Căsătoria creștină în stil românesc


De parcă n-am fi avut destulă bătaie de cap cu botezurile, cu baticurile, cu articolele din mărturisirile de  credință, ca la un semn plonjarăm în… căsătorie, divorț și ordinare. Vorba cuiva de pe feisbuc: domle da cîte mii dă oameni dă la voi ce-au divorțat cer să fie ordinați? Păi nici una…

Ca s-o luăm dă la cap, tre să facem cîteva observații. De exemplu (că bineînțeles o să uit cîteva):

1. În primul rînd căsătoria nu este monopolul creștinilor sau a bisericii. Căsătoria, ca să îi cităm pe cei mai  mulți dintre pastori, a fost inventată de Dumnezeu. Nu degeaba i-a inventat pe Adam și pe Eva. Dacă avea alte gînduri i-ar fi inventat pe Adam și pe Vasile… sau pe Adam, Eva I și Eva II. Deci în ceea ce privește căsătoria, e mai ceva ca și cu credința ce ni se trage de la Avraam. Asta ni se trage de la Adam și Eva. Ba cutez a spune că e și mai și, pentru că în faza următoare a căsătoriei a apărut poligamia. Acuma unii mai cîrcotași (pe care îi înțeleg, dar nu îi aprob) spun că Dumnezeu nu i-a spus nimic lui Adam despre căsătorie și nici urmașilor lui despre pluri-gamie. Se pare că și aici banii și credința vorbesc. Ești musulman și n-ai bani, adio mai multe soții. Ești creștin și n-ai scrupule, adio nevastă, vivat amante! (Mă tot întreb de ce luptă femeile pentru egalitatea între sexe, dar poate nu văd eu bine de ce…) De remarcat că în islam soțul n-are voie să discrimineze între o soție și alta. Asta imparțialitate! Dar să nu deviăm prea mult de la subiect!

2. În ceea ce ne privește pe noi evanghelicii din România, căsătoria nu este un sacrament, ci un biet act de cult secundar, ce nu se numără printre cele două fără de care nu pot exista baptiștii și penticostalii, adică botezul și cina. Ca atare căsătoria se situează undeva la nivelul binecuvîntării copiilor. Asta mai ales dacă am accepta nașii (many fanny faces!!!). Dacă vrem să îi dăm o oarecare importanță (și ca să vă incit, mă întreb de ce îi dăm atîta importanță, de parcă mîntuirea ar depinde de ea…) poate am asemăna căsătoria cu punerea mîinilor, adică ordinarea. Și aici o altă teorie. Dar după cum zic catolicii și ortodocșii, și zic bine poate, ambele au un caracter definitiv și de neșters. Complicații: păi ce se întîmplă cu cei care nu se declară creștini și sunt doar căsătoriți? Conform stereotipiei bapti-(penti) costale, ei trăiesc (logic) cu o dublă vinovăție: în păcat că nu sunt mîntuiți și în păcat că nu sunt cununați la/în biserică. Mă tot întreb de ce Isus Cristos cînd a fost la nunta din Caana Galileii nu a luat un bici și nu i-a bătut pe nuntași: pe tinerii căsătoriți că nu s-au dus la sinagogă, pe ceilalți că au băut o droaie de vin prost și apoi i-a mai și invitat să bea circa 12 vedre de vin mai bun. Ciudat!

3. Căsătoria civilă, adică cea înfăptuită în fața reprezentantul statului este absolut obligatorie în cazul căsătoriei religioase. Nu invers. Eu aș zice că merge și invers sub amenințarea excomunicării. Deci popa, preotul, pastorul et co constată că deja îndeplinite condițiile cerute de stat, cuplu poate fi căsătorit religios. Deci dacă pînă acuma am făcut caz că cerul, Dumnezeu, mărturisirea de credință, convertirea și căsătoria între creștini sunt cele mai importante, dăm înapoi și spunem că dacă așa vrea statu, așa vrem și noi. După principiul Statu-palmă-barbă-cot!  Deci biserica face ceva ce seamănă cu botezul pe stil evanghelic: nu mîntuie, nu ajută, dar e important că e mărturia… Tot așa, căsătoria nu e mai mult decît mărturia publică a celor care de fapt și-au dat consimțămîntul cu timp în urmă, că altfel nu ar fi ajuns la primărie și este tardivă, pentru că ea s-a legiferat la primărie. Nțțț!

