Nu am fost rockist. Mi-a plăcut muzica rock atît cît rezona cu ceva din sufletul meu în perioada adolescenței tîrzi. Nu am fost un înfocat al stilului sau al stilului de viață. Era un pic over the top.
Am dat de o carte ce înfiera rockul, înfierîndu-i pe cîțiva rockiști vestiți (cel mai cunoscut fiind Jimmy Hendrix), trupele lor (Sex Pistols printre altele) și curentul din care făceau parte.
Autorul era creștin și avea argumente. De exemplu muzica rock avea sunete distorsionate folosindu-se pedala șiefectul wau-wau, invențiile lui Jimmy Hendrix. Asemenea muzică nu trebuia să ajungă în biserică pentru că nu liniștea sufletul, ci dimpotrivă. Spre exemplificare Deep Purple cu Child in Time.
Un al doilea motiv este că muzica rock, era compusă și cîntată sub influența drogurilor. Autorul își punea pe drept cuvînt întrebarea: cine și ce îți controlează urechile și inima? Dar autorul respectiv omitea să spună că nu toți autorii și cîntăreții de muzică rock se drogau. Însă tentația era foarte mare și mulți au căzut victima drogurilor. Chiar și Elvis.
Argumentul numărul trei era dedus din declarațiile unor rockiști ce spuneau că scopul lor era să-i răzvrătească și să-i acapareze pe adolescenți. În contextul anilor 70, al războiului din Vietnam și al crizei autorității, era ceva.
Războiul din Vietnam s-a terminat, au venit altele. Drogurile au fost interzise, au apărut altele. Criza autorității s-a accentuat. Dar, așa cum știți și voi rockul a ajuns și în biserici. Nu în toate, dar dacă stăm și ne gîndim mai bine și analizăm definiția bisericii și diferența dintre muzica liturgică și cea ne-liturgică, vom vedea că rockul este aproape demodat în unele biserici. Cu ce va fi înlocuit?
Drogurile sunt în continuare interzise, războaiele sunt pentru profesioniști acum, criza autorității continuă. Și atunci ar trebui să ne punem întrebarea: Ce facem cu tinerii?
Ei vor continua să fie în ochii noștri, ai celor mai în vîrstă, sălbatici și periculoși. Dar trebuie să-i iubim, nu? Pentru că nothing else matters!
Argumentul autohton învechit cum că muzica care mișcă piciorul nu e bună de biserică pare să pălească în fața celuilalt argument, și ăla învechit, dar mai realist parcă, rolul substanțelor chimice în compunerea și interpretarea muzicii. Sub influența drogurilor ieșeau acorduri neverosimile, improvizații nemaivăzute, dar și chitarele erau făcute praf. Next stop Woodstock! Dar aici nu mai vorbim de adolescenți…
