Apoi a zis:


„Adevărat, adevărat vă spun că de acum încolo veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorîndu-se peste Fiul omului.”

De cîte ori nu am zis, eu cel puțin, că iacă mor și Dumnezeu nu trimite măcar un înger din cîți are ca să mă facă bine, să mă salveze! Dar schimb placa și zic: Adevărat, adevărat vă spun, că Dumnezeu a trimis cel puțin un înger ca să aibă grijă de mine, că dacă n-ar fi fost așa, de mult aș fi fost oale și ulcele! Deci e nevoie de o schimbare de perspectivă.

Zicea ieri cineva că sistemul religios nu moare, este indestructibil și așa mai departe. Probabil. Eu ziceam că trebuie o revoluție. Cred că revoluția e la îndemîna oricui. Așa cum tot spunem, dar nu facem, revoluția începe cu mine. Chiar dacă asta ar însemna o rupere de tiparul societății ca a lui Soren Kirekegaard, un cantonament la o mănăstire sau la Taizee, un stadiu petrecut la mititica, slujind ceva vreme la spălatul vaselor într-o cantină a săracilor sau livratul în fiecare vineri și sîmbătă timp de șase luni a 650 de pliante unui sat din România… Singura mea problemă este dacă în loc să mă ridic accept să mă cobor.

Cum altfel să văd îngerii Domnului urcîndu-se? Îi voi tot aștepta coborîndu-se, dar în van… O revoluție cinstită, interioară și în cele din urmă cu efecte exterioare se poate produce în România, de fapt oriunde în lume. Condițile există. Una dintre ele, poate condiția esențială, este ca cei ce conduc și pretind că dețin adevărul să fie confruntați cu Adevărul. Simplu. Asta a început să facă Ioan Botezătorul. L-au lichidat. Asta a făcut Isus Cristos. L-au lichidat, dar nu le-a mers. A înviat. Ba ca să le dea cu tifla (so tu spik) s-a ridicat la cer și a lăsat ucenicilor (nu ierarhiei) cea mai periculoasă afirmație din istorie:  Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pămînt. Duceți-vă și faceți ucenici…

Din păcate această afimație extrem de periculoasă a fost și este anihilată de o chestie banală: propriul interes. În locul interesului lui Isus Cristos am pus interesul meu personal. Și dacă n-am reușit m-am străduit. Alții s-au străduit mai mult, au reușit mai mult. Și-au făcut sereleuri religioase punînd pe firma lor credința, nădejdea și dragostea. Și am ajuns la o babilonie de glasuri și de interese. Și ne-am ascuns în întunerec pretinzînd că suntem lumină. Pentru că am inventat adevăruri de plastic, de carton, de tencuială, de tinichea, de paie,

La întrebarea „Prin ce semn ne arăți că ai putere să faci astfel de lucruri?” Isus n-a scos steaua de șerif, firmanul de la București sau diploma de la Maglavit. Le-a spus ceva despre moartea sa. Dar nimeni n-a înțeles. Se pare că și azi e greu de înțeles. Mie mi-e greu să înțeleg ce s-a întîmplat cu cei ce mi-au fost înaintași, mentori, modele. Unde au dispărut? S-au căpătuit? Cu ce? Cu un centru, cu o universitate, cu o funcție? Și au dispărut. Parcă Isus n-a lăsat modelul ăsta… Totul se reduce la ceva în stilul economiei politice a lui  Marx și Engels, de acumulare și plus valoare prin exploatarea cuiva? Dacă toată puterea i-a fost dată în cer și pe pămînt doar pentru asta, sună jalnic.

Creștinii sunt condamnați (sună nasol, dar așa e) să trăiască un paradox fără de care își pierd rațiunea de a exista: ca să progreseze trebuie să se uite înapoi. Nu poți fi un creștin mai bun dacă nu te uiți la cine a fost și ce a făcut Isus Cristos acum 2000 de ani. Cu toată teologia ce s-a scris și se va scrie. Această teologie, dacă a avut succes, n-a făcut altceva decît să spună în alte cuvinte cine a fost și ce a făcut Isus Cristos. Pentru că îndepărtîndu-ne de sursă pierdem contactul cu ea. Putem avea centre, grădinițe, școli, biserici și cîte mai cîte, dar în ele trebuie să se regăsească aceiași persoană ce este Adevărul, Lumina și Cuvîntul.

După cum ziceau unii dintre studenții mei: E atît de complicat, dar cînd le spuneți dumneavoastră e parcă așa de simplu…

Dar oricum îngerii se suie și coboară peste cineva..

.