Tanti Milly și deschiderea celui de-al treilea ochi


sursa:http://rapgenius.com/Sir-michael-rocks-foreign-features-lyrics#note-1600084

În cele din urmă m-am hotărât: mă duc la doctor! De fapt în alte părţi ale ţării s-ar zice “Mă duc la doctoră!” Dar, ce contează, cum îi zice, contează ce îmi face. Zis şi făcut. Am pus mâna pe telefon, am dat de centrala spitalului tebece şi am cerut cu doamna doctor Geta. După o scurtă aşteptare am recunoscut vocea fostei mele colege de bancă din primară şi am căzut de acord să ne vedem. Adică mai mult ea pe mine, decât eu pe ea. Dar ce contează, când te duci la doctor şi nu trebuie să aştepţi, să duci adeverinţe imposibil de obţinut şi să fi stresat de eventualitatea unui consult prost datorită pliculeţului prea subţine… Ei bine, mâine după orele cinsprăzece pot să intru pe poarta spitalului şi să mă întrept spre cabinetul cu pricina, că Geta va fi de gardă. Ce uşurare!

Stând câta strâmb, dar judecând atât de drept, anticipam mica mea excursie la oraş. Voi lua trenul, voi lua tramvaiul, voi vedea magazine, voi face cumpărături şi voi avea un diagnostic şi un tratament. Ca să ajung la liniştea interioară desăvârşită, merita sacrificarea unei jumătăţi de zi.

Eram sâcâit nu numai de o flegmă consistentă, dar şi de unele senzaţii puţin cam ciudate care mi se declanşau când aveau chef şi unde aveau chef. Mai precis, imaginea se albea, dar se albea tare, cu toate că nu aveam ameţeli, nu am remarcat accelerarea pulsului sau rărirea lui. Nu, nici deşirarea – răutăţilor! În fine, cum mi se părea o persoană demnă de încredere, am apelat la Geta. Nu îmi va ascunde adevărul, acel „adevărul şi numai adevărul”, atât de râvnit în tribunalele noastre. Dar ce mă mai încurc cu tribunalele, iată-mă la poarta spitalului.

–         Dumneavoastră?

–         Eu, la doamna doctor Geta.

–         Urcaţi la etajul trei.

–         Mulţumesc.

Ei, nu i-a mers. Nu tre să dau şpagă să intru, nu tre să mă duc la caserie şi nici nu stau la coadă la fişier. Urc încet, dar sigur, treptele spitalului. O scară largă, dar un miros tipic de spital românesc. Precis nu e englezesc, că am fost şi acolo şi nu mirosea aşa. Afişe afumate ce prezentau pericolul reinfectării cu tebece, alte sfaturi populare pe mai toţi pereţii. O uşă mare dublă cu sticlă dă pe palier. O deschid şi o iau spre dreapta, că nu sunt stângaci. Toate saloanele cu uşile deschise, paturi vechi de metal, saltele ce se vedeau de sub cearceafurile pătate şi patinate. Mă rog, n-am ştiut că bolnavii de la tebece  că se patinează în spital, dar cred că trebuie să fie o recomandare importantă şi generală, având în vedere culoarea nedefinită a cearceafurilor odată albe ca zapada Everestului. De ce Everest, pentru că numai acolo poţi rămâne în pană de oxigen, aşa cum am rămas eu la al treilea etaj al spitalului, odată cu intrarea pe palierul cu acelaşi număr. M-am orientat din mers şi învingând ruşinea de a fi bărbat şi a nu şti unde merg, am întrebat o tanti mare şi dolofană (nu cred că suferea de tebece) în halat alb, unde ar trebui să fie fosta mea colegă dintr-a patra. Arătând cu privirea undeva în spatele meu, mă încredinţă:

–         În fund, pe dreapta!

Alarmată de posibilitatea ca ochii mei să ia contact cu mozaicul proaspăt zoit cu teul statului, se scuză cu o voce gâtuită de importanţa funcţiei ei din ştatul de funcţiuni al spitalului:

–         Ah, mă scuzaţi, ultima uşă pe dreapta. Acolo unde scrie cabinet doctori.

