Despre blogerul adevărat și cel fals


sursa:http://allthingslearning.wordpress.com/tag/top-bloggers/

Din când în când mai ies și eu în lume. Și trag cu urechea. Câteodată nici nu e nevoie să trag cu urechea, se aude tot.

Pe cînd sorbeam un ărl grei cu miere la Picollo ce-mi aud urechile?

– Măi uite cum cred eu că stă treaba cu blogării ăștia – între două înghițituri de șnițel vienez cu garnitură de vegeteiblîs – eu, da nu numa eu, și alții ca mine, se înțelege, nu? Și continuă uitîndu-se penserozo-explicativo înspre tavan – semn că spunea adevărul, nu inventa. Eu, noi, m-ănţelegi, noi ăștia, că suntem mai mulți – și trase o dușcă de pepsi ca să-și dreagă glasul un pic pițigat de salata de sfeclă roșie – doar mă ști tu pe mine – și făcu un gest larg cu furculița de parcă se lupta cu morile de vânt – considerăm că există două categorii de blogări.

Nu voiam să pierd contactul vizual, dar nici nu voiam să-l tulbur pe vorbitor cu curiozitatea mea în acest început de discurs, așa că amestecam preocupat ultima picătură de miere stoarsă din micul recipient transparent ce-mi stătea pe farfurioară. Era un tip cam la vreo cincizeci de ani, bine îmbrăcat, dar ușor demodat, cu părul un pic vîlvoi. Ochi căprui, grizonat, vreo 80 de kile cu tot cu ambalaj. Degetele-i trădau febra tabagică, compensată probabil cu desertul ce încă se odihnea în farfurioara din fața sa.

– Unii, ca mine și… ca alții, cu ceva cinste în desaga genetică – și aici mestecă metodic crestând cu cuțitul ce mai rămăsese din șnițel – ce scriu și pun pe blog ce le trece prin cap, oameni, adică blagări cinstiți, ce fac eforturi, ce se dedică, ce speră și cred în ceva… Aici luă o pauză de respiro și trase cu ochiul la farfuria vecinului. Mai era ceva din ciolanul afumat ce înghesuia parcă pe marginea farfuriei niște rămășițe de fasole roșcată. Vecinul sau prietenul său, un tip cam de vârsta lui, părea mai degrabă preocupat de lichidarea șoricului din farfurie decât de discursul funebru ce se anunța. Părea coborât din apartamentul de deasupra bistroului. Nu-i lipseau decât papucii de molton. Avea un aer speriat, dar eram poate indus în eroare de părul lui zburlit și sacoul de gabardină kaki contorsionat de atâta purtat. La intrare o damă bine întreba spre surprinderea celor doi dacă e voie cu cățel.

– Ia uite! Mai asta lipsea. Cei doi se priviră semnificativ. Și ce-o să comande? Poate vrea să facă-un pipi… Lasă bacșiș? Cei doi mimară o mutră surprinsă de un scurt acces de violență. Ghiare, scuipat și pfui specific pisicesc. Dama hotărî că lui Kiki îi e mai bine în mașină.

– Deci, noi zicem că există adevărații blagări ce scriu și pun ce gândesc și falșii blagări, ce nici nu-s blagări, că doar postează ce gândesc alții. Noi cu muncă, ei cu suitul în topuri și bani din reclame. Și se canaliză spre desert, cu ochii ațintiți pe dama ce scotocea după un telefon ce soma: Nu răspunde! Nu răspunde! Dacă te caută cinevaaa? Amândoi rămăseseră cu furculița-n aer, cu ochii suspendați la cizmulițele mov cu toc cui. Gura li se umplu de salivă. Nici o legătură cu blogăritul sau desertul…

– Aha, zise zburlitu, parcă trezit dintr-o fantezie de tip adolescentin, deci voi sunteți cinstiți și ăialalți hoți, dacă-am priceput eu bine… Termină porția de fasole cu un râgâit discret, o slăbire de curea și o dușcă de apă minerală. N-ar fi rea o cafea sau un coniac… Vecinul continuă însă impasibil pe un ton arțăgos:

– Da cum să evaluezi cinstea, mă Mirce, că doar nu s-a inventat un etalon, pentru numele lui Dumnezeu! Ăia-s falși blagări. Falși de tot!!! Ia uite că mi se ridică tensiunea de la cizmulițe… Ăă, ce prostii vorbesc! De la crema asta de zahăr ars. Mmm… ce bucățică!

