Jozef De Veuster


În secolul XIX Hawaiul era unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ, dar pe insula Molokai puteai întîlni un decor de groază. Nu din cauza peisajului, ci din cauza locuitorilor, care erau leproși.

Cel mai faimos rezident coloniei de leproși a fost Jozef De Veuster, născut în 1840 în Belgia. Crescut într-o familie creștină a studiat teologia, după care și-a luat numele de  Damien și a plecat misionar în Hawaii în 1864, pe când insulele mai erau încă regat. Cei care au adus bolile pe insule, inclusiv lepra, au fost marinarii. Temându-se de răspândirea bolii, regele i-a închis pe toți leproșii pe Molokai. Deși autoritățile le-au dat alimente și provizii, condițiile de pe insulă erau de nedescris. Biserica a cerut voluntari pentru a-i sluji pe leproși, făcându-le de cunoscut că misiunea era echivalentă cu o condamnare la moarte. La data de 4 mai 1873 Damien s-a oferit ca voluntar.

Condițiile erau mai rele decât și-a imaginat. Leproșii nu numai că putrezeau, dar se dedaseră la barbarii: bărbații le violau pe fete și leproșii mai puternici îi aruncau afară din adăposturi pe cei mai slabi. În plus puțea îngrozitor. Chiar și după ce ochii și nasul au început să se adapteze, leproșii erau tot apatici, fără să depună eforturi ca să-și facă adăposturi curate și să aibă apă potabilă. După un timp, Damien i-a convins să schimbe ceva, ajutându-i să construiască noi colibe, să facă un cimitir, să organizeze școli și ferme, amintindu-le erau oameni, nu animale. Și, așa cum sperase, i-a condus pe mulți la Cristos.

Însă inevitabilul s-a întâmplat: a contractat boala. În loc să dispere, și-a intensificat activitatea, în speranța de a face cât mai multe înainte de a muri. Bărbatul frumos și tânăr ce ajunsese acolo în 1873 era devastat de boală, dar când a murit în 1889, era foarte îndrăgit. Biserica Catolică l-a sanctificat în 2009. Iată cum arăta înainte de a muri.

Alinierea concepțiilor cu valorile sau Licitație de politicieni, azi Gigi Becalli


Văd la televizor cum se vînd lucrurile pe care unii și le-au depozitat și nu le mai vreau. Cei ce licitează caută chilipiruri, alții fac calcule cu cît vor vinde lucrurile, alții caută comori.

Vreau să-i scot la licitație pe politicieni. Nu vreau chiar să-i vând, chiar dacă mi-au vândut țara, ci vreau să văd cât valorează. Un post, un politician.

Vă încurajez să faceți la fel: cu profii, cu doctorii, cu funcționarii, cu polițiștii, cu popii și de ce nu cu cine credeți că are vreo valoare.

Am decis să fac asta pe când ascultam simfonia a 5-a de LV Beethoven.

Așa că, succes!

Primul scos la mezat este domnul Gigi Becali.

http://www.ipedia.ro/gigi-becali-977/

Cât dați pe el?

Cele 10, 7, 5 sau mai știu eu câte căi, pași, metode sau secretul de a dezvălui secrete


http://www.deutsche-synchronsprecher.de/filme/may-index.htm

Te pui și mâzgălești ceva pe hîrtie, pe blog. Dacă nu sunt cei zece pași pentru o viață spirituală îmbelșugată, cele șapte idei despre cum să ai o căsnicie fericită și cinci trepte spre o viață spirituală de succes, trebuie să fie un secret sau niște secrete ce trebuie musai dezvăluite, că altfel de ce te-ai mai obosi?

La fel ca și sexul, secretul vinde orice. De ce ca și sexul? Pentru că și sexul se face în secret. Sau mai bine zis se făcea cândva. Acum e pe toate gardurile…

Indivizi dintre cei mai străini, faimoși și probabil foarte ocupați, îți garantează secretul reușitei în vreun domeniu. În învățarea unei limbi, în finanțe, în sănătate, amor și de ce nu, în viața spirituală. Cum să slăbești, cum să ai un trup ca Șvarți sau Miss univers, cum să faci bani ca Reckefeller sau să vorbești ca Cicero.

