Șah rusesc?


sursa: http://www.for-the-fans.com/tag/chess/

Aveam cam șapte ani și deci era prin 1961 în epoca stalinistă a lui Dej. De cîteva zile cineva adusese un șah și încercam să jucăm, noi picii. Într-una din zilele alea Mircea,  căruia îi plăcea tot ce era rusesc și nimic altceva vine dis-de-dimineață cu tabla de șah în curtea imobilului. Ne-am pus toți pe șah. Cînd era partida în toi și aproape cîștigam, Mircea făcea o mutare surpriză scoțîndu-ne regina cu calul ce muta cum voia el sau cu tura ce muta cum voia el, dar niciodată regulamentar. L-am contrat, dar cu toate că era mai mic ca noi ne-a spus imperturbabil că ăsta era șah rusesc. De fapt, prins la colț, el muta cum avea chef.

A doua zi părinții noștri se distrau de minune făcînd haz de invenția fiului de activist: auzi tu, șah rusesc! A cîștigat, dar a cîștigat numai pentru o zi, pentru că niciunul dintre noi n-am mai vrut să jucăm cu el.

Poate Mircea a dat dovadă la vîrsta aia de o sclipire de inteligență. N-a ținut mult că nu juca cu unii mai proști ca el. A fost chiar amuzant pentru palierul superior din lumea adulților, dar tot n-a ținut mult. Nimeni, nici măcar la Palatul Pionierilor nu juca șah rusesc. Șahul era șah și atît. Regulile erau aceleași și pentru ruși și pentru nemți și pentru români. Puterea rusescă n-a schimbat regulile jocului, semn că ideologia este limitată și chiar dacă deține puterea nu are o putere absolută.

În mod ironic, după jumătate de secol avem de-a face cu alt jucător ce joacă tot șah rusesc. Te-ai aștepta să fie mai inteligent, că e matur. Te-ai fi așteptat să învețe ceva de la vecini, de la istorie, de la șah.

Cu toate astea, jucătorul șahului rusesc schimbă regulile din mers, impune figuri noi, extinde tabla cum vrea el. De ieri a început să amenințe jucătorii, arbitrii, publicul. Dacă l-ar chema Mircea și ar avea doar șase ani poate n-ar fi bai. Nici măcar dacă ar fi rus. Cineva l-ar fi luat deja de ureche și dacă n-ar fi fost asta destul, l-ar fi dus la casa de nebuni.

Dar îl cheamă altcumva, se spune că e normal, dar și că are la deget multe rachete foarte periculoase. Ba în plus are și gașca lui de susținători ce ar da orice să-l vadă jucînd în stil rusesc cît mai mult și cît mai departe.

Cineva ar trebui să-l oprească, că nu mai e de rîs. Cineva trebuie să joace rolul părintelui matur. Sau poate că cineva ar trebui să se sacrifice. Din nou? Dacă ne uităm la cît rău a făcut și cît rău va face, probabil că acum ar fi mult mai ieftin pentru toată lumea.

Și federația aia internațională de șah să dea o dată un comunicat că șahul rusesc este o mare prostie!