Ironia poruncii de a-ți învăța copilul și lucrarea de copii și tineret. Prezentul.


sursa:http://ericcyee.blogspot.ro/2010/04/lost-art-of-disciple-making-appendix-2.html

La ceva timp după revoluție, în 1994 am participat la o întrunire de tineret la cea mai mare biserică baptistă din România. Stil: show. Dezamăgirea a fost cu atît mai mare cu cît cel ce făcea șoul era un bun cunoscător al tinerilor, avea copii, avea charismă și era implicat în predarea teologiei. Un american ce fusese și el invitat nu prea și-a găsit cuvintele, încercînd să nu jignească gazda, dar s-a simțit stînjenit în mijlocul acelui spectacol deplasat. Cel puțin pentru o biserică. Am plecat cu același sentiment de pierdere: să ai în față cîteva sute de tineri și să nu le spui nimic despre Dumnezeu. Dar părinții erau liniștiți că tinerii se aflau la biserică. Pe mîini sigure.

Practica mi-a fost explicată de un alt păstor aflat în aceiași postură: trebuie să faci orice să-i ții pe tineri în biserică. Păi dacă au și ei nevoi, trebuie să le împlinești. Altfel o să se ducă acolo unde sunt împliniți, adică la bar, la disco. În biserică se văd, se cunosc, se plac. Trebuie stimulați: întîlniri, jocuri, excursii la alte bisericii. Adică tot un fel,de disco, dar în stilul nostru. Dacă dezertează te iau părinții la rost și cine știe, îți pleacă și ei. Și nu era pastorul de tineret.

Pe de altă parte, m-am întîlnit întîmplător cu un fost enoriaș al bisericii pe care o frecventam ce mi-a declarat că devenise pastor carismatic și că în zonă erau circa 7-800 de tineri și ce lucrare se putea face cu ei! Pînă atunci nu l-am auzit nici măcar vorbind la școala duminicală… Biserica sa nu a depășit limitele familiei sale, cum să aibă impact asupra a sute de tineri? O altă biserică, tot carismatică, din apropiere era plină de tineri. Erau luați de pe străzi, educați, îngrijiți, avea o fermă de porci, își făcea publicitate în străinătate și avea idei de marketing. Nu știu ce îi învăța.

După revoluție bisericile au dat de bani, a dispărut interdicția extinderii clădirilor, așa că unul dintre efecte a fost apariția sălilor de școală duminicală pe grupe de vîrstă. Import american. Rezultatul a fost specializarea învățătorilor și o oarecare izolare a celor tineri de copii, de oamenii maturi. De remarcat că separarea nu se făcea pe grupe de maturitate în credință (de la a doua naștere), ci pe baza anilor de la naștere. Parcă în contradicție cu credința bisericii baptiste. Dacă tot este menționată în Mărturisirea de credință nașterea a doua.

Apoi au apărut promoțiile de pastori, de absolvenți ai secțiilor de teologie didactică, așa-zisă Christian education, tot de import. Și au apărut, ceva mai devreme, școlile confesionale, de toate tipurile. Și aici se preda teologie. Dar cine preda? De cele mai multe ori pastorii și proaspeții absolvenți ai facultăților de profil. Ce făceau copiii la școală? Banalități din vechiul și noul testament. Apoi trebuiau să meargă cu clasa în ,,misiune.“ În mod clar și această activitate contravenea Mărturisirii de credință. Cum să facă misiune copiii ce nu erau convertiți, botezați și catehizați? Dar această întrebare nu se pune. În nici un caz factorilor de răspundere. Nici ei nu și-au pus această întrebare. Ei erau preocupați de alte probleme. De exemplu, la congresul baptist de la Timișoara dr. Paul Negruț, fost rector al UBEO, pastor al bisericii baptiste Emanuel din Oradea și responsabil cu educația din partea Uniunii baptiste se lamenta cu privire la nunțile baptiste ce nu mai erau ca pe vremuri. Înțeleg că cei ce se nuntesc sunt credincioși vaccinați și nu e bine să-ți pui întrebări stînjenitoare cu privire la copiii despre care în Mărturisirea de credință se deduce că nu pot fi botezați, dar sunt numărați la totalul suflării baptiste (și penticostale). Un fel de numărare a steagurilor a la Pristanda. Directorilor seminariilor liceale nu le pasă de contradicție, diriginților și învățătorilor nici atît. E o activitate ce trebuie făcută cu clasa pentru a strînge bani, a da frumos și a cîștiga simpatie: uite ce drăguț e ăla micu la amvon! Dar ia să încerce un ditamai matur să se urce la amvon fără autorizație! Anatema!!!