Conform obiceiului britanic mormăi un fel de senks pe româneşte şi îmi îndreptai fundul, adică posteriorul spre locaţia cu acelaşi nume. Vedea-m-ar mama! Ajung la uşă, bat de două ori şi intru.

Pupături, prezentări celor două colege şi în fine, după ce acestea s-au prins că trebuie să dispară, sunt dezbrăcat la jumătatea de sus şi atins cu un stetoscop prospăt scos din frigider. Ăsta părea că nu era nici bine ieşit din congelator! Mai pe nas, mai pe gură, mai profund, mai adînc, iată-mă bătut, de data asta pe spate, rostind fatidica cifră vecină cu tebeceul: 33. 33 o dată, 33 de două ori, 33 de trei ori, adjudecat! Mă pune să tuşesc, spun şi la fel de tradiţionalul „Aaaaaaaaa” cu o limbă fotogenică, rudă cu cea a furnicarului lui Dali şi în cele din urmă sunt declarat sănătos tun.

Totdeauna mi-am dorit să fiu sănătos tanc, ca să am şi puţină mobilitate şi să urmăresc, în caz de ceva, boala în retragere şi s-o nimicesc nu numai cu tunul, ci şi cu cele trei mitraliere din dotare: aia antiaeriană de 12,7, cea coaxială tunului şi cea grea a conducătorului.

Vise din copilărie, ce mai! Dar, la ceaiul de mentă aromat şi fierbinte, ce ne aştepta cuminte în cănile de porţelan socialist, după ce fusese îndulcit cu cîte o linguriţă de miere de tei (cît să ne calmeze de tot stresul zilei), am vrut să deschid cel de-al doilea front al luptei mele contra factorilor naturii şi a unei eventuale internări premature la secţia de geriatrie a spitalului municipal, că la cel tebece nu mai putea fi vorba.

Dar înainte să-mi termin gîndul (eu gîndesc încet şi temeinic, că sunt ardelean tipic) şi ca neuronii mei să comunice gurii să se deschidă, buzelor şi limbii să încerce să articuleze o conversaţie semi-gnostă, semi-doctă şi semi cu cartofi (aş fi mîncat o pîine întreagă după ceaiul ăla!) doamna doctor Geta, fosta mea colegă de bancă dintr-a I-a pînă-ntr-a patra, vecină de palier, dar nu de scară, de clădire şi uneori de cameră cînd ne puneau părinţii să dormim după-masa la noi sau la ei, că mămicile lucrau şi noi ne prosteau de-l înnebuneam pe taică-meu ce se culcase că trebuia să meargă la servici în tură de noapte că lucra la cefere, căsătorită şi disvorţată de cel mai bun prieten al meu din copilărie, pînă s-a căsătorit cu ea şi eu cu altcineva, mi se adresă nitam-nisam (încălcînd Codul adresărilor doctor-pacient, publicat la Editura Casa Scînteii, Bucureşti, 1989, capitolul 3, aliniatul (b), în 5000 de exemplare), direct şi franc, în faţă, de parcă ne cunoşteam de-o viaţă:

– Ai primit mesajul meu?

– ???…!!!…??? Înghiţeam în sec, dădeam din cap şi bănuiesc că rostogoleam nişte ochi vecini cu epilepsia. Încă puţin şi intram în stare eliptică, sino-cataleptică sau piezo-electrică.

– Ţi-am trimis un mesaj acum două săptămîni. Am rămas pe gînduri ca măgarul lui Buridan şi mă lovi un pui de depresie vecină cu suicidul: cît de trist îmi va fi sfîrşitul şi cîţi alţi măg… prieteni vor veni să îşi ia adio. Dar în cele din urmă, dînd dovadă de curaj, spirit de niţiativă şi sacrificiu, mărturisii cu mîna pe inimă:

– Nu… nu cred că l-am primit… Cine ştie? N-am prea avut celularul deschis. Geta mă privi atent în ochi, mai atent, mai pătrunzător, mai aparat roetgen tip 1959, şi o secundă pupilele noastre se înscriseră pe linia celor trei puncte coliniare ce formează linia de ochire… Salvaţi-mă, că iar o iau razna!!!

