O Rusie dreaptă și bine-intenționată creștinește


Nu o să reiau argumentele lui V. Suvorov pentru a demonstra politica externă și internă a Rusiei. Lecțiile istoriei se uită imediat ce contextul lor, deși relevant, nu mai este actual. Ca urmare, nu este important că Hitler a cotropit Europa de Vest în locul lui Stalin care a cotropit doar Europa de Est și o parte din Europa Centrală. Ar fi fost însă deosebit de relevant pentru cei din vest dacă ar fi știut mai multe despre suferințele celor cotropiți de Stalin și Rusia în formula Armata Roșie eliberatoare, comunismul impus cu forța și apoi exportat de URSS.

Nu știu de ce, dar mă tem că vestul a confundat războiul rece cu un joc de-a baba-oarba la scară mondială… În fine, revenind la subiect, cîteva repere istorice.

Teritoriile ruse au fost invadate de către mongoli/tătari. Rușii au plătit tribut și izbînda conducătorului poporului rus, cneazul Igor am citit-o pe cînd eram mic copil în Din marile legende ale lumii de Al. Mitru, vol. I. Apoi am aflat de Ivan cel Groaznic (și-a ucis fiul) și ulterior am aflat și alte lucruri. De exemplu:

Istoricul britanic Runciman atrage atenţia asupra faptului că încă destul de devreme, în 1390 patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Anton i-a scris marelui cneaz Vasile I al Moscovei pentru “a-i aduce aminte că indiferent ce se va întâmpla, împăratul din Constantinopol era încă singurul împărat adevărat, locțiitorul Dumnezeului ortodox pe pământ.”[1]

Atât relaţiile politice cât şi cele ecleziale dintre Constantinopol şi Moscova erau tensionate la momentul când mitropolitul Isidor al Kievului a fost alungat după nereuşita sa încercare de a proclama unirea la Moscova.[2] Apoi, din 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a devenit autonomă.[3] După cucerirea Constantinopolului de către turci, Moscova s-a gândit să îşi asume o poziţie mai proeminentă în răsăritul creştin.[4] Căsătoria ţarului Ivan III cu Zoe din familia Paleologilor în 1472 a deschis noi posibilităţi în această direcție. Pe de o parte casa de Moscova putea prelua întreaga glorie pierdută a Bizanţului, un prestigiu care ar fi ridicat-o la un nivel egal cu oricare dintre casele regale din Apus. Pe de altă parte, dacă o reconquista nu era posibilă, exista un proiect ambiţios de realizare a unui imperiu rus de tradiţie bizantină.[5] Pentru a face cât mai vizibile aceste intenţii el (Ivan III) a adoptat vulturul cu două capete, simbolul puterii imperiale, ceremonialul elaborat al curţii bizantine şi a pretins ca nobilii să-i fie total supuşi.[6]

La acea vreme Mitropolitul de Monemvasia a atras atenţia asupra posibilităţii schismei din Biserica Ortodoxă dacă Rusia devenea prea puternică.[7] Elevarea Moscovei pe o posibilă poziție de înlocuitoare a Constantinopolului a venit de fapt curând după ridicarea la rang de patriarhat a mitropoliei Moscovei.[8] Existenţa Moscovei creştine era trebuia luată în calcul atât de către Constantinopol (ca şi locaţie a patriarhului ecumenic) cât şi de către Istanbul (ca şi capitală a Imperiului otoman). Pe de altă parte, Moscova era conştientă de rolul ei. Era  singura putere care putea apăra şi sprijini creştinii din Imperiul otoman, fapt care îi va aduce atât dividende politice, cât şi ecleziale. Din acest moment Rusia va constitui o importantă sursă de neliniște pentru Imperiul otoman pentru că era singura putere în care împăratul (ţarul) şi patriarhul ortodox nu trăiau sub ocupaţie otomană.[9] Reacţia clerului rus la această poziţie superioară din Răsăritul creştin a devenit evidentă încă înainte de 1589.[10] Runciman atrage atenţia asupra unei scrisori scrise de mitropolitul Moscovei la doar cinci ani după căderea Constantinopolului, în 1458. Aceasta părea să fie un pas care înregistra realizarea hegemoniei ruse asupra Răsăritului creştin:

Constantinopolul a căzut pentru că s-a rătăcit de adevărata tradiție ortodoxă. Dar în Rusia este încă vie adevărata credință a celor șapte sinoade, și astfel Constantinopolul a trecut în mîinile marelui cneaz Vladimir. În lume există o singură biserică: Biserica Rusiei.[11]

Era cât se poate de clar că Moscova (la fel ca şi Constantinopolul în trecut) punea accentul pe aceeaşi condiţie: respectarea celor şapte sinoade ecumenice. În plus, Moscova făcea clar că unirea dintre Biserica Romano-Catolică şi cea Bizantină care a cauzat căderea celei de-a doua Rome era un pericol. Ca dovadă că ea a învăţat ceva din istorie (cea a bisericii), ruşii nu vor fi de acord cu nici o unire de acest gen în viitor. Mai mult decât atât, ei vor lupta împotriva bisericilor care au acceptat unirea cu Biserica Romano-Catolică.

