Jesus vs Batman


sursa:http://pconormanning.wordpress.com/2010/10/05/luke-24-jesus-your-my-superhero/

Dacă cauți pe youtube găsești fel de fel de întreceri. Mie îmi plac cele de mașini: Ferrari vs Toyota, Lamborgini vs Maserati și altele. Cele mai gustate sunt cele a unor mașini aparent slabe sau cvasi anonime versus cele cu nume tari sau foarte tari, la creme de la creme. Mi-a plăcut întrecerea dintre un Fiat 500 și un Nissan 350 Z. Iată de ce:

Tribuna îl aclamă pe David, nu pe Goliat, pentru că în lipsa unui preferat tribuna ține cu cel mai slab. Aparent…

În lumea noastră eroii nu mai sunt așa cum îi știam. Eroii copilăriei mele știau să facă ceva și se căzneau să cîștige ceva. Un obiect cu calități magice, mîna domniței, să facă cumva lumea mai bună și mai sigură. Acum eroii favoriți ai copiilor au însușiri nemaiîntîlnite pe care nu le datorează nimănui sau le datorează numai întîmplării (Ceea ce mă face să mă gîndesc la chestia aia ce spune că viața a apărut la întîmplare pe pămînt. Aparent…). Superman a venit din altă lume. Pe Spiderman îl înțeapă un păianjen. Omul invizibil e un accident. Ceva normal  în ziua de azi. Rar mai găsești pe cineva să datoreze ceva cuiva. Probabil că numai băncilor. Cînd eram mic binele triumfa împotriva răului, dar asta era valabil numai în povești. Acum se cred altfel de povești. Nu degeaba copiii vor să se facă mafioți cînd vor fi mari. Exersează de pe acum.

Dar eu m-aș întreba de exemplu, cum ar fi o întrecere între Isus și Batman. Cine ar fi preferatul maselor? Păi cred că e limpede ca lumina zilei: Is… BATMAN!!! Pe Batman îl vezi pe tricouri, pe caiete, pe insigne. Batman se vinde oriunde. Isus numai la Diecezana. Tuturor le place Batman pentru că-i comod: îi bate pe toți și nu-ți cere nimic. Isus îți cere să accepți riscuri, să fii în fel și chip. Batman răzbună, Isus suferă. Batman cîștigă totdeauna ultima bătălie cu răufăcătorii. Numele lui Batman îl rostești oriunde și oricînd, nu se supără nimeni, nici măcar răufăcătorii. Numele lui Isus jignește, ofensează, amenință și este interzis în instituțiile unor state democratice. Despre Batman nu se prea glumește, dar nici nu se înjură. Despre Isus avem o colecție foarte bogată din ambele specii. Batman dă pînă în dușmanii pînă îi terciuiește. Isus încasează pînă moare. Majoritatea pămîntenilor nu sunt interesați că învie. Dacă-a murit, a murit! Ridicarea la cer după moarte vine prea tîrziu în comparație cu Batman. El zboară totdeauna cînd vrea și nu moare niciodată. Prefeințele nu se discută…

În acest context mă întreb care este relevanța bisericii și ce mai transmite ea azi. În afara faptului că vorbește o limbă moartă, rar mai dă de veste societății că trăiește. La Paște, la Crăciun, la moaște. La hram e dans, dans, dans. Cînd te gîndești că unii interzic fără să interzică dansul, îți explici și de ce. Apoi se mai trezește papa să reacționeze după vreo 30 de ani de tăcere sau dogmatizare ermetică la cutare problemă ce trebuie abordată curajos. În fine!

Cu riscul de a mă repeta, spun că biserica nu mai aduce sau face ceva nou, doar reacționează. Tot în apărare, tot în apărare… va cîștiga numai dacă cealaltă echipă marchează-n propria poartă. Ca urmare nu mai este în linia întîi, nu mai conduce, ci este împinsă de la spate. Asta nu-i poveste. Chiar și China a decis că biserica poate să se ocupe de asistență socială. Se înscrie în trend. Îi ajunge? Da Șoarecele zburător unde-i?