– Telepatic…

La faza asta am înghiţit în sec şi am băgat instinctiv mîinile în buzunarele de la pantaloni (ce bine că nu îmi luasem jeanşii!): mîna stîngă ca să pipăi lăbuţa mea norocoasă de iepure mort şi mîna dreaptă ca să mă pişc pe nevăzute şi să aflu dacă cumva mai sunt viu sau am trecut şi eu în lumea iepurelui cu laba norocoasă. Probabil că celelate părţi ale corpului său nu au fost atît de norocoase că altfel s-ar fi păstrat. Sau poate că nu a fost deloc norocos că l-au …împuşcat. Mă rog, ce contează! Dar cine ştie, poate o fi dat norocul peste cine a mîncat iepurele mort şi fript bine.

Dacă vă interesează ştiu o reţetă bună de sos vînătoresc. Se ia 1 ceapă potrivită, 1 ardei gras roşu sau gogoşar, 2-3 căţei usturoi după mărime, 2 linguri făină albă, 250 ml vin cadarcă, 1 lingură oţet natural din vin roşu, 50 g margarină de oricare numai să nu fie din cutie, 1 linguriţă zahăr fin, 1 foaie de dafin, un pic de cimbru, rozmarin, un vărf de cuţit de sare grunjoasă şi cîteva boabe de piper negru măcinat. Se pune margarina la topit, după care se adaugă ceapa şi ardeiul ras mărunt şi se lasă puţin la călit. Făina se pune într-un castron de porţelan chinezesc alb cu model albastru, peste care se adaugă cadarca (Atenţie să nu bea soţul toată sticla înainte de a face sosul! Dumneavoastră puteţi bea, că am încredere în dumneavoastă!), zahărul şi oţetul şi se amestecă bine pînă cînd amestecul devine omogen. Se toarnă peste ceapa şi ardeiul prăjite, se pun şi celalalte condimente, indiferent de ordine, deci în dezordine: usturoiul pisat, piperul şi sarea, după gust. În final puneţi un bob de cardamon. Se lasă totul la foc mic timp de 45 minute să fiarbă. Se lasă la răcit şi, cînd e aproape rece, se strecoară. Acest sos se pretează numai la iepure. Exemplu de utilizare: 1 kg de carne de iepure se prăjeşte în puţin ulei pe ambele părţi, se adaugă sosul de mai sus strecurat şi se lasă la foc mic 1 h. Se serveşte cald. În caz că are un gust infect, aruncaţi sosul, adăugaţi cît ardei iute cuprinde peste friptură şi beţi rapid ce a mai rămas din sticla aia de cadarcă! În caz de urgenţă apelaţi 112.

–       Păi, cum tu, un tip cu afinităţi spirituale ca tine, nu ai primit mesajul?

Cu toate că eram la spitalul tebece, am rămas ca la dentist. Oare de ce nu există spitale de stomatologie? Bună întrebare. Ce-ar fi să deschid eu unu? Mai bine să deschid bine ochii şi urechile că ceva nu e în regulă!

–         Acum două săptămîni eram în sesiune, mult stress. Poate de aia…

–         Mda… poate. Voiam să-ţi spun că o să ai probleme…

Mi se părea mie sau… Se uita la mine ca la o eventuală, posibilă, victimă a unui atac de apoplexie, vecină cu un atac cerebral, ăla de-i zice la catastif strouc. Totuşi, profitînd de portiţa ce mi s-a deschis, ca de stargheitul ce se deschide o dată la o mie de ani sau de gaura de vierme ce se deschide ori de cîte ori ataci cu un cuţit bine ascuţit mărul Ionatan cumpărat de la piaţă, îngăim:

–         Da, mai am o problemă…

Doamna doctor Geta se aşeză la birou, îşi împreună mîinile ca-ntr-o rugăciune pioasă şi aşteptă privindu-mă bănuitor, aş putea spune chiar cu ceva neîncredere calitatea I extra. Eu încep să îi descriu simptomele mele în care nu mai vedeam aproape nimic, în afara albului care mă stresa la culme. Acum vedeam bine mersi. Doamna doctor Geta îmi comunică ceva foarte ciudat auzului meu (na, că acum aveam probleme şi cu auzul!):

–         Cred că ţi se deschide al treilea ochi!

