Maturitate… precoce

sursa:http://strangeline.net/2013/01/celebrity-male-women/

În primul rînd, și fără demonstrație, nu există maturitate precoce. De ce?

Eram mic cînd tata mi-a spus că Alexandru Macedon cucerise lumea la 30 de ani. Mai aveam timp, dar eram incitat de faptul că și eu îi purtam numele. Apoi am citit povestiri de război cu copii. E drept că erau puțini copii care făcuseră mari isprăvi în războaie. Războaiele erau duse de oamenii mari.

Duminică am revăzut un film de prin anii 50: Cheia. Sofia Loren era tînără (24 de ani), dar bărbații din viața ei aveau peste 40 de ani și se luptau că moartea. Supraviețuirea era un scop în sine. Eroii erau maturi. Nu puteai trimite un remorcher la 200 de mile de țărm, pentru a recupera un vas de transport incendiat într-o zonă în care pîndeau submarinele germane, cu un echipaj format din copii. Se murea. Cam toți eroii și eroinele filmelor de atunci erau oameni maturi, dacă nu era filme pentru copii. Explicația? Nu puteai ajunge să supraviețuiești decît după un anumit timp, după ce te maturizai. Trebuia să acționezi într-un anume fel pentru a fi bun, a conduce, a ști ceva.

Cîteva exemple: Platon, Socrate, Confucius, toți marii filozofi ai antichității au gîndit în timp, au avut nevoie de mult timp să devină celebri. De aceea nu este importantă viața lor pe cînd erau copii. Un alt exemplu se referă la împărații romani. Sigurii împărați celebri și tineri sunt cei ce au fost propulsați de rude și au făcut cele mai mari nebunii: Caligula 25, Nero 17.

Treburile politice ale vremii erau marcate de evenimente sîngeroase în care copii erau lichidați, rareori reușind să supraviețuiască rudelor însetate de putere sau vecinilor dușmani. Trebuia să fii mare, să călărești, să te bați, să fii șiret, să înșeli, să fii dur. Nu prea ține astea de domeniul copilăriei. Cam la fel era chiar și în secolul trecut: Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Dej, Ceaușescu și mulți alții, n-au ajuns la putere că erau tineri dotați, capabili, minunați. Dimpotrivă, pînă pe la 40 de ani au învățat și au concurat cu alții pentru a-și pune ideile, ambiția la lucru.

Acum lucrurile stau altcumva. Fotbalul, tenisul, dansul și cîntatul, ba chiar și informatica au devenit platforma de afirmare a tinerilor. Dar nu asta e regula. E normal dacă ai talent să fii prețuit, dar e normal ca talentul să țină loc de maturitate? Poți deveni faimos prin ceea ce faci, dar te poți descurca singur? Faci față solicitărilor emoționale ale vieții? Cîte operații estetice a avut Michael Jackson? Cum au ajuns la tribunal Britney Spears, Paris Hilton, și alte vedete certate cu etica, ca să nu spunem cu morala sau moravurile?

Tom și Jerry sunt celebrii, dar nu au devenit celebri cînd erau copii. Nu de alta dar nu s-ar fi făcut la 50 de ani de la lansarea primului lor film varianta Tom și Jerry kids. Oare cum ar fi fost lumea cu Lenin și Stalin kids? Hitler kid? Știu, există varianta Kim Ir Sen kid, dar uitați-vă la rezultat: cine emigrează în Coreea de Nord să-l imite pe iubitul conducător? Și chiar dacă ar vrea să-l imite, cine i-ar da voie, Kim Jong Il?

Succesul poate fi precoce, dar oare este și maturitatea? În lipsa succesului, maturitatea ține de cald, îți ajută să supraviețuiești cu succes. Banal? Poate. Real? În mod sigur. În lipsă de exemple mai bune urmăriți cîteva filmulețe de pe net cu fails.