Ca o nouă modă acum au apărut și jurămintele spuse de pastori și repetate papagalicește de miri. De parcă ei n-ar ști ce să își spună! Dar cine știe, de emoție poate uită conținutul. Lacrimi!

4. Cu chiu și vai, cu dispensă, cu plocoane și trafic de influență se admit și căsătoriile interconfesionale. Un baptist nu se poate căsători decît cu cineva din biserica baptistă, penticostală, creștini după evanghelie sau în cel mai rău caz din Oastea Domnului. Iar invers, dacă e omul e ortodox sau catolic, adio… Pentru că ei se căsătoresc, după spusele lui Pavel doar în Domnul. Cu alte cuvinte bisericile de mai sus mărturisesc indirect că mîntuirea se găsește numai și numai în bisericile repective. Dar pînă au apărut bisericile respective unde s-a aflat mîntuirea? Probabil că și-a luat concediu și s-a dus să viziteze alte lumii, căci sunt multe locașuri… În același timp bisericile mai vechi, în special cea ortodoxă mărturisește că este cea mai veche, mai ortodoxă și deci singura și adevărata biserică. Restul își pierd timpul și mîntuirea. Ăialalți spun pagubă-n ciuperci!

4 bis. În fine, ca un apendice la punctul 3, vine transferarea în altă biserică de dragul unuia sau alteia. N-am nimic împotrivă. Putem noi să ne punem în calea fericirii cuiva? Nu! De aceea trecînd peste doctrine, mărturisiri și jurăminte de credință cei doi s-au căsătorit numai la primărie. Și au trăit fericiți pînă la sfîrșitul zilelor lor sau nu. Sau cu dispense de timp în viața de credință, înțelegînd că cei doi se iubesc s-a făcut căsătoria în/la biserică. Păi nu se putea așa de la început? Ba da, dar atunci iar o luăm cu teologia… și nu mai ajungem niciunde. Adică ne dezbino-certăm. Aici fac iar caz de afirmația patriarhului ecumenic Atenagoras, din o mie nouă sute șaizeci și ceva: i-ar fi pus pe teologii catolici și ortodocși pe o insulă și dacă nu ar fi găsit o soluție de împăcare să ducă la încheierea schismei nu ar mai fi primit mîncare și n-ar mai fi plecat de pe insulă. După cum îi știu eu pe unii s-ar fi făcut cîteva morminte…  Deci la punctul patru, dacă chestiunea e atît de vagă de ce se mai pun niște greutăți pe care nici apostolii nu le-au putut purta? Să se ferească de dobitoace zugrumate, de idoli și să își țină patul curat. Iu nău uăt ai min!

5. La punctul ăsta dăm de obiecții. Aici îmi sar toți fundamentaliștii, literaliștii și îngustiștii în cap. De parcă capul meu o fi puntea portavionului Enterprise! Nu se poate numa și numa cum zicem noi. Că așa am hotărît, că așa e obiceiul, adică tradiția (Tradiția cu t mare???) Că altfel ce facem cu copiii, că sunt spurcați? Că ce facem dacă toți o să vină să ne ceară să se căsătorească în biserică (adică o casă mare cu mai multe locuri, balcon, loc pentru cor, amvon ce se deschide de vreo dou-trei ori pe săptămînă ca să petreacă acolo oamenii spre bucuria lor și a Domnului circa două-trei ore? Să vină homosexualii? Să vină curvele? Să vină necredincioșii? Să vină extratereștrii? Nu nu vă fie frică n-o să vină. Poate căutați pe net întîmplarea din Hawaii cu ziua de naștere a lui Agnes. D-aia!

Precis am uitat o mie de alte chestii, dar în concluzie, cu căsătoria nu e prea ușor dacă îți pui întrebări, dacă ai conștiință și mai mesteci lucrurile. Dacă nu îți pui întrebări, iei totul cum ți se dă, cum ți se mestecă, n-ai probleme cu căsătoria altora, că doar n-are nici o legătură cu mîntuirea ta. Deci să recapitulăm: pentru ce a venit Isus Cristos? Căci Fiul omului n-a venit să judece lumea, ci…

PS ca să nu mă dezmint, o să amintesc de una persoană baptistă (foarte baptistă) ce plîngea pe la un congres după nunțile baptiste ce nu mai sunt ca altă dată. după principiu ș-altă-dată, ș-altă-dată, o s-o facem și mai și mai lată!

Un comentariu la “Căsătoria creștină în stil românesc

  1. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 8 octombrie (2021) | RomaniaEv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s