Făcu o pauză extrem, dar, vă jur pe ochii mei, extrem de semnificativă şi continuă cu un ton misterios. Săracu Bach! Dacă ar fi dat el de tonul ăsta misterios, i-ar fi înebunit el şi mai tare pe ăia cu tocatta şi fuga lui!

– Fac şi eu parte din grupul lui Francisc. Conducătorul nostru merge pe Retezat şi se roagă. Toţi sunt îmbrăcaţi în alb, merg doar pe măgari. Biserica Ortodoxă nu îi recunoaşte. Noi vedem la cei ce sunt fiii întunerecului, fiii Satanei, un sul de fum negru deasupra capului, iar la cei ce sunt de-ai noştri un sul alb.

M-am simţit ca împăratul pe stradă, cînd cu afacerea hainelor ce puteau fi văzute doar de cei deştepţi. Mă simţeam prost: oare capul meu ce fel de fum scoate? Nu îndrăzneam să ridic ochii în sus, nici să mă uit în oglindă. Eram paralizat. Dacă…

– Eu nu pot să stau de vorbă cu ăia negri!

Automat m-am liniştit. Deci, nu eram din ălalalt! În acelaşi timp telefonul sună prelung. Doamna doctor răspunse. Răspundea totuşi la telefon, vorbea la telefon, deci putea comunica prin telefon. Privirea i se schimbă, vocea i se precipită, puse rapid receptoru-n furcă, înşfăcă pardesiul şi ieşi în trombă, lăsîndu-mă în pană de idei:

–         Soră-mea… e la municipal… atac de cord! Fug!

Asta vedeam şi eu. A fugit doamna doctor, am fugit şi eu. Pacienţii au fugit la sala de mese, portarul a fugit după un boschetar ce fugea cu unicul scaun pe rotile al spitalului.

Către seară am ajuns acasă. Am trecut pe lîngă casa lui Tanti Milly, şi pe cînd mergeam aşa, spre uşa casei mele, am văzut-o pe Tanti Milly ce tocmai îşi băga raţele în ocol şi îmi făcea semn că „avem de vorbit”. Ce bine că, spre deosebire de unii ingineri, politicieni, dansatori şi dansatoare din buric, poliţişti, vatmani, vînzătoare de îngheţată şi de zahăr pe băţ şi alţi participanţi la traficul verbal, Tanti Milly ştia să comunice şi non-verbal. Îmi făcea semn cu bîta. M-am oprit şi m-am întors din trei mişcări lente, destul de imprecise. Eram obosit de vizita la oraş. Dar ca să nu pierd prea mult timp la taclale am preluat iniţiativa şi am deschis gura să îi spun un „Sara bună”. Asta era ceea ce voiam eu să spun. Dar pe gură mi-a ieşit altceva.

–         „O născut Ica, o fată şi un băiat, îs bine. Doctorul s-o mulţumit cu o sută de dolari. Joi iese. Şi-o rupt picioru baba Misirca, o pierdut Sandu abonamentul de tren şi l-a dat afară pe Mircea lu Păţocu.”

Instinctiv mi-am băgat în gură sticla de Pepsi trăgînd cu nesaţ. Aiureli! De unde le-am scos şi pe astea? Şuvoiul de Pepsi îmi spălă limba, îmi degresă dinţii şi îmi deblocă mintea. Începeam să gîndesc limpede, doar că privirea mi se înceţoşa. O, Doamne, nu acum! Mai că muşcam din sticla de sticlă de pepsi. Înnecată în pepsi lemon albeaţa din privire dispăru în fundul creierului.

