Privire de milițian (1)


Era uniforma. Chipiu albastru cu dungă roșie, pe mijloc cu stema R.P.R. Epoleți roșii cu trese argintii metalice. Mai late sau mai înguste. Sau amestecate. Petlițe roșii. Pantaloni albaștri cu vipușcă îngustă tot roșie. Veston albastru cu nasturi de metal argintiu. Încheiat pînă sus. Buzunare peste tot. Apoi centura cu diagonală, porthartul și de la caz la caz, port-pistoletul cu arma și un încărcător de rezervă. Pantofi banali, negri.

Era serios. Totdeauna serios. Niciodată vesel. Poate uneori mai supărat. Dar serios.

Era un sfînt. Sau mai bine zis un înger. Da, un înger. Nu putea fi om pentru că nu greșea. Nu putea fi doar sfînt, adică tot om. Era altceva. Era… perfect. Dar era în slujba omului. A noastră.

Era atot-știutor. Știa totul. Nu putea fi contrazis. Nimeni nu-l contrazicea.

Normal. Ca urmare el nu fugea niciodată, nu era grăbit. Mergea agale uitîndu-se calm, rece, de jur-împrejur. Privea pe toată lumea direct, în ochi. Nu întorcea capul. Nici măcar după femei.

Cîteodată saluta. Pe un alt milițian sau pe un ofițer din armată. Rareori pe civili și atunci numai pe unii. Probabil pe cei aleși și mai buni. Pentru ceilalți avea un fluier. Ce mult mi-ar fi plăcut să am și eu un fluier din ăla. Aveau și arbitrii, dar ca orice arbitru, era doar un om important într-o joacă a oamenilor mari. Sau cel puțin mai mari ca mine.

Nu îl salutam deși îl vedeam în fiecare zi. Îl cunoșteam, dar era un necunoscut. Precis mă cunoștea. Poate știa și cum mă cheamă.

Câteodată mai avea și un baston. Alb-roșu. Potrivit de lung, potrivit de subțire. Sau de gros. Cu măner, curelușă. Atunci dirija circulația. Ce n-aș fi dat să stau și eu pe podiumul acela să dirijez circulația. Era un înger și voiam să fiu ca el. Risc, putere, atenție. Toată lumea se uita la el. Toată lumea îl asculta. Indiferent cine era. El era cel mai mare. Ce n-aș fi dat să fiu mare. Cel mai mare!

Apoi au pus semafoare. Milițianul ne privea din ghereta lui alb-roșie cu pereți de stică și apăsa pe butoane. Verde, treci. Galben, atenție. Roșu, te oprești. Simplu? În fața primăriei? În centrul-centrului? Nu la patru semafoare. El era cel ce decidea soarta. Dacă voia el, traversai. Dacă nu voia, așteptai. Pînă voia el.

Cînd voi fi mare mă voi face milițian.