Sunt și eu un ipocrit ca oricare altul.De aceea nu vreau să fiu faimos. Dar ce bine a fost cînd eram! Sau cînd voi mai fi. Faima e molipsitoare. E mirosul succesului. E foșnetul banilor. E torsul unei mașini ce nu ți-o poți permite. E spațiul, lumina și comfortul casei pe care o vezi doar în filme. E vacanța ce n-ai avut-o niciodată. E comoara pe care o cauți toată viața, dar la care s-ar putea să n-ajungi niciodată. E… vis de copil. Chiar la bătrînețe.
E mult. E puțin. E accidentală. E programată. E invidiată. E urîtă. Doamne, ce mult aș vrea s-o urăsc!
Dar nu mă caută. Sau dacă mă caută, nu mă găsește. Săraca! O fi greșit adresa. Nu știe unde m-am mutat sau… i s-au terminat banii de taxi.
Sau e tristă sau poate șade-ntr-un colț cu capu-n palme, lamentîndu-se. Poate e-n depresie. Aș vrea s-o ajut. S-o caut. S-o recuperez.
Dacă e nevoie, o iau cu forța. O fentez! Îi pun pistolu la tîmplă. Sper să fie rațională. Ca mine. Să nu facă vreo boacănă!
Stai. Staaai! Nuuu!
Ah, n-a fost vina mea! Nu. N-am împins-o eu… Ea a…
Las…
S-a dus.
Am plecat și eu. Vă las. N-am vrut decît un pic de faimă… Mai vrea și altcineva?
Ce sunteți așa tăcuți că doar n-a murit nimeni. Nu?
Morala: adu-ți aminte pe cine ai călcat în picioare pentru un pic de faimă. Și l-ai călcat tare!