Nimeni nu mai are timp, bani sau nervi să ajungă să cunoască și să practice ceva ce era excepțional la unii indivizi deosebit de dotați și de perseverenți. Cum să tragi cu pușca ca Old Shatterhand, să arunci cu lasoul ca  Bronco Billy, să conduci ca Michael Schumacher și să ai bani ca Bill Gates? Asta dacă ne limităm doar la câteva domenii rezervate în principal bărbaților.

Așa că pentru a scurta drumul spre succes s-au scris și există acele 10, 7, 5 sau mai știu eu câte căi, pași, metode sau secretul în care se dezvăluie secretul după care jinduim. E ca o scurtătură a potecii spre casa bunicii din povestea cu Scufița Roșie în care noi suntem lupul.

Dar iluzie: noi suntem lupul bun pentru că lupul cel rău este autorul cărții ce ne promite marea cu sarea în timp record. Dacă ar fi așa ușor în lumea asta ar trebui să existe numai oameni superdotați sau super destoinici la toate cele. Cu amar constat că nu e așa, nici măcar eu numărându-mă printre ei, eu care citesc de mama focului!

Și se cumpără.Cine mai are timp de așa ceva? Cu o mică notă: doar naivii, oamenii lipsiți de ambiție, pierde-vară, demodații și expirații mai citesc așa ceva. Dacă în secolul XX am trăit în secolul vitezei, acum cred că vrem să trăim în secolul instant. Acum vreau, acum am, sunt, produc, mă schimb. Și fără durere, fără caznă, fără complicații. Și dacă se poate ieftin și ireversibil!

Pe lîngă toate chestiile astea lente care vor să te pună pe calea cea bună, ar trebui să existe O PILULĂ pentru așa ceva!

Dincolo de comicul intenționat, cam toată lumea vrea azi UNA BUCATĂ PILULĂ pentru orice: o pilulă pentru succes (asta s-ar vinde mai bine ca Viagra), una pentru revenirea după o lungă beție, alta pentru rezolvarea problemelor psihice și una mai specială pentru noi, ăștia preocupați de cer, pilula pentru succesul spiritual.

Să iei o pilulă și să predici ca Pavel. O alta să evanghelizezi ca Filip. Una mai mare probabil să suferi ca Cristos. Ei, nu! Asta cu suferința o lăsăm pentru alții… Dar una ca să vindeci ca Isus n-ar fi rea… Nici una pentru minuni. Oare sunt mai multe pilule pentru minuni, în funcție de tipul minunii? Mai întîi să o luăm și apoi mai vedem noi! În rest totul bine. Să nu lipsească pilula prorociei. Dacă se poate una tamponată să nu strice la stomac în caz că îmi prorocesc mie…

Asta cu pilula smereniei, a celui ce spală picioarele, a celui ce duce crucea, să meargă la export pentru cei ce au luat și pilula de misionar. Mie dați-mi pilula lui Sf Petru ce stă ACUM la poarta raiului. Să fiu sigur de mântuire.

Bine ați venit în secolul instant, unde cel mai mare succes îl va avea biserica instant, dotată cu creștini instant. Dacă o mai fi timp pentru așa ceva. Într-un instant trebuie să sosească Isus… Cînd? Păi e secret! Dar poate mai apuci să faci niște pași… 10, 7, 5, 0!

Anunțuri oficiale?


http://www.wallsave.com/wallpaper/1920×1080/apocalypse-x-more-324474.html

Mai ieri puteai citi anunțuri de genul ,,Bătălia tuturor bătăliilor începe!” Era vorba de Irak. Vedeam imagini cu avioanele companiei irakiene ce aveau nume oarecum ciudate: Babilon. Amenințările lui Sadam (asemănătoare cu ale lui Hitler), apoi cacialmaua cu armele de distrugere în masă. După primul război din golf au văzut o carte scrisă înainte de declanșarea războiului despre iminenta apocalipsă. Sfârșitul era aproape.

Erau anunțuri oficiale? Unele da, altele nu. Erau prorocii? Unele da, altele nu. Să fie limpede: nu vreu să mă refer la prorociile biblice, ci la cele ale unor indivizi ce fac anunțuri de parcă ar fi purtătorii de cuvânt a lui Dumnezeu în persoană. Unii sunt, alții nu.

