Aiurea-n tramvai… sau despre îngeri și proroci


Tramvaiul este un vehicul special. Cel puţin pentru mine. E ca viața: merge unde trebuie fără să faci prea multe eforturi. Asta dacă ești normal. Merge pe acelaşi traseu. Dacă nu îşi convine traseul schimbi tramvaiul sau linia. Deci ai de-a face cu o călătorie extrem de previzibilă.

Călătoria cu tramvaiul e avantajoasă şi pentru că îţi dă o anumită libertate: poţi să priveşti ce se întîmplă în interiorul său sau în afară în loc să ai grija condusului. Vezi toată lumea de sus, aşa că ai o perspectivă mai largă. E ieftin şi dacă chiar nu ai coborît unde trebuia mai faci puţină mişcare pînă la destinaţie. Într-un cuvînt, îţi dă acea pis ăv maind pe care maşina nu ţi-o poate oferi pentru că te grăbeşti şi trebuie să fii foarte atent. În plus, în afară de bilet, care e foarte ieftin, nu îţi trebuie asigurare, taxă de drum, permis şi plinul făcut, fără să mai pomenim că uzura tramvaiului, respectarea sau nerespectarea regulilor de circulaţie nu te interesează. Deci tramvaiul, pe lîngă că nu poluează atmosfera nu-mi poluează nici mintea, nici buzunarul, nici alte cele. Avantaje şi numai avantaje…

Cu toate astea nu mă aștept să iau tramvaiul și să ajung în Nirvana. Nici nu mă aștept să mă împiedec de un catharsis de vreo anumită factură. Nu. Pentru mine tramvaiul e doar un tramvai. Nu mă inspiră cu nimic. Ba chiar e anost.

Dar în unele tramvaie se petrec lucruri năucitoare, puțin sau deloc previzibile, lucruri care au schimbat destinul unor oameni. Oare de ce? Oare destinul meu poate fi schimbat de mersul cu tramvaiul? Ueit ănd si!

Cazul 1.

De exemplu ce te faci cînd în tramvai încep să se întîmple lucruri ciudate? De exemplu, într-un post mai vechi aminteam de un fost penticostal, fost baptist, ce a stat de vorbă cu o tînără ce s-a făcut nevăzută după ce a coborît şi i-a spus unele lucruri despre propria-i persoană pe care numai el le ştia. Ce faci? Te duci la doctor, te apuci să citeşti tratate de angeologie, stai în post şi rugăciune sau îţi spui că ai greşit tramvaiul? Un tramvai numit… mirare.

Aș putea justifica cumva această întîlnire de gradul III sau această epifanie laică. De exemplu, cu moștenirea penticostală latentă și cu oarece neîncredere în astfel de manifestări din biserica baptistă, omul nostru era undeva la granița spre credința care spune că îngerii există, comunică, după care dispar lăsîndu-te cu gura căscată. Mie fenomenul acesta mi se pare foarte asemănător cu cel al OZN-urilor. Le vezi, dispar, apoi toată lumea te privește cu neîncredere. Uot if… Apoi aflat într-o biserică cu zbateri, dar fără soluții, omul nostru poate era receptiv la ceva nou, ceva inedit. Cu toate astea îngerul nu i-a dat un mandat, nu i-a prezis viitorul, ci i-a spus ceva despre el. Paralizant!

Nu știu dacă îngerul se aștepta ca respectivul să întrebe no și acum ce ar trebui să fac io? În logica mea ceva îmi spune că dacă îngerul ar fi avut un mesaj, indiferent care era acela, l-ar fi transmis. Ceea ce și cred că s-a întîmplat de fapt.

Dacă mie mi s-ar întîmpla așa ceva, mi s-ar da peste cap întreaga viață. Ce ar urma de acolo? De ce a fost nevoie de așa ceva? Care este bătaia unui astfel de mesaj și a unei astfel de întîlniri? Complicații…

Cazul 2

Apoi ce te faci cînd în tramvai cineva îţi spune aut ăv năuueă că să te pui pe treabă că oamenii te vor urma? Aştepţi să îşi arunce toţi hainele înaintea ta, schimbi tramvaiul, te dai jos cu o staţie mai devreme sau pur şi simplu intri în rol? Mă gîndesc că atunci cînd încep să ţi se întîmple astfel de lucruri devi mai selectiv cu tramvaiul sau încerci să vezi dacă tramvaiul îți comunică ceva mai mult. Insiști. Un tramvai numit speranță?