–         Vecinu, da dă indie ştiţi tătie aştea? Aţi vorbit cu careva d-aici? O fost înainte de termen. O luat-o salvarea după ce v-aţ dus la tren… Io pus numele Emilia, ca pă minie şi Alexandru ca pă dumnieta, spuse veselă Tanti Milly. Pă Misirca am văzut-o cum o picat, Sandu n-o vinit încă, da Florica a lu Mircea lu Păţocu o trecut p-aici şi o zîs că a iei o plecat în Italia că l-o băgat în şomaj.

Am rămas cu sticla de pepsi în gură, că era mai sigur aşa. Cine ştie ce mai declaram şi cui. Poate mă declaram vinovat de prăbuşirea feneiului, de fraudarea alegerilor trecute şi viitoare şi de lichidarea generalilor Nuţă şi Dincă! Ajungeam de miru lumii. De parcă nu eram deja!

–         Şi o trecut p-aci nişte oameni tăţ îmbrăcaţ în alb şi călări pă măgari. La biserică or tras clopotiele ca dă foc. Mie mi s-a părut că văd tăt zăpadă şi fuljere. Parcă ninja şi trăznia. Da amu s-or dus. Am fost pînă la bar, la Ză Blec Engeălz şi (făcîndu-mi complice cu ochiul), am aranjat grădiniţa! Că vizavi o dăschis Silviu a lu Bercea un dutian dă plante medicinale: „Al Treilea Oki”.

Cu sticla de pepsi în gură ca şi cu o trompetă ce nu îşi mai termina niciodată melodia am uşchito spre casă. M-am săturat de al treilea ochi, de Maytrei, de clopote, men in uait, de măgari pe toate drumurile, de naşteri înainte de termen, prin cezariană sau nu, cu anestezie totală sau cu epidurală! Mă bag în pat! Dar înainte de a mă băga în pat, soţia atrasă de conversaţie îmi deschide uşa în faţă şi sticla de pepsi mă plezneşte peste ochiul drept.

Văd stele roşi şi verzi. Apoi Calea Lactee. Toată! Apoi alb. Mult alb… Numai alb.

25 comentarii la “Tanti Milly și deschiderea celui de-al treilea ochi

  1. Hahaha! Tare. Da` nedumerirea mea este: Daca aia cu doi oki vad dublu cand is beti, ce se-ntampla cu aia de-l au si pe-al treilea? Vad triplu? Sau fiind un oki mult mai avansat vad mai mult de triplu? Acum asta ma framanta pe mine. Si nu ma las pana nu aflu un raspuns cat mai clar…. 😀

  2. E ceva si-n chestia asta, nu incerc s-o explic, dac-ar fi sa zic ceva as zice ca ceea ce numim noi creier are un potential incat , pe bune, daca am sti sa-l stapanim am intelege ca n-a zis deloc gratuit Hristos : Daca ati avea credinta cat un bob de mustar i-ati zice muntelui acestuia sa se mute si s-ar muta! De exemplu, mie mi se indeplinesc unle vise,de la varsta de 12 ani am fost constient de aceasta realitate. Nu fac caz de ea, se poate trai si asa dar nici nu sunt fenomen unic, am facut unele investigatii si am ajuns la concluzia ca sunt destui care traiesc cu aceasta ,,ciudatenie”. Cum ziceam , creierul uman are puteri nebanuite doar ca nu stim sau nu putem sa le exploatam! Probabil asta incearca religia sa ne invete, sa invatam sa ne cunoastem si atunci ne vom descoperi cu tot ce nu stiam ca exista in noi? Cine stie? Am dat-o si eu pe seriozitate….

  3. Chiar aveti darul de-a povesti, citind parca am simtit gustul de carnati si atmosfera pe care ati descris-o atat de bine!

