-neee!

Și ca o armă ca asta să fie mai eficientă desigur că se avea în vedere apariția unei armate de soldați universali. De aici și până la personajele mai recente din filme gen Ziua Independenței unde pilotul unui avion de vânătoare de ultimă generație poate pilota o rablă de aparat de zbor extraterestă sau Trinity din Matrix care după ce i se încarcă un program de  pilotare a unui elicopter se pune serios pe treabă, nu a fost decât un pas sau doi.

Cu toate acestea filmele nu redau realitatea, cu toate că mulți creduli din România nu sunt de acord cu afirmația aceasta și ar fi gata să citeze scene din filmele americane în sprijinul trecerii Mării Roșii de către Moise aflat în fruntea poporului Israel. Dacă nu sunt istorice, filmele ( la fel ca și cărțile și jocurile video) sunt de cele mai multe ori o anticipare a realității mai mult sau mai puțin apropiate. Îmi amintesc de părinții mei care atunci cînd americanii au inițiat programul de apărare anti-rachetă cu laser au zâmbit și mi-au povestit de raza morții din cărțile dinainte de Cel de-al doilea război mondial. Mi-am amintit și eu de Minunea inginerului Garin, o carte scrisă de un autor sovietic în care laserul distrugea o flotă întreagă și săpa către interiorul pămîntului unde găsea aur.

Dar, cu soldatul universal și cu provocările realității ne confruntăm în fiecare zi.

Și care-i legătura dintre cele două? Păi nu e! Păi cum așa? Păi simplu!

Care e legătura între blogării fundamentaliști care critică tot ce mișcă-n țara asta (nici măcar nu mai locuiesc aici) și realitatea românească?

Tot aia: nici una!

Păi cum?

Păi așa! Cum ce poți influența o societate doar dînd din blog sau dînd din gură dacă nu trăiești acolo?

Ăăă…

Păi vezi: cu nimic!

Aceiași legătură există între soldatul universal de tip ,,creștinul-bun-la-toate“ și realitatea în care ne bălăcim. Cu toate că știm precis că faptele vorbesc mai tare ca vorbele, facem exact pe dos.

De ce?

D-aia!

Alarmiștii cu homosexualii, curvele, corupții, săracii, bolnavii, pușcăriașii, etc dădeau din gură ca soldatul universal din mitralieră. Mai bine puneți mîna pe lopată și faceți ceva. Sau pe portmoneu. Sau pe ceva haine, medicamente sau mîncare…

Același lucru cu soldatul universal ce în ordinea de bătaie a unității tip biserică, tip adunare, tip mai-știu-eu-ce se găsește la rubrica pastor: mai lasă ciupilica de pastor, tresele și mănușile și la treabă! Nu ești soldatul universal chemat să salvezi lumea: fă ce scrie la carte, nu la mușchii tăi… Filmul nu bate viața decât la teve. Viața bate la caracter, la buzunar, la propriu și la figurat dacă confundăm realitatea cu ficțiunea.

Dacă papa și-a dat demisia nu îți va fi greu să recunoști că nu ai soluții. Eventual îți va fi rușine…

În plus ce să faci cu funcția dacă îți lipsesc gradele? Fii realist: dacă nu ai realizat nimic pînă acum, ce vei realiza dînd din gură în continuare?

Asta îmi aduce aminte de un fost prieten, fost prof, fost pastor, fost creștin poate (ai milă Doamne!), care spunea la începutul carierei de pastor că dacă nu face 12 ucenici  în primii doi ani pînă la proxima evaluare își va da demisia. N-a făcut. Nu și-a dat-o. A încurcat pe toată lumea de parcă era soldatul universal varianta zombi 2.

Românul ce a devenit papă (1)


sursa foto: vaticanu că doar n-o fi palatul cotroceni!

Bătăi repetate în poartă. Parcă dau turcii! (Oare de unde-i vorba asta că pe aici n-au mai dat turcii de cel puțin 300 de ani!?) Cine-mi tulbură somnu? Bine totuși că-mi tulbură somnul și nu personalitatea că pușca-i încărcată ca cureaua lată. Păzea că vin!

Mă precipit ca o soluție tipică spre poarta ce stătea să se dezmembreze în particule atomice sub ploia de sudălmi canine ale tuturor patrupedelor din această specie aflate pe o rază de circa zeci jdă mii dă metri patrați. Sau metri cubi, cum ar spune baș Ghiorghe.

Se pare totuși că nu dau turcii, ci angajații poștei.

– Telegramă! Telegramă!

Mă uit ca vițelul la propria-mi poartă, semnez și gîndesc sec cu voce de om abia trezit din somn:

– Ce-i mă Piști, că nu arde Roma!

Piști se uită la mine ca tov Ceaușescu la mulțimea din fața ceceului și îmi întinde o bucată de hîrtie.

– Nu arde Roma, poate vaticanu!

Iau hîrtia, o desfac, citesc adresa ce corespunde și citesc și expeditorul. Trebuie să fie o greșeală: Giovanni Angelo Becciu. Numele nu-mi spune nimic. Sub nume, spre marea mea surprindere, Vatican. Precis e o glumă.

Îi spun lui Piști un aufviderzein în engleză și mă duc după ochelari. Literele îmi jucau în fața ochilor ca vrăbiile în fața mâtei personale, dar ce puteam face, îmi trebuia o pereche de ochelari.

Cine o fi tipu ăsta cu nume de pivniță (beciu) și ce-i mai trebuia? N-a învățat că s-a inventat telefonu, imeilul și feisbucul? N-are decît copii mici ce nu și-au făcut încă lentile de contact din ecranul monitorului sau al telefonului mobil? Chiar așa!

Găsesc ochelarii și citesc într-o frumoasă limbă română cu un ușor accent ardelenesc:

,,PAPA DEMISIONAT STOP CONCLAVUL V-A ALES PAPA STOP COMUNICAȚI DE URGENȚĂ NUMELE ADOPTAT STOP DESCHIS CONT ING  STOP VĂ INVITĂM DEPLASARE URGENTĂ VATICAN STOP TRIMITEM AVION AEROPORT TIMISOARA STOP”

Asta-mi mai trebuia! Păi mîine trebuia să tai lemnele pentru iarna viitoare, cățeaua stă să nască și grădina să fie săpată. Nu mai vorbesc de verificarea tehnică la mașină și plătitul facturii la curent.

Ia să mă gândesc cine o fi pus asta la cale…