Și această arătare era pe fondul unei moșteniri penticostale în context baptist. Omul nostru venea de pe o linie descendentă penticostală și se confrunta cu necazuri baptiste tipice. Dar cum se poate explica o astfel de întîlnire de gradul II? Poți presupune o mulțime de lucruri: că prorocului i-a vorbit atunci Domnul și mesajul era urgent și trebuia transmis mintenaș. Se poate. Apoi că el sau ea avea mesajul, dar nu găsise ocazia. Și asta se poate. Dar se mai poate că mesajul era acolo de mult și prorocul nu l-a băgat în seamă. Era prea aiurea. Las că și prorocul e om.

Și așa a intrat omul nostru în rol.

Cazul 3

Te duci la o întrunire religioasă. Iți place omul ce vorbește, îți spune ceva ce îți dă de gîndit. Chiar mult. Îți face praf premisele teologiei tale. O întîlnire de gradul I. Viața ta este dată peste cap. Păi e grav. Dacă Isus nu e Dumnezeu, dacă e o emanație, dacă nu există Trinitate, dacă el a avut un început și dacă tu ești mîntuit numai și numai dacă numele tău e scris în cartea vieții (ce nu mă îndoiesc, dar cine poate verifica, Biblioteca Academiei?) și alte chestii de genul ăsta, indiferent dacă se vorbește în limbi, se prorocește sau se cîntă îngerește, fugi!!!

Mai ales dacă omul care îți vorbește se numește Nelu Vlaic. În ce tramvai te-ai urcat? Pare cam deraiat. Ai și plătit bilet?

În ce tramvai a primit el informațiile astea vechi de aproape 2000 de ani? Mie mi se pare că e cam …aiurea-n tramvai. Dă-te jos, nu merită să călătorești cu așa ceva. Tramvaiul ăsta nu va ajunge nici măcar în depou!

35 comentarii la “Aiurea-n tramvai… sau despre îngeri și proroci

  1. daca ai putea sa scrii ceva despre nelu vlaic,a botezat pe cineva de curand in germania in wurzburg si nu-mi place caci zicea ca D.Isus a fost creat candva…l-am intrebat personal.cineva de la adunarea lui spunea odata ca trebuie sa ai in genealogie evreu de neam ca sa fi mantuit? poti sa scri mai multe amanunte despre marturisirea de credinta a acestui om?sau daca stii o adresa sau nr de telefon de-al lui ?

  2. Acest om Nelu Vlaic, nu stiu pe ce cai umbla sau ce hram poarta, cat detine din adevarul absolut dar a reusit sa aduca divortul in familia mea, sa ii spele creierii omului de langa mine… care initial umbla si s-a botezat la pendicostali.
    Intai au fost zile de marti, apoi si sambete si duminica la cabana acestuia la munte…..si inclusiv luna mea de miere a fost in doi( nu eu si sotul ci Vlaic si sotul meu… si cel mai probabil fetele acestuia).A fi crestin se vede in purtare, fapte nu in aberatii SF care oricum nu te ajuta nici pe tine, nici pe mine in acest drum scurt pe calea vietii.Nu l-am auzit niciodata pe sotul meu sa aibe o experienta adevarata cu Dumnezeu , desi in prealabil ascultasem cateva din lungiiiiileeeee monologuri tinute de acest Vlaic pe un pc.Ma tot gandesc daca situatia in care am ajuns se datoreaza inculturii sau limitarii in gandire a omului sau in tehnica spalarii de creiere timp de 8-10 ore de invatatura apostolica saptamanala (daca nu se tine sfanta intalnire si duinica). Acestui Vlaic nu pot sa ii cer mai nimic – fost pastor destituit din cauza curviei care recent s-a cait si mai mult este unul care se crede ales pentru a indruma oamenii cu probleme de orientare.Sper ca Dumnezeu sa il lumineze si sa isi dea seama cu ce pacate va parasi aceasta lume lasand destramata o familie.Si am scris in speranta in care cel care citeste si va avea de lucru cu acest om sa se gandesca inainte de doua ori daca merita ./?????