    Relatez pe scurt episodul cand mi-am dat seama ca mi se indeplinesc visele: eram prin clasa a VI- a, ne-a dus scoala la Bucuresti, in vacanta de vara ca sa participam la defilarea de la 23 august. Am fost cazati undeva in Drumul Taberei la Caminul unei scoli. Undeva in vecinatate era o tipografie si mergeau copiiii si se rugau de muncitori sa le stanteze numele sau diferite maxime pe plumb. Era fascinanta chestia asta.Imi zice un prieten: hai si noi ca stiu de la cineva ca lucreaza un ungur din Ardeal si daca ii zicem de unde suntem ne stanteaza si noua. Ne-am dus , l-am chemat pe om la poarta(normal ca ne-am interesat cum il cheama),a venit omul, a zambit de tupeul nostru , a zis sa asteptam afara pana ni le face. Acum incepe: ne-am asezat pe-o bordura si-am asteptat. Cadeau frunzele din pomi!Uitandu-ma la frunze, dintr-odata m-a strafulgerat: am mai vazut locul acesta! Am ramas socat, in viata mea nu am fost la Bucuresti iar in locul respectiv m-a adus prietenul meu! Am stat cu capul pe genunchi o jumatate de ora, copilul celalalt a crezut ca mi-e rau, nu ziceam nimic! Dupa o jumatate de ora am ridicat privirea si i-am zis: – Dupa coltul cladirii trebuie sa fie un gang iar dincolo de gang trebuie sa fie o farmacie! S-a uitat copilul la mine ca la un posedat: – De unde sti pentru ca eu te-am adus aici? – Nu stiu , hai sa vedem! Si-am mers , si era! Am ramas si eu mut ! Iar de-atunci traiesc cu asta, rar mi se intampla sa visez, foarte rar,,am somn superficial, dar cand visez se cam intampla, mie sau altcuiva! Uit visul dar cand e in desfasurare evenimentul, pot sa dau detalii inainte de-a se intampla! Cine stie ce ,,pui de extraterestru” oi mai fi si eu?

  4. Am discutat, si cu asta inchei, cu un profesor ,de fapt o profesoara, de la Facultatea de Psihologie , in prima faza a zis ca e un fenomen de deja vu dar cand i-am dat detalii a zis ca e depasita de situatie ! Frate-meu radea de mine, zicea ca s-ar putea s-o mostenesc pe strabunica noastra! Apa de ploaie , zic eu , cu toate ca strabunica se ocupa cu magia , alba, neagra , habar n-am, cert e ca era renumita si cautata, veneau la ea oameni si de prin sudul tarii. Copil fiind tin bine minte o faza cand ne-a batut la poarta o femeie din Oltenia, fiind indrumata de catre sateni . I-am spus ca nu mai e strabunica demult … Asa ca, traim in continuare iar daca e sa descoperim pentru ce am primit acest dar sau povara , vom descoperi , daca nu , poate vom fi trasi de urechi pentru ignoranta cu care am tratat ceea ce aveam in noi … Cine stie? Dumnezeu , in mod sigur!

    • în psihologie ceea ce vi se întîmplă intră la o categorie grea și este o chestie negativă. eu aveam altceva. mă uitam la tv la orice meci al naționalei și după cinci-zece minute spuneam scorul exact cu certitudine ca și cînd l-aș fi prins din aer de undeva. nu m-am înșelat niciodată. apoi mă apuca noaptea să mă ridic și să văd totul în jurul meu cu ochii închiși în întunerec 100%. ăsta da al treilea oki! apoi m-am forțat să-mi deschid ochii. cînd îi închideam la loc nu mai vedeam nimik. 🙂 cred că era imaginea camerei fixată pe creier, nimic altceva, doar scularea asta era ciudată…

      dumneavoastră ați fi făcut o carieră de proroc de necontestat la penticostali… și probabil ați fi ajuns dizident 😦

  5. Toata chestia pozitiva pe care am reusit sa mi-o insusesc din ceea ce sunt, am vrut sa spun ceea ce mi se intampla dar cred ca e mai corecta exprimarea fiintiala, este ca de fiecare data cand eram la pamant, si-au fost cateva momente, vor veni si altele , sunt convins, de fiecare data gaseam puterea sa ma ridic pentru ca Cineva mi-a spus candva ! Eu o interpretez ca purtare de grija a Cuiva pentru cineva care altfel ar fi cazut demult!Gasesc puterea sa ma ridic pentru ca mi-am vazut viata dinainte! De ce am primit acest ,,dar”, de ce nu stiu sa mi-l cultiv, habar n-am? Poate, pur si simplu l-am primit pentru a sti, nu doar pentru a crede… Cine stie…

