Rușine și… rușine


sursa: Voyager I

De mic copil am fost marcat de un acut simț al ridicolului. Îmi era rușine să fac cele mai banale chestii. Așa că eram un timid clasa întîia. Complexat fizic în mod clar. Toate astea s-au vindecat cu timpul cînd mi-am dat seama că pot mai mult, mai bine decît alții. Alții ce erau mult mai dotați la prima vedere. Dar nici eu nu m-am apreciat corect. La vremea aceea să fii făcut de rușine era cea mai mare groază. Bătaia trecea mai ușor. Nu de alta, dar vînătăile se vindecau mai repede. În schimb rușinarea în fața clasei, a colocatarilor, a colectivului de muncă întrunit sau nu într-o ședință, rămînea ca o grozavă amăreală.

Dar mai era și rușinea de alt gen. Aia după care întorceai capul. Îmi amintesc că într-o vară am ieșit cu tata pe bulevardul principal al orașului. Stăteam în centru și cred că am coborît să luăm autobuzul spre bunici. Prin fața noastră trec doi indivizi pletoși, cu ochelari de soare tip 1950 cu blugi evazați cam 40 de centimetri. Erau întruchiparea lui John Lenon, dar noi nu-l văzusem pe Lenon și nici nu eram morți după muzica lui. Cel puțin atunci.

Tatăl meu a întors capul după ei, uitîndu-se ca la o ciudățenie nemaivăzută, nemaiîntîlnită, fără sens și fără adresă. Eu nu eram chiar așa de sensibil. Era la modă părul mai lung și pantalonii evazați. Dar ăștia doi erau de poveste… M-am trezit că-i spun: „Ce întorci capul după ei ca la urs? Asta vreau și ei!” La care tata îmi replică: „Poate îți trag una peste nas!”

Tata nu-i apăra, ci își apăra punctul de vedere. Pentru el era o rușine ceea ce făceau. Pentru mine nu mai era. Era o ignorare voită, tocmai pentru a-i amenda. Două generații, două reacții sau amenzi diferite. Dacă la fața locului ar fi apărut o patrulă a miliției, cei doi ar fi fost „umflați” cu duba, tunși zero (e la modă azi!!!) și pantalonii ar fi fost corectați inedit din foarfecă: ar fi ajuns pantaloni cu franjuri! În viziunea regimului se făcea de rușine modul de vestimentație decadent, de inspirație capitalistă. Rușine în trei dimensiuni.

De fapt în viziunea celor doi pletoși evazați și nu era vorba de rușine, ci de identitate, neînțelegere, complexul superiorității, politica de partid și alte chestii socio-politice.

Peste aproximativ 45 de ani avem de-a face din nou cu ceva asemănător. Unii își expun convingerile depășindu-ne la capitolul exhibiționism: cu toate că nu știu cine sau ce sunt pozează în ființe fără sex sau cu un caracter hermafrodit. În domeniul ăsta rîma nu are rușine. N-are de ce. Dar omul are, pentru că nu e rîmă.

În urmă cu ceva timp l-am întrebat pe un pastor de ce le dă voie unor ciudați să predice în propria-i biserică. Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: să vadă biserica diferența și să-l aprecieze mai mult. Halucinant!

Probabil că nu e periculos să mai apară unul mai ciudat ca să te bucuri că ești normal. Cum rămîne cu rușinea? Rușinea este un bun instrument de manipulare socială, de conformare la grup, la obiceiurile și cutumele existente. Dar în același timp rușinea este o frînă în acceptarea altora. A celor diferiți. A celor ce nu sunt ca noi.

În definitiv ajungem la a pune întrebarea: cine sau ce îl definește pe om? Ce sau cine suntem? Nu e nici o rușine. Cu sau fără handicap, omul e tot om. Cu sau fără anumite caracteristici sexuale, omul e tot om. Umanitatea nu se definește cu barbă sau fără. Cu toate astea ea se definește ca fiind de un sex sau altul. Pentru că definind umanitatea independent de opțiunea sexuală aceasta nu poate exista. In vitro nu e o opțiune pentru că ea nu definește natural umanitatea, ci prin excepție. La fel adopția: ea nu denotă maternitatea sau  parenhood-ul per se, ci o variantă deficită. Omul, întîmplător reprezentat grafic pe sonda Voyager, nu este reprezentat altcumva. Tot întîmplător sau nu, atomul de hidrogen ce stă la baza vieții pe planeta noastră este definit clar. O anomalie nu l-ar mai defini. O cît de mică anomalie nu ar mai face posibilă viața pe pămînt. Lucru valabil și în reproducerea omului.

Ca urmare, omul și umanitatea lui distorsionată nu ar ajunge prea departe. Dar totuși unde se poate trage o linie? În ziua de azi rușinea nu mai e o opțiune. Dar ce ne va rezerva viitorul? Ciocnirea a două civilizații ar putea fi una dintre opțiuni. Războiul și limitarea resurselor alta. Un cataclism natural de mari proporții ar fi alta. Dar totuși pînă acolo nu vom găsi mijloace mai puțin traumatice? Probabil că nu. Probabil că da. Opțiunea rămîne deschisă.

Cert este însă că am luat-o într-o direcție în care minoritatea a ajuns să impună majorității cum să se (re)definească. Cele cîteva sute de fuste purtate de băieții din liceele franțuzești au fost un experiment reușit sau un eșec? Răspunsul ar putea veni de unde nu ne așteptăm. Apropo, papa ce mai zice?