Recapitulînd vom constata că un copil dintr-o familie baptistă învață ceva despre credința sa la școala confesională, apoi la biserică, la școala duminicală și apoi mai învață din văzute și auzite din familie. Deci are cel puțin trei-patru surse de informații,   la care se adăugă și pe cea proprie: prietenii, citirea unor materiale religioase, Scriptura. Pe cine să creadă? Situația ideală în care toate aceste surse concordă este utopică. Rezultatul? Fragmentarea credinței, lacune, confuzie. Nu-i de mirare că în ciclul gimnazial cînd apare ora de religie opțională aceasta este privită ca ceva de pe altă lume.

La toate astea mai trebuie adăugate presiunile părinților, directorilor, inspectorilor și a pastorilor la adresa unor învățători și profesori de teologie, ce se confruntă cu pile, amenințări și stări de vorbă mieroase pentru ca elevul cutare să ia notă mai mare că doar e din familie bună și credincioasă. Nu mai pomenesc de lupta cadrelor didactice cu năbădăile unor odrasle  (cu părinți ) cu ifose sau cu lipsa de educație elementară. Se vede din nou lipsa de coordonare dintre cei ce concură la educația religioasă și la viitoarea dezertare dintr-o biserică cu probleme. Părerea mea este că tinerii nu pleacă cînd devin adulți, ci cu mult înainte. Sunt prezenți cu trupul, dar nu și cu inima.

Așa cum se știe educație teologică din școli este de fapt o cateheză ce se aplică tututror elevilor. Oare de asta au nevoie? Și ne mai mirăm că pleacă… În urmă cu cîțiva ani apărea pe internet o scrisoare deschisă a tinerilor de origine română din America. Voiau ca predicile să fie în limba engleză. Nu înțelegeau limba română, părinții nu prea vorbeau limba engleză. Și ei plecau. Pentru asta erau înfierați. Și acum pun eu întrebarea: dacă era clar de ce plecau tinerii din bisericile românești (la cele americane), de ce nu s-a putut schimba ceva de dragul lor, a viitorului bisericii (chiar așa?) și a mărturiei în comunitate. Ce costa? Asta făcînd abstracție că bisericile baptiste românești din America sunt anchilozate în cultura anilor 60-70 din România…

Prezentul nu sună bine chiar dacă nu intrăm în detalii ce țin de practica bisericilor, de articole de credință și de controverse referitoare la craționism vs evoluționism, răpirea bisericii, cina Domnului, mileniu, genetică, etică, corectitudinea politică, avortul sau ineranța Bibliei și drepturile omului. Bisericile, cam toate, preferă să stea într-un con de umbră, să nu dezbată probleme spinoase. Rezultatul? Se confruntă cu evenimente spinoase… și plecarea tinerilor.

Ca să nu închei într-o notă negativă aș propune o soluție: ucenicizarea tinerilor ce au fost convertiți. Nu este ceva nou, dar este ceva ce nu se ia în calcul. Ciudat pentru că Noul Testament este exact despre așa ceva. Mărturisirea de credință ce zice? Dar chiar dacă aș vrea să fiu pozitiv trebuie să constat că majoritatea bisericilor nu mai fac așa ceva, pentru că nu au făcut așa ceva. Nu degeaba a scris un american cartea The Lost Art od Disciple Making… (Introducerea de Coleman, el ce a scris Planul de evanghelizare al învățătorului. Sună cunoscut?) Cine o traduce și pe limba noastră? Inutil să mai menționez că ucenicizarea nu se face de către pastori și că de cele mai multe ori ei acționează contra celor care gîndesc și fac așa ceva. Și ne mai mirăm că pleacă tinerii?

PS Ah, era să uit ceva! Taberele creștine!!! Despre astea ar fi indicat să scrie un specialist. Mie nu îmi plac…

13 comentarii la “Ironia poruncii de a-ți învăța copilul și lucrarea de copii și tineret. Prezentul.

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Tristă radiografie a unui fenomen ce pare să nu mai aibă nici formă nici fond în România noastră evanghelică: lucrarea cu tinerii. Un articol musai de citit, ca un bun motiv de (re)aplecare pe genunchi, de la Alex Nădăban. Mai ales că una din vestile primite aseară, tristă ca moartea, mi-a confirmat încă odată că absența ucenicizării dăunează grav sănătății. De fapt … e mortală!