  6. Si daca tot suntem la capitolul paranormal, sa va mai zic una: mai demult visam( am vorbit cu cineva pasionat de acest domeniu si-mi zicea ca asemenea vise poti sa le ai doar cand esti bun. Nu le-am avut demult , clar ce fel de om ajuns) ca ma trezesc noaptea , ma urc pe pervaz la fereastra si zbor! La inceput , o teama imensa, apoi , o bucurie atat de mare incat nu-mi doream sa ma mai trezesc! Pana aici, nimic anormal, un vis, o senzatie indusa de un creier care nu are ce face in timpul somnului!Ei bine, de-aici incepe senzationaulu: visam ca zburam pe la geamurile oamenilor si-i priveam cum dorm, ma bucuram cand ii vedeam cat de linistiti pot sa fie oamenii in somn. Intr-o zi ma trimite maica-mea la un croitor din zona sa-mi modifice o pereche de pantaloni, n-am mai fost niciodata la el , vecin de la celalalt bloc. Intru in casa, ma uit la el si….imi amintesc . Ii zic: dumneavoastra dormiti in camera din stanga, acolo aveti si atelierul , masina de cusut e pe mijlocul peretelui din dreapta iar in spatele usii, pe peretele din stanga aveti un dulap maron! S-a uitat la mine ca la prosti! Putea sa ma intrebe pur si simplu : De unde stii tu ca eu nu dorm cu nevasta-n pat? Sau, de unde stiii tu cum e aranjata camera mea odata ce doar acum mi-ai calcat pragul ? Sau ….., sau …, putea sa gandeasca orice , poate ca gandea , cert este ca se uita la mine cu ochii cat cepele incat la un moment dat chiar credeam ca va pati ceva asa ca am adus in discutie pantalonii pentru care venisem si astfel totul a intrat pe fagas normal …

  7. Eu nu prea fac caz, nu mai mi se pare atat de senzational(in adolescenta mi se parea) pentru ca in mediul ortodox si nu numai exista oameni cu puteri mai presus de ratiune, exista calugari care leviteaza, exista calugari care de ani de zile se hranesc doar cu Sfanta Impartasanie, duminica doar, exista calugari cu darul viziunii, exista calugari care prin puterea mintii pot sa influenteze gandirea oricarui om de pe Pamant! Sunt yoghini cu aceleasi puteri, sunt samani chiar si penticostalii au vindecatori si vizionari, e mai greu sa-i observi dintre sarlatani , ca si la ceilati de fapt dar exista ! Nu sunt senzationali pentru ca modestia care-i caracterizeaza nu cauta senzationalul. Cand esti la necaz ii cauti , ei stiu asta si de-aceea tac pentru ca stiu ca cine trebuie intr-un final ii vor gasi ! Sunt oameni lasati de Dumnezeu pe Pamant ca sa intelegem ca exista ceva mai presus de fire! Suntem atat de slabi in credinta incat fara modele ne-am fi dus pe apa sambetei , demult ne-am fi dus !

    • așa e. în urmă cu ceva timp participam la un seminar în care un student de la research expunea ceva despre palamas și l-am întrebate dacă știe că aceste tehnici sunt folosite cu succes de călugării budiști. au rămas interziși toți. pt teza ma citisem autori catolici ce-l combăteam pe palamas și pe adepții lui. era o întrebare ce o putea pune orice examinator extern și tipul nu era blindat la proiectilu ăsta.
      dar în lumea de dincolo de vizibil există posibilități extrem de mari și de multe. cu toate astea cred că nu se pot încadra în domeniul neutru: faci sau contempli binele sau răul.