În ceea ce privește prezența creștină și exprimarea chiar cele mai bune bloguri, dar mai ales cele mai proaste bloguri creștine, nu fac altceva decît să încerce, fără să reușească, să comunice cu lumea. Oricum s-ar învîrti se ajunge la limba de lemn a bisericii (de orice factură). Cîțiva termeni lipsiți de esența datorită inflației? Iată: dragoste, relevanță, mîntuire, credință, scriptură, testament și altele de acest fel. V-am șocat? M-aș mira. Predicăm, predicăm, predicăm. Bîlbîindu-ne.

Locul și limba celor ce comunică lumii că există un Dumnezeu care a pus la punct un program de admitere în domeniul său, numit arhaic împărăția cerurilor, tinde spre zero. Cu sau fără tradiție Biserica rămîne înțepenită într-un domeniu în care un banal mall deschis 12 ore pe zi concurează eficient o oricare biserică deschisă cinci ore duminica și încă vreo două peste săptămînă. Ba chiar și biserica deschisă tot timpul săptămînii nu rezistă iureșului tineretului, mai ales al tineretului, din timpul duminicii în direcția mall-ului. Nu știți de ce? M-aș mira.

Jesus vs Batman sau biserica vs mall reprezintă acum o întrecere actuală, deocamdată pierdută de primii competitori. O fi îngustă calea, dar de ce să fie îngustă pentru că este rău reprezentată, rău promovată și rău comunicată? Sub capota bisericii se ascunde un motor învechit, lipsit de un combustibil exploziv ce nu poate să o propulseze în poziția de cîștigător. Jesus a pierdut bătălia culturală cu Batman și cu verișorii lui mai mici sau mai mari: dolarul, luxul, opulența, egoismul și lăcomia. Nu cred că mi se pare.

În contextul acestei lipse de relevanță, de ineficiență și de inutilitate ce tinde spre 100% nu se poate să nu remarc că totuși există autori ce fără să pomenească Scriptura, fără să facă caz de omiletică, hermeneutică sau alte ramuri ale teologhisirii reușesc să transmită un mesaj universal ce schimbă vieți, deși nu de genul convertirii. Nu vă fac o listă, dar vă provoc să căutați. Nu, nu e erezie. E acea piatră prețioasă ascunsă într-o bucată de pămînt ce nu ți-e dat să îl deții. Dar poți să îl cumperi, să sapi să găsești piatra prețioasă, să beneficiezi de strălucirea și valoarea ei. Cultura are o paletă aproape infinită de posibilități în ceea ce privește exprimarea. Deci?

Bella ciao!


Am crescut cu respect față de muncă. Munca nu era o pedeapsă. Cel puțin nu se vedea. Am devenit conștient despre ce însemna munca atunci cînd i-am propus tatălui meu să îi țin mîna sau piciorul într-o anumită poziție pentru cîțiva bănuți. A renunțat el. Nu m-a plătit…

Apoi am făcut cunoștiință cu zicala comunist evoluționistă, munca l-a făcut pe om. Aveam un coleg inginer care spunea același lucru făcînd o mică, dar semnificativă pauză pentru a adăuga… animal! Plătită destul de bine în raport cu prețurile din 1970 munca îți aducea satisfacții, dar în anii 1980 se inventaseră alte criterii de calcul, așa că mergeam acasă cu jumătate de salar că nu s-au realizat indicatorii, adică planul. De parcă eu nu îmi îndeplineam sarcinile de serviciu, stăteam sub privirile șefului și mă duceam de-a moaca la serviciu. Gîndire de birocrat comunist.

Cert că mult trîmbițata exploatare din vremea regimului burghezo-moșieresc ne-a ajuns și pe noi în socialismul victorios la orașe și sate, cînd tocmai se preconiza trecerea la visul de aur al întregii omeniri, comunismul. Nu știa omenirea că visul ăsta venea din apocalipsa și era inspirat de cetatea pavată cu aur.

Prin anii de avînt al orînduirii socialiste se cînta un cîntec al partizanilor, Bella ciao. Era în manualele de muzică de clasa a VI-VII-a. Am scotocit după el și ce am aflat?

Că de fapt acest cîntec este un cîntec al proletarului (din agricultură probabil) supravegheat de un șef înarmat cu o bîtă și în final exprimă speranța că va veni o zi în care toți să muncească liberi. Miroase a comunism, dar și a rai. Adică un cîntec de stînga.

 Alla mattina appenna alzata/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/Alla mattina appena alzata/In risaia mi tocca andar.

 E fra gli insetti e le zanzare/ O belle ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ E fra gli insetti e le zanzare/ Duro lavoro mi tocca far. 

