Apa trece, pietrele… învie


sursa:http://www.modernism.ro/2012/01/24/apa-trece-pietrele-raman/

În perioada comunistă (unii dintre noi chiar am trăit atunci) erai nevoit să nu vorbești prea multe din motive lesne de ghicit. Securitatea nu stătea cu ochii și urechile pe tine, dar existau destui informatori care puteau transmite fel de fel de informații. Ba mai erau unii care voiau să-ți facă rău și chiar dacă n-ai spus sau făcut mare lucru, dacă nu le-ai picat cu tronc, scriau o notă informativă de toată frumusețea. Drept urmare trebuia să dai amănunte, să spui ce-ai gândit în fața unui ofițer de securitate. Ba ca să fie mai convingători dacă nu reușeau cu amenințări, îți înmuiau un pic oasele.

Ca atare era bine să nu fabulezi, să nu spui ce gîndești și să nu dai amănunte despre oameni, locuri, întîmplări atunci când vorbeai pe coridor, în clasă, la magazin, la coadă la bilete la cinema sau în autobuz și tramvai. Nici la frizer! Nici la doctor. O regulă simplă și destul de ușor de respectat. Dar mai erau și din aceia care te trăgeau de limbă din pură curiozitate sau de-ai naibii. Erau din categoria rău de muscă, adică bîzîiau și încercau să ți se bage în ochi, gură, suflet. Orice pentru o mică înformație care să le satisfacă curiozitatea. Și pe care transmițînd-o cuiva să devină și ei parte din acțiunea namaiauzită. Să fie în centrul atenției. Ca musca-n zăr!

Cam același lucru este valabil și în cazul celor ce trăiesc și mărturisesc într-o țară musulmană. În urmă cu circa 4 ani o biserică dintr-o astfel de țară musulmană a fost lichidată de niște extremiști locali. Au rămas soții fără soți, copii fără tați. N-a fost prea vesel. Un fost coleg de școală a stat de vorbă cu acei din familii ce au supraviețuit. Traumatizant.

Faptul că există țări musulmane unde musulmanii se roagă, aud vestea cea bună, se pocăiesc și se vindecă miraculos, atestă că Dumnezeu lucrează ca în vechime. Ce l-ar opri? Teologia noastră limitată? Mai repede necredința. Dar și în cazul ăsta Toma al nostru ce se crede singurul credincios, nu doarme, ci doar și-a schimbat numele și preocuparea.  Nidles tu sei că în ciuda lui Toma cel credincios apa trece, pietrele învie. Chiar dacă el se crede criticul a tot ceea ce mișcă și nu mișcă. Cine știe, poate-poate l-o lua Dumnezeu drept consilier. Poate-i dă și salar…

El este cel ce vociferează în corul dintr-O scrisoare pierdută și cere dovada. Dovada stimabile există, dar nu e de băgăciunea ta ce poate să piardă vieți. Nici de credința ta care se bazează numai pe dovezi, poze, spuse. Dovada se bazează pe credință monșer. Una pe piatră. Cu asta operează Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s