Ecleziologie și arhitectură


Când stai și te uiți la o clădire a unei biserici baptiste sau penticostale nu se poate să nu remarci că de cele mai multe ori aceasta nu are nimic de-a face cu o biserică normală, adică cu una ortodoxă sau catolică. Puține au cruci, niciuna nu are clopote, ele semănînd mai degrabă cu o casă, o clădire mai mare stil casa de cultură a sindicatelor sau cu o sală de sport din perioada ceaușistă. Asta în ceea ce privește exteriorul. Cu interiorul e o poveste și mai mare!

Unii spun că e bine așa, alții spun că nu e bine așa. Bisericile tradiționale, dacă putem să le numim așa (sună ca boala și nu transmite mai nimic această catalogare), sunt construite după anumite reguli, canoane și au o simbolistică aparte. N-am de gînd să o dezbat, dar trebuie să recunosc că și aici joacă un anumit rol estetica și stilul local. Există biserici ortodoxe și catolice frumoase (mari sau mici) și există unele care sunt cel puțin șterse sau anoste.

Totuși, de ce pocăiții nu au recurs la modelul tradițional? Îmi aduc aminte că în anii 95-96 mergeam cîteodată la Leș, unde frații se adunau într-o cameră a unei case nelociuite, foarte mică, cu pământ pe jos, mirosind a șoareci. Nu erau bani pentru ceea ce se numește o biserică. Biserica era a ortodocșilor. Asta era o adunare. Durerea fraților era că la invitațiile lor nu venea nici un ortodox la ceea ce ei spuneau că e biserică. Drept urmare au construit cu ajutor american o biserică. Adică o variantă crush a bisericii normale: o capelă prefab, așa cum este cea din ocolul UBEO.

Surpriza a fost și mai mare să constat că în materie de arhitectură pre-decembristă pocăiții au preluat stilul adunărilor protestante existente imediat după edictul de toleranță emis de Iosif II în 1781 când pentru prima dată au putut să-și construiască biserici cu condiția ca acestea să nu arate ca o biserică catolică: fără turle, fără clopote, fără cruce. Asta ca să le dea catolicilor iluzia că doar ei aveau o biserică, că doar ei mergeau și se închinau într-o biserică. Restul, cele ale protestanților, erau altceva, ceva inferior. Ceva ce nu conta.

Deci, celor care cred că nu există o tradiție cu privire la arhitectura bisericilor ne-ortodoxe și ne-catolice vreau să le transmit că se înșeală. Ea există. Cu mențiunea, că spre lauda lor, după cîțiva ani protestanții ce trăiau într-un imperiu  catolic s-au aliniat și și-au clădit ceva ce arată ca o biserică adevărată. O fi fost bine, o fi fost rău, treaba lor. Oricum nu mai contează. E doar arhitectură.

Dar a venit și la noi decretul de toleranță religioasă din decembrie 1989. În  materie de arhitectură am rămas despărțiți și de catolici și de ortodocși, importând o arhitectură tipic americană sau lipsită de frumusețe, cu un stil șters, anost. Unde este frumusețea Dumnezeului cu care ne lăudăm? Pînă și protestanții din Imperiul Habsburgic au depășit momentul libertății limitate. Dacă tot construim (cu toate că nu sunt adeptul investirii în pietre), cel puțin să construim ceva ce spune nu numai textual că DUMNEZEU E AICI sau DUMNEZEU E DRAGOSTE. Dar probabil că momentul istoric a trecut…

Cu toate acestea, nu se poate ca ochiul ortodox să nu catalogheze ca bizarerie arhitectura cultelor evanghelice, aceasta subliniînd un import cultural ce contravine stilului național, fie el și arhitectonic.