  2. Alex, nu există doar întrebări ci și răspunsuri. Nu există doar lucruri de arătat cu degetul negativ ci și inițiative care ar trebui sprijinite. Sunt oameni în țara asta care dinainte de Revoluție trăiesc după diagrama din articol, dar li s-a dat mereu în cap… Uite un pdf ca să vezi că nu vorbesc în necunoștință de cauză. (http://www.big-impact.ro/uploads/big52continut.pdf) Legat de „taberele creștine” cred că nefericită este doar titulatura… mai corect ar fi „taberele creștinilor” deși se poate interpreta și altfel 🙂 Copiii și tinerii noștri au nevoie să meargă și ei în tabără… și, believe me or not, nu ai vrea să trimiți făpturile fragede împreună cu cei care beau shoturi de tequila unul după altul, bagă prafuri pe nas sau caută variate „experiențe” sexuale pe când se află în tabără.

    • Mihai, nu știu dacă ai citit prima parte, titlul aproape identic de ieri. ceea ce am scris și încă scriu este un răspuns la întrebarea de ce ne pleacă tinerii din biserică. poate ai văzut filmulețul pe net. este o reacție încurajată de doi prieteni de pe facebook.

      ceea ce spui tu despre aspectele pozitive este corect, dar nu este motivul pt care ei pleacă. nu am negat că cineva se ocupă de ucenicizare, ci am atras atenția că de obicei nu există așa ceva. mie mi se pare că ăsta ar trebui să fie scopul vieții creștine.
      și eu am spus că cei ce fac ucenicizare nu sunt agreați. știu și de ce că și eu am pățit-o.

      nu am spus că taberele creștine/creștinilor sunt rele, ci că există și au și ele o altă influență. probabil o să povestesc și despre asta. am avut experiențe, am copii. sper că nu vrei să mă faci să cred că copiii din lume beau toți tequila și se droghează în timp ce fac sex fără discernămînt. sună a generalizare fără acoperire.

      • Ieri am fost pe drumuri toată ziua și mi-a scăpat postarea respectivă. O să o iau la rumegat… 🙂 Eu am vrut doar să semnalez că există și eforturi de a face lucrurile cum trebuie… părerea mea este că lamentându-ne că nu se face ce trebuie este de prea puțin folos… mai eficient ar fi un sprijin deschis și o încurajare a eforturilor (firave) a celor care fac ce trebuie și cum trebuie, fiindcă doar exemplul pozitiv poate aduce suficientă motivație pentru schimbare. Legat de tabere nu generalizez că toți copiii din lume fac prostii, dar realitatea este că procentul celor care fac așa ceva este îngrijorător de mare… iar tot așa de real este că a lăsa din mână făpturile fragede în preajma modelelor negative este un lucru extrem de riscant, știut fiind că e în natura noastră tendința de a minimaliza gravitatea consecințelor când suntem prea aproape de ispite… există și această tentație de a încerca pe propria piele orice… I’ve been there la 14 ani… Se întâmplă ca oameni maturi să se împiedice, darămite copiii care n-au experiența biciuirii firii. Cred că multe tabere „creștine” lasă de dorit și asta din cauza celor care le organizează… rezolvarea nu este în a „excomunica” taberele ci în a contribui la îmbunătățirea lor. Eu știu suficient de multe persoane pentru care participarea la o tabără a fost mai de folos decât mersul la biserică. Pe scurt, eu cred că sistemele noastre sunt imperfecte, și vor păstra unele imperfecțiuni până la capăt… dar soluția nu este să dinamităm sistemele ci să le îmbunătățim, chiar dacă este nevoie de o formatare prealabilă.

