Apa trece, pietrele… învie


sursa:http://www.modernism.ro/2012/01/24/apa-trece-pietrele-raman/

În perioada comunistă (unii dintre noi chiar am trăit atunci) erai nevoit să nu vorbești prea multe din motive lesne de ghicit. Securitatea nu stătea cu ochii și urechile pe tine, dar existau destui informatori care puteau transmite fel de fel de informații. Ba mai erau unii care voiau să-ți facă rău și chiar dacă n-ai spus sau făcut mare lucru, dacă nu le-ai picat cu tronc, scriau o notă informativă de toată frumusețea. Drept urmare trebuia să dai amănunte, să spui ce-ai gândit în fața unui ofițer de securitate. Ba ca să fie mai convingători dacă nu reușeau cu amenințări, îți înmuiau un pic oasele.

Ca atare era bine să nu fabulezi, să nu spui ce gîndești și să nu dai amănunte despre oameni, locuri, întîmplări atunci când vorbeai pe coridor, în clasă, la magazin, la coadă la bilete la cinema sau în autobuz și tramvai. Nici la frizer! Nici la doctor. O regulă simplă și destul de ușor de respectat. Dar mai erau și din aceia care te trăgeau de limbă din pură curiozitate sau de-ai naibii. Erau din categoria rău de muscă, adică bîzîiau și încercau să ți se bage în ochi, gură, suflet. Orice pentru o mică înformație care să le satisfacă curiozitatea. Și pe care transmițînd-o cuiva să devină și ei parte din acțiunea namaiauzită. Să fie în centrul atenției. Ca musca-n zăr!

Cam același lucru este valabil și în cazul celor ce trăiesc și mărturisesc într-o țară musulmană. În urmă cu circa 4 ani o biserică dintr-o astfel de țară musulmană a fost lichidată de niște extremiști locali. Au rămas soții fără soți, copii fără tați. N-a fost prea vesel. Un fost coleg de școală a stat de vorbă cu acei din familii ce au supraviețuit. Traumatizant.

Faptul că există țări musulmane unde musulmanii se roagă, aud vestea cea bună, se pocăiesc și se vindecă miraculos, atestă că Dumnezeu lucrează ca în vechime. Ce l-ar opri? Teologia noastră limitată? Mai repede necredința. Dar și în cazul ăsta Toma al nostru ce se crede singurul credincios, nu doarme, ci doar și-a schimbat numele și preocuparea.  Nidles tu sei că în ciuda lui Toma cel credincios apa trece, pietrele învie. Chiar dacă el se crede criticul a tot ceea ce mișcă și nu mișcă. Cine știe, poate-poate l-o lua Dumnezeu drept consilier. Poate-i dă și salar…

El este cel ce vociferează în corul dintr-O scrisoare pierdută și cere dovada. Dovada stimabile există, dar nu e de băgăciunea ta ce poate să piardă vieți. Nici de credința ta care se bazează numai pe dovezi, poze, spuse. Dovada se bazează pe credință monșer. Una pe piatră. Cu asta operează Dumnezeu.

Și la stînga și la dreapta, hop ș-așa!


sursa:http://bonneber.over-blog.com/article-psaume-82-63296592.html

E clar că nu trebuie să știe stînga ce face dreapta. Și că oricum stînga face la stînga și dreapta la dreapta. Dar cu toate astea USL face la stînga cu dreapta (PNL) și dreapta joacă bătuta pe loc cu stînga (PSD).

De cînd cu venirea comuniștilor la puțină putere, apoi la putere și apoi numai ei la putere, s-a jucat cartea alianțelor după 23 august 1944. Ne-au făcut praf țara și poporul cu politica dusă în numele unor ideologi ce nu mergeau. Sau mergea una, dar numai dacă era sprijinită de forța muscalilor. Apoi știți ce-a urmat din 89 încoace.

Poate n-ar fi așa de rău sau ca să fiu mai pozitiv, ar fi așa de bine dacă în România ar funcționa justiția. Oarbă, dar nepartinică, neatîrnată, nevîndută. Mă refer politic. Accept derapajele unor judecători ce iau mită. Ăștia ar lua mită indiferent de culoarea politică a celor ce guvernează. Nu ar trebui să ia mită, dar se mai întîmplă… Atîta timp cît nu e un fenomen generalizat în toată justiția, e ochei. Baiu e cînd e brambura toată justiția și nu vezi că se face dreptate în țară. De ce se spune că justiția este a doua putere în stat? Aș vrea să se vadă. După legislativ, înaintea executivului și a celei de-a patra, presa ar trebui să fie justiția.

M-am săturat să pierdem procese ca stat. E clar că trebuie schimbate legile ce nu sunt bune. Așa e cu legea primei înmatriculări, a taxei de timbru verde sau cum s-ar mai numi. La fel cu retrocedările. La fel cu falimentul. Și alte cele.

Indiferent cine guvernează țara asta ar trebui să spună stop și să facă o mare și adîncă reformă în justiție. Cu orice preț. Dacă ar face asta cu siguranță ar cîștiga alegerile. E ceva ce îți spune bunul simț. Dacă vrei să îndrepți relele dintr-o țară, trebuie ca mai întîi să faci să funcționeze justiția. Au deraiat-o comuniștii, să o pună cineva înapoi pe calea cea bună. E cel mai simplu, nu trebuie investiții. Pleacă de la simplul principiu al dreptății. M-aș aștepta ca asta să se întîmple într-o țară ce zice că există Dumnezeu.