De obicei un anunț ce se referă la trecut se poate verifica. Un anunț oficial despre trecut se bazează pe date verificabile. Un anunț cu privire la ceva din viitor trebuie să fie confirmat. Dar dacă fac un anunț despre viitor și acesta nu se confirmă, va fi uitat. Dacă se confirmă unii vor spune că a fost o prorocie. Cu toate acestea prorociile, adică anunțurile care pretind că prezic viitorul, abundă.

Unul dintre primele anunțuri de acest gen a fost făcut în decembrie 89 pe când mă aflam în primăria din Arad, pe atunci ocupată de una din facțiunile armatei ce fusese implicată în crimele de la Timișoara. Apare acest individ, foarte plin de sine (fusese chemat de o tînără ce era verișoara persoanei ce ocupa la acea dată funcția cea mai înaltă din județ), aș spune de parcă era purtătorul de cuvânt menționat mai sus și îi spune autorității că va urma o noapte ca cea a Sfîntului Bartolomeu (oare îi plăcuse istoria?) dacă mai știu eu ce… Era intransigent! A venit noaptea, a venit dimineața, n-a venit măcelul. S-o fi dus la plimbare pe altundeva.

Dumnezeu 0: Noi 1? Poate unii ar fi înclinați să gândească așa, dar să ne gândim de ce iau oamenii în serios anunțurile de genul acesta:

1. Pentru că dau senzația de putere celui care le face. El și Dumnezeu sunt cineva, impun frica, ascultare și responsabilitate. Nimeni nu s-a dus să îl tragă de mânecă pe anunțătorul cu pricina. Nimeni nu a murit atunci. Și chiar dacă îl trăgea putea spune că datorită unor rugăciuni, la care am fost invitat și eu, toți am fost protejați și suntem bine mersi. N-am prea crezut în așa ceva.

Poți să arunci bomba și să îți vezi de calea ta, indiferent care ar fi aia, că responsabilitatea unui anunț de genul ăsta nu mai e a ta, e a lui Dumnezeu. Hmmm… Niciodată nu putem ști dacă anunțul a fost veridic sau nu, dacă destinul nostru și-a schimbat traiectoria sau nu. Bine că am scăpat!

2. Pentru că un astfel de anunț, într-un astfel de context avea un impresionant iz apocaliptic. La fel ca și cele de genul marilor nenorociri care se vor abate acum asupra Americii. Nimic mai ușor: o combinație de frică și dor de teoria conspirației în contextul potrivit este numai bună să atragă: voturi, laicuri, rating, tiraj, atenție și iar atenție, băgând boala în oamenii ce vor crăpa de frica anxietății.

De ce s-o fi strigat cu aplomb în decembrie 89 Nu vă fie frică Ceaușescu pică? De ce se striga Armata e cu noi? Că ne era frică și încă una de moarte! Dar n-aveam ce pierde.

Acum situația s-a schimbat: ne este frică tocmai pentru că avem atâtea de pierdut. Ce diferență! Nu-i bai, crește anxietatea, dar crește și credibilitatea anuțătorului și generatorului de panică programată.

De remarcat că înainte de decembrie 89 se înmulțiseră predicatorii apocaliptici americani care vizitau bisericile baptiste. Ce au făcut între timp? Probabil că au aprofundat situația. Unde sunt acum? Probabil conspiră. Vorba unei cărți: cum nu e păpică se prorocește despre sfârșitul lumii și despre războiul sfînt. În ape tulburi se poate pescui mai ușor.

3. Mai apar unii care scriu despre prorociile ce s-au făcut pe vremea lui Ceaușescu despre mai știu eu ce. Serios? Vii după 20 de ani să îmi spui că ele au existat? E ca și cum ar fi scris cineva cartea Daniel după desfășurarea evenimentelor. Dacă cineva spune că Daniel s-a scris după desfășurarea evenimentelor și nu e vorba de o prorocie, se spune despre el că e liberal, e dat afară din învățământul confesional, într-un cuvânt e trimis acasă.

Deci dacă prorociile astea au fi existat cu mai bine de 24 de ani în urmă le-aș fi crezut. Așa cum i-am crezut pe americanii ăia apocaliptici, dar care s-au dovedit niște mincinoși. Ba l-am crezut și pe Iosif Țon care a făcut ceva ce demonstra cât de efemer va fi comunismul. Dar el nu e proroc, nu?

