Cum stau lucrurile cu comunismul în România (2): partea plină a paharului


sursa: http://www.intramuros.ro/?cat=8

Cu unele poticniri, am perceput perioada 1959-1980 ca o perioadă de dezvoltare în cele mai multe domenii. A fost La belle epoque, dar mai spre final mucaliții au denumit-o labele poc, datorită aplauzelor aplaudacilor de meserie la conferințele și congresele partidului în care apărea Ceaușescu sau se citeau mesaje din parte lui.

În domeniul educației și socialului s-au construit tot mai multe creșe și grădinițe datorită industrializării ce s-a accentuat în anii 60. Datorită industrializării s-a înregistrat o migrație masivă de la țară la oraș, ceea ce a determinat mărirea numărului de școli. Atunci au reapărut liceele industriale ce s-au diversificat pe mai multe profile. Au apărut blocurile de locuințe, mai întîi după modelul blocurilor în care trăiseră ofițerii sovietici din trupele de ocupație, apoi s-au creat micro-cartiere și de cartiere întregi de blocuri.

S-a dezvoltat industria mijloacelor de transport și pentru prima dată s-a produs la Craiova sub licență locomotive diesel-electrice, apoi electrice. Au apărut autobuze românești, camioane mai moderne necopiate după cele sovietice. S-au produs sub licență tractoare FIAT, ale căror motoare uzate au fost montate pe ARO de către întreprinzători prin anii 80. S-au produs sub licență autoturisme, camioane, armament, frigidere. Mașinile de teren făceau față cu bine drumurilor patriei. Începuseră să se producă calculatoare ce erau introduse treptat în învățămîntul superior, apoi în industrie. Informatica luase avînt și în România.

S-au construit fabrici, uzine, combinate, România producea fibre și fire sintetice ceea ce nu se făcea prea ușor și nu peste tot. S-a construit sub licență avionul bireactor BAC 1-11, Britten-Norman și alte avioane utilitare românești și străine. România a fost printre puținele țări cu un reactor nuclear în stare de funcționare, a produs un vehicul experimental pe pernă de aer, era între cele patru țări din lume ce avea un institut de cercetare în matematici.

S-a dezvoltat turismul și stațiunile de odihnă de pe litoral, de la munte. În perioada așa-zis liberală a comunismului puteai merge în excursie sau cu autoturismul propriu în grup organizat în străinătate (Ungaria, Yugoslavia, Cehoslovacia, DDR, URSS, Polonia, Bulgaria), ba uneori în Mongolia, China și chiar în Japonia. Rareori erau date pașapoarte pentru plecare în țările capitaliste. Atunci îți trebuia o recomandare de la partid sau de la cineva important care garanta pentru tine că te întorci. (Am avut o invitație în Elveția, am făcut cerere pentru pașaport și o vecină mi-a spus că a venit un milițian să o întrebe dacă ne-am vîndut mobila, etc. Tocmai ne-am cumpărat multă mobilă. Dar pașaport nu am primit fără nici o explicație.) Turismul extern a dus la apariția comerțului extern practicat de turiștii români: se cumpăra din afara țării ceea ce era mai scump la noi și se vindea ce nu se găsea în țările respective. În URSS puteai vinde aproape orice. Totul era să nu fii prins de miliție și să treci de vamă, care era foarte drastică și lacomă.

Dacă terminai școala primeai o repartiție la un loc de muncă, dar trebuia să te prezinți la post într-un anumit termen. Cei cu facultate ce erau căsătoriți erau în avantaj, repartizarea la posturile din întreaga țară se făcea în funcție de medii. Se putea locui în căminele întreprinderilor, dar se primeau și locuințe prin sindicat. Am primit și eu o garsonieră, cu toate că nu eram ortodox, nici nu mai eram membru UTC în epoca de regres a comunismului.

Din punct de vedere alimentar, pot spune că pîinea era încă pe cartelă cînd eram copil, apoi s-a liberalizat. Existau multe sortimente de pîine, cornuri, covrigi, patiserie, etc. La carne se mai stătea la coadă, dar se găsea berechet, roata de cașcaval de vreo 10 kile stătea în vitrină, iar la alimentara mare din Arad mirosea indecent și insuportabil a cafea proaspăt rîșnită și consumată. Dulciurile era berechet, toate de calitate. Cofetăriile erau aprovizionate în fiecare dimineață.

Cu hainele stăteam mai rău, dar aici se făcea mic trafic de frontieră și lucrurile se mai rezolvau. Un costum de adolescent din tergal costa ceva mai mult de 100 de lei prin anii 60, dar exista în 1973 stofă de lînă produsă la Buhuși cu 420 lei/metru. Un costum la comandă costa astfel aproape 2000 de lei, cît un salar bun.

