Cum am scăpat de depresie


sursa:http://tfdownload2.blogspot.ro/2011/05/huff-stagione-2-dvd-mux.html

În lumea noastră există indivizi care comunică în diferite moduri. Sau ca să să fiu mai precis, unii așteaptă sau sunt obișnuiți ca Dumnezeu să le vorbească. Unii pretind că trebuie să le vorbească direct. Aud voci sau cineva le spune fă cutare sau cutare lucru. Alții se mulțumesc să citească Scriptura și să le pice fisa. E cam mult de citit, dar uneori fisa pică destul de repede. Dacă nu pică, asta e, mai citești încă o dată toată Scriptura și te ții scai de rutina zilnică ca să nu dai în depresie. Cum de nu îmi spune nimic? Cine știe? Așa se începe despăduchierea păcatelor. Alții merg la sigur la cineva care comunică direct cu Dumnezeu și îi întreabă dacă Domnul se îndură și îi spune ce bube are. Iar alții se iau după semne. Dacă se întîmplă cutare lucru mă duc misionar în India. Dacă nu se întîmplă, mă duc la… pescuit.

Cam toți aceștia dau dovadă de stoicism în metodă. E greu să-i convingi să încerce și altceva. Normal, dacă a mers, va mai merge. E ca și o investiție: dacă am investit atîta, dacă abandonez pierd totul. Așa că perseverez. Dar în același timp e ca și consiliul de coroană sau cercul de protecție care îți spune exact ce vrei să auzi, dar realitatea e alta.

Ei, eu de obicei mă situez în categoria celor care citesc. Dar nu sunt înțepenit acolo. De pildă una dintre cele mai interesante și definitive schimbări a avut loc în urmă cu cîțiva ani în urmă.

Eram în depresie. Una clasică, simplă și curată. Nu făceam nimic. A, ba da, făceam ceva: făceam ce face tot omul în depresie. Psihologul îmi spune să fac alt-ceva. Era clar că avea dreptate, dar degeaba cînd psihologul e soția ta.

Dar totul s-a schimbat într-un minut. Incredibil. Cum s-a întîmplat:

Ne uitam seara tîrziu la serialul Huff. Parcă era joia pe HBO. Hank Huff era un psihiatru de vreo 49 de ani ce – printre altele – trata o tănără ce era obsedată de el. El avea o relație tensionată cu soția, mama lui îi dădea directive și era alcoolică. Fiul său o lua cîteodată pe lîngă. Prietenul său avocat se droga, și culmea ajunge să aibă relații sexuale, deci secrete, cu mama lui Huff. Cumnatul său e într-un spital de nebuni de unde mai evadează, mă rog, tot tacîmul. Și pe deasupra toată lumea, cu excepția lui Melody, pacienta invazivă, juca rolul omului respectabil. Astea toate pe fundalul sinuciderii unui adolescent în propriul său cabinet, sub ochii săi. Dar apropiații lui Huff mințeau ca să își acopere comportamentul ce putea fi uneori catalogat ca vicios, deviant, abuziv, egoist, etc. Era o cloacă. Și bineînțeles una americană, cu dichis.

Într-o noapte Melody dă buzna în casa lui Huff cu un buchet de trandafiri și-i spune că-l iubește și că ea e sinceră. Mi se rupea inima să văd cum biata fată ce avea probleme psihice își etala direct sentimentele sale reale, spre deosebire de toți prietenii și rudele lui ce mințeau de înghețau apele și erau lipsiți de moralitate, dar erau onorabili, normali și salvau aparențele prin orice mijloace, dar mai ales prin minciună.

Nebună în viziunea celor din jur, Melody era sinceră și doar iubea, în timp ce era comparată cu societatea demnă de scursura iadului. Mesajul era clar: ei, ipocriții onorabili erau nebunii, ea era sinceră, onestă, normală. Cu excepția ei toate personajele trăiau și luptau să-și apere minciunile. Doar Melody era sinceră și spunea adevărul. Era implacabil și trist. Concluzia era evidentă: societate trăia o minciună gogonată pe care o întreținea simulînd onestitatea.

Și atunci mi-a picat și mie fisa: și eu trăiam o minciună. Depresia mea nu avea nici o legătură cu realitatea. Eu am transformat-o în realitate. Diavolul mi-a servit o minciună, m-a făcut să o cred și am acceptat-o ca pe o realitate. Fals! Stop! Am refuzat să mai cred că tot ce mi se întîmplase era rezultatul falimentului meu. Falimentul nu exista, era indus de Bicornișorul ce fuge de tămîie. Din momentul acela totul s-a schimbat. Am simțit fizic că gîndeam altcumva. Ca prin minune în momentul ăla depresia a luat sfîrșit.

