Basme arabe?


sursa:http://www.impawards.com/1944/ali_baba_and_the_forty_thieves.html

Sesam deschide-te era parola prin care accesai peștera plină de bogății din povestea lui Alibaba și a celor 40 de hoți. Nu o să supunem povestea la o analiză realistă. Merită remarcat că în final hoțul Ali-baba pune mîna pe comorile celor 40 de hoți și trăiește fericit pînă la adînci bătrîneți. Aladin este un caz asemănător. De obicei poveștile arabe se termină cu lichidarea unui sultan rău sau în cazul lui Aladin, cu scăparea dintr-un naufragiu, o nenorocire și traiul liniștit asigurat de o îmbogățire neprevăzută. Să te mai întrebi de ce în statele arabe nu există democrație, liderul suprem e putred de bogat, iar dacă este lichidat procesul se repetă?

În general în poveștile românești prîslea, mezinul, își depășește frații mai mari și-l răpune pe Zmeu, pe mamă-sa, pe Zripțuroaică sau pe Cotoroanță. Dacă nu e fiul împăratului, dar mai ales dacă e, Prîslea se va căsători cu Ileana-Cosînziana și vor trăi pînă la adînci bătrîneți fericiți cu averea adunată de Zmeu, de tatăl său Roș Împărat sau de socrul său, Verde Împărat.

Deci românul așteaptă și el să-i pice o pleașcă din asta. Se vede că nu mai citește de mult poveștile noastre populare, că tot așteaptă, da nu face nimic. Zmeii bîntuie, el nimic. Cotoroanțele își fac de cap, el pasiv. Păi, ce, ar trebui să vină Mama Dracului ca să se miște ceva în țara asta?

La frații Grimm în schimb dai de basme mai realiste: un băiat și o fetiță se rătăcesc în pădure, lichidează o Cotoroanță și trăiesc mine mersi după aia. Sau povești cu soldați. Sau povești cu animale. Dar din astea sunt și la noi. Sunt pline știrile de ele. De exemplu cîte-un animal se împăunează, unul se ia de altul mai mic și slab, altul își arată poponețul. E plină România de animale din astea. Dar cel mai mult îmi place la Palatul Parlamentului: acolo e ca la ZOO! Singura concurență sunt tembeliziunile unde animalele de la zoo sunt parcă tembele de-a binelea! Pe limba populară se spune că se dau în… stambă. Jignim stamba?

Mai bine mă întorc la 1001 de nopți. Cine știe poate găsesc și eu o lampă fermecată, că altă revoluție să îndrepte țara asta nu se preconizează în următoarea sută de ani. Sunt optimist? Hei, Șeherezada, mai povestește un basm!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s