  3. cunosc cateva persoane care il apreciaza, dar carora le lipseste credinta si bucuria mantuirii si fac din el un fel de idol gen benny hinn.Starea care te face sa te simti mai superior e fariseism si atunci cazi in capcana unuia care se crede ceva sau cineva mai presus decat un simplu slujitor.Astept si nadajduiesc ca aceste persoane(care s-au si despartit de noi)sa iasa de sub vraja acestui om

  4. din pacate e si el dar cred ca va intelege intr-o zi .Multi nu stiu ce fac dar ne rugam pt ei sa inteleaga caci in privinta trairii sunt oameni deosebiti.n-as vrea sa vorbim aici personal de cineva,cel putin pe cei pe care-i cunoastem personal.Invatatura ca Domnul Isus n-ar fi din vesnicie Dumnezeu e pregatita de duhul acestei lumi si am citit ca multi crestini influenti prin massmedia au semnat un fel de declaratie cu musulmanii ca Domnul Isus e profet,etc dar nu Dumnezeu.Oamenii care au semnat printre care si cativa romani se pot pocai daca vor ,dar declaratia ramane caci sunt unele lucruri care TREBUIE sa se intample.Domnul sa ne ajute

  5. Adela Dobrescu Nicoleta, (A.S.N) poate incepi si tu sa spui adevarul.
    Duci o viata de minciuna si traiesti in minciuna, dar tu iti permiti sa vorbesti despre altii.
    Stii si tu ca adevarul este altul, dar niciodata nu vei avea taria si puterea sa iti asumi acest al doilea esec al casniciei tale.

    De primul tau sot, tot Nelu Vlaic te-a despartit ?!

  6. Interesant !!!
    Ce s-a spus si s-a scris rau despre Nelu Vlaic ati postat, dar ce s-a spus si s-a scris bun despre acest om, nu ati postat.
    Mesajele mele scrise in apararea acestui om, nu le-ati postat, dar mesajele unora care au vieti ascunse, pacatoase si murdare, le-ati postat. Asta spune multe despre d-voastra D-le Nadaban. Asta arata ca aveti ceva mult prea personal cu acest om, iar fierea aia amara si cugetul ala infierat din voi care nu are nimic din Dumnezeu, nu va da pace.

    Din mesajul scris al unui om, poti sa simti si poti sa percepi foarte multe, daca esti un pic atent sau priceput la oameni. Poti sa vezi daca cel care scrie este un om curat sau un om murdar, daca este un om viclean sau un om onest, daca este un om bun sau daca este un om rau.

    Bine ca este Unul Drept deasupra tuturor care va judeca ganduri, vorbe, simturi si fapte…dupa dreptate.

  7. Daca ar avea ceva in comun cu toti acestia, s-ar alinia invataturilor acestora si nu le-ar combate. Insa el combate toate invataturile dracesti, filosofice si apostaziate, care de 2000 de ani incoace au stricat Adevarata Cale trasata de Fiul lui Dumnezeu si mai tarziu de catre sfintii apostoli.

    Daca unii nu si-au deschis ochii, urechile si inima ca sa vada mizeriile, nelegiuirile si neascultarea de Cuvant si batjocura din Bisericile de azi adusa Fiului lui Dumnezeu (mizerie intalnita in toate bisericile si in toate cultele), unii, au vazut aceste lucruri. Ba mai mult, au taria si curajul sa le spuna pe nume. Iar ceea ce spune Nelu Vlaic, multi nu au curajul nici macar sa gandeasca.

    Babiloniada aceasta Religioasa, sistemul acesta piramidal de organizare al Bisericilor, programele „artistice” introduse in Biserici, sarbatorilor pagane si idolesti bagate in Biserici, votarea „alesilor lui Dumnezeu”, sunt oare prea putine lucruri si prea nevinovate in fata lui Dumnezeu ….? De unde vin toate acestea ? de la Dumnezeu…. sau de la oameni ?!!!
    Dumnezeu care este drept si care cere sa nu treci peste poruncile Lui, peste invataturile Lui si peste randuielile Lui, va condamna la vremea hotarata toate aceste faradelegi.

    Bisericile de azi si cultele au format o Babiloniada Religioasa. Dar vine vremea si nu este departe cand toate vor fi zdrobite intr-o singura zi, ca asa a spus gura lui Dumnezeu.

