Cine cedează primul?


1960. Pe la șase ani am fost internat la spital cu gălbinare după cum spunea bunică-mea. Hepatită epidemică.

În fiecare dimineață ne trezea la ora 6 femeia de serviciu cu teul. Nu tu binețe, scuze sau alte povești. Nici nu era nevoie. Ea reprezenta sistemul și cine se punea cu sistemul? Nimeni.

Își făcea meseria. Direct, proletar, cu voioșia omului conștient că cine se scoală de dimineața departe ajunge… Aprindea lumina și lovea paturile metalice cu teul. Ne zguduiam toți cît eram de mici sau de mari. Lăsa cimentul ud. Eram imobilizați în paturi. Doamne ferește să faci urme de papuci pe cimentul prospăt umezit! Atentat la ordinea socială. Erai considerat dușmanul poporului. Rău, rău, rău!

Celor mai recalcitranți dintre noi surorile (varianta arhaică a asistentelor de azi) ne confiscau nu papucii, ci pantalonii de pijama. Ia să ai curaj să te plimbi prin salon cu fundulețul gol într-o secție cu toți pereții de sticlă! Erai ca într-un acvariu.

Mai 1989. Criză de fiere după doi cremvuști luați de la un birt. Internare de urgență. Chin toată noaptea. În fine ajung într-un salon liniștit la Interne. Dar, dimineața la ora 6 cine deschide larg ușa răsucind cu sete comutatorul lămpii lui Ilici? Aceiași femeie de serviciu! Zdronk cu teul statului în paturile de fier ale statului, cu apa statului și cu cîrpa statului. Unde o fi detergentul statului? Încă nu s-a produs materia primă pentru acel detergent… În găleata statului se vede un lichid leșios. Era și ăla al statului.

Oamenii muncii de toate vîrstele, de toate bolile specifice internelor sar toți sus. Eram ai statului în spitalul statului. Orice reacție era considerată un afront direct la adresa statului. Nu risca nimeni. Nu ne-ar fi luat nimeni doar pantalonii de pijama…

În femeia de serviciu parcă se oglindea Conducătorul suprem, personal tov…

În același timp în China comunistă o coloană de tancuri grele este oprită în piața Tienanmen de un tip ce ducea două plase de plastic! Eroism!!!

septembrie 2013. Ușa salonului cu pereți de sticlă termopan se deschide la ora 6. Aceiași infirmieră, același comutator răsucit parcă într-o veche rană:

– Bună dimineața!!! Termometre? Uite la domnu nici nu vrea să vadă lumina! Se acoperă cu pătura…

Îmi vine să iau și eu vreo două pungi de plastic ca și chinezul ce a oprit coloana de tancuri. Acolo a funcționat! I le-aș trage pe cap într-un gest de dragoste față de aproapele… După 50 de ani aceiași femeie de serviciu dă cu gura, apa și teul prin salon. E drept sunt doar două paturi, dar nici acum nu miroase a detergent, nici a altceva, decît a apă udă. Mă întreb dacă sunt animat de stresul acumulat din copilărie, sindromul teului lovit de patul metalic  sau cel al pacientului lovit de sindromul unui sistem ce abia supraviețuiește. Eu vreau să supraviețuiesc sistemului.

Dar vorba aia: cu ăștia nu-i bine să te pui, cel deștept cedează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s