Jeanne d’Arc sau Fecioara din Orléans


sursa: http://theendofbeing.com/2010/10/04/lady-warriors-of-afghanistan/jeanne-darc/

Jeanne era tînără, Extrem de tînăr, dar chiar şi în epoca aceea oamenii mureau foarte tineri. A auzit nişte voci care au făcut-o să vorbească şi să acţioneze. De fapt era singură împotriva tuturor. Va lupta pentru încoronarea regelui Franţei la Reims şi pentru alungarea englezilor. Bineînţeles că nu ştia să se bată, să ţină un discurs, să se poarte. Nu avea habar de teologie. Era naivă şi sinceră. Exact ce am pierdut majoritatea dintre noi.

Dar cu ce era şi avea a mobilizat, a convins şi a reuşit.

Apoi, cum era normal, a căzut victimă maşinaţiilor celor versaţi, politicienilor şi experţilor în cîştigarea luptelor în culise. Mai ales mai-marilor bisericii. Teologii (cît rău au făcut!) i-au venit de hac. Era din nou singură împotriva tuturor. A pierdut. A plătit cu viaţa pentru înfrîngere. Pentru ea nici viaţa, nici moartea n-a fost o comedie.

De ce a reuşit şi de ce nu a murit? Pentru că a aceptat un risc foarte mare: să fie luată în derîdere, să fie batjocorită. Cu toate asta nu a renunţat, s-a făcut vulnerabilă şi a mers mai departe. Probabil că mulţi dintre noi n-ar fi ales calea asta. De fapt majoritatea ar fi preferat să treacă pe dinainte asemenea preotului şi levitului. Ea a văzut că patria sa era căzută între tîlhari de tot felul. Şi-a asumat rolul samariteanului milostiv aşa cum a putut, cum a ştiut, cum a crezut. Şi a plătit cu preţul vieţii.

Dar a inspirat. Şi i-a inspirat pe cei laşi, pe cei nehotărîţi, dar şi pe fricoşi şi pe temerari. Împreună au reuşit ce nu a reuşit nimeni. A fost unul dintre puţinele momente în care o fecioară i-a inspirat pe bărbaţii duri, pe oamenii de război, pe rege. Şi poate şi pe cler. Şi a rămas în istorie. Curînd după moartea sa Biserica Catolică a sanctificat-o. De ce? Eu mă fac că nu ştiu. Descoperă singur.

De cele mai multe ori în faţa exemplelor de acest fel ne ascundem. Ne băgăm capul între braţe, luăm poziţia fetusului şi ne paralizăm creierul cu aceiaşi frază cu care ne minţim zilnic: Nu mă priveşte! Nu e treaba mea! Nu pot să risc! De fapt nu vrem să ne schimbăm. NU vrem să fim deranjaţi. Nu vrem să pierdem ceva ce… nu avem. Mai ales bărbaţii.

Pentru că o femeie are ceva ce noi nu avem suntem gata să o demolăm cu argumente biblice, cu o teologie scosă din buzunar, prefabricată te miri unde! Şi? Cum e victoria noastră? Dacă nu putem să depăşim o femeie în ceea ce crede şi face, atunci o înlăturăm prin mijloacele noastre specifice. O ştergem de pe faţa pămîntului. Ca nişte BĂRBAŢI!

Dacă numai asta putem şi numai aşa putem, suntem jalnici.

Fiecare ţară are cîte o Jeanne dArc, Fiecare ştim cine este, ce face şi cum gîndeşte. Doar că nu avem suficiente motive să o recunoaştem. Ce ne împiedică? Aceleaşi lururi care l-au împiedicat pe preot şi pe levit să se apropie de cel aflat pe moarte.

Dar poate avem o şansă, aşa cum au avut francezii în 1430.