  3. Legat de propunerea ta de ucenicizare a tinerilor convertiți… este grozavă… doar că, un principiu de bază al ucenicizării este că „nu poți face ceva dacă nu ești cineva”… adică dacă tu, la rândul tău nu ai fost ucenicizat… you know what I mean… În altă ordine de idei, dezvoltarea unei lucrări de ucenicizare într-o biserică unde pastorul și conducerea bisericii nu sunt direct implicați în procesul de ucenicizare se termină cu un „Church split” de toată frumusețea. Cu alte cuvinte, doar în China se poate experimenta „o țară și două sisteme” asta fiindcă la ei doar unii au mitraliera în brațe… 🙂

    • și într-o biserică în care tot comitetul a fost de acord, cu pastoru-n frunte s-a întimplat la fel. pastorul a deviat afirmînd că ascultarea de lege e adevărata ucenicizare. ha, ha, ha. era mohamedan și nu m-am prins! 🙂

      ai dreptate cu nu poți face dacă nu ești sau ai fost făcut, dar aici se mai poate găsi o soluție. într-un fel mulți fac ucenicizare, dar puțini o fac cum trebuie. sau mai bine spus ca isus.

  4. Cu ce v-ați găsit să plictisiți lumea… Parol că adorm pe mine. Nici tu spectacol, nici tu scandal, nici tu erezii de care să te poți lega, nici tu… pic de cancan. Păi, bine, de tineri ne arde nouă? Noi care „întotdeauna”, noi care „niciodată”, noi care… încă de la pașopt.

    Aveți un mare handicap. Nu sunteți „din familie”. Sunteți un cârcotaș. Probabil că vă macină invidia. Altă explicație n-am.

    Serios vorbind însă, sunt de acord cu mare parte din articol. Este însă o afirmație care generalizează cam mult: „. Directorilor seminariilor liceale nu le pasă de contradicție, diriginților și învățătorilor nici atît. E o activitate ce trebuie făcută cu clasa pentru a strînge bani, a da frumos și a cîștiga simpatie: uite ce drăguț e ăla micu la amvon!” Eu am fost școlit într-o instituție confesională și am găsit acolo oameni cărora le păsa și pentru care nu spectacolul și recuzita erau importante, ci oamenii. Plus că, în acea vreme (vorbim de 1995, ca an reper), exista încă un elan muncitoresc pe care poate că și dacă ar fi dorit unii mai experimentați, nu l-ar fi putut stăvili.

    Pe fond însă, aveți dreptate, fiindcă, în ciuda celor câțiva care făceau notă discordantă, mereu mi s-a părut că ce contează este prestația noastră de indivizi responsabili cu bunadispoziție a confraților. Nu doar că nu eram întrebați ce credem, dar eram îndemnați (fără cuvinte) să n-o facem nici măcar în sinea noastră decât în măsura în care puteam scoate un răspuns ce să se concretizeze într-un botez (cum se știe, un alt prilej numai bun pentru spectacol, care să aducă „bucurie” bisericii – de parcă bucuria e exclusiv pricinuită de ieșirea din rutina bătrâiaoră a legalismului încremenit). Am reproșat asta câtorva dintre mai-marii bisericii în care umblam, dar am întâlnit priviri descumpănite. Nu înțelegeau ce spun eu, nu aveau receptori pentru doleanțele mele.

    Am și eu experiența cu formularele date unor tineri. A ieșit… destul de rău. Că oamenii au fost sinceri (fiindcă m-am angajat să nu le arat nimănui și le-am cerut să fie anonime).

    • da, generalizarea moartea logicii estem! bine era să nu existe așa ceva.

      multe adevăruri grăit-ai.

      tinerii au fost totdeauna o problemă spinoasă. din cauza asta s-a scris și pasărea spin…
      mă tem tot mai mult însă c-am îmbătrînit iremediabil. în fața noului e clar că sunt demodat cu ucenicizarea asta.

      rămîne criza de modele în viață, disponibilitatea de a investi în oameni tineri și răbdarea de a pierde vremea de dragul unui suflet. pentru unii dintre noi timpul a expirat, pentru alții mai sunt șanse. altora nu le pasă. but the battle is still on…

      cine știe poate ar trebui organizat ceva în domeniul ăsta, dar nu mai am chef să mă lupt cu titanii (dinozaurii) credinței. o să-i las pe cei (mai)tineri să o facă.

  5. Din punctul meu de vedere, un copil incorsetat intr-o doctrina educationala porneste cu un handicap in viata, ori se simte superior fata de ceilalti ori inferior.Oricum e rau. De ce parasesc biserica? Pentru ca au ajuns la saturatie. Eu nu vad in aceasta un pericol, daca bazele sunt temeinice se vor intoarce, daca nu…., inseamna ca n-au avut nicio amintire frumoasa din biserica in care au crescut. Stiti mai bine decat mine, tineretea isi are prorpiile legi, toti am fost tineri , nenorociea e ca doar putini ne mai aducem aminte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s