 Il capo in piedi col suo bastone/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ Il capo in piedi col suo bastone/ E noi curve a lavorar. 

 O mamma mia, o che tormento,/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ O mamma mia, o  che tormento/ Io t’invoco ogni doman. 

 Ed ogni ora che qui passiamo,/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,/ Ed ogni ora che qui passiamo/ Noi perdiam la gioventù.

 Ma verrà un giorno che tutte quante/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ Ma verrà un giorno che tutte quante/ Lavoreremo in libertà.

Apoi cîntecul a fost adaptat politic după ce fasciștii au pus mîna pe putere în Italia. În locul supraveghetorului cu bîta apare invadatorul, patrizanii, moartea în lupta pentru libertate, pentru că decît un cîine în lanț, mai bine mori luptînd ca un leu. Libertatea inspiră.
Una mattina, mi son alzato/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Una mattina, mi son alzato/E ho trovato l’invasor
Oh, partigiano, portami via!/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ Oh, partigiano, portami via!/Ché mi sento di morir
E se io muoio da partigiano/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ E se io muoio da partigiano/Tu mi devi seppellir
E seppellire lassù in montagna/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/E seppellire lassù in montagna/Sotto l’ombra di un bel fior
Tutte le genti che passeranno/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Tutte le genti che passeranno/Mi diranno „Oh, che bel fior”
È questo il fiore del partigiano/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ È questo il fiore del partigiano/Morto per la libertà

Traducere

Într-o dimineață, m-am trezit/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Într-o dimineață m-am trezit/Și am găsit invadatorul

O, partizane, du-mă de aici/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/O, partizane, du-mă de aici/Pentru că simt că mor

Iar dacă eu mor ca partizan/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Iar dacă eu mor ca partizan/Tu trebuie să mă îngropi

Și să mă îngropi, acolo sus pe munte/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/și să mă îngropi, acolo sus pe munte/La umbra unei frumoase flori

Toată lumea care va trece/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Toată lumea care va trece/Îmi va zice „Ce floare frumoasă”

Aceasta e floarea partizanului/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Aceasta e floarea partizanului/Care a murit pentru libertate.

Același cîntec a fost cîntat de participanții la mișcarea „Occupy Wall Street,” de manifestanții din Piața Taksim din Istambul. Pe cînd și de manifestanții din România? Că doar n-o fi greu!

Guest post Dănuț Tolea: Predicarea histrionică


sursa:http://siouxlander.blogspot.ro/2012_11_01_archive.html

Predicarea în bisericile evanghelice românești contemporane are un acut acent histrionic­. Aceasta devine deranjant în ipoteza în care conținutul predicării ar fi potrivit să fie textul Scripturii în abordarea sa bazată pe dublul său context: gramatical și istoric. În lipsa unei exegeze potrivite asistăm la unele verbalizari patetice în care sunt exprimate pulsiunile afectivo-sofistice ale predicatorului care devine omul-insitituție de predicare.

Acest tip de predicare contorsionată se grefează pe o anumită cultură bisericească, cultură care împletește nefericit starea de ghetou de dinainte de anul 1989 cu cea a interesului pentru economia de piață de după, generând o inerție care nu poate fi depășită.

Parametrii predicării histrionice sunt citirea narcisistă[1], un conținut ideatic costeliv sub raportul profunzimii și un discurs verbal și nonverbal care de cele mai multe ori este lipsit de simțul adecvării…

 Primul aspect descrie o atitudine de a vedea Scriptura drept un instrument care transmite soluții instant preocuparilor diverse ale omului contemporan, ca de exemplu: alienarea socială, criza economică, deficitul relațional din diferite sfere, etc. Acest aspect nu are rolul de a extrage semnificația textului, ci pe acela de a impune textului propriile prejudecați, act cunoscut prin termenul de eisegeză. Predicatorii histrionici cel mai adesea nu predică textul, ci se predică pe ei.