  8. De-acord , faci sau contempli binele sau raul dar nu cred ca in aceasta viziune dualista salasluieste secretul mantuirii ? Exista o dinamica a vietii , un ceva care-mi scapa dar nu pot sa nu vad cum subit binele se transforma in rau si raul se purifica printr-o stare de bine! Budhisti merg pe calea anularii sinelui, crestinii merg pe cea a constientizarii sinelui si-a contopirii cu sinele absolut! Eu zic ca daca fiecare merge pe calea lui , in final tot la Dumnezeu ajunge? Un exemplu extrem care imi vine in minte e un raspuns pe care l-a dat intr-un interviu candva un maestru samurai, un practicant al codului bushido: Desavarsire este atunci cand constientizezi ca lupta nu are niciun sens! Era sa pic din fotolui cand l-am auzit pe omul asta, la televizor era emisiunea. Am inteles ca totul tine de sinceritatea cu care iti traiesti viata si sa nu incerci sa amesteci ,,mere cu pere” numai ca ti se pare tie ca ai putea sa-ti indulcesti calea!Atunci a fost limpede pentru mine si chestia cu caldiceii din Apocalipsa! Pentru asemenea oameni nu se mai poate, chiar nu se mai poate facei nimic !…din pacate…

  9. E un mare Dar peste putinta noastra de intelegere! In ceea ce ne priveste traseul e clar, in ceea ce-i priveste pe altii, nu ne ramane decat sa ne minunam cand vedem in cate feluri poate sa lucreze Dumnezeu! Noi ca romani ar trebui sa intelegem acest aspect cel mai bine, suntem singurul popor care s-a increstinat in mod spontan! Va veni aceasta spontaneitate pentru toti, mai tarziu sau mai repede,nu ne este dat nou sa stim cum si cand, ceea ce m-a frapat pe mine cand am citit despre religiile din perioada si dinainte de IIsus, toate dar toate aveau conceptul de mesianitate, de salvare , de nastere din fecioara! Hinduismul avea si are un fel primitiv de exprimare a trinitatii, si-nca cu trei mii de ani inainte de Hristos. Ce nu inteleg eu e de ce nu intelegem ca Hristos lucreaza in continuare la mantuirea tuturor? Dupa felul in care ne raporta la religie, noi avem impresia ca Dumnezeu a venit, a murit s-a inlatat si iarasi va veni, un fel de Deus Absconditus!? Dumnezeu este printre noi si lucreaza la mantuirea Lumii, aceasta este realitatea la care trebuie sa ne raportam, nu ca si crestini ci ca si oameni! Crestinilor le-a fost trasata o directie, oare celorlalti nu? Poate daca n-am percepe religia crestina intr-un mod atat de exclusiv poate atunci am intelege mai multe? Poate …!?

  10. Si totusi nu e exclusivist, eu zic ca e universal: Cine vrea , sa se lepede de sine sa-si ia Crucea si sa-mi urmeze Mie! sau Iubiti-va unii pe altii cum v-am iubit Eu! sau Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta din tot sufletul tau si din tot cugetul tau iar pe aproapele tau ca pe tine insuti ! Un exclusivist fara frontiere! Nicaieri in Noul Testament nu zice fa-te crestin si te vei mantui, mai tarziu am separat crestinismul in caste: tu esti al lui Chefa, tu esti al lui Pavel….., mai tarziu , noi suntem ortodocsi, ei sunt catolici, voi sunteti baptisti! ,,Clar” si cu invatatura clara, ea a ramas clara, ,,claritatea ” cu care o vedem noi e buba! Denaturarea Adevarului nu-i apartine lui Dumnezeu , El ni l-a expus in toata maretia universalitatii intruparii lui Hristos! Am descoperit candva ca reducerea Adevarului la un punct de vedere chiar daca acel punct de vedere este adevarat inseamna CADERE, pentru ca si Lucifer si-a dorit sa devina ca Dumnezeu si e normal sa-ti doresti sa fii ca Cel care te-a plasmuit dar una e sa fii ca si Creatorul impreuna cu Creatorul si alta e sa incerci sa fii prin propriilet-ti puteri! Consider ca aceasta este problema religiei noastre , la nivel macro, ne straduim sa ne aliniem la standardele unui dumnezeu plasmuit de mintea noastra, pentru ca doar atat putem … E doar o parere , luati-o ca atare .

  11. Sunteti genial! Nu stiam daca e de ras sau de plans. Sau de amandoua. Ati surprins la modul delicios anumite detalii. Si, ca tot aparu cuvantul „delicios”, multumesc si pentru reteta! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s