Dont col az, ui col iu!


Atenție: unele imagini pot dăuna credinței personale!

Trăim într-o țară ce se vrea ortodoxă. Sau creștină. Cum vreți. În fond cel puțin așa afirmă majoritatea cetățenilor ei. Chiar și cei catolici. Cu toate astea relația cetățenilor ei cu Dumnezeul creștin este de tipul Dont col as, ui col iu! Adică nu te deranja să ne contactezi; dacă va fii necesar o să te contactăm noi. Și gata. L-am trimis pe Dumnezeu la plimbare. Să ia pauză. Ce, ne trebuie acum? Să-și vadă de-ale lui. Să nu ne deranjeze. Are el popii, călugării, mironosițele și alte categorii de factura asta. Noi e în control. Cum zice leatul ăsta americanizat.

Vecin cu maneaua, refrenul zicea, Lasa-mă pe mine să te sun, La la la la la la, Nu mă cauta ca un nebun, La la la la la la, Ție-ți plac toate Doar pentru o noapte… Merită citit cîntecul ăsta că e emblematic. Începe cu ce vrea autorul din domeniul Lui:

Hey, sexy, parca ai cazut din Rai
Tu de dai cu pe josul, eu alerg prin tramvai
Si sper sa nu te lase benzina
Ca eu am de gand sa cobor la prima

Ai lacat la suflet, baby
Eu am cheia
Doamne, bine ca ai inventat femeia
Pardon, pardon, parca e maraton.

Cam așa e tot ce face românu: cruci, biserici, drumuri, poduri, școli, alianțe, teze de doctorat, promisiuni, jurăminte. Pe moment. De moment. O etică aluzivă, lichidă și incoloră.

Program teve de dimineață. Știri, horoscop, gagici, aluzii, minciuni, muzică, vremea. Și în încheiere iar horoscop. Unul mai micuț. Nu se așteaptă nimic altceva decît realitatea, obictivitatea și materialul. De aia avem canal separat pentru religie. Dont col az, ui col iu!

Dar de ce avem religie în școli? Dar de ce o facem separat, să ne separăm mai tare? Nu suntem toți cetățenii aceleiași țări? De ce avem atît de multe rimainduri materiale că cineva acolo sus ne iubește, dacă atunci cînd are de zis ceva îl punem pe hold? E mai ieftin? E mai scump!

 

8 comentarii la “Dont col az, ui col iu!

  1. Ne plesnim cu caramida-n piept ca suntem ortodocsi, catolici, majoritari…eu nu-mi schimb religia ca ajung in Iad..ma pun astia pa rug, ma afurisesc sau caterisesc…dar sunt mandru ca-s ROMAN…si incepem campionatul mondial pa sate de aprins lumanari, de bagat matanii de facut bicepsi la facut cruci…si…mi-am incheiat datoria de crestin pa saptamana asta…imi iau 6 zile de relax si apoi iar incep fitnessu…Eram in Sf. Petru si vine o tanti la mine si ma intreaba ce haruri se primesc daca atinge piciorul statuii Sf. Petru….m’am holbat la ea si I-am zis ca habar n-am…dar daca mere 15 metrii mai hacana sigur va primii o multitudine de haruri. ma intreba unde? ii spu: la spovada (confesional)!!! Imi raspunde: Ce gluma buna!!!! Am ramas blocat…ce sa’i mai zici muierii….??? Ignoranta…poarta cea larga…ca, dara,,,p-ais stramta sa mearga popii….

    • fenomen generalizat. mă tot întreb cine inventează chestiile astea. la ăștialalții sunt altele nescrise și adînc împămîntenite. la prima vedere par nevinovate. la a doua inutile și la a treia mortale. dumnezeu cu mila!

  2. In biserica ortodoxa , in ultimii ani a aparut ,,filmul cu lumina sfanta de la Ierusalim „, de parca n-ar fi de-ajuns ,,filmul sfintelor moaste ” ! Si se filmeaza, frate, cum ia reprezentantul patriarhiei lumina de la Sfantul Mormant , cum se urca in avion , cum o aduce la Bucuresti , cum o da la reprezentantii Episcopiilor , cum pe alte avioane ajunge la ,,sfintele destinatii ” ! Oamenii sunt ,,coplesiti ” de atata ,,evlavie si responsabilitate sfanta ” …

    Anul viitor spectacolul va fi mult mai frumos ,cu texte sacre la pornire si la sosire , cu sarutari de pamant sfant, cu lacrimi si invocari (ortodocsii sunt asi la capitolul asta , poate aduc si niste ,,demonizati ” ca sa atinga lumina?) ca doar trebuie sa fie cuprins odata si-n ,,vechea traditie ortodoxa ” , nu ?

    Din pacate , biserica inseamna SPECTACOL , iar BISERICA inseamna ,,fraieri ” ! Insa se pare ca nu se ia in considerare adevarata traducere a cuvantului ,,fraier ” …

  3. Ritualul era simplu ! In altarele bisericilor , in spatele Sfintei Mese , central, sub geam exista o candela (bec acum ) care nu se stinge niciodata ! Simbolizeaza Speranta , simbolizeaza lumina credintei, care palpaie chiar si atunci cand Hristos a murit ! De Vinerea Mare si pana-n noaptea Invierii , totul este cufundat in Intuneric, palpaie doar acea firava lumina din Altar ! De-acolo se ia Lumina , de-acolo iese preotul inaintea credinciosilor imbracat in haine albe zicand cu glas puternic plin de bucurie : Veniti de luati Lumina !

    Am denaturat simbolul si l-am transformat in spectacol ! E adevarat ca la Ierusalim din nimic , de sute de ani , din an in an , rasare Lumina de nicaieri , dar nu inseamna ca totul trebuie transformat in spectacol si sa ne concentram credinta asupra unei minuni ! Asa nu facem decat sa ne antrenam pentru venirea Ingerului de Lumina , facem din minune religie iar pe Hristos …. Ajunge atat, incepe sa mi se faca lehamite , domnule profesor , si nu e bine pentru ca acea minune si acel simbol i-a intarit pe multi in credinta !

  4. Din pacate se accentueaza ritualul de suprafata…nu se merge in profunzimea sufletului si a nevoilor ontologice ale omului. Se prefera pastrarea omului intr/o teologie medievala de cratitza…in loc de a se amesteca in oala…E o fuga continua de profunzime, niste forme fara fond… e mai simplu de slefuito suprafata decat o profunzime…Fugim de provocarile omului contemporan asociind tot ce tine de acesta unor atacuri diavolesti…Greu mai gasesti doctor de suflete si multi sunt Doamne lupii in piei de oaie…care in loc sa tunda turma o jupoaie…

    • dacă s-ar merge în profunzime +90% din biserici s-ar închide. preoția este un dar rar. poate cel mai rar. și prețios. de aia se falsifică atît de mult. păcat că și atît de ușor. prea multe victime ale unui sistem deraiat. se plătește scump falsificarea.

      Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

  5. Da , va gasi ! Dar nu credinta ortodoxa , catolica sau baptista ! Acestea demult au devenit triumfale , pline de glorie ! Va gasi credinta firava , smerita , plina de lacrimi , ramasa in viata doar pentru ca i s-a promis ca va veni Mantuitorul ! Credinta bazata pe o promisiune nu pe o certitudine … pentru ca in vremurile de pe urma nimeni nu va mai avea certitudine ! Pentru cei cu certitudine categorica , profetia deja s-a implinit , biruinta ,,pacatului ” a fost exact asa cum si-au imaginat-o , se pot bucura in sfarsit de imparatul cerurilor : ANTIHRIST …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s