Cum arată Luca capitolul 24, este posibil să citești Biblia, să studiezi Biblia, să memorezi porțiuni mari din Biblie, chiar să asculți predicatori „expozitivi” care s-au angajat să predice „verset cu verset, linie cu linie, precept cu precept”, în timp ce le lipsește vederea de ansamblu a Bibliei. Este chiar posibil, cu alte cuvinte, să citești povestiri, dar să pierzi Povestirea. De fapt, în loc să ne îndreptăm spre Biblie pentru a-L vedea pe Isus și lucrarea Sa pentru noi, chiar și citirea noastră devotată a Bibliei poate deveni combustibil pentru auto-îmbunătățirea planurilor noastre narcisiste, locul în care noi ne îndreptăm spre ajutorul de care avem nevoie ca să „învingem provocările zilnice și să luăm control asupra vieților noastre”[2].

În cele din urmă vom constata că această rețetă de „dezvoltare personală” este bazată pe fraudă, adică frauda de a folosi Scriptura și a-i folosi conținutul pentru slogane motivaționale.

Atunci când nu se alocă timp unul studiu consistent al studierii textului Scripturii scurtătura homiletică este compusă cel mai adesea din interpretări ale căror suport nu depășesc tăieturi din articole de ziar, citate eterogene din diverși autori și anecdote care nu ar stimula intelectul nici unui copil din grupa pregătitoare de tipul „Petru L-a tradat pe Domnul Isus pentru că i-a vindecat soacra”…

Pe lângă aceste coordonate ale conținutului precar de idei mai trebuie observat și limbajul care frizează uneori ridicolul: locuri comune, familiaritate dulceagă, „limbă de lemn” bisericească, precum și nenumăratele și nelipsitele anglicisme. Cu câțiva ani în urmă Andrei Pleșu observa și comenta pertinent fenomenul[3], citând doar o mostră pentru edificare :

Cum ar trebui să fie discursul religios la televiziune ? Nu trebuie să fie lung, nu trebuie să fie sentimental, nu trebuie să fie dăscălitor ca o oră de dirigenție. Cum era ce am văzut eu? Lung, sentimental, moralizant la nivelul cel mai de jos. Nu pun la îndoială buna intenție a predicatorului. Dar avea toate datele unui profesor de socialism științific, convertit la Evanghelie.

Limbajul nonverbal ilustrează și el o gamă largă de excese ce se manifestă de la

agitație psihomotorie până la stridențe ca plânsul nejustificat sau râsul și scălămbăielile cabotine, adesea susținute și încurajate de auditoriu.

Trebuie remarcat că predicarea histrionică întâlnită în mediul evanghelic românesc a devenit o adevărată structură de plauzibilitate care ascunde o criză de identitate a predicatorului. În mare masură aceasta este cauzată de tranziția bisericilor de la o mentalitate de tip ghetou din vremea comunistă la una orientată spre piața liberă (nota bene : liberă și în sensul manifestării unor perspective spirituale noi), dar și de un dezinteres al pastorilor și membrilor bisericilor către chestiuni teologice solide. Predicarea histrionică se vrea o ieșire dintr-un impas evident sau anunțat, dar această soluție nu crează mai multă coerență, ci este privită, cel puțin în exterior ca hilaritate.

Așa cum am sugerat mai sus profesarea acestui tip de inadecvare a rostirii și manifestării duce la afirmarea (sau la nevoia de afirmare) a unor indivizi cu pretenții de competență care devin peste noapte oameni-instituție. Aceștia vor fi tot mai interesați de crearea unor structuri de putere, numite eufemistic, de ce nu, „școli de predicare”, de fundraising, sau evenimente „evanghelistice” grandioase de tip turnee și spectacole cât mai agresive sub aspectul vizibilității media, exploatând cu succes resurse video, televiziunea, internetul și radioul… Asistăm cu întârzierea firească în spațiul românesc la nașterea fenomenului întrupat în alte spații de teleevangheliști.

 Pericolul cel mai evident al acestui fenomen pe care l-am numit predicare histrionică este acela de a oferi contrasoluții, de a sugera că zgomotul înseamna impact, ca să folosesc un termen mult uzitat, și să se considere că prin show se poate oferi lumii neevanghelizate o ușă deschisă spre Cristos Domnul.

[1] Tullian Tchividjian, „Reading The Bible Narcissistically”,disponibil on-line : http://thegospelcoalition.org/blogs/tullian/2013/06/10/reading-the-bible-narcissistically/ , consultat la 18.11.2013

[2] Tullian Tchividjian, „Reading The Bible Narcissitically”

[3] http://www.mersulvremurilor.ro/caleidoscop/andrei-pleshu-despre-evoluthiile-neoprotestante-in-fatha-camerelor-tv/