Stop la bătuta pe loc, la hora-n bătătură și hai la justiție. Adică la fata aia legată la ochi ce are o balanță-n mînuță și sabie-n cealaltă. Hai să nu ne mai jucăm dea baba-oarba cu fetița asta. Nu de alta, dar cu justiția în halul ăsta parcă sabia ei e sabia lui Damocles. Ăsta suspans!

Wiki, cea care le știe pe toate ne povestește că „Încercând sa-și lingușească regele, Damocles a exclamat în fața acestuia ca Dionisos este extrem de norocos să aibă atâta putere și autoritate și să fie înconjurat de atâta măreție. Pentru a-i arăta că există și un revers al medaliei, Dionisos se oferă sa facă schimb cu Damocles pentru ca acesta să poată experimenta el însuși acest mare privilegiu de a fi rege. Damocles acceptă repede și cu lacomie propunerea regelui. Damocles se așează pe tronul regelui înconjurat de întreg luxul, dar Dionisos aranjează ca o sabie imensă să fie agățată deasupra tronului al cărei mâner atârna doar de un fir de păr din coada unui cal. Damocles sfârșește rugându-l pe despot să fie scutit de această experiență deoarece nu își mai dorește să fie atât de norocos.”

Dacă politicienii ăștia se vor mai hori mult și la stînga și la dreapta sau dacă vor mai juca bătuta pe loc s-ar putea ca firul de păr să cedeze. Nu ști ce se-ntîmplă… Și cineva va avea de suferit.

Profesioniștii și zănaticii


Profesionistul sau dacă vreți specialistul, se formează. În timp, cu bani, cu multă sudoare și selecție. Evident, poți să ai performanțe și peste noapte, dar de obicei formarea rapidă stil crush course nu te ajută prea mult. Poate doar cît să sari peste un hop. Și vorba aia, nu zi hop pînă n-ai sărit…

Profesionistul acționează de obicei la comandă. El sau ea este angajat pe termen lung sau mercenar. Și de cele mai multe ori este invizibil în luptă. Rezultatele sale le vezi, le auzi, le simți, dar el este invizibil. Vă mai aduceți aminte de teroriștii din decembrie 89? Toată lumea știe de ei, dar nu au existat. Toată lumea îi caută, dar nimeni nu i-a găsit. Probabil că acum se poziționează în Ucraina.

Dar în comparație cu profesionistul, există și zănaticul/zănateca. Sinonim cu zăpăcitul, smintitul, bezmeticul, aiuritul. El/ea se ambiționează și face tot posibilul să iasă în evidență. Dacă n-are talent, îl mimează. Dacă n-are cinste, și-o proclamă. Dacă-i un nimeni, se jură că va salva lumea. Dacă și-a făcut radiografie și în tărtăcuță s-a evidențiat un vid existențial, își scrie memoriile pe care nu le are, ș.a.m.d. Dar zănaticul acționează. E în primul rînd. În prima linie. E pe fază. Aia mare. E totdeauna informat și informativ. Este gata de luptă, de scandal. Dacă nu-i luptă, cel puțin să fie un scandal. Cu cît mai mare, cu atît mai bine. El e Mesia scandalurilor. El este salvatorul celor obidiți. Dacă n-ar fi el, soarele s-ar opri mirat și l-ar întreba pe bunul Dumnezeu cum de-a uitat să-l creeze. El este indispensabil. Eu am din ăștia o pereche, undeva într-un sertar al scrinului. Nu i-am purtat recent că iarna asta n-a fost prea friguroasă.

Echivalentul zănaticului este modelul spionului din filmele făcute de diletanți. Spionul tip ecșăn-men. Ce n-ar rezista nici 5 minute în situații reale. Recent am urmărit într-o seară cu băieții un serial francez cu rezistența, o telenovelă. Numai bun înainte de culcare. Circulau agenții secreți parașutați cu arme, geamantane, echipament radio, pistoale la ei ca pe Corso. Ba unii aveau nevoie de o secretară care să dactilografieze rapoarte, cînd o mașină de scris din epoca 1940 făcea un zgomot de mitralieră. Mai aveau nevoie și de o cutie poștală pentru mesaje. Și ce credeți că foloseau? Evident, cutiile poștale ale unuia și altuia. Spioni, diversioniști, general din rezistența franceză mergînd personal la o adresă sau alta să-și ridice mesajele, totdeauna în același loc? Să fim serioși? Zănatici! Basme de adormit copiii. De aia ai mei au mers la culcare cum s-a terminat filmul.

Profesioniștii au cutii poștale deghizate în locuri aproape inaccesibile, acolo unde te aștepți mai puțin, acolo unde să își dea seama că sunt urmăriți fără să se uite peste umăr. Un profesionist nu se plimbă cu aparatul de radio la el, nu caută o secretară să-i dactilografieze rapoartele. Nu face rapoarte din astea și n-are nevoie de personal. Cu cît știu mai mulți despre existența sa, cu atît este mai vulnerabil.

Exact invers ca pe internet. Aici cu cît știu mai mulți de existența ta, cu atît mai bine. Totuși și aici diferența rămîne. Profesionistul știe ce face, zănaticul mușcă-n stînga, mușcă-n dreapta, mușcă-n sus, mușcă-n jos. Ca un cîine turbat. Nu-l satisface și nu-l oprește nimic. Sigura soluție în lipsa unui vaccin eficient este izolarea. Ce se face cîinilor turbați? Ei, nu, nu mă gîndesc la eutanasiere! Doar o tăbliță de avertizare mai ceva ca la curțile importante. Nu doar atenție cîine rău, ci atenție cîine turbat! Și garantat nu mai intră nimeni. Se uită doar pe geam ca la expoziție.

Uite, d-aia-mi plac profesioniștii.