Cultura penibilului


sursa: http://www.topsixlist.com/2013/08/16/ugliest-hairstyles-in-football/

Mă uitam la un meci de fotbal. Două echipe cu un palmares extraordinar. Jucători evaluați la sute de milioane de euro. Stadioane de multe milioane de euro. Spectatori pe patru nivele. Bilete de 1200 de euro. Și un joc pe măsură. Totul la superlativ: pase, driblinguri, fente, șuturi, arbitraj, scor. Culori, reclame, spectacol. Bucurie nedescrisă la goluri. Și totuși…

Ne mirăm și ne întrebăm cu ce sau în ce va apare costumată Lady Gaga la următorul concert. De fapt eu nu mă întreb, nici nu mă mir, ci sunt doar încercat de un simț al penibilului. (Discret încercat, că nu fac crize. Sau cine știe, asta o fi una dintre ele…) O fi de vină conformismul creștin? Vîrsta? Non-comformismul propriu? Cine știe? Poate una dintre astea, poate toate, poate niciuna.

Indignarea nu cunoaște margini că o femeie se afișează în ținute scandaloase și nemaivăzute, punând pe jar părinți, educatori, cenzori și fotografi. Tinerii exultă, dau cu tifla și imită. Gîndesc: Dacă ea poate și noi putem!

Normal. Se poate și mai bine. Se poate și mai rău. Se poate ceva ce n-a văzut, n-a visat, nu și-a închipuit nici măcar Lady Gaga!

Dar să nu exagerăm. Este o simplă femeie. Are idei, dar e o simplă femeie. Face bani, e adevărat. E un fenomen, dar nu e un fenomen singular.

Priviți-i pe acei faimoși fotbaliști cu părul tuns prospăt pentru meci. Pentru șou. Pentru fani. Pentru un ego atît de mare că biata Lady Gaga pare o începătoare, o diletantă. Tunsori penibile, numai bune de atras privirile a mii și mii de fani. A milioane de telespectatori. La fel ca și costumele femeii.

Cum să ieși din anonimatul unui echipament de fotbal cînd o echipă întreagă de 11 jucători poartă același țol din care ți se văd doar genunchii, un pic de gît și capul? Poți să joci admirabil, dar așa ar trebui să faci la fiecare meci. Deci, mai bine o tunsoare penibilă că aia nu-i restricționată de regulament. Numai de fantezie. Numai de îndemînarea stilistului. Cîți euro? Ce contează!

Apoi jucătorul cu freza stil mohican ambeteat marchează. Să vezi manifestări! Jocuri, dansuri, sărituri. Adevărate manifestări ale jocului de mimă. Dar oare ce mimează? Orice! Totul! Bucuria. Banii. Faima. Reușita. Eu, eu și numai eu! Penibil, dar ce contează, nu ține decît un minut?

Se aruncă pe jos, se îndreaptă spre galeria adulatoare ce de emoția golului nu-i scandează încă numele. Își arată persuasiv numărul și numele de pe tricou. El e el! El este eroul. Marele erou. Își duce mîinile la urechi ca și cînd are probleme cu auzul. Nu că ar fi surzit. Nici că e muzician. Nu aude destul de clar scandarea numelui său. Eu, eu și numai eu. Cine a zis că fotbalul e un meci de echipă?

Și așa se cultivă penibilul ca să se iasă din anonimatul celebrității. Se reintră cu alți lauri, mai mari, mai stufoși într-un etaj superior al celebrității. Celebritatea penibilului. Cine are curajul să facă ca mine? Toți mă invidiază. Cu cît mai penibil, cu atît mai celebru. Cu cît mai neimitabil, cu atît mai original și unic. Vorba americanilor: The most unique!

De aici pînă la cultivarea penibilului, la cultura penibilului nu mai e decît un pas: imitarea.

De aia e tot mai greu să imiți un galilean ce în urmă cu 2000 de ani a murit pe o cruce abandonat de toți. Nu e la modă. Nici măcar nu e penibil.

 

Cum stau lucrurile cu comunismul în România (2): partea plină a paharului


sursa: http://www.intramuros.ro/?cat=8

Cu unele poticniri, am perceput perioada 1959-1980 ca o perioadă de dezvoltare în cele mai multe domenii. A fost La belle epoque, dar mai spre final mucaliții au denumit-o labele poc, datorită aplauzelor aplaudacilor de meserie la conferințele și congresele partidului în care apărea Ceaușescu sau se citeau mesaje din parte lui.

În domeniul educației și socialului s-au construit tot mai multe creșe și grădinițe datorită industrializării ce s-a accentuat în anii 60. Datorită industrializării s-a înregistrat o migrație masivă de la țară la oraș, ceea ce a determinat mărirea numărului de școli. Atunci au reapărut liceele industriale ce s-au diversificat pe mai multe profile. Au apărut blocurile de locuințe, mai întîi după modelul blocurilor în care trăiseră ofițerii sovietici din trupele de ocupație, apoi s-au creat micro-cartiere și de cartiere întregi de blocuri. Continuă lectura