Cînd m-am angajat ca muncitor cat II (lăcătuș) în 1974 cîștigam 1260 de lei și pentru că se lucra în acord mai primeam cam 200 de lei în plus. Revenit din armată în 1976, am cumpărat din primul salariu o bicicletă semi-curse sovietică Sputnik cu 1360 de lei. Trenul pînă la București clasa II costa cam 100 de lei, avionul un pic mai mult. Cu 100 de lei trăiai bine o săptămînă. Chiriile erau mici, mîncarea ieftină, un concediu la mare sau la munte era la îndemîna oricui prin ONT Carpați sau mai ieftin, prin sindicat. Se putea merge și pe cont propriu, cu cazare la particulari.

O sută de lei, poate ceva mai mult dacă erau pentru export costa și o pereche de pantofi buni din piele, librăriile erau pline de achizite, manualele le primeai de la școală pe gratis, la fel și echipamantele de protecție (o dată la doi ani – eram la liceul industrial). Uleiul era 11 lei/litru, zahărul 9 lei/kg, orazul 8, pîinea 4.20, o stică de juma de litru de votcă sau palinkă ungurească 30-40 de lei. Existau băuturi străine, conserve străine, zahăr vărsat, ulei, orez, cam tot ce voiai. Piața era plină de țărani de la periferie sau din satele limitrofe ce voiau să-și vîndă produsele. Unii mergeau cu mașina la piață la Timișoara sau Cluj. Mezelurile se găseau totdeauna.

Dacă lucrai pe șantier primeai spor de salar. E drept că buteliile de aragaz se primeau greu, că existau crize de aprovizionare. Se puneau în funcție pilele și cunoștiințele și nu se murea. Munca era cît de cît prețuită, artiștii bine-văzuți, cinematografia a luat avînt, se tipăreau cărți, a luat avînt sentimentul național. Istoria a devenit românească nu internaționalist-proletară și dacă ceva mai devreme auzeai numai de popor care a făcut și a dres în istorie, acum începeai să auzi de mari conducători devotați țării și poporului. Ca o apoteoză a tuturor a apărut salvatorul Nicolae Ceaușescu, apoi și soția sa.

Ședințele de sindicat erau destul de combative în anii 70, dar erau unii ce vorbeau să se afle-n treabă. Cele de UTC (Uniunea Tineretului Comunist) erau de formă, la liceu aproape că ne luaserăm la bătaie o dată. Cele PCR trebuiau să fie mai serioase, dar lucrurile se rezolvau în culise, plenul constata ce hotărîri se luaseră deja. Existau asociații ale locatorilor, crescătorilor de animale mici, a meșteșugarilor ce erau grupați în COOP.

Bacșișul era descurajat, în centrul orașului exista un panou așa da așa nu, cu poze de la Miliție: accidente, cetățeni ce călcaseră strîmb. La frizerie, la restaurant, uneori la cazare într-un hotel unde nu se mai găsea locuri se dădea bacșiș.

În concluzie, dacă nu făceai opoziție regimului viața era calmă, predictibilă, chiar îmbelșugată dacă îți vedeai de treabă. Nu trebuia să ieși în evidență, ci să ajuți sistemul, cam ce se întîmpla în toate sistemele. Nu e de mirare că dispariția acestor elemente i-a pus în încurcătură pe cei ce nu erau obișnuiți să gîndească independent, să aibă inițiativă și să se bată pentru propriul interes. Partidul, în general statul Republica Populară Romînă sau Republica Socialistă România nu vedea cu ochi buni ințiativa proprie decît în folosul obștesc.

La regretarea dispariției epocii de aur, denumită și epoca Ceaușescu a contribuit și ceva banal, universal: oamenii au îmbătrînit, idealismul a fost trădat, speranțele au murit sau au fost înșelate. Cînd tot acest sistem s-a destrămat ei erau nepregătiți, neputincioși să creeze din nimic ceva mult mai bun. Tranziția spre economia de piață, spre o societate democratică liberă, marcată de manevrele liniei a doua a PC care au ajuns la putere a dus la dezamăgiri ireversibile.

Dar pînă la această fază de disoluție a comunismului, să vedem mîine și jumătatea goală a paharului sau cum a reușit comunismul să se auto-saboteze într-o țară bogată, independentă, aflată pe locul doi în lume la dezvoltarea industrială (după Taiwan) și să devină penultima țară din Europa, urmată doar de Albania.

Asistența medicală are gratuită, rețetele pentru copii la fel. Existau baze sportive ale intreprinderilor, cluburi muncitorești, cantine. Dar în principiu nu totdeauna se programa viitorul. De exemplu cineva necăsătorit sau o familie din 2 membri primeau tot o garsonieră. Dacă familia se mărea era greu să primești un apartament cu atîtea camere cîțe membri aveau familia, dar nu imposibil. Existau și aici unii ce erau favorizați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s