10 comentarii la “Jeanne d’Arc sau Fecioara din Orléans

  1. Si cand te gandesti ca primul om caruia i s-a aratat Iisus dupa inviere a fost o femeie? Oare de ce? ( E o intrebare retorica, ii stiu raspunsul, il stiti si dumneavoastra altfel n-ati fi scris ceea ce ati scris). Crestinismul – religia barbatilor, din pacate religie martiala ! Atitudinea combatanta transpira prin toti porii crestninului contemporan, nu mai are sabia in mana acum se foloseste atacul la Biblie, e mai eficace decat atacul la baioneta,e mortal, se lasa o liniste sfanta dupa anihilarea victimei.

    • mă gîndesc oare cum ar fi fost faţa creştinismului dacă femeia eralăsată să îşi exprime mai mult sentimentele, visele, latura personalităţii. cred că există aceiaşi problemă în toate religiile mari ale lumii. cum ar fi islamul cu o femeie egală bărbatului? şi revin: dar creştinsimul?
      poate nu ar mai fi existat inchiziţia, comunismul, primul şi al doilea război mondial.
      dar în acelaşi timp ştiu cine a aprobat apariţai inchiziţiei, cine a incitat la masacrul din noaptea sfîntului bartolomeu. e limpede că singuri nu putem face nimic, împreună e altceva.

  2. Nu barbat sau femeie ci barbat si femeie, acesta este adevaratul echilibru uman! Preotul ortodox prin felul cum e imbracat exact acest aspect incearca sa-l simbolizeze: om cu barba in straie femeiesti, cele doua principii, masculin si feminin , armonizate intr-o fiinta care a invatat sa iubeasca ! Nu inteleg de ce n-ar fi si femeile preoti, chiar nu inteleg? Pentru ca a zis Pavel? Prea subtire argumentul…

    • daca argumentul lui Pavel e subtire, al tau lipseste cu desvarsire: sa spui ca popii se imbraca in sutane ca sa inglobeze cele doua „principii”, masculin si feminin, in timp ce tocmai ei opresc preotia femeilor… apoi tocmai Pavel a adus in discutie „preotia tuturor credinciosilor”, femei si barbati, care elimina total practicile cu fusta sau sutana. tu te-ai impiedicat de modelul cultural, ceea ce vezi tu ca se intampla intr-o anumita latura religioasa, criticandu-l tocmai pe acela care, la vremea lui, a desfiintat prin invatatura lui acest lucru. te provoc sa citesti TOT ce a scris apostolul Pavel si vei avea o cu totul alta perspectiva.

  3. n-am contestat cu nimic „ce a reusit o fetita sa faca”, din contra, sunt adeptul curajului cu intentii si final bun, eu am contrazis doar ce spunea florin betea: sa gasesti „corespondent” la straiele popesti, cum dealtfel, au reusit popii sa gaseasca la mai toate lucrurile ce tin de ei, dand valoare de adevar unor lucruri care sunt probabile, e aiurea. sa intri cu sutana pe tine care simbolizeaza „cele doua principii: masculin si feminin” in asa zisul altar, dar sa opresti intrarea femeilor acolo, e o contradictie.

    • Intr-adevar e o contradictie intre invatatura si practica , intre simbolism si ceea ce se arata ! Eu am lasat in scris ceea ce am invatat de la inaintasi , nu sunt inventii de-ale mele ! In ceea ce ma priveste repet inca o data : Nu inteleg de ce n-ar putea sa fie femeile preoti ?

      Nu va incrancenati impotriva comentariului meu , nu o data am auzit prin bisericile neo-protestante , mai exact baptiste si penticostale , ca femeia in biserica sa taca , asa zice Pavel , de fapt ca-n biserica ortodoxa , ca si acolo tot asa zice !

      Nu privesc provocarea , eu citesc Biblia cu liniste si cateodata cu bucurie , cu neliniste si cateodata cu teama , dar niciodata cu dorinta de-a scotoci prin ea ! Ii las pe altii sa-si piarda vremea cu asa ceva !

  4. Si chiar nu inteleg ceea ce n-ati inteles ? Mi-ati citit si primul comentariu ?

    Ca sa fie pe intelesul tuturor voi retusa putin propozitia cu bucluc transformand-o-n fraza : Prea subtire argumentul de care se folosesc crestinii martiali ! E mai bine asa !?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s