Jozef De Veuster


În secolul XIX Hawaiul era unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ, dar pe insula Molokai puteai întîlni un decor de groază. Nu din cauza peisajului, ci din cauza locuitorilor, care erau leproși.

Cel mai faimos rezident coloniei de leproși a fost Jozef De Veuster, născut în 1840 în Belgia. Crescut într-o familie creștină a studiat teologia, după care și-a luat numele de  Damien și a plecat misionar în Hawaii în 1864, pe când insulele mai erau încă regat. Cei care au adus bolile pe insule, inclusiv lepra, au fost marinarii. Temându-se de răspândirea bolii, regele i-a închis pe toți leproșii pe Molokai. Deși autoritățile le-au dat alimente și provizii, condițiile de pe insulă erau de nedescris. Biserica a cerut voluntari pentru a-i sluji pe leproși, făcându-le de cunoscut că misiunea era echivalentă cu o condamnare la moarte. La data de 4 mai 1873 Damien s-a oferit ca voluntar.

Condițiile erau mai rele decât și-a imaginat. Leproșii nu numai că putrezeau, dar se dedaseră la barbarii: bărbații le violau pe fete și leproșii mai puternici îi aruncau afară din adăposturi pe cei mai slabi. În plus puțea îngrozitor. Chiar și după ce ochii și nasul au început să se adapteze, leproșii erau tot apatici, fără să depună eforturi ca să-și facă adăposturi curate și să aibă apă potabilă. După un timp, Damien i-a convins să schimbe ceva, ajutându-i să construiască noi colibe, să facă un cimitir, să organizeze școli și ferme, amintindu-le erau oameni, nu animale. Și, așa cum sperase, i-a condus pe mulți la Cristos.

Însă inevitabilul s-a întâmplat: a contractat boala. În loc să dispere, și-a intensificat activitatea, în speranța de a face cât mai multe înainte de a muri. Bărbatul frumos și tânăr ce ajunsese acolo în 1873 era devastat de boală, dar când a murit în 1889, era foarte îndrăgit. Biserica Catolică l-a sanctificat în 2009. Iată cum arăta înainte de a muri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s