  8. Cateva versete cu dedicatie, pentru d-voastra D-le Nadaban:

    „Lumina este semanata pentru cel neprihanit, si bucuria, pentru cei cu inima curata.”(Ps.97:11)

    „Buzele celui neprihanit stiu sa vorbeasca lucruri placute, dar gura celor rai spune rautati.”(Prov.10:32)

    „Ah! pune odata capat rautatii celor rai si intareste pe cel neprihanit, Tu, care cercetezi inimile si rinichii, Dumnezeule drept! (Ps.7:9)

    „Sa amuteasca buzele mincinoase, care vorbesc cu indrazneala, cu trufie si dispret impotriva celui neprihanit!” (Ps.31:18)

    „Cel rau face la planuri impotriva celui neprihanit si scrasneste din dinti impotriva lui.”(Ps.37:12)

    • vechiul testament nu este baza pentru mîntuire. cristos nu era întrupat. luați-o cu teologia de la abc.
      1. isus cristos este fiul lui dumnezeu.
      2. s-a întrupat, a suferit, a murit, a înviat și s-a ridicat la cer de unde a trimis pe mîngîietorul, duhul sfînt.
      3. în nimeni altul nu este mîntuire decît în isus.
      4. cine crede și se botează va fi mîntuit.
      5. nu este alt mijlocitor în fața lui dumnezeu decît isus cristos, singurul său fiu.

      • D-le Nadaban, teologia o las pentru dumneavoastra, nu este pe gustul meu.
        Pe gustul meu este abc-ul Cuvantului lui Dumnezeu, daca nu aveti ceva impotriva… . Duhul Sfant al lui Dumnezeu bate orice dogma, orice teologie, orice diploma si orice scoala. Eu de acesta am nevoie, de Duhul Vietii, de Duhul lui Hristos.
        Legea intr-adevar nu a adus mantuire, ci a adus moartea. Fara aceasta Lege, scrie in Scriptura, pacatul era mort. Pacatul nu a fost cunoscut ca „pacat”, decat prin Lege. Prin aceasta Lege, care nu este altceva decat o Mare Porunca, ingloband in ea un set de porunci, deci prin aceasta Porunca, pacatul a inviat si noi am murit. Si porunca, ea care trebuia sa ne dea viata, ne-a pricinuit moartea. Asa scrie in Romani 7:7-25

        In Romani 7:12 scrie: „Asa ca Legea, negresit, este sfanta, dreapta si buna.”
        Nu mantuieste, dar este sfanta, dreapta si buna, si daca este asa, oare nu avem ce invata din Cuvantul iesit ca porunca din gura lui Dumnezeu…?

        Legea veche este abc-ul cunoasterii lui Dumnezeu, cunoscand Legea veche, poti intelege acele „lucruri viitoare” despre care vorbea Pavel in epistolele sale (Coloseni, Evrei,..).

        Iar ca ordine, in „topul mantuirii” facut de d-voastra, eu as pune asa:
        1. o inima curata si smerita, un cuget curat, fara de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu;
        – restul, poti sa le crezi…..nu mai conteaza !….
        ……………………………………………………………………

        Ajuta-mi Doamne ! Da-mi puterea sa-mi smeresc intreaga fiinta, inima mea, mintea mea si cugetul meu, toate sa le pot aseza in tarana inaintea Ta.

  9. justice,daca studiezi biblia aminteste ti 1ioan 4.2.duhul celui rau poate spune de multe ori lucruri adevarate,, dar Duhul Lui Dumnezeu niciodata nu a spus si nu va spune o minciuna. duhul lui anticrist neaga intruparea dumnezeirea si vesnicia domnului Isus.Nelu vlaic cred ca i un om bun dar din lipsa de cunostinta sau altceva marturiseste acest lucru.O parere putin diferita n ar fi o problema dar cel ce genereaza invatatura e ori Duhul Domnului ori duhul celui rau ,al lumii.Daca samanta rea-invatatura- e alimentata or sa se acopere rodele Duhului Sfant .Domnul sa te binecuvanteze sa nu ti fi iesit din inima cuvintele acelea caci sunt cuvinte amare pentru suflet.

  10. N-am ştiut că au fost asociaţi. Interesant. La fel şi devierea. Arie & Co ar fi încîntaţi. Nici măcar ei n-au fost aşa eretici. Poate aţi citit unele comentarii anterioare. Şi alea interesante. Mai ales scrise de Justice…

  11. Mulțumesc că ai publicat. Promit că am să te contactez personal cu detaliere
    Am o carte bună semnată de Dv. de la anticariat
    Am vorbit din ce am văzut nu din ce am visat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s