Păi nu vă supărați, dar de ce e voie să preamărești acum, după 24 de ani, anunțurile de pe vremea lui Ceaușescu ca și când ar fi fost prorocii? Mie mi se pare că de fapt nu au existat și au fost confecționate după. De ce inventăm prorocii? De ce pretindem că sunt prorocii propriile noastre temeri? O întrebare mai greu de răspuns?

Unor le place să trăiască aproape de alinierea planetelor, de virusul mileniului, de sfârșitul lumii și de ceva care spune că o mare catastrofă este iminentă. E mai ușor să sperii decât să dai speranță pentru că în mod natural omului îi este  frică, iar frica motivează și generează soluții.

Dar ce are frica cu credința, nădejdea și dragostea? Prorociți vă rog! Sau așteptăm un anunț?

Cele 99


The Ninety and Nine that Safely Lay a fost o poezie scrisă de Elizabeth Clephane, dar pusă pe note de Ira Sankey ce cânta pentru D. L. Moody la o întrunire religioasă în Scoţia în 1874. Ira fusese agent al fiscului american, dar abandonase această îndeletnicire după întâlnirea cu D. Moody din America în 1871, cei doi fiind spectatori la marele incendiudin Chicago, după ce abia scăpaseră cu viaţă.

Ira devenise responsabilul lui Moody cu muzica. A compus peste 1000 de cântece, dar ce este neobişnuit cu privire la acest cântec este că a ţinut textul lui decupat dintr-un ziar într-unul din buzunarele hainei sale mai mult de un an de zile, după care l-a compus şi cântat în acelaşi timpla cererea lui Moody, pe când amândoi se aflau într-o sală extrem de aglomerată.

Era prima audiţie chiar şi pentru compozitor.

Mai este biserica Biserică? (1)


Photo credit of washing Jesus’ feet: http://paulandrewanderson.webs.com/footwash.html

Reacția unor creștini la sinuciderea fiului lui Rick Warren m-a făcut să mă gîndesc că poate oamenii aceia nu au nici una din cărțile lui în bibliotecă sau dacă au le vor arunca pe toate la gunoi. Ciudat? Nu. Asta e biserica. De mulți ani însă încerc să mă obișnuiesc cu asta, dar e greu. Așa că din cînd în cînd mă întreb: Mai este biserica Biserică? Ce a schimbat-o? De ce?

Fără să pretind că dețin monopolul cunoștiinței voi  încerca să răspund la aceste întrebări ce m-au frământat în ultimul timp.

Mulți dau o definiție a propriei biserici afirmînd prin aceasta că nu sunt de acord cu alte definiții. Adică cu toate celelalte. Oare chiar trebuie să definim biserica atît de precis?

Dorința asta ține probabil de insecuritatea noastră, a mea și a ta, a noastră și a lor. Ține de dorința de a deține controlul  asupra vieții. Dar nu și a cerului. N-ar fi fost mai simplu ca Isus să spună: Atenție! Watch my lips! Urmează definiția bisericii! Biserica este: cutare și cutare lucru…

Oricît de mult ar vrea unii să se convingă și să mă convingă, Isus nu definește EXACT biserica. El nu definește exact împărăția cerurilor, de ce ar defini exact biserica?

De aceea o biserică bine definită între ghilimele este o biserică matematică, inginerească, ermetică. După un timp această biserică rămîne cu definiția, dar își pierde sensul. Dacă a avut vreodat. Rămâne de fapt cu partea umană mai vizibilă (și destul de îngustă), admițînd în teorie partea cerească (care e extrem de mare), dar invizibilă, deci nu se supune controlului nostru.

Dacă vreți ceva din propria-mi experiență, ceea ce am încercat să spun mai sus este ceea ce am trăit în biserica baptistă. Osificarea, instituționalizarea, eficientizarea și dogmatizarea au făcut din ceea ce era (sau credeam eu că era) Biserica, o biserică. Adică altceva. Poate că m-am înșelat, dar avînd în vedere că tot mai mulți oameni gândesc ca mine, mă face să mă gîndesc la altceva… Mai ales că acest fenomen nu este propriu doar bisericii baptiste.