Redefinirea tatălui


sursa: http://stonypointweb.com/spc-mens-spring-retreat/

Omul este în continuu progres. Sau cel puțin așa pretinde. Chiar și musulmanii sunt de acord. Prin prisma islamului ei progresează spre islamizarea planetei, așa cum era inițial… De cînd cu Revoluția franceză progresul s-a vrut tot mai pregnant. Napoleon a contribuit la răspîndirea ideilor progresiste, la redefinirea societății. În 1848 a venit primăvara popoarelor, apoi după 140 de ani primăvara arabilor. Comuniștii au redefinit parcă cel mai bine societatea: la gunoi cu proprietatea privată, cu plus-valoarea, cu exploatarea omului de către om. Rușii, chinezii și kampucienii (cambodgienii) au fost vîrful de lance cu nuanțe mesianice.

Ca urmare lumea s-a schimbat și s-a redefinit. Dicționare, enciclopedii, istorie, geografie, sociologie, știință și iar știință ce a redefinit cam… totul. Dar în mod interesant, comuniștii nu au redefinit lucruri lăsate de la apariția lui Adam și a Evei pe pămînt: rolul și destinația tatălui. Mama s-a mai emancipat, educația a progresat pentru luminarea individului și victoria asupra mediului, obscurantismului, a dușmanului de clasă și a înapoierii. Dar tatăl a rămas tată. Chiar dacă se spunea că în căsnicie deciziile se iau de comun acord, că femeia e egala bărbatului, nu exista o discriminare pozitivă. Dacă era capabilă femeia era promovată și gata. Bețe-n roate le se puneau și bărbaților, așa că…

Tatăl era cel ce conducea, decidea, era capul familiei. De cele mai multe ori numele de familie provenea de la el. Era explicabil: muncile erau mai grele, femeile mai sensibile. Trebuiau protejate și iubite. Se făcea mare tam-tam de ziua femeii, de luna cadourilor. Femeia era femeie și bărbatul bărbat. Era simplu, normal, clar. Comunist cu carnet sau fără, nu te puteai zminti în ceea ce privește tatăl și mama. Cei anormali se ascundeau, nu erau încurajați, ci dimpotrivă.

Cînd am ajuns la școală într-o clasă mai mare era un elev efeminat. Se făceau apropouri, dar erau nevinovate. Nu știu ce s-a ales de el. A terminat cu mult înaintea mea, nu știu cum îl cheamă. Dar acum am ajuns în Europa. Nu mai e nevoie de redefinire. Istoria și-a revenit, știința a demonstrat că e normală, geografia politică s-a mai schimbat. Dicționarele și enciclopediile comuniste și-au pierdut menirea. Nimeni nu mai definește electronica ca fiind o pseudo-știință capitalistă. N-ar avea sens. Nimeni nu mai este epurat din cauza unei Revoluții culturale stil Mao Tze-dun.

Cu toate astea redefinirea continuă: Rusia își redefinește teritoriul și conceptul de cetățean rus; Europa își redefinește conceptul de frumos votînd un individ fără prea mult sex, dar cu foarte trăsături ce provoacă confuzie: dacă ar avea un copil (sau mai mulți), cum îl va striga acel copil? Tata? Mama? Tama? Mata? Nu merg mai departe că cine știe ce risc…

Cert este că dacă pînă acum aveam oameni trecuți de 50 de ani care regretă regimul comunist, fenomenul se extinde și recrudescența homosexualității provoacă același sentiment pro-comunism și la cei sub această vîrstă. Explicația: practic rapoartele Estrela și Lunacek cer în Parlamentul European redefinirea rolului tatălui. Un băiat ce are drept mamă un bărbat sună ciudat și va avea efecte ciudate asupra lui cînd va deveni și el tată. Nu de alta, dar din punct de vedere anatomic și fiziologic un bărbat ce joacă rolul mamei nu sunt capabili să procreeze. Vasile și Gheorghe nu pot avea un copil împreună. Dacă totuși s-ar întîmpla o minune, ce s-ar alege de copilul acela? Cine-l va alăpta? Cine-i va alina durerea?

Nu există nici un fel de studii asupra identității, modificărilor cognitive și de altă natură, provocate de traiul într-o familie de acest gen. Sau formă. Cînd efectele vor apărea va fi prea tîrziu. Ele vor influența societatea: confuzia va fi totală pentru că la fel ca în cazul revoluției culturale a lui Mao, va fi nevoie de o redefinire profundă și definitivă a relațiilor, a termenilor umanismului în esența sa. Iar asta se va face doar în mod violent. De ce? Pentru că nu există o cauză naturală, firească a acestui fenomen.

De la scoaterea homosexualității din manualul DSM în anii 70 la presiunea activiștilor în favoarea homosexualității, lașitatea bărbaților a dus la dezvoltarea acestei confuzii la nivel planetar. Totuși dacă ar fi cazul să extindem același trend, unele minorități, chiar și cele religioase ar trebui să militeze mai puternic. Motivul e simplu: dacă ar fi să redefinim sau să desființăm întregul gnom al relațiilor socio-umane nu vom ajunge în punctul de unde am plecat, adică la Adam și Eva. Vom ajunge la haos. Asta în condițiile în care cei mai mulți dintre noi l-am scos pe Dumnezeu din ecuație. Și asta îmi dă de gîndit.

apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască „familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască „familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască „familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască „familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf