Exploatez, profit, mă dezvolt


sursa: http://www.erescue.ca/outsourcing/

În ultimii ani s-a împămîntenit o litanie foarte periculoasă. Mai ales la nivel personal. Ea se manifestă în multe straturi ale societății noastre, chiar în unele în care n-ar fi trebuit să o practice. Se aude mantra profitului. Cu cît mai imediat, cu atît mai bine.

Ne-am săturat de stat la coadă. Ne-am săturat să flămînzim. Ne-am săturat să profite alții de noi. Ne-am săturat să facem economie. Ne-am săturat să nu fim primii. Ne-am săturat să facem doar ce trebuie. Ne-am săturat să ne spună alții ce să facem. Clar!!!

Nimeni nu mai are chef să se sacrifice. Toată lumea vrea să exploateze oportunitățile ivite. Toată lumea vrea să profite de situațiile apărute. Toată lumea vrea să se dezvolte.

Doar nu suntem proști! Nu mai e la modă să lăsăm pe altcineva în față. Nu mai e la modă să așteptăm următorul autobuz. Nu mai e la modă să înghițim în sec. Vrem totul, acum, aici! Ne trăim viitorul în prezent fără nici o jenă față de trecut. Timpul zboară!

Și toate astea în contextul abundenței. Oare ce s-ar întîmpla dacă ne-am întoarce la vremurile dinainte de 1990? Mai calm fraților că nu dau turcii!

 

Tipyk de sărbătoare


http://fineartamerica.com/featured/2-rabelais-gargantua-1873-granger.html

Ce se întîmplă la noi de obicei de sărbătoare?

1. Ne ambalăm că vine sărbătoarea.

2. Dezvoltăm motivul – fiecare cum și pe unde poate.

3. Sărbătorim – colectiv sau colectiv restrîns – adică ne dăm în petec.

4. Povestim despre cît de mult, de strașnic și de nesocotit am sărbătorit.

5. Ne văităm cît de mult am cheltuit.

6. Intrăm în depresie.

7. Așteptăm proxima sărbătoare delirînd despre cum o s-o facem lată.

8. Economisim bani și zile libere convingîndu-ne că de data asta o să sărbătorim cu adevărat.

9. Jurăm că n-o să mai facem excese.

10. Odată convinși de adevărul nostră, ne dăm seamă că suntem singurii care avem habar ce înseamnă să sărbătorești cu adevărat, cu drag, cu prietenii și cu lăcomie.

11. Scriem despre toate astea pe Facebook, Twitter, blog, că nu mai e la modă să trimitem felicitări prin poștă. Ba face planuri să punem de-o carte pînă vin iar sărbătorile…

12. Dar n-avem timp de carte, că tocmai suntem în ajunul sărbătorii. Deci… ne ambalăm că vine sărbătoarea!

13. Și o luăm de la capăt.

14. Facem abstracție că asta ne va duce la urgență sau la balamuc!!!

Cît costă arta?


sursa:http://www.bcsfamilies.com/purple-turtle-art-camp/

Dacă m-ar întreba cineva cît aș da pe Gioconda a lui Da Vinci, aș spune probabil 5 (cinci) lei. Știu că unii îmi fac semn cu degețelul la cap, dar eu n-aș da mai mult. N-am de ce. Nu îmi place Gioconda, nu aș expune-o în casă, nu e stilul meu de femeie și nici de operă de artă. Și gata.

Că unii ar da milioane de dolari sau mai știu eu ce munți de aur, e treaba lor.

Dar e bună întrebarea ,,Cît costă arta?” De obicei arta care place costă mult. Arta ce nu place costă puțin. Cea care șochează costă și mai mult. Vechiturile de obicei sunt prețuite, după cum e prețuit numele artistului ce a semnat ceva ce nu mai place nimănui azi. De exemplu schițele lui Rembrandt. Am văzut cîteva dintre ele la National Galery în Londra. Pas!

Dar în același timp pot spune că am ajuns și eu să-mi fac de cap cu culorile, creione colorate, cretă pastel și cîte altele de acest gen. Mă produc pe hîrtie. De obicei nu premeditez nimic. Îmi dau drumul. Cîteodată iese ceva ce îmi place mie sau place altora. Se mai întîmplă ca ceea ce îmi place mie să nu placă nimănui. Am eu impresia că e ceva, dar nimeni nu înțelege. Iată-mă și geniu neînțeles… Și invers. Cîteodată distrug ceva ca după o vreme cineva să-mi spună că-i place chestia aia. Printează fotografia…

Deci cît costă arta? Depinde de cine cît dă pe ea. Artă… Cuvîntul ăsta mă face să zîmbesc. Zău așa. Chiar artă?

Într-o zi, acum vreo șase, șapte ani am ieșit la interval cu cîteva pasteluri. Primul l-a apreciat un doctor în filozofie ce lucrează în USA. Am realizat exact efectul scontat. Apoi mi-am lăsat imaginația să o ia razna. Ce-mi place cuvîntul ăsta… Apoi am făcut cîteva cadou, dar unii dintre beneficiari au vrut să plătească. M-a pus pe gînduri. Nu știam la cît se ridică valoarea unui pastel format A 3.