Mi s-a vorbit totuși pe limba mea. Nu cum m-am așteptat. Nu cînd am așteptat. Dar am fost pe recepție. Dumnezeu vorbește cînd într-un fel, cînd în altul. În cazul de față a fost în altul…

Advertisements

12 comments on “Cum am scăpat de depresie

  1. Greu cuvant ati expus mai sus, putin trebuie sa fii ,,nebun” pentru a-l intelege ! Cand ati fost profesor la Facultatea de Teologie Baptista din Oradea , in vremea aceea , tocmai aparuse teza de doctorat a domnului profesor Emil Bartos, in Facultatea Ortodoxa a starnit o senzatie fara precedent, un baptist sa scrie despre opera parintelui Staniloaie si sa scrie bine, nu bine, cel mai bine dintre cati scrisesera pana atunci ! Mi-au ramas in minte cuvintele parintelui profesor de Liturgica: ,, Se va lua Ortodoxia de la noi si se va da la neamuri !” Citindu-va imi dau seama ca neamurile nu vor avea curaj sa imbratiseze ceea ce ni se cuvine tuturor , doar crestini ne numim cu totii, nu vor avea curaj pentru ca au investit prea mult in alta parte, e mai confortabil sa stii exact decat sa-ti dai cu presupusul, durerea este ca cel care stie totul nu va mai visa niciodata, se va intalni cu Dumnezeu doar la masa negocierii . ,,Visatorul” va ramane surprins cand va intalni un prieten drag de a carui existenta de multe ori s-a indoit, va sari in sus de bucurie si i se va arunca la picioare, acum cand a inteles ….

    • hmmm… interesant. eu nu am stofă de poet. ce să fac? visam să zbor, să ajung pilot. ar fi ținut loc de poezie.

      in altă odine de idei, cred că bisericile vor rămîne goale sau se vor umple doar la sărbători sau în caz de catastrofe dacă nu ne schimbăm stilul și nu ne trăim menirea. am ajuns prea dogmatici, prea istorici și uneori prea siguri de noi. între neamuri și dumnezeu ne-am interpus, in loc să fim un indicator suntem un dop. parcă…

  2. Problema este, zic eu, foamea omului de transcendent, ne nastem cu asa ceva, in instinct toti o avem, unii reusim sa ne-o traducem si-n cuvinte, altii chiar s-o intelegem. Ce ne facem, oamenii cauta senzationalul confundandu-l cu absolutul, se duc bietii de ei unde aud ca se intampla ceva iesit din comun si sunt gata sa se-nchine celui care le poate da o minima garantie a unui confort dincolo de moarte …

  3. Ma tem ca nu se va intampla aceasta,. eventual pe la tara, la oras in niciun caz, preotul nu va cobora intre oameni pentru ca e coplesit de numarul de oameni, nu-i cunoaste , nu-i stie, nu-i simte … Daca ar fi fost ca pe vremea lui Pavel, fiecare sa aiba o meserie, fiecare sa se intretina din ceva, da, atunci s-ar intampla firescul dar avand in vedere ca preotia este o meserie, Mamona si-a bagat coada ! Si-atunci, solutia este ca preotul sa fie considerat un semizeu, unul care in momentele liturgice cand iese la cadit, oamenii sa-l atinga cu piosenie, sa-l venereze si sa se infrupte din cuvantul lui! Asta e, tinuti intr-o promiscuitate a cunoasterii, convinsi ca ceea ce stiu este adevarul, vor asculta docili pana la sfarsit pentru ca li s-a facut promisiunea vietii vesnice! De-aceea ami si zis in comentariul anterior: bietii de ei !
    Dar nu e nimic pierdut, cu fiecare-n parte, la un moment dat se va intampla o minune….., eu asa cred , sa fie doar sinceritate, lumina lui Hristos nu vine decat in sufletul curat, de copil de 50 de ani sa fie, nu conteaza, vine ! E un mister care ma fascineaza de fiecare data cand vad ca i se intampla cuiva, cuiva care pana la un moment dat susitinea sus si tare ca nu exista Dumnezeu .

    • aveti dreptate. mă gîndeam la cîteva rînduri din liturgica pe care am citit-o de ceva timp ce spunea că minunea nu e că dumnezeu iartă păcatele, ci că le iartă atunci cînd preotul o cere. ți-l făcea așa cum l-ați descris…

      minunea lui hristos rămîne și este validată uneori chiar de către foști musulmani ce devin urmași ai lui isus, deci se poate chiar și fără fandoseli.

  4. Pentru mine cel mai minunat mi se pare atunci cadn Hrisots este marturisit de catre cei care-l neaga ! Demult de tot, cam prin adolescenta, am citit Mizerabilii a lui Hugo, m-a fascinat nu atat episodul cu sfesnicele si fraza de incheiere, ,, sper ca omul cu sfesnicele sa fie multumit de mine”, si acestea mi-au fost repere in viata, m-am marcat episodul cand ,,omul cu sfesnicele” s-a dus sa-l spovedeasca pe ateul din livada si-a sfarsit prin a cere binecuvantarea de la acel sfant care a fost ranit de catre cei care sustineau ca sunt crestini facandu-l sa creada ca nu exista Dumnezeu ! Am intalnit atatia oameni sfinti de-atunci, oameni fara credinta, cum se autointitulau, incercam sa le simt prezenta, nu pentru invatatura, invatatura lor , noi am defini-o ca nihllism sau antropocentrism, nu pentru acestea, pentru pacea si bunatatea pe care o radiau in jurul lor! Ma uitam la ei cu uimire: Uite un om al lui Dumnezeu care nu stie ca e al lui Dumnezeu! Nu e fascinant?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s