Faima

Sunt și eu un ipocrit ca oricare altul.De aceea nu vreau să fiu faimos. Dar ce bine a fost cînd eram! Sau cînd voi mai fi. Faima e molipsitoare. E mirosul succesului. E foșnetul banilor. E torsul unei mașini ce nu ți-o poți permite. E spațiul, lumina și comfortul casei pe care o vezi doar în filme. E vacanța ce n-ai avut-o niciodată. E comoara pe care o cauți toată viața, dar la care s-ar putea să n-ajungi niciodată. E… vis de copil. Chiar la bătrînețe.

E mult. E puțin. E accidentală. E programată. E invidiată. E urîtă. Doamne, ce mult aș vrea s-o urăsc!

Dar nu mă caută. Sau dacă mă caută, nu mă găsește. Săraca! O fi greșit adresa. Nu știe unde m-am mutat sau… i s-au terminat banii de taxi.

Sau e tristă sau poate șade-ntr-un colț cu capu-n palme, lamentîndu-se. Poate e-n depresie. Aș vrea s-o ajut. S-o caut. S-o recuperez.

Dacă e nevoie, o iau cu forța. O fentez! Îi pun pistolu la tîmplă. Sper să fie rațională. Ca mine. Să nu facă vreo boacănă!

Stai. Staaai! Nuuu!

Ah, n-a fost vina mea! Nu. N-am împins-o eu… Ea a…

Las…

S-a dus.

Am plecat și eu. Vă las. N-am vrut decît un pic de faimă… Mai vrea și altcineva?

Ce sunteți așa tăcuți că doar n-a murit nimeni. Nu?

Morala: adu-ți aminte pe cine ai călcat în picioare pentru un pic de faimă. Și l-ai călcat tare!

Depinde de tine!

Și Stalin privind spre Lenin zise:

Nu știu ce o fi zis Stalin că nu știu rusește. N-a avut cine să mă învețe. Dar cînd stau să mă gîndesc suna ciudat rusa din gura soră-mi prin anii 50-60.

Dar nu despre asta e vorba. E vorba de țara aiasta. Nostalgiile mușcă. Nostalgicii oftează prin iutiub și feisbuc. Suspin și eu, dar din alte motive.

M-am uitat la cîteva sute de minute de peliculă filmată între 1914 și 1944. Nenororicirile primului război mondial, al doilea. Am dat de un neamț ce a filmat pentru jurnalul de știri. Are trei filme, de fapt trei colaje. La finele celui de-al doilea apar soldați români și civili români. Al treilea este filmat doar în România, chiar dacă cu cîteva minute înainte de final spune că a intrat în Ungaria și că ce bune sunt șoselele ungurești de beton. Erau șoselele române  ocupate după diktatul de la Viena. Și apare un orășel din chipurile Ungaria. De fapt este orașul Dej. L-am recunoscut după biserica maghiară reformată calvinistă și strada în pantă. Din întîmplare am vizitat biserica în 2012. În dreapta imaginii prima clădire este acum o cofetărie mare cu terasă unde am băut un suc și am mîncat o prăjitură. Și ce a zis Stalin?

Înc-un pic.

L-am găsit pe autorul imaginilor pe net. Are o arhivă întreagă de filme, are 95 de ani și este pe Facebook. Trei filme, din care unul color apare pe situl Sibiului (http://www.sibiul.ro/forum/viewtopic.php?f=2&t=5030). În ele vedem Transilvania nemților și a noastră dinainte de război. Era frumoasă. Cu toate că existau țigani.

Și acum despre Stalin. Nu mă intereseazăî ce i-a spus lui Lenin. Mă interesează că tot mai mulți ne dorim un dictator, un alt Ceaușescu sau Stalin ca să facă ordine în țara asta. Nemții fără dictator au făcut Transilvania frumoasă. Noi nu putem? Musai unul să dea cu biciul? Nu cred.