La unele se adăuga passpartout-ul și rama. Era și asta o realizare. Unul dintre prietenii de pe vremea aceea, o vreme romantică, mă întrebă cît face un pastel. Să fiu sincer nu mai țin minte cît i-am spus, dar s-a uitat lung la el, apoi la mine și m-a întrebat în cît timp l-am făcut. Asta era: arta și producția de serie. Arta și prețul de cost. Mărturisesc că mă despart cu greu de pastelurile mele. Am impresia că mă despart de o parte din mine. Mi-e greu să cer un preț. Dar nici nu e drept să aprecizi pastelul după timpul s-a scurs de la prima tușă la semnarea lui. Nu de alta, dar nu e un scaun, un plic, o prăjitură, un cîrnat și nici măcar un cec. E… eu!

Dacă chiar vrei să dai bani pe el gîndește-te că pentru a-l face am ajuns aici, așa cum am ajuns, sunt unic și nici nu vreau să ți-l vînd. Așa că ar trebui să spui un astfel de preț încît să mă convingi! Dacă ți se pare prea mult cumpără un Picasso de la librărie. E mai ieftin. Sau fă tu ce fac eu. Succes!

Deci, cam cît costă arta?

Desanca chiar ne vorbește dincolo de mormînt?


“Fratilor,am urmarit in mare ceea ce ati scris voi si pot spune urmatoarele: cred din toata fiinta ca exista (imi place sa o numesc) bioenergie. am simtit-o pe pielea mea,a fost chiar de curind la tv un reportaj despre un pusti care a facut niste cursuri de reiki si vindeca cu palmele. aceasta ramura numita reiki,sa nu imi spuneti ca nu credeti,sa nu imi spuneti ca existe milioane de practicanti din asia ai acestei..esoterice manifestari. asadar nu ma intereseaza cine este desanca nicolai,sau oliver numaistiucum sau cum sunt numiti ei atita timp cat eu am simtit aceasta bioenergie de 100 de ori as putea spune in acel loc numit ‘templu’. cert este ca dupa prima experinta atit de ‘simtibila’ pot spune ca ma simt cel putin mult mai bine. stau sa ma gindesc daca pe Iisus il intereseaza aceste manifestari si opiniii contradictorii ale voastre atita timp, cat voi ca niste omeni buni si cuminti ce sunteti, exprimati in lumea compasiunea si iubirea fara nici o perdea. si mai am de adaugat ceva: daca bibilia e asa de importanta si de sfinta ( nu zic ca o parte din ea nu e),vrei sa imi spui tu mie ca budishtii sunt niste pacatosi si vor muri in iad? ( ce au facut cand preotii meditau acolo la ei si au intrat chinezii si au inceput sa traga in ei ca in caini?). ca sa inchei, nu conteaza cum se numesc oamenii de acolo cum se numesc sau s-au numit proprietarii acelui loc, important este cum te simti dupa ce pleci de acolo. nu crezi? ia loc frumos relaxeaza-te ,cat si mintea..si mai vedem.”

În 1992 un înalt personaj de la Oradea voia să-și ducă soția ce avea probleme la un specialist în bioenergie. Au sărit cu gura pe el niște creștini mai tineri și i-au spus că e de la Satana. Omul a zis că n-a știut. Probabil. Nu știu dacă după aia a mai fost la biomenul ăla. Am avut și eu un  cunoscut a cărui unic fiu suferea de maladie Duschene. Era nasol să-și vadă copilul de vreo 10 ani tîrîndu-se prin casă, suferind la școală și să se gîndească că pe la 19-20 de ani îl va pierde. S-a dus cu el la biomen. Se încălzea și el și gata. Nimic altceva. Apoi a emigrat în Germania. După alți ani am întîlnit un alt cunoscut ce apelase la un biomen pentru soția sa cu cancer. Îl plătise și mai trebuia să-l plătească. Tot nimic. El venea din Germania. I-am dat un NT în limba germană. Nu părea convins. Nu înțelegea despre ce era vorba în nici o direcție.

Citatul de sus aparține unui comentator al postului Desanca ne vorbește de dincolo de mormînt. Vreau doar să spun că unul din profii mei spunea că habar n-avem de ce e în stare creierul omului. Eu mă minunez doar de al meu și de visele cu personaje, situații și lucruri ce nu le-am văzut sau imaginat vreodată.

Că budiștii au murit nu știu cum în templu fiind hăcuiți de chinezi e posibil. Dar că budiștii fac prăpăd omorînd oameni de alte credințe nu e un secret, așa că nu văd care ar fi argumentul în favoarea lor. Dar în afară de asta, dacă cineva se simte bine undeva și merită să investească în acel loc, să-l apere sau să-l promoveze, eu n-am nimic împotrivă. Unii se simt bine la cinema, alții la bibliotecă, acasă sau în parc. Că unii se simt bine în templul Desancăi din Arad, evident e treaba lor, după cum unii se simt bine jucînd șah, fotbal, dînd peste cap un pahar de tărie sau urmărind ce se întîmplă pe net. Toți ne simtem bine, ca să mă exprim așa. Singura problemă cu Desanca este ciudățenia celor afirmate de ea. Ea era întruparea Duhului Sfînt. Ciudățenii de tipul ăsta se regăsesc la două categorii: la excroci și la schizofrenici. No, c-am spus-o! Dacă tu sau eu ne încălzim cu ce se debitează la templul Desanca însă, asta chiar că e o problemă total privată!