Nu mult după aceea, în 1512, într-o scrisoare adresată ţarului Vasile III (1505-1533),[12] călugărul rus Filotei din mănăstirea Pskov scria că ‘imperiile creștine au căzut. Doar imperiul domnilor noștri mai există. Două Rome au căzut, dar a treia va rezista, și a patra nu va mai fi. Tu ești singurul suveran creștin din întreaga lume, conducătorul tuturor adevăraților creștini ortodocși.’[13]

Mesajul era cât se poate de clar: Moscovei (ţarului şi patriarhului) i se oferea raţiunea existenţei. Scrisoarea lui Filotei[14] era mai mult decât o invitaţie de preluare a rolului Constantinopolului: el furniza raţiunea pentru care Moscova, deja a treia Romă trebuia să îşi asume responsibilitatea pentru destinul tuturor creştinilor fără a lua în considerare frontierele. Într-un fel Filotei a scos în evidenţă destinul celei de-a treia Rome contrastându-l cu soarta celorlalte două.[15]

Un alt istoric britanic, bine informat asupra istoriei Rusiei, Lionel Kochan, face lumină asupra rolului Bisericii în legătură cu visul de supremaţie al Moscovei. Acesta era posibil doar datorită unei asocieri foarte intime dintre Biserică şi stat. La începutul secolului al XVI-lea abatele Iosif al Volokolamskului i-a conferit legitimitate acestui model prin compararea autorităţii ţarului cu cea a lui Dumnezeu. În mod similar, autoritatea împăratului bizantin a trecut de la acesta la ţarul rus:

 

The autocracy became, in theory, the divinely ordained fountainhead of an undifferentiated concentration of authority – political, in that the Tsar was the only political authority; economic, in that he claimed ownership of the totality of the land; military, in that he led the country in war; religious, in that he ruled by divine right and was committed to maintain and defend the rights of Orthodoxy.[16]

O astfel de translaţie ideologică nu era asigurată de dreptul de succesiune, de dreptul ereditar, prin cucerire sau prin orice altă procedură împământenită. Legitimitatea sa a derivat de la continua elevare a puterii Moscovei în Răsărit.[17] În secolul XVII Rusia va visa chiar la cucerirea Constantinopolului. Dorinţa de a realiza acest vis i-a venit ţarinei Ecaterina II astfel că ea și-a botezat cei doi nepoţi cu nume profetice şi pline de semnificaţie în contextul răsăritean: Alexandru şi Constantin, şi s-a angajat într-o clară politică agresivă la adresa Imperiului Otoman.

Eforturile ruseşti de a extinde imperiul în detrimentul Imperiului otoman i-a prins pe români între două focuri. Aparent, ruşii susţineau Biserica Ortodoxă, dar în practică, politica rusă a demonstrat că biserica a fost folosită pentru atingerea scopurilor politice. Pe de altă parte, Apusul a acţionat pentru a atragere Biserica Ortodoxă să se unească cu Roma, un vehicul nimerit pentru implementarea policii sale în Transilvania secolului XVIII.


[1] F. Miklosich şi I. Möller, Acta et diplomata Graeca mediiaevii, citat de Runciman, Căderea, 188.

[2] Meyendorff, The Orthodox Church. Its past and Its Role in World Today (Crestwood, New York: St Vladimir’s Theological Press [a patra ediţie] 1996), vezi 52.

[3] Runciman, Căderea, 188.

[4] P. Evdokimov, Ortodoxia (Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996), see 37. Evdokimov exprimă aceasta afirmând că coroana împăratului a fost transmisă ca o binecuvântare cerească pentru a legitima moştenitorul împărăţiei ortodoxe, ţarului tuturor creştinilor.

58 L. Kochan, The Making of Modern Russia (Penguin Books, [prima ediţie1962], 1979), vezi 38.

59 K.S. Latourette, A History of Christianity. Volume I: to AD 1500 (New York, Hagerstown, San Francisco, London: Harper & Row, Publishers, 1975), 616.

60 Iorga, Bizanţ după Bizanţ (Bucureşti: Enciclopedică Română [prima ediţie Paris: 1938] 1972), vezi 101.

61 La  26 ianuarie 1589, patriarhul ecumenic Ieremia II l-a uns pe mitropolitul Iov al Moscovei ca şi întâiul patriarh rus.

62 Walker, A History, 676. În secolul al XVI-lea Imperiul Otoman a ocupat Balcanii, cea mai mare parte din Ungaria, Principatele române, având Marea Negră ca mare interioară. În Africa Sublima Poartă avea Egiptul şi zona coastei până la Alger, în est Armenia, Georgia, parte din vechiul Babilon, în sud Palestin a şi Siria.

63 Boris Godunov a declarat independenţa eclezială a Moscovei faţă de Patriahatul ecumenic al Constantinopolului în 1589.

[11] Runciman, Căderea, 188.

[12] În acest punct  Runciman îl contrazice pe V. Malinin care îl menţionează pe ţarul Ivan IV (1533-1584).

[13] Runciman, Căderea, 188.

[14] V. Malinin, Le vénérable monastère de la saint Eléasare, Philothée et ses épîtres. (Kiev: 1901). Citat imprecis de către Evdokimov, Ortodoxia, vezi 37. Toma i-a sugerat această idee Marelui Prinţ Vasile într-o scrisoare scrisă la Tver în 1453.

[15] Kochan, The Making, vezi 39. Kochan pretinde că ‘In actual fact, Ivan and his successors’ hopes lay more with the West than in any Byzantine political legacy. But for all that, the ecclesiastical doctrine gave an ideological hallowing to the new state.’

[16] Kochan, The Making, 36.

[17] D.B. Clendenin, Eastern Orthodox Christianity. A Western Perspective (Grand Rapids: Baker Books, 1992), vezi 42-44.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s