De la Isus la Pavel n-a fost decît un pas. Dacă mă uit la epistolele lui Pavel către corinteni, văd problemele acelei biserici sau acelor biserici și îmi spun că ceva s-a schimbat. Dacă Isus n-a definit precis biserica, Pavel a vorbit ciudat despre ea. Dar biserica de acum nu mai este biserica de atunci.

Recitesc textul din deschiderea epistolelor și mă mai liniștesc. Oare de ce nu a dat Pavel definiția bisericii în Corint sau pentru corinteni, să se mai termine cu problemele? De ce nu a fost precis sau mai precis? De ce nu a dogmatizat, ci a recurs în cele din urmă la MILĂ (apelînd de fapt la mila corintenilor)? Știa el ceva…

În Noul Testament biserica era adunarea celor care se închinau împreună lui Isus. În Faptele Apostolilor sunt enumerate câteva din întîmplările petrecute în biserica din Ierusalim care la începuturile sale se întrunea în templu sau în preajma acestuia. Această instituție religioasă a iudeilor i-a persecutat pe vechii și pe noii adepți ai lui Isus, ținta persecuției fiind cu precădere conducătorii lor. Reforma lansată inițial de Isus Cristos apare acompaniată de minuni, de o reacție populară tipică a unor aderări individuale și în grup specifice creștinismului și denumite mai tîrziu convertiri. Complexul acestor manifestări pun în antiteză templul și mișcarea (să îi spunem carismatică) reformistă a sistemului. Cu toate acestea marea diferență între vechiul sistem și noua instituție pe cale să apară era evidentă. Era în curs de desfășurare o reformă masivă. Mottoul nerostit era ascultarea de Dumnezeu vs ascultarea de autoritatea oamenilor.

Dincolo de vechiul subiect templu vs. biserica  emergentă (care merită analizat), mi se pare că în secolul XXI biserica a ajuns într-o situație similară cu cea a templului din vremea lui Isus. Acest lucru mă face să trag concluzia că așa cum templul nu mai era ceea ce Dumnezeu voia, există câteva lucruri pentru care biserica de acum nu mai este biserica de atunci. Dincolo de transformările de formă suferite în cei aproape 2000 de ani de istorie, cred că foarte multe biserici nu mai sunt ceea ce voia Dumnezeu la început. Iată două lucruri esențiale pentru care o biserică nu mai este biserică:

1. biserica nu mai este vulnerabilă și 2. biserica promovează o gîndire schizofrenică.

va urma

The funny Wednesday


Zâmbetul Anastasiei

Where do spirits go for a suntan?

The Ghosta Brava.

* * *

How do you make a milkshake?

Sneak up behind a glass of milk and yell, „Boo!”

* * *

What is a ghost’s favourite bird?

A scare crow.

* * *

Where do baby ghosts go during the day?

Dayscare centres.

* * *

What trees do witches plant in their gardens?

Brooms.

* * *

What should you say when you meet a ghost?

„How do you boo, sir, how do you boo?”

* * *

What did the mother ghost say to the baby ghost?

„Put your boos and shocks on.”

* * *

What story do little ghosts like to hear at bedtime?

Ghouldilocks and the three scares.

* * *

Who’s in charge of the ghost detectives?

The chief inspectre.

* * *

Why couldn’t the witch fly for long distances?

She got…

Vezi articolul original 11 cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în Ştiri

S-a mai născut pe 10 aprilie


În 1829 se năștea la 10 aprilie William Booth, fondatorul Salvation Army (Armatei Salvării).

Împreună cu soția sa Catherinea deschis o misiune creștină în 1865, la început într-un cort, în unul dintre cele mai insalubre mahalale. La 1878 misiunea a ajuns să fie cunoscută cu numele de Armata Salvării. Mulți și-au bătut joc de ea, susținând că fanfara pe care o foloseau la serviciile în aer liber era de toată jena. Unii dintre lucrătorii Armatei au fost arestați pentru tulburarea liniștii publice, alții au fost molestați. Câteva dintre clădirile ce aparțineau Armatei au fost vandalizate și distruse. Proprietarii de distilării și de birturi hărțuiau Armata, un compliment indirect referitor la succesul Armatei în recuperarea bețivilor. Mulți clerici aveau impresia că Armata era ,,lipsită de demnitate,” ceea ce chiar adevărat pentru că Booth și-a dat seama că bisericile ,,respectabile” nu ajungeau la masele de oameni înghesuite în orașe insalubre.