Rușine și… rușine


sursa: Voyager I

De mic copil am fost marcat de un acut simț al ridicolului. Îmi era rușine să fac cele mai banale chestii. Așa că eram un timid clasa întîia. Complexat fizic în mod clar. Toate astea s-au vindecat cu timpul cînd mi-am dat seama că pot mai mult, mai bine decît alții. Alții ce erau mult mai dotați la prima vedere. Dar nici eu nu m-am apreciat corect. La vremea aceea să fii făcut de rușine era cea mai mare groază. Bătaia trecea mai ușor. Nu de alta, dar vînătăile se vindecau mai repede. În schimb rușinarea în fața clasei, a colocatarilor, a colectivului de muncă întrunit sau nu într-o ședință, rămînea ca o grozavă amăreală.

Dar mai era și rușinea de alt gen. Aia după care întorceai capul. Îmi amintesc că într-o vară am ieșit cu tata pe bulevardul principal al orașului. Stăteam în centru și cred că am coborît să luăm autobuzul spre bunici. Prin fața noastră trec doi indivizi pletoși, cu ochelari de soare tip 1950 cu blugi evazați cam 40 de centimetri. Erau întruchiparea lui John Lenon, dar noi nu-l văzusem pe Lenon și nici nu eram morți după muzica lui. Cel puțin atunci.

Tatăl meu a întors capul după ei, uitîndu-se ca la o ciudățenie nemaivăzută, nemaiîntîlnită, fără sens și fără adresă. Eu nu eram chiar așa de sensibil. Era la modă părul mai lung și pantalonii evazați. Dar ăștia doi erau de poveste… M-am trezit că-i spun: „Ce întorci capul după ei ca la urs? Asta vreau și ei!” La care tata îmi replică: „Poate îți trag una peste nas!”

Tata nu-i apăra, ci își apăra punctul de vedere. Pentru el era o rușine ceea ce făceau. Pentru mine nu mai era. Era o ignorare voită, tocmai pentru a-i amenda. Două generații, două reacții sau amenzi diferite. Dacă la fața locului ar fi apărut o patrulă a miliției, cei doi ar fi fost „umflați” cu duba, tunși zero (e la modă azi!!!) și pantalonii ar fi fost corectați inedit din foarfecă: ar fi ajuns pantaloni cu franjuri! În viziunea regimului se făcea de rușine modul de vestimentație decadent, de inspirație capitalistă. Rușine în trei dimensiuni.

De fapt în viziunea celor doi pletoși evazați și nu era vorba de rușine, ci de identitate, neînțelegere, complexul superiorității, politica de partid și alte chestii socio-politice.

Peste aproximativ 45 de ani avem de-a face din nou cu ceva asemănător. Unii își expun convingerile depășindu-ne la capitolul exhibiționism: cu toate că nu știu cine sau ce sunt pozează în ființe fără sex sau cu un caracter hermafrodit. În domeniul ăsta rîma nu are rușine. N-are de ce. Dar omul are, pentru că nu e rîmă.

În urmă cu ceva timp l-am întrebat pe un pastor de ce le dă voie unor ciudați să predice în propria-i biserică. Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: să vadă biserica diferența și să-l aprecieze mai mult. Halucinant!

Probabil că nu e periculos să mai apară unul mai ciudat ca să te bucuri că ești normal. Cum rămîne cu rușinea? Rușinea este un bun instrument de manipulare socială, de conformare la grup, la obiceiurile și cutumele existente. Dar în același timp rușinea este o frînă în acceptarea altora. A celor diferiți. A celor ce nu sunt ca noi.

În definitiv ajungem la a pune întrebarea: cine sau ce îl definește pe om? Ce sau cine suntem? Nu e nici o rușine. Cu sau fără handicap, omul e tot om. Cu sau fără anumite caracteristici sexuale, omul e tot om. Umanitatea nu se definește cu barbă sau fără. Cu toate astea ea se definește ca fiind de un sex sau altul. Pentru că definind umanitatea independent de opțiunea sexuală aceasta nu poate exista. In vitro nu e o opțiune pentru că ea nu definește natural umanitatea, ci prin excepție. La fel adopția: ea nu denotă maternitatea sau  parenhood-ul per se, ci o variantă deficită. Omul, întîmplător reprezentat grafic pe sonda Voyager, nu este reprezentat altcumva. Tot întîmplător sau nu, atomul de hidrogen ce stă la baza vieții pe planeta noastră este definit clar. O anomalie nu l-ar mai defini. O cît de mică anomalie nu ar mai face posibilă viața pe pămînt. Lucru valabil și în reproducerea omului.

Ca urmare, omul și umanitatea lui distorsionată nu ar ajunge prea departe. Dar totuși unde se poate trage o linie? În ziua de azi rușinea nu mai e o opțiune. Dar ce ne va rezerva viitorul? Ciocnirea a două civilizații ar putea fi una dintre opțiuni. Războiul și limitarea resurselor alta. Un cataclism natural de mari proporții ar fi alta. Dar totuși pînă acolo nu vom găsi mijloace mai puțin traumatice? Probabil că nu. Probabil că da. Opțiunea rămîne deschisă.

Cert este însă că am luat-o într-o direcție în care minoritatea a ajuns să impună majorității cum să se (re)definească. Cele cîteva sute de fuste purtate de băieții din liceele franțuzești au fost un experiment reușit sau un eșec? Răspunsul ar putea veni de unde nu ne așteptăm. Apropo, papa ce mai zice?

4 comentarii la “Rușine și… rușine

  1. O stiti mai bine decat mine : prin ridicarea pe piedestal a unei minoritati , de oricare ar fi ea, fara prea mari investitii semeni in sufletul majoritatii sentimentul de minoritate , cu toate ,,condimentele ” specifice :frustrare , nemultumire, teama , instrainare ! Toate acestea ar putea sa rabufneasca pin revolte in masa , dar nu se va intampla pentru ca demonstratiile publice se fac in mod organizat , partidele politice se schimba tot la patru ani ! I se induce individului ,,crezul ” ca se poate manifesta public si ca poate sa-si spuna oful si ca dupa patru ani in mod sigur va fi mai bine, sau daca nu , va fi altfel de cum a fost ! Frumos jocul , nu ?

      • Da , numai ca la ce ne foloseste vazand cum suntem manati ca vitele ? Nu stiu cum e sa te retragi din societate odata ce traiesc intr-un oras ! Sa merg in munti nu consider ca ar fi o solutie ! Printre nervi , stress , frica , panica , incerc sa Iubesc pentru ca am facut o alegere ! Vai si-amar de iubirea mea ciuntita , parca ma vad inaintea lui Dumnezeu :

        – Doamne , stii, eu Te iubesc , dar uite cu ce iubire vin inaintea Ta : cu una plina de praf , murdara , carpita , nici macar peticul nu e de-aceeasi culoare, sa nu mai vorbim de cusaturi ! O primesti asa cum ti-am adus-o sau ma trimit cu ea cu tot in Iad ? Nu stiu cum va fi …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s