Era cât pe ce să-mi zboare ceaiul pe nas. M-am ridicat, am salutat, i-am lăsat la exercițiul de spălarea ochilor pentru blăgări cinstiți. În fond era un argument între prieteni.  

10 comentarii la “Despre blogerul adevărat și cel fals

  1. Iar mi-ati starnit amintiri si-nca de-ale desuchiate! Eram la biserica, la balcon, intra o dama buna, da buna de tot, nu era indecenta dar s-a imbracat astfel incat sa sugereze cat mai mult cu putinta! Pe deasupra mai poza si-n femela alfa, mers sigur, privire de gheata, atitudine razboinica, ce mai era un unicat in peisajul eclesial, ii eclipsa net pe cei trei preoti oficianti care se chinuiau sa faca slujba cat mai atractiva ! Eu ,cu zambetul pana urechi( mi-a soptit demonul la ureche ce are sa se intample deci incercam sa imortalizez fiecare cliseu) ma concentram pana la lacrimi , la propriu, sa-i cuprind cu privirea pe toti barbatii care vor fi in spatele ei cand va saruta icoana! Chiar mi-am schimbat pozitia cu cativa metri pentru a avea un cadru cat mai bun. S-a aplecat cu piosenie, artileria grea s-a conturat in toata splendoarea, a sarutat icoana iar in spatele ei barbatii ,,isi marturiseau printre lacrimi credinta”! Si acum , dupa multi ani, cand mai intra cateo pipita care confunda biserica cu altceva, zambesc amintindu-mi de faza din trecut! A fost tare de tot !

  2. Nici cu a mea nu ,,mi-e rusine” … Dupa ce mi-am clatit ochii cu ceva ,,spectaculos”, ia sa vedem mai departe si ,,spectacolul „. Cred ca mi-ar prinde bine o exorcizare, bine-ar fi de n-ar trebui sa ma lepad de satana ca maine as merge ! Dar asa, cum sa ma dezic de-un ,,prieten” drag …? Oare nu se dezice el de mine ? 🙂 Nu cred dar nu-i rau sa-ntrebi …..

  3. In comunitatile tiganesti se practica, e de tot hazul: Vine prala la preot:
    – Hai , mo parinte, leaqga-ma prin juramant ca nu ma pot lasa de baut!
    Popa-l leaga doar nu si-o pierde enoriasul care crede in puterile spirituale ale presfintiei sale ! Cu contract, cu semnatura, contractul contine angajamentul si afurisenia care s-ar putea sa vina peste cel care a jurat !
    Dupa maxim 6 luni(atat a fost recordul in comunitatea despre care vorbesc) vine tiganul sa fie dezlegat de contract ca nu mai poate! Bravo lui ca s-a putut abtine si-atat ! Deci totul e posibil … 🙂

  4. Cand am fost anul trei de facultate, atunci am aflat de practicile acestea, am exclamat : CE TARE !!! Si chiar e tare, se angajeaza omul cat poate … cand nu mai poate, asta e, vine , isi accepta rusinea dar traieste mai departe si iar se mai angajeaza si tot asa, religie la cel mai simplist mod de perceptie ! Nu-i asa ca simtiti o sincera simpatie pentru asemenea oameni ?

    • la evanghelici este așa-zisul legămînt făcut în apa botezului. teologie populară preluată de pastori fără acoperire în scriptură/tradiție. neagă accentul pus pe nașterea din nou. și iac-șa te ți de legămînt sau o dai în bară și te tot… pocăiești. sincer cum n-am mai auzit pe nimeni, după spusele unui pastor de tipul zbirului. s-ar putea scrie niște cărți pe tema asta pe la noi prin românia și s-ar putea studia cîteva cazuri. patologice.

      vorba aia: de unde ne-am pornit?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s