Cantitate vs calitate


sursa:http://karmadecay.com/r/pics/comments/uvw3z/nokia_bicycle_or_chinese_car/

Ei, nu am să dezbat de ce au sucombat statele comuniste sau socialiste de factură bolșevică. E evident. O să fac un scurt recensămînt al posturilor de la lansarea blogului. Adică:

Pe locul 1 la accesări este Din realizările comunismului: Intreprinderea de Strunguri Arad (1) fără legătură uăt-so-evăr cu creștinismul.

Pe locul 2 se află: Mare-i grădina ta Doamne …şi multe sălbăticiuni locuiesc într-însa! Din ce motiv? Pentru că într-un comentariu ce nu îmi aparține apare numele unui pastor român rezident în US implicat în scandaluri. Deci nu din cauză că am scris frumos.

Pe locul 3 la aproape 2500 de accesări se află Lumea academică (3): IBEO – Universitatea Emanuel din Oradea  semn că ne plac dezvăluirile. Mai am, dar m-am lăsat Nu mai fumez.

Pe locul 4 un post despre mijloacele de deplasare din perioada comunistă: Paradisul, purgatoriul şi iadul (4): autoturisme şi camioane. Interesant, dar nici asta nu are legătură cu creștinismul.

Pe 5 Desanca, ce promova o erezie a creștinismului. Am eu vreun merit? Evident, nu!

6: Paradisul, iadul şi purgatoriul (3). Cu ce ne deplasam. No comment!

Pe 7, în fine prima chestie creștină, cel puțin în aparență: Pilda fratelui Paul Negruţ și prima chestie ce a fost cotată la steluțe: e pe locul 4, cu 8 voturi 5/5.

Pe 8 din nou mărturisiri, Lumea academică (2): Institutul Biblic Emanuel din Oradea Poate ar trebui să scriu mai mult despre asta, cine știe? Sau dacă vedeți rețeta, cine n-a scris, rețeta e sigură.

În fine pe 9 un post de negăsit sau șters. Ce eroare! Deci nu se pune!

Pe 9 bis este Din Biserică adunate şi ‘napoi la …lume date (2) care a încasat 11 voturi de 5/5 steluțe, dar și așa e doar pe locul II la calitate.

Și în fine, în fine, pe 10 (NUMA???):  Pilda samariteanului ne-milostiv care a încasat cele mai multe steluțe și likeluțe, adică 20 de 5/5 și 13 likeluțe, cu toate că se văd doar 11. Hmmm! Merită să mai scriu? Nee…

Așadar, și prin urmare, grecii… Cantitatea bate calitatea. Sau poate calitatea scrisului meu e mai puțin creștină decît cred unii și mai mult necreștină. Io nu mi-am declarat blogu creștin, Deci rămîne cum am stabilit. Că mai dau cu presupusu prin teologie, asta e altceva. Sunt eu, nu blogu. Capito?

Fails sau eșecuri


Am dat azi peste un tip ce vorbește bine și poate face tot el filmulețele cu nasoleli de pe Google. Mi-a plăcut ăla cu McDonalds fails dar era un pic dărti. Sunt tot feluri de eșecuri sau penibilități. Ca să nu se creadă că numai noi avem faliții noștri. Și Franța are faliții ei. Și Germania are faliții ei! Dar mai ales Statele Unite și Rusia.

Vă las cu americanii.

Maturitate… precoce


sursa:http://strangeline.net/2013/01/celebrity-male-women/

În primul rînd, și fără demonstrație, nu există maturitate precoce. De ce?

Eram mic cînd tata mi-a spus că Alexandru Macedon cucerise lumea la 30 de ani. Mai aveam timp, dar eram incitat de faptul că și eu îi purtam numele. Apoi am citit povestiri de război cu copii. E drept că erau puțini copii care făcuseră mari isprăvi în războaie. Războaiele erau duse de oamenii mari.

Duminică am revăzut un film de prin anii 50: Cheia. Sofia Loren era tînără (24 de ani), dar bărbații din viața ei aveau peste 40 de ani și se luptau că moartea. Supraviețuirea era un scop în sine. Eroii erau maturi. Nu puteai trimite un remorcher la 200 de mile de țărm, pentru a recupera un vas de transport incendiat într-o zonă în care pîndeau submarinele germane, cu un echipaj format din copii. Se murea. Cam toți eroii și eroinele filmelor de atunci erau oameni maturi, dacă nu era filme pentru copii. Explicația? Nu puteai ajunge să supraviețuiești decît după un anumit timp, după ce te maturizai. Trebuia să acționezi într-un anume fel pentru a fi bun, a conduce, a ști ceva.

Cîteva exemple: Platon, Socrate, Confucius, toți marii filozofi ai antichității au gîndit în timp, au avut nevoie de mult timp să devină celebri. De aceea nu este importantă viața lor pe cînd erau copii. Un alt exemplu se referă la împărații romani. Sigurii împărați celebri și tineri sunt cei ce au fost propulsați de rude și au făcut cele mai mari nebunii: Caligula 25, Nero 17.

Treburile politice ale vremii erau marcate de evenimente sîngeroase în care copii erau lichidați, rareori reușind să supraviețuiască rudelor însetate de putere sau vecinilor dușmani. Trebuia să fii mare, să călărești, să te bați, să fii șiret, să înșeli, să fii dur. Nu prea ține astea de domeniul copilăriei. Cam la fel era chiar și în secolul trecut: Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Dej, Ceaușescu și mulți alții, n-au ajuns la putere că erau tineri dotați, capabili, minunați. Dimpotrivă, pînă pe la 40 de ani au învățat și au concurat cu alții pentru a-și pune ideile, ambiția la lucru.

Acum lucrurile stau altcumva. Fotbalul, tenisul, dansul și cîntatul, ba chiar și informatica au devenit platforma de afirmare a tinerilor. Dar nu asta e regula. E normal dacă ai talent să fii prețuit, dar e normal ca talentul să țină loc de maturitate? Poți deveni faimos prin ceea ce faci, dar te poți descurca singur? Faci față solicitărilor emoționale ale vieții? Cîte operații estetice a avut Michael Jackson? Cum au ajuns la tribunal Britney Spears, Paris Hilton, și alte vedete certate cu etica, ca să nu spunem cu morala sau moravurile?

Tom și Jerry sunt celebrii, dar nu au devenit celebri cînd erau copii. Nu de alta dar nu s-ar fi făcut la 50 de ani de la lansarea primului lor film varianta Tom și Jerry kids. Oare cum ar fi fost lumea cu Lenin și Stalin kids? Hitler kid? Știu, există varianta Kim Ir Sen kid, dar uitați-vă la rezultat: cine emigrează în Coreea de Nord să-l imite pe iubitul conducător? Și chiar dacă ar vrea să-l imite, cine i-ar da voie, Kim Jong Il?

Succesul poate fi precoce, dar oare este și maturitatea? În lipsa succesului, maturitatea ține de cald, îți ajută să supraviețuiești cu succes. Banal? Poate. Real? În mod sigur. În lipsă de exemple mai bune urmăriți cîteva filmulețe de pe net cu fails.