Cei 7 magnifici


Dac-ar fi să ne luăm după Gigi Becalli unii, printre care și el, se nasc filozofi. Alții se nasc șmecheri, profi de edu sau vorba unuia mai hulit prin mediul nostru cel de toate zilele, unii se nasc sclavi și alții stăpîni. Rar găsești oameni echilibrați. Vorba aia: cine are nevoie de ei? De cele mai multe ori ne plac cei ce ne confirmă opiniile. Și din cauza asta nu mai putem fi atît de echilibrați, drepți, obiectivi, echidistanți sau neprihăniți. O simplă listă personală a personajelor preferate ne-ar lămuri pe oricare dintre noi.

E tentant să creionezi diverse personaje, dar nu poți fi un pictor desăvîrșit. Poți să vezi un personaj, poți să-l cunoști, dar niciodată nu vei fi mai aproape de adevărata sa față în comparație cu un autoportret. Dar cine știe, poate atunci cînd te apuci să creionezi un personaj, ești mai priceput în ale creionului, în umbre și volum decît ar face-o cel în cauză. Ai șansa să scoți o operă, ba chiar o capodoperă.

Și aici atingi ceva spinos: ești biasat de propria experiență, ce poate fi negativă sau pozitivă. O caricatură îl înfățișa pe un oarecare dulău ce voia un portret. Se duce la pictor, tot un cîine, și-i cere să-i facă portretul. Pictorul se execută și înfățișează javra întocmai cum era. Văzînd rezultatul aceasta mai să-l sfîșie. Pictorul înțelege mesajul și în scurt timp îi prezintă javrei un nou portret: un smașing cîine lup. Javra cu limba scoasă de bucurie, cu ochii bulbucați de mîndrie…

Eu n-am astfel de complexe. Știindu-mă pe mine îmi dau seama cît de bine știm să ne ascundem într-un mediu ce condamnă greșeala, preamărește umilința și nu taxează manipularea. În aceste condiții fațada, mina de duminică, mina omului fără probleme și bariera verbală „Cum mai ești?” barează calea oricărei priviri inchizitoriale. Ne asemănăm curcii care din trei în trei secunde emite un piuit specific. Toți puii ce-l aud învață rapid că trebuie să emită și ei un semnal de confirmare, altfel mama grijulie vine să-i inspecteze și să le aplice o duioasă lovitură cu ciocul în cap ca să vadă dacă sunt okei. Loviți aceștia emit piuitul de confimare. Dacă nu-l emit mamica îngrijorată îi lovește mai tare și mai des pînă-i omoară. Puii uituci se conformează sau mor de ciocul mămicii iubitoare și plină de grijă. Instincte primare confirmate și printre oameni… Așa se lichidează cei cei nu corespund cerințelor grupului ereditar. Aviz amatorilor!

Cei șapte magnifici a fost unul dintre filmele ce mi-au marcat copilăria. Era vorba despre asuprire, tîlhari, violență, moarte, viclenie, curaj, sacrificiu, bucurie, devotament, loialitate, precizie și bani. Toate acestea le-am reîntîlnit după aceea în diferite nuanțe. Dar destul despre mine. Iată-i pe cei șapte magnifici pe care nu-i voi numi, dar cărora le voi face portretul. Evident există și un bandit.

Magnificul I

Era intelectual. De fapt, încă mai este. Era de vîrsta mea. Bine îmbrăcat. Școlit, gresat și rațional. Conducea foarte bine. Nu l-am văzut să facă vreo greșeală. Era calculat, dinamic și vorbea bine. Avea rude-n America și o droaie de prieteni tot pe acolo. Căsătorit, copii frumoși. Pontos, gîdilos, habarnist la fotbal și la mașini. Meșter la predicat, poate și la subiect, cu simț estetic și al ierarhiei. Un pic răzbunător, dar în restul echilibrat. Îl admiram, dar nu-l imitam. Stăteam de vorbă meșterind cîte ceva, după cum spunea el, cam ca și Domnul Isus cu ucenicii. M-a învățat abeceul credinței, așa cum l-a primit. Era receptiv la critici, dar nu prea aveai ce să critici. Era familist și am apreciat luările lui de poziție cînd era cineva în pericol. Era darnic cu banii, dar calculat. Un pic, poate prea calculat. Aproape zece ani l-am avut aproape, uneori în momente grele. L-am ajutat și eu cum am știut și putut. De la el am împrumutat primele cărți de teologie. De la el am primit primele biblii în limba engleză. La un moment dat am fost colegi de școală, de serviciu, ba chiar a fost șeful meu. Prin 1990 o fată i-a spus că l-a visat președintele României. A dat un interviu pentru un post de televiziune american. A avut funcție ecleziale, a ajuns în conducerea de la București. A vorbit în stînga și-n dreapta. Dar era de dreapta. PNȚ-ul l-a vrut în curtea sa la început. Și cei de la asigurările alea multi level l-au vrut că era om serios. N-am habar de ce decizii a luat în problemele astea. Oricum, a fost anchetat de securitate înainte de decembrie 89. Dar a fost și plecat în America înainte de 89 și acolo a luat legătura cu unul dintre ceilalți magnifici.

Avea și defecte. Unele mai mari, altele mai mici. Nu vreau să-